SELF-IMPROVEMENT//

De ce este singurătatea stigmatizată social?

Suntem tentați să evităm singurătatea ca să nu ne confruntăm cu teroarea izolării de ceilalți și cu spaima inconștientă de a ne cunoaște mai bine.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cu ce etichete vine la pachet singurătatea pentru femei și pentru bărbați.
– Ce presupune conceptul de patriarhat psihologic.


Se știe despre noi, conform studiilor antropologice, că la originile noastre suntem mamifere, dar cu un nivel de inteligență ridicat. Suntem masculi și femele cu dorințe inconștiente diferite. Masculii vor să-și perpetueze linia genetică, femelele vor să dobândească resurse și să aibă siguranță pentru a asigura supraviețuirea urmașilor. Ca urmare, ne formăm familii și avem copii. 

Însă acum, în secolul XXI, nu este vorba doar despre asta, nu mai este atât de simplu. Acum împărtășim nevoi emoționale, suntem preocupați mai mult de starea de bine și de fericire. Avem un nivel de trai și de sănătate mult crescut față de secolele anterioare. Suntem interesați de dezvoltarea noastră ca ființe superioare. Suntem preocupați și de a avea familii armonioase, respectiv cupluri funcționale. Suntem motivați de factori externi, culturali, de a realiza și alte lucruri, cum ar fi cariera profesională. Dar și de factori motivaționali interni, de a intra în competiție cu ceilalți, de a colabora ca să ne demonstrăm aptitudinile și dezvolta competențe variate.

În toate situațiile enumerate, nu suntem singuri. Suntem parte din ceva: familie, cuplu, colegi, grupuri, comunități, vecinătăți…. Este greu să ne bucurăm în singurătate, iar uneori ne e dificil să ne înțelegem valoarea personală, dacă nu avem alte persoane la care să ne raportăm sau pe care să le folosim drept modele. 

De ce este singurătatea stigmatizată? Pentru că nu putem trăi izolați. Avem nevoie de interacțiune, de dialog, de priviri ascunse, de replici provocatoare, de stimulare a inteligenței. Vrem să fim văzuți, auziți, ascultați, înțeleși. Ne place ca alții să ne ceară un sfat, o părere,  demonstrând astfel că suntem valoroși, că avem un rost pe lumea asta. Avem nevoi fundamentale de apartenență și de interconectare cu ceilalți, de relații. 

Ne este frică de singurătate probabil pentru că atunci când se face liniște în jur rămânem cu noi înșine. Liniștea din exterior poate declanșa furtuni în interior, uneori. Ca să ne simțim bine noi cu noi poate fi complicat. Emoția dominantă poate fi frica. Frica este inconfortabilă, ne paralizează, ne tensionează corpul și mintea, ne duce în întunecimi ce ne pot terifia. Ca să ne placă singurătatea ne trebuie curaj și mult contact cu nevoile noastre, valorile, pasiunile, hobby-urile noastre. Ne trebuie siguranță de sine, putere de a ști și a decide cine suntem, ce ne face plăcere, ce ne definește în singurătate. Ne lovim de ideea de a sta pe picioarele noastre, de a învăța să fim autonomi și independenți, nevoi ce se construiesc pe parcursul dezvoltării noastre ca ființe umane. Avem nevoie de onestitate și compasiune ca să ne uităm cu blândețe la bucățelele din noi mai puțin plăcute, acelea care ne fac să ne fie rușine cu noi sau să ne simțim vinovați de comportamentele noastre.  

Ce pare să fie cel mai simplu? Să evităm singurătatea pentru a nu ne confrunta cu atât cu teroarea izolării de ceilalți, cât și cu spaima poate inconștientă de a ne cunoaște mai bine. Și atunci distorsionăm, începem să spunem că e ceva rău, trist, urât, greu, că ne poate îmbolnăvi. Desigur, singurătatea impusă de anumite contexte de viață ne poate îmbolnăvi, mai exact somatizăm. Însă primul pas este a înțelege cum am ajuns în acea situație? A fost o decizie conștientă? Am avut de ales? 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Singurătatea ne pune pe masa întrebări de tipul: ”cine sunt eu?”, ”ce vreau eu?”, ”care este scopul meu în viață?”. Sigur că o stigmatizăm, pentru că răspunsurile sunt profunde, iar profunzimea poate fi dificilă, pentru că se lovește de ziduri de apărare construite de devreme pe parcursul experiențelor noastre de viață.

De multe ori, o femeie singură poate deveni un pericol pentru alte femei aflate în relații, este privită ca o amenințare. Singurătății ei i se pun alte etichete, mai ușor de digerat, dar și mai periculoase pentru noi toți. A fi femeie singură este dificil și din cauza ”patriarhatului psihologic”  în care încă trăim. Terrence Real descrie acest concept (The New Rules of Marriage: What You Need to Know to Make Love Work) în trei elemente:

  • Marea divizare – diferența subînțeleasă dintre bărbați și femei. Cu siguranță că, dacă vă gândiți ”cum sunt femeile” și ”cum sunt bărbații”, veți găsi imediat câteva răspunsuri care să-i clasifice în două categorii distincte.
  • Dansul disprețului – dintre masculin și feminin. Bărbații sunt mai puternici, mai descurcăreți, mai buni la condus mașina. Femeile sunt mai slabe, emoționale, neajutorate…
  • Complotul secret – dintre bărbați și femei. Cumva dorința compulsivă a femeilor de a proteja bărbații, chiar dacă sunt rănite de ei.

Și atunci, cum poate fi o femeie și singură și fericită, împăcată cu ea însăși? O femeie singură nu se descurcă, spun unii. O femeie singură are nevoie de un bărbat în viața ei, spun alții. Singurătatea o înspăimântă. Trebuie să aibă carieră, familie și copii; altfel este judecată, analizată. 

Desigur, lucrurile se mai schimbă acum, în secolul în care trăim. Și totuși, simțiți stigmatul pus asupra femeii singure?!

Bărbatul singur poate fi privit ca defect și incapabil să aibă o familie. Sau poate fi privit ca arogant, dificil, egoist, autosuficient. Un bărbat singur  ”are sigur o problemă”. Bărbatul singur poate fi ușor stigmatizat și uneori marginalizat. 

Repet, în secolul XXI, ne străduim să schimbăm aceste convingeri, știm cu toții asta. Ce ne scapă, poate, este că dacă ne bucurăm de singurătate, așa cum spune Yalom – vom deveni capabili să ne întoarcem cu dragoste către ceilalți. Vom aprecia cât de importantă este conectarea.

De asemenea, ar fi o alternativă bună să încercăm să privim singurătatea ca pe o oportunitate de a ne sonda pe interiorul minții noastre. Ne augmentăm aptitudini, deprindem abilități noi de a fi, de a exista. Ne punem la treabă creativitatea. Aducem la lumină gânduri și emoții. Descoperim bogăția de a fi. 

Probabil trebuie doar să ne dăm voie să ne bucurăm de singurătate și să nu intrăm în panică. Probabil…. Voi ce ați adăuga atunci când auziți cuvântul singurătate?

Citește și:

Singurătatea poate fi exploatată politic?

Cum să eviți depresia cauzată de singurătate

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

EFICIENȚĂ//

Dezvoltarea leadership-ului personal prin coaching

SELF-IMPROVEMENT//

Copilăria în pandemie

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.