EFICIENȚĂ//

De ce este benefic să iei o pauză de la social media

5 semne care arată că ai nevoie să petreci timp și offline.


În următoarele 5 minute vei afla:

Care este conexiunea dintre singurătate, izolare și expunerea la rețelele sociale.
Cum îți poți limita timpul petrecut pe social media cu ajutorul aplicațiilor.


În urmă cu vreo patru ani, mi-am închis pentru o perioadă conturile de socializare. La început m-am gândit că o să fie doar pentru câteva săpămâni, dar în cele din urmă a fost pentru o vară întreagă. Am simțit nevoia de acea pauză într-un moment greu din viață, când eram în spital și primisem un diagnostic dur. Nicio postare nu se potrivea cu nimic din ceea ce simțeam și trăiam la momentul respectiv. 

Am stat fără Social Media și în următoarele săptămâni, cât timp m-am recuperat. Am citit, am urmărit emisiuni preferate, am ascultat TED-uri si am vorbit cu prietenii la telefon. Nu mai simțeam nevoia să butonez tot timpul telefonul, să urmăresc ce au mai postat ceilalți sau ce like-uri sau comment-uri am primit. 

Am rămas cu conturile închise și în primele două luni, când am revenit la muncă și la vechile rutine. În metrou înlocuisem butonatul telefonul cu cititul unei cărți, la birou aveam mai mult timp să vorbesc cu colegii, iar la masă eram mult mai atentă la conversații și la gustul mâncării. Au fost trei luni fără social media, un detox de care aveam nevoie în acel moment. 

Social media și sănătata mentală

Numeroase studii au arătat că utilizarea excesivă a rețelelor de socializare poate duce la depresie, stimă de sine scăzută, probleme de imagine corporală, anxietate și izolare socială, mai ales în rândul adolescenților. 

Social media are un aport important în ceea ce privește comunicarea mesajelor din societate, referitor la cum ar trebui să arătăm, cum se definește și cum este perceput succesul personal și profesional.

Uneori, poți să simți că traiectoria carierei altcuiva o depășește pe a ta, să te simți în urmă în ceea ce privește momentul în care găsești persoana semnificativă să-ți întemeiezi o familie sau pur și simplu simți invidie atunci când prietenii sunt plecați în vacanță. Natura comparativă a rețelelor de socializare duce la sentimente de inadecvare și anxietate. Aproape nimeni nu postează poze când arată rău, nimeni nu vorbește despre sentimentele de tristețe, depresie, singurătate. Și, în consecință, e firesc să credem că suntem singurii care experimentează astfel de emoții, atunci când pe social media vedem doar cea mai bună versiune a celorlalte persoane.

Rețelele de socializare sunt o mică bucată de realitate, cea mai bună imagine din cele mai bune zile, o imagine pe care vrem să o prezentăm altora. Îmi amintesc de o mămică, prietena unei prietene, care posta tot timpul poze perfecte cu băiețelul ei de trei ani, cel mic fiind întotdeauna curat, aranjat și zâmbitor. Și la un moment dat, într-o zi a postat o poză cu băiețelul cu hainele murdare, într-o criză de plâns și a scris: ”Asta e de fapt realitatea zilnică”.

Specialiștii în sănătate mintală vorbesc despre 5 semne care arată că ai nevoie de o pauză de la social media:

  1. Anxietate crescută: dacă îți crește nivelul de anxietate sau simți oboseală mentală ori simptome depresive, e recomandat să te uiți la rolul potențial al rețelelor sociale în aceste schimbări.
  2. Singurătate și izolare: rețelele sociale și depresia au fost conectate de nenumărate ori. Rețelele noastre sociale nu înlocuiesc interacțiunile sociale din viața reală, așa cum s-ar putea spera. Este adesea un efort solitar, așa că s-ar putea să observi că devii mai izolat și nu te conectezi personal cu ceilalți.
  3. Inconsecvență: să te prezinți pe platformele de socializare într-un mod care este prea puțin compatibil cu cine ești în realitate sau cu modul în care te simți poate fi un semn că utilizarea platformelor nu este benefică în viața ta.
  4. Insomnie: dacă nu poți să dormi sau somnul este întrerupt ar putea fi un simptom al utilizării excesive a rețelelor sociale. Specialiștii spun că somnul insuficient sau de slabă calitate duce la niveluri de energie scăzute și oboseală pe parcursul zilei. Ei încurajează oamenii să evite utilizarea ecranelor electronice înainte de culcare, deoarece acest lucru afectează calitatea somnului și ușurința cu care adormim. Luarea unei pauze de pe rețelele de socializare ar putea ajuta la îmbunătățirea somnului prin reducerea nivelului de anxietate.
  5. Incapacitatea de a te concentra: dacă simți o permanentă stare de rău sau că nu te poți concentra suficient, probabil că trebuie să cauți interacțiunea umană reală și nu cea de pe rețelele sociale.

Poate că nu ne putem lua toți pauze lungi de la social media, dar pauze de un weekend sau o zi sau chiar de câteva ore pe zi,  cu toții ne putem lua. Iar specialiștii ne ajută cu câteva sugestii:

1. Pune telefonul undeva să nu fie la îndemână

Dacă telefonul este pus într-o altă cameră, atunci dorința de-al lua și a te uita pe rețelele de socializare nu mai e atât de mare. 

Când ești cu alte persoane e important să lași telefonul deoparte. Sigur că, uneori, este posibil să trebuiască să răspunzi la un apel telefonic rapid sau la un e-mail important, dar atunci când devine un obicei, pentru ceilalți va fi neplăcut.

Dacă ieși la masă sau la întâlniri cu persoane dragi, nu există niciun motiv pentru care ai dori să fii cu ochii pe telefonul în primul rând și nu atent la conversațiile cu cei dragi.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


2. Setează limite ca să urmărești timpul petrecut pe rețelele de socializare

Există multe aplicații care pot urmări timpul petrecut pe rețelele sociale și te pot ajuta să monitorizezi și să controlezi cât timp petreci pe Facebook și Instagram. Stabilește-ți un obiectiv (poate o oră dimineața sau o oră seara) și, dacă descoperi că nu-ți respecți obiectivul, descărcă o aplicație care să te ajute să stabilești limite pe telefon. Pauzele sănătoase de pe social media sunt importante.

3. Dezactivează notificările

Oprește toate notificările de pe rețelele sociale de pe telefon, astfel încât să nu simți impulsul să verifici ori de câte ori primești o notificare nouă.

4. Setează-ți obiective

 Urmărește să folosești rețelele sociale numai atunci când te ajută să-ți promovezi obiectivele personale sau profesionale sau îți reduce anxietatea.

 5. Programează “zile libere pentru rețelele de socializare”

Poate fi vorba de ziua de duminică sau de întregul weekend, în care decizi să nu-ți verifici conturile de socializare. Zilele libere îți permit să petreci mai mult timp cu familia, prietenii sau implicându-te în diverse hobby-uri.

6. Șterge aplicațiile cu rețele sociale de pe telefonul tău

Poți să alegi să-ți ștergi conturile de socializare de pe telefon și să le verifici de pe computer, atunci când ești acasă. Lucrul ăsta îți permite să trăiești în momentul prezent și să nu mai simți în mod constant dorința de a-ți verifica telefonul.  

7. Răspunde offline

Ți-a reamintit Facebook că e ziua unui prieten? În loc de La mulți ani postat online, ia telefonul și sună-l.

Citește și:

Cum să tratezi personajele toxice din social media

Facebook cu de toate: de la ”mindless scrolling” la comportamente mindful

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

SELF-IMPROVEMENT//

Cum va arăta lumea după 15 mai? Exercițiu de imaginație

SELF-IMPROVEMENT//

Ghid de conduită în social media după o despărțire

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.