OAMENI THRIVE//

Daniela Marișcu, fondatoare Aquatica Experience Group și co-fondatoare EVX: ”Existența unor eșecuri îmi arată că am în continuare dinamica necesară evoluției”

Smerenia și iubirea de oameni aplanează, la timp, orice pericol creat de orgoliu, trufie sau alte sentimente negative ce pot vicia rolul unui lider.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Care este cea mai grea decizie pentru un investitor.
– Ce referințe de performanță și-ar dori Daniela Marișcu să existe în evaluarea performanțelor unei companii și a stării de bine a angajaților ei.


Thrive România: Care sunt calitățile unui bun lider care-l ajută să navigheze mai ușor prin aceste vremuri dificile pe care le traversăm?

Daniela Marișcu: Voi face o paralelă indusă de sintagma ”să navigheze”, care să ajute argumentarea expunerii. Când conduci o barcă sau o navă, siguranța și atingerea destinației depind de reziliența și curajul căpitanului în vreme de furtună. În vreme bună, mulți pot îndeplini acest rol, însă pe furtună, capacitatea de a lua hotărâri strategice în timp real, precum și curajul de a-ți asuma riscurile previzibile sunt calitățile care fac diferența.

TR: Care sunt valorile cele mai importante pentru dumneavoastră ca lider?

DM: Smerenia și iubirea de oameni, sper. Prezența acestor valori în sufletul și mintea unui lider aplanează, la timp, orice pericol creat de orgoliu, trufie sau alte sentimente negative ce pot vicia rolul unui lider. Îmi doresc să am parte mereu de lumina acestor valori în toate demersurile mele profesionale și personale ca lider, și lucrez la asta.

TR: Ce lider este un exemplu pentru dumneavoastră? De ce?

DM: Îmi iau exemplele cel mai des de la lideri autentici și necunoscuți publicului larg. Sunt multe companii valoroase clădite, aparent, de oportunitatea pieței, echipe sau consultanți care cu siguranță au contribuit, însă meritul strategiei ce conduce către succes aparține, de regulă, unui lider vizionar și care-și urmează constant și neinfluențat de provocări scopul asumat. Am bucuria să cunosc mulți oameni de acest gen și toți m-au inspirat, așa că ar fi nedrept să dau doar câteva nume.

TR: Cum măsurați performanțele angajaților din compania dumneavoastră?

DM: Performanța generală și performanța individuală sunt elemente ce converg în companiile în care eu activez sau investesc. Performanța generală depinde de cea individuală cumulată, astfel că avem indicatori comuni, precum cei clasici, economici (cifra de afaceri, EBITDA, numărul și structura clienților), însă cea care ne dă o valență semnificativă în activitatea noastră este câți oameni s-au bucurat într-o zi de rezultatul muncii noastre. Spre exemplu, prin proiectele realizate de Aqua Azur, bucurăm într-o zi de vară, simultan, minim 150.000 de oameni în piscinele și aqua-parcurile proiectate și construite de noi. La fel și membrii echipei au un palmares propriu de proiecte relevante pe plan național, la care au condus lucrările, astfel că cel mai vechi membru al echipei noastre tehnice, care e alături de noi de la început, are un palmares personal de 138 de proiecte, își face un plan de pensie în care să viziteze împreună cu nepoții toate locațiile. Acestea sunt cu adevărat referințe de performanță și, din punctul meu de vedere, ce clădești pentru bucuria și binele altora. Când astfel de KPI-uri vor intra în balanța de activitate a firmelor de orice nivel, vom trăi cu toții într-un nou nivel de bine al umanității.

TR: Care este cea mai dificilă parte sau cea mai mare provocare a misiunii dumneavoastră de lider în compania pe care o conduceți?

DM: Provocarea misiunii mele a venit din stilul de management stabilit în urmă cu 15 ani. Am creat relații liniare de colaborare în echipă și o structură de tip plasă pentru activitățile generatoare de venit. Era șocant acum 15 ani pentru echipă să nu simtă presiunea unui “șef”, ci doar presiunea asumării de responsabilități. Astăzi, oricare membru al echipei tehnice poate deveni manager de proiect, atât prin structura alocării de sarcini, dar cel mai valoros prin abilitățile proprii pe care le-a dezvoltat în echipa noastră. Încă șochează această abordare multi-tasking a fișei postului, însă joburile viitorului sunt integrative și reziliența companiilor va veni exact din această abilitate individuală, specifică antreprenoriatului în general, la acest moment.

