SELF-IMPROVEMENT//

Cum treci peste durerea divorțului: 8 strategii de supraviețuire atunci când lumea se întoarce cu susul-n jos

Un psiholog îți explică cum să gestionezi cât mai sănătos perioada dureroasă de după divorț.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important ca după divorț să nu intri imediat într-o relație. 
– Ce este perioada de doliu și care sunt etapele ei. 


A trece printr-un divorț reprezintă o experiență dureroasă pentru toți cei implicați, fie că vorbim doar de cei doi parteneri de cuplu, fie că sunt și copii implicați. Acest proces nu înseamnă doar pierderea unui partener, ci și pierderea unui stil de viață, schimbarea mediului/locuinței, a grupului de prieteni, a rutinei zilnice, a planurilor de viitor și a priorităților. Înseamnă, practic, o reconfigurare a întregii vieți, care, în final, poate duce la o viață mai bună, dar până a ajunge acolo, sunt multe etape de depășit și emoții dificile de gestionat și procesat. 

Este important ca înainte de a lua o astfel de decizie, partenerii să investească în relație și să fie dispuși să lucreze împreună pentru a depăși perioadele de criză. Orice relație, indiferent de cât de compatibili ar fi cei doi, va trece inevitabil prin mai multe crize, care fie vor pune capăt relației, fie o vor transforma în mod pozitiv, dacă există disponibilitate și angajament de a trata relația de cuplu ca pe o prioritate. 

Atunci când totuși se ajunge la divorț, primul lucru pe care e bine să-l conștientizăm este că o pierdere atât de semnificativă aduce cu sine de obicei un proces de “doliu”, cu un amalgam de stări, de la negare, negociere, furie și suferință până la acceptare. 

Perioada de doliu poate să difere ca durată și intensitate în funcție de cine a luat decizia separării, cât de lungă a fost relația, dacă sunt copii implicați sau nu, dacă persoanele au o rețea de suport, prieteni apropiați sau ajutor de la un specialist. Dacă se prelungește mai mult de un an totuși, e important să ne punem niște întrebări și să cerem ajutor.

Iată câteva lucruri pe care le poți face ca să gestionezi cât mai sănătos această perioadă:

1. Folosește-ți rețeaua de suport!

Adică prieteni, membri ai familiei, oameni în care ai încredere. Nu te închide, vorbește despre ceea ce simți, fără a te victimiza sau a blama. Nu înseamnă că trebuie să vorbești cu zece persoane, alege măcar una – două persoane cu care să poți discuta deschis, fără a te simți judecat/ă.. 

2. Procesează emoțiile grele! 

Furia, tristețea, dezamăgirea, teama sunt emoții normale în astfel de momente. Dacă încerci să le ignori, reprimi sau să fugi de ele, inevitabil vor ieși la suprafață la un moment dat, de obicei într-un moment foarte nepotrivit sau îndreptate către persoane care nu le merită. Cum procesezi emoțiile? Te întrebi ce simți cu adevărat, verbalizezi emoțiile, vorbești cu cineva apropiat despre ele, plângi, scrii in jurnal, scrii o scrisoare către fostul/fosta parteneră despre ceea ce simți (fără a o trimite), îți spui că e normal să simți toate aceste emoții și ai răbdare cu tine să treci prin proces. 

3. Limitează la minim comunicarea cu fostul partener!

Cel puțin până ajungi la etapa de acceptare a pierderii, contactul cu fostul/fosta nu te ajută. Singura excepție este atunci când sunt și copii, situație în care e important să comunicați doar legat de copii.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Ai grijă de tine! 

Atenție, există metode sănătoase de alinare, de a te simți mai bine, și metode nesănătoase. Între primele se numără sportul, explorarea de noi hobby-uri sau reluarea unui hobby mai vechi, socializarea, cititul, mâncatul sănătos. Printre cele dăunătoare se regăsesc consumul exagerat de alcool, shopping-ul excesiv, mâncatul emoțional, izolarea socială.

5. Asumă-ți responsabilitatea pentru partea ta în relație! 

Când intensitatea emoțiilor dureroase începe să scadă, e bine să te întrebi care a fost contribuția ta la deznodământul relației, nu ca să te simți vinovat/ă, ci pentru a face ceva diferit în viitoarea relație. Responsabilitatea nu e neapărat 50%-50%, mai ales dacă unul din parteneri a arătat/practicat egocentrism, indisponibilitate de a face vreun efort pentru repararea relației, abuz fizic, emoțional sau verbal, relații extraconjugale. Totuși, fiecare are o contribuție la dinamica relațională și e important să o înțelegi pe a ta. 

6. Caută să-ți înțelegi tiparul relațional!

Cu alte cuvinte, cum îți alegi partenerul, ce tip de dinamică ai în relații, ca să conștientizezi dacă/ce anume vrei să schimbi. Citește, ascultă podcast-uri, mergi la terapie ca să schimbi ce e de schimbat pentru a avea o relație echilibrată. 

7. Învață ce înseamnă o relație matură, sănătoasă! 

Dacă n-am avut niște modele pozitive în jurul nostru pe măsură ce am crescut, nu avem de unde ști ce înseamnă o relație de cuplu sănătoasă, așa că este firesc să învățam, din cărți, de la specialiști, din exemple din jurul nostru, pentru a ne crea o dinamică care să funcționeze pentru fiecare. Putem învăță despre ce înseamnă granițe, care e nivelul optim de dependență/interdependență, care sunt acele practici/rutine care susțin cuplul, ce înseamnă abuz de orice fel, cum putem gestiona conversațiile dificile, cum reparăm după conflict, cum gestionăm banii în cuplu etc.

8. Refă-ți viața! 

E recomandat să stai o perioadă singur/ă după un divorț, pentru a trece prin etapele pierderii, a procesa separarea, a-ți gestiona emoțiile, a-ți învăța niste lecții. Dacă intri imediat în următoarea relație, șansele să faci aceleași greșeli sau să alegi un partener/o parteneră asemănătoare sunt destul de mari. Dar, după o perioadă, e important să cauți o altă relație, pentru că în relații ne vindecăm. De exemplu, învățăm teoria despre comunicarea asertivă sau gestionarea conflictelor, din cărți sau terapie, dar avem nevoie de practică pentru a avea loc schimbarea cu adevărat. 

Dacă ți-e greu să stai singur/ă, merită văzut de unde vine frica de singurătate, de ce ți se pare amenințător să fii doar tu cu tine și ce poți face pentru a gestiona această teamă. 

Un divorț este, înainte de toate, o experiență dureroasă, dar ceea ce poate face diferența pe termen mai lung este modul în care ne revenim după divorț, lecțiile pe care le învățăm, despre noi și despre relații, și schimbările pe care le facem pentru a construi în viitor o relație mai armonioasă. Ingredientele de bază în acest proces sunt răbdarea, grija de sine, auto-reflecția și asumarea responsabilității.  

Citește și: 

Ce efecte are divorțul asupra copiilor

Ghid de conduit în social media după o despărțire

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum ajungem de la iubire la divorț?

SELF-IMPROVEMENT//

Ce se întâmplă în relațiile de cuplu și de ce ne (mai) căsătorim în zilele noastre?

SELF-IMPROVEMENT//

Relații sănătoase Vs. relații toxice

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.