SELF-IMPROVEMENT//

Cum să ții sub control bugetul de sărbători

5 idei inspirate de la un expert financiar, care să vă scoată din luna decembrie cu bani în buzunar.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce să nu cumperi niciodată cadouri doar ca să impresionezi.
– De ce la cumpărături nu trebuie să mergi cu burta goală, nici pe fugă, nici în ultimul moment.


Bugetul de sărbători din decembrie depășește orice buget al anului. Se încheie anul, parcă vrem să ne bucurăm: cele rele să se spele și să întâmpinăm noul an cu bucurie! Luna decembrie începe cu Moș Nicolae, apoi vine Moș Crăciun și parcă nici noaptea dintre ani n-ar fi frumoasă fără câte o mică atenție. 

Și uite așa, în ianuarie, încercăm să înțelegem unde au dispărut banii, eventual și niște economii, la cine e mai norocos chiar și un al 13-lea salariu sau un bonus, poate chiar niște bani luați împrumut ca ”să fie acolo” și nu mai sunt. 

În acest an, în care am fost afectați din mai multe puncte de vedere, parcă ne-am dori o mică formă de normalitate, plus o sursă de bucurie, și banii ne pot ajuta în acest sens. 

Ne-am învățat să cumpărăm online și de aici până la scăpat controlul banilor este un pas, mic, mic de tot. E atât de ușor să apeși niște taste, să nu simți banii și valoarea lor din spatele unui ecran, și să te sperii doar când soldul cardului se apropie de zero și îți dai seama că nu mai ai bani de pâine.

Credeți că, dacă nu ieșiți din casă, tentația este mai mică? Este, dacă stați departe de reclame la TV, de calculator, de postările prietenilor de pe rețelele social media (glumesc, desigur!), dar ați înțeles ce vreau să zic: controlul este doar la voi.

Așadar, vă propun câteva cadouri care să vă scoată din luna decembrie cu bani în buzunar. 

1. Decide cât este bugetul pentru cadouri! 

Bugetul de cadouri este cel mai mare dintre toate, așa că începem cu el. Decide din timp o sumă alocată cadourilor: acesta este bugetul, aceștia sunt banii pe cate ți-i permiți, atât vei cheltui.

Fă o listă cu persoanele cărora vrei să le cumperi un cadou. Pentru fiecare stabilește ce vrei să cumperi. O să-ți fie mai ușor să ieși o dată și să cumperi toate cadourile. Cu cât te-ai organizat mai bine și ai o listă clară, cu atât mergi țintă la ce ai de luat și eviți cumpărăturile suplimentare de lucruri pe care-ți cad ochii și apoi ți se lipesc de mână.  

Dacă un cadou este mai scump decât ai estimat, decide de unde tai din bani înainte de a-l cumpăra. Altfel, te vei trezi cu o depășire serioasă de buget cu un pic în plus aici, un pic în plus dincolo. Nu ai de unde să tai? Înlocuiește cadoul cu unul care se încadrează în bugetul tău!

2. Găsește soluții mai ieftine!

Analizează lista, știi cum, așa ca moșul care it`s checking it twice, adică o verifică de două ori. Chiar este un cadou care aduce bucurie sau îl cumpăr ca să bifez faptul că facem schimb de cadouri (de multe ori, inutile) în fiecare an. Ce știi despre persoana de pe listă? Ce-i aduce bucurie? Acum caută varianta mai ieftină a cadoului.

Știi cadourile alea pe care le-ai cumpărat la ofertă / când ai avut ocazia / din timp că poate nu mai apuci și așa mai departe? Nu le mai știi că ai uitat de ele. Caută-le și vezi ce cadouri ai deja asigurate, cumpără doar cadourile de care mai ai nevoie și așa faci o economie serioasă. 

Cumperi cadouri ca să impresionezi? Nu o mai face. Dacă cineva te apreciază pentru cadourile pe care le primește de la tine este cazul să schimbi asta. 

Cu toții avem și prieteni care nu au limită la cheltuială, fie că au bani, fie că sunt nechibzuiți. O să îi cumpere copilului tău jucării pe care tu nu ți le permiți. Sau vouă vă aduc cadouri pe care voi între voi nu vi le faceți, că nu vă permiteți sau nu vreși să cheltuiți atâția bani. 