TR: Cum vă măsurați succesul ca lider?

DM: Îl măsor în eșecuri: existența unor eșecuri, cât mai lipsite de risc și impact negativ, îmi arată că am în continuare dinamica necesară evoluției. Performanța evolutivă produce valoare.

TR: Care sunt cele mai dificile decizii pe care le-ați luat în cariera dumneavoastră? Dar în calitate de lider?

DM: Deciziile dificile sunt în practica de zi cu zi a unui antreprenor, însă ca investitor, conform poziției mele actuale, cea mai grea decizie este să spun NU și DA la momentul potrivit. Ca investitor, spui ”nu” de 99 de ori, până spui un ”da” și aici intervine priceperea de a alege bine din cele o sută de posibilități.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Ca lider, îmi urmez întotdeauna valorile și, oricât de dificile sunt, deciziile de luat devin mai ușor de urmat, dacă sunt aliniate cu valorile, astfel că nu le-am simțit ca fiind dificile nici pe cele cu adevărat dificile. ”Dificil” poate fi o percepție, eu privesc întotdeauna deciziile majore din cât mai multe perspective.

TR: Cum gestionați momentele în care trebuie să luați și să comunicați decizii nepopulare?

DM: Aici mai am de lucrat, însă am primit darul de a fi, în general, pozitivă și optimistă, astfel că reușesc să identific și latura bună a unor decizii, pe care o comunic la “pachet”.

TR: Cum încurajați dezvoltarea personală a angajaților în compania pe care o conduceți?

DM: Visez la o lume în care fiecare dintre noi să fie într-o poziție de freelancer sau antreprenor, nu cred că mindset-ul de angajat va mai fi potrivit social peste 20 de ani.

În acest sens, mi-am clădit echipele în spirit de start-up way și firmele din grup ca o rețea flexibilă, ce poate prelua inflexiunile sau șocurile realității. A funcționat bine chiar și în perioadele acestea de schimbări majore. Sper astfel că, în maximum cinci ani, fiecare angajat al meu să-și dorească să presteze servicii sau să livreze sub formă de furnizor al know-how-ului său, lucrez la acest sistem ajutată de digitalizare.

TR: Cum se întorc spre companie investițiile (de timp și financiare) în wellbeing-ul angajaților?

DM: Lucrăm încă la asta, mai ales că noi construim “bucurie”, așa cum îmi place mie să definesc activitatea grupului de firme pe care le-am co-fondat. Fiecare membru al echipei are opțiunea de a-și construi o piscină personală la nivel de cost și avem în fiecare an opțiunea de decontare pentru toate accesările de servicii de înot, agrement sau SPA pentru toți membrii familiei. De asemenea, angajații noștri și membrii familiilor lor au acces la oricare dintre piscinele sau aqua-parcurile construite de noi. Recunosc că muncim mult, așa că pot folosi mai ales în concediu aceste opțiuni, însă îi încurajăm să profite din plin.

Daniela Marișcu este investitoare, antreprenoare și fondatoare Aquatica Experience Group. Cu o experiență solidă în antreprenoriat și dezvoltarea unor aqua parcuri și a altor proiecte din industria de recreere, Daniela este co-fondatoare și manager general EVX, o companie de investiții care promite să conecteze oportunitățile financiare globale cu inovațiile europene și proiectele care fac o diferență.

Citește și:

Mirela Iordan, Country Manager Pfizer: ”Nimic nu e dificil dacă ai o minte deschisă”

Alina Gamauf, Board Member Carrefour România: ”Succesul unui lider se vede în primul rând prin succesul echipei”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

10 calități necesare unui lider de succes

SELF-IMPROVEMENT//

Vulnerabilitatea și rolul ei în succesul profesional

EFICIENȚĂ//

Cum să-ți asumi provocări în afara zonei tale de siguranță

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.