SELF-IMPROVEMENT//

Cum să tratezi personajele toxice din social media

Cu limite sănătoase în spațiul virtual, ne putem bucura de acest tip de conectare.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să accesezi liniștea cu un simplu click.
– Ce element din noi potențează efectul dureros al criticii.


Deși sunt create pentru a apropia oamenii și pentru a facilita schimbul de informații, social media pot pune presiune asupra utilizatorilor, iar interacțiunile sociale virtuale vin atât cu beneficii, cât și cu riscuri. De exemplu, studiul citat de psychologytoday.com arată că mediul virtual crește nivelul de anxietate, deși căutăm aici un antidot împotriva singurătății. 

Cu alte cuvinte, accesăm social media pentru a trata o problemă pe care descoperim, apoi, că o amplifică. Stresul și anxietatea generate de consumul excesiv de social media se nasc atât din impulsul de a ne compara cu ceilalți, cât și din reacțiile nepotrivite pe care le primim. Dacă în viața reală acest tip de sâcâială este mai simplu de contracarat și, în consecință, mai puțin probabil să se petreacă, în mediul virtual suntem mai expuși la comunicare viciată. Ecranul apropie, dar în același timp îndepărtează. Nivelul de empatie tinde să scadă când nu comunicăm direct, iar mesajele sunt lipsite de autenticitatea pe care le-o conferă limbajul non-verbal (mimica, tonul, expresiile faciale sunt, deseori, mai importante decât cuvintele). 

Robert Green descrie în „The Laws of Human Nature” unul dintre cele mai complicate comportamente umane: comparația care duce la invidie, cu cât suntem mai nesiguri pe propriile resurse. În viața reală, atacurile generate de propria insecuritate sunt temperate de prețul pe care ar trebui să și-l asume cel care se lansează în acest tip de comportament: reacția imediată, respingerea, discrepanța de status, jena de a afișa o emoție urâtă. Pe social media, jocul are o miză mai lejer de asumat, cu consecințe mai puțin directe pentru abuzator, dar reale pentru victimă. 

De aici, este doar un pas: în loc să ne conecteze și să ne încarce bateriile, se întâmplă ca interacțiunile pe social media să ne calce pe nervi și să ne distrugă zen-ul. Iată câteva situații în care ne-am regăsit, probabil, cei mai mulți și felul în care ar trebui să reacționăm, conform Danei Olariu, psihoterapeut. 

1. Sfătuitorul de serviciu

Ai petrecut un week-end superb la țară și postezi o poză din livada cu cireși. Încă mai simți senzația de iarbă crudă sub tălpi și gustul cireșelor culese direct din copac. Ai reușit să te deconectezi total de stresul din timpul săptămânii și vrei să împărtășești această bucurie simplă cu prietenii din social media. Inimioare, like-uri, comentarii: îți demonstrează că faci parte dintr-o comunitate. Apoi, găsești acel comentariu care te face să pui frână: ”Nu mai da copilului cireșe nespălate! Înghite toate chimicalele alea…” (Oare este cazul să explic că livada nu e stropită sau că evit să-mi cresc copilul într-un glob de cristal și că imunitatea este un mecanism complex? Să șterg comentariul? Să mă fac că nu l-am văzut? Am greșit punând poza cu livada?).

Cum reacționezi?

Dana Olariu: ”Îmi imaginez câte lucruri negative îți pot trece prin minte când citești un astfel de comentariu. Un sfat nesolicitat. Te simți atacat. Poți crede că  omul are o părere proastă despre tine, că nu știi cum să faci lucrurile bine, că nu-ți protejezi copiii. Dar oare este despre tine? Sau despre stilul de gândire și fricile celui care a postat comentariul? Eu aș zice că este mai degrabă cea de-a doua variantă. Probabil, primul instinct ar fi să-i scrii “Hodoronc tronc! Pe bune? Am putea să nu ne luăm atât de tare în serios?”. Sau sa-i răspunzi, ironic și agresiv, “Ce bine că mi-ai spus tu asta! Altfel, sigur îmi îmbolnăveam copilul!”. Răspunsuri care l-ar face pe om să intre în defensivă și, poate, să atace și mai abitir. 

Dar poate că omul e doar binevoitor și nu-și dă seama că te poate deranja. Eu aș răspunde fie cu un thumbs up, fie i-aș spune “Desigur, e important să ne protejăm”. Și aș trece mai departe. Pentru că, de fapt, nu e important și prefer să mă bucur de cireșele mele. Daca te lasă nervii, îi vei răspunde cu “Scutește-mă!” și vei încerca data viitoare să fii diplomat și politicos. Și mâine e o zi!

Ceea ce cred, însă, că e bine să nu uităm este faptul că, la fel ca în cazul prieteniilor din viața reală, și pe cele de pe social media avem dreptul să le alegem. Avem dreptul să trăim, real sau virtual, alături de oamenii cu care ne face plăcere să interacționăm, de la care simțim că primim lucruri bune, care ne fac bine, cu care ne simțim în siguranță. În social media avem unelte mult mai clare pentru a face aceste alegeri, aceste delimitări ale cercului nostru. Pe lângă butonul de friend request, avem și unfriend, unfollow și chiar block: liniștea noastră este la un click distanță”.

2. Cel care știe întotdeauna ce e mai bine pentru tine

V-ați întrebat vreodată de ce facem publice mai mult momentele în care totul merge de minune în viața noastră? Dacă social media ar fi cu adevărat un loc de conectare interumană, oare n-ar fi normal să împărtășim și momentele dificile? Din păcate, e în natura umană să considerăm că experiența noastră se aplică și celor din jur și că soluțiile noastre sunt cele potrivite pentru toată lumea, deși nu cunoaștem întregul context și nici nevoile reale ale celorlalți. Singura nevoie universală e aceea de a fi ascultat cu empatie, când simți că nu mai poți conține îndoieli, frustrări sau apăsări. Și, totuși, experiența ne învață că, indiferent ce problemă am avea, vor veni sfaturile și certitudinile celorlalți. Cum cernem, însă, dorința autentică de a fi de folos de credința că soluția celuilalt este și soluția ta? 

Cum reacționezi? 

Dana Olariu: ”Chiar vorbeam zilele trecute cu niște prieteni despre asta. Despre cei care știu mai bine. Care au soluția cea mai bună pentru orice problemă, chiar și atunci când nu e cerută o soluție. Și ne întrebam cum e mai bine să reacționăm când vorbim cu ei. Ajunseserăm toți la concluzia, încercând de-a lungul timpului diverse variante, unele fiind niște conflicte interminabile, că cel mai bine a fost atunci când am spus “Mulțumesc, ar putea fi o soluție, o să mă gândesc la asta”. Pleacă și omul simțindu-se validat, iar eu nu mai rămân să-mi rumeg frustrarea sau furia. Și aleg, oricum, să fac ce vreau eu. E un win-win. Și, cine știe, poate chiar e ceva util in unele sfaturi”.

3. Criticul compulsiv

Se spune despre vocea interioară care ne autosabotează că nu ne aparține. Este vocea critică a unui adult pe care ne-am grăbit s-o internalizăm. Vine din copilărie, rămâne cu noi și singura metodă prin care putem s-o reducem la tăcere este să o conștientizăm. Când, însă, critica apare în social media, este ca și cum ai fi pus la colț în clasă (pe vremea mea, era o practică destul de comună). Critica publică se ascunde, de obicei, după o bunăvoință aparentă: te critic ca să te ambiționez să evoluezi. Din păcate, nu cred în critică constructivă și nici în feedback nesolicitat. Și dacă bătălia cu criticul interior este una pe care trebuie să ne-o asumăm, are sens să intrăm în același tip de relație cu persoanele toxice din social media?

Cum reacționezi? 

Dana Olariu: ”Cel mai greu e atunci când criticul de pe social media vorbește aceeași limbă cu criticul nostru interior. Când ne spune același lucru. Când pare să valideze și să întărească ceea ce credem și noi că e greșit la noi, în noi. Aș spune că tot cu criticul internalizat trebuie să lucrăm pentru a nu permite criticilor exterioare să ne facă rău. 

Criticul ăsta al nostru poate avea intenții bune, cum au crezut și părinții că au, atunci când ne-au instalat programul de critică, fără să-și dea seama că o fac și fără să știe ce efecte nocive poate avea pe termen lung. Însă el, nefiind bun cu noi, fiind foarte strict și rigid, de multe ori jignindu-ne și devalorizându-ne, punându-ne la zid sau la pământ, are efectul contrar. Și chiar dacă reușim să facem ceea ce ne spune, o facem cu multă suferință și mult consum, ceea ce ne lasă răniți. 

Să-l urmărim, deci, pe acest critic, sa-l ascultăm ce zice și să-i schimbăm tonul dur și atitudinea agresivă față de noi cu ceva mai blând, mai flexibil, amintindu-ne mereu că suntem oameni, că uneori greșim, că uneori ne este greu și că e important ca vocea din capul nostru să nu ne otrăvească, ci să ne vindece. Cât despre persoana care ne critică, să nu uităm că cel mai agresiv critic este față de ea însăși, că acel critic are ca target principal propria persoană și să încercăm, dacă putem, să avem puțină compasiune pentru lupta care se dă în sufletul ei zi de zi”.

4. Cel cu viața perfectă

Știm deja, o arată studiile: social media produc o cantitate semnificativă de frustrare. Știu persoane care au o capacitate incredibilă de disimulare, deși nu-i înțeleg rostul. La ce-ți servește o imagine idilică proiectată public? Sigur aveți și voi în lista de prieteni acele persoane pentru care totul e numai lapte și miere, în ciuda realității reale (pe care, uneori, o cunoști și e cu atât mai ciudată proiecția). Multe diminutive, multe poze din vacanțe, inimioare, cântec de vioară, pâini perfecte coapte în casă, sport și, desigur, o disponibilitate fantastică de a contracara reușitele altora cu niște reușite și mai și. 


Cum reacționezi?

Dana Olariu: ”Fiecare are dreptul să posteze ce dorește. De asemenea, fiecare are dreptul să aleagă ce citește. Cu riscul de a fi pisăloagă, spun din nou că de noi depinde cum ne aranjăm viața. Unul dintre lucrurile pe care le putem controla destul de bine este cercul de prieteni. Și în real, și în virtual. Dacă ne-am obișnuit cu drama, cu frustrarea, cu critica, cu răutățile, acceptăm persoane toxice în viața noastră. Dacă ne dăm seama că toate astea ne fac rău, iar pe online e mult mai multă informație și avem mult mai multe șanse să ne intoxicăm, schimbăm. O schimbare este aceea de a vorbi deschis cu prietenii noștri, de a le spune ce ne deranjează, de a le spune când ne rănesc. Uneori funcționează: unii oameni sunt deschiși și fac eforturi să schimbe comportamente pentru a păstra o prietenie.

O altă schimbare este să ne îndepărtăm, să luăm o pauză sau să plecăm dintr-o relație. Alegem să păstrăm ce e bun. Alegem să ne petrecem timpul cu oameni cu care suntem compatibili. Nu avem nicio o obligație de a face altfel. Viața mea s-a schimbat foarte mult în bine când am înțeles că am voie să mă îndepărtez sau să ies dintr-o relație, că nu trebuie să primesc în viața mea pe oricine și că nu trebuie să sufăr pe altarul prieteniei. Un “la revedere”, un sfârșit nu sunt întotdeauna o pierdere. Într-o astfel de situație, le consider un câștig”.

Dana Olariu este psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală. A ales acest drum crezând cu tărie că putem să ne schimbăm povestea și scenariile vechi de viață, deseori pline de renunțări și eșecuri, că putem învață din situațiile grele pentru a găsi în noi cele mai bune resurse. În viziunea Danei, psihoterapeutul nu este un sfătuitor, ci un partener de drum alături de care descoperim cum să fim protagoniștii unor povești mai frumoase, mai pline de satisfacții, cum să ne adaptăm și să facem față schimbărilor, cum să ne bucurăm de ceea ce este bun în noi și în jurul nostru.

Citește și:

14 celebrități își dezvăluie strategiile de îmbunătățire a echilibrului emoțional

Cum să nu mai țipi atunci când te enervezi?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ghidul Thrive: totul despre empatie

SELF-IMPROVEMENT//

De ce apreciem mai mult oamenii indisponibili?

EFICIENȚĂ//

Facebook cu de toate: de la „mindless scrolling” la comportamente mindful

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.