Ce să le cumperi celor care oferă doar cadouri scumpe? Nu încerca să concurezi cu ei doar ca să nu fii mai prejos. Încearcă să găsești ceva care să le aducă bucurie și care să nu-ți facă gaură în portofel: o carte bună, un cozonac, o prăjitură cu rețeta bunicii, s-ar putea să-i bucure mai mult decât ceva scump, de care n-au nevoie. Ți-e frică de faptul că vor fi dezamăgiți? Să nu-ți fie: prietenia nu vine cu un preț și factură fiscală! Dacă vine, un stres în minus la anul viitor! 

Pentru cumpărăturile online ia în calcul și taxa de procesare și transport. Încearcă să cumperi din același loc și să plătești o singură taxă de transport sau chiar să primești livrarea gratis, dacă ai depășit o anumită sumă. 

Iar copiilor nu le lua toate cadourile din listă doar pentru că le-au pus în scrisoarea către Moș Crăciun. Moșul știe mai bine de ce au ei nevoie, e bătrân și înțelept, așa că aduce ce trebuie și, între noi fie vorba, ce intră în bugetul lui. 

3. Stabilește bugetul de cumpărături!

A doua cheltuială mare este cea cu mâncarea. Ia în considerare faptul că anul acesta este atipic, vei avea mai puțini musafiri și nici tu nu vei mai ieși în vizite, adică vei cheltui mai puțin pe mâncare, mai puțin pe cadourile și micile atenții pe care le luai de la non-stop sau benzinărie pe ultima sută de metri ca să nu mergi cu mâna goală. 

Fă meniul pentru Crăciun și meniul pentru Anul Nou. Verifică ce ai în cămară și apoi în congelator: fă lista de cumpărături cu ce-ți lipsește. Știi deja regula: la cumpărături nu mergi cu burta goală, nici pe fugă, nici în ultimul moment. 

Cumpără ce ai pe listă. Verifică reducerile din magazin. Încearcă să ajungi la cât mai puține magazine, pentru că în fiecare vei găsi ceva ce îți va lua ochii și îți va scoate bani din buzunar. 

Nu face cumpărături suplimentare pentru că ”te-a lovit pofta”, pentru că ”cineva a cumpărat în fața ta și arăta bine”, pentru că ”mai bine să fie decât să n-ajungă!”. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Analizează soluții mai ieftine!

Dacă până acum mergeai în vizită la părinți sau în vacanțe și nu-ți băteai capul cu mâncarea, acum poate vei fi în căutare de soluții. Știi să gătești sau vrei să înveți? Organizează-ți din timp cumpărăturile și timpul necesar. Cere sfaturi de la  familie și prieteni despre cum să te organizezi: te vor ajuta să economisești timp și bani!

Dacă nu știi să gătești sau n-ai timp (poate ai o meserie în care finalul de an este foarte aglomerat), soluția este să comanzi mâncarea de la un restaurant. Gândește-te că multe persoane sunt în situația ta și nu lăsa asta pe ultima săptămână: s-ar putea să nu mai ai de unde alege! 

Pentru că sunt multe comenzi de sărbători, restaurantele fac de regulă câteva variante de meniuri standard  și trebuie să comanzi meniul așa cum este el, puțini au timp și disponibilitate să schimbe vreun produs: asta înseamnă timp suplimentar pentru ei, fix când n-au timp de așa ceva! 

Verifică din timp ofertele, vezi cantitățile, vezi meniul și ce cuprinde, decide și comandă doar cât ai nevoie. Dacă în familie sunteți trei persoane, n-are sens să iei un meniu pentru șase-opt persoane. Dacă doar așa găsești în formula dorită de tine, când vine comanda pune surplusul de mâncare la congelator, în aceeași zi după ce se răcesc produsele. Anul acesta nu vei avea parte de vizite neanunțate, așa că e păcat să arunci ce nu se mănăncă. Sau poți face un pachet și să-l dai mai departe cuiva care știi că nu-și permite să cumpere mâncare.

5. Bucuria sărbătorilor nu se poate cumpăra!

E o iluzie că banii mulți cheltuiți pe mâncare, pe cadouri, pe excursii ne aduc bucuria. De multe ori, încheiem luna decembrie ca după un maraton, suntem obosiți și cu câteva kilograme în plus, poate nemulțumiți că nu ne-au ieșit planurile cum ne-am dorit. Ce ar fi ca anul acesta să facem o schimbare? Să ne amintim ce sărbătorim, să intrăