SELF-IMPROVEMENT//

De ce este important să primești cu la fel de multă grație ca atunci când dăruiești

De multe ori este greu să spui, pur și simplu, „mulțumesc”, însă este tot ce trebuie să faci.


În următoarele 3 minute vei afla:

De ce ne fâstâcim când primim daruri scumpe.
– Care sunt gesturile prin care-ți poți exprima recunoștința și cu care poți substitui cuvântul ”mulțumesc”.


Nimic nu se compară cu bucuria pe care o simți atunci când primești un cadou drăguț. Cu toate acestea, faptul că cineva este amabil și generos îți poate stârni uneori emoții cu care nu ești tocmai confortabil. Recent, am avut grijă de soțul meu care are cancer cerebral, iar familia mea a fost inundată pur și simplu de daruri din partea prietenilor și vecinilor grijulii: mâncare delicioasă, ajutor cu reparațiile în casă, cărți, flori și chiar și sume de bani. 

Atunci când m-am intersectat cu vecina mea, Jenny, în urmă cu câteva săptămâni, și i-am admirat colierul superb pe care-l purta, ea și l-a scos pe loc și mi l-a pus mie în jurul gâtului. În loc să spun „mulțumesc”, am început să mormăi „nu, nu poți….”, m-am simțit stânjenită și brusc am avut un sentiment de vină, întrebându-mă cum oare o să pot să-i întorc acest favor.

Să dăruiești, pe de altă parte, pare să fie un gest mult mai direct și simplu. Ne face să ne simțim mai buni și ne îmbunătățește starea de bine. Însă să dăruiești și să primești sunt două fațete ale aceleiași monede: nu poți avea parte de una fără cealaltă. „Cele două acțiuni se echilibrează una pe cealaltă și întregesc un cerc simbiotic”, explică, pentru Thrive, psihoterapeutul Pauline Sanderson. Și, în timp ce pentru unii oameni să primească este un lucru pe care-l privesc cu naturalețe, pentru alții această acțiune este una grea. „Indiferent dacă este vorba de o mână de ajutor la birou, de sprijin cu copiii, de cadouri, bani sau mâncare, să accepți cu grație niște lucruri necesită niște aptitudini care pot fi învățate prin practică”. 

Iată patru trucuri care mă ajută pe mine să primesc cu grație lucrurile care îmi sunt oferite, sfaturi care te-ar putea ajuta și pe tine: 

Spune pur și simplu „mulțumesc”!

„Atunci când cineva îți aduce o plăcintă, plătește cina sau te ajută să-ți pornești mașina, tot ce trebuie să spui este mulțumesc”, spune Sanderson. „Poți adăuga o mulțumire non-verbală, de genul gestului de a arăta cu mâna către inimă, o atingere ușoară pe braț și, bineînțeles, cel mai cald zâmbet pe care îl poți afișa”, continuă ea. De asemenea, oprește-te un moment ca să poți reflecta și să poți aprecia așa cum se cuvine cât de bine te simți atunci când altcineva are grijă de tine. 

Bucură-te de darul primit!

„În loc să te întrebi dacă prietenul tău își poate permite să-ți facă acel cadou sau să te simți vinovat pentru că tu nu i-ai dăruit nimic, mai degrabă concentrează-te la gândurile din spatele acelui dar”, sugerează Sanderson. „Fii recunoscător pentru darul mai profund, anume că persoanei respective îi pasă de tine și, bineînțeles, gândește-te la faptul că nu ești singur”. Și, dacă într-adevăr îți place mult ceea ce ai primit, cum mi-a plăcut mie colierul, bucură-te de el din toată inima, și apreciază conexiunea pe care o ai cu persoana care ți-a făcut acel dar. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Gândește-te la a primi și a dărui ca la un sport de echipă!

„Cu toții împărțim aceeași umanitate; cu toții facem parte din aceeași echipă”, spune Sanderson, adăugând faptul că noi toți avem ceva de oferit și ceva de primit. „Dacă este rândul tău să primești acum, asta înseamnă că acest lucru se va adăuga la succesul echipei, și îi va propulsa pe toți înainte către țelurile comune de bunăvoință, de sănătate și fericire.” Și nu uita: va veni și momentul când va trebui tu să dăruiești! 

Dă mai departe!

Dacă te simți încordat, nevrednic sau chiar constrâns „să întorci favorul” atunci când primești un cadou, adu-ți aminte că: „să știi să primești cu grație este darul tău către cel care oferă”, spune Sanderson. Atunci când cineva îți întinde o mână de ajutor, de obicei își dorește să o accepți: făcând asta, tu îi permiți, la rândul tău, să simtă beneficiile gestului lui altruist. 

În plus, mereu există oportunități să dai, la rândul tău, o mână de ajutor cuiva care are nevoie de el. Așa cum spune Sanderson, „Împarte din bucuria ta dând mai departe și răspunzând cu un dar făcut altcuiva care are nevoie”.

Citește și: 

Puterea lui ”mulțumesc”, ca prim gest al zilei

Exercițiul care mi-a schimbat viața

S-ar putea să-ți placă și…

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

SELF-IMPROVEMENT//

Să ierți ceea ce nu poate fi iertat

MISIUNE//

9 lecții esențiale pe care trebuie să le înveți până la jumătatea vieții

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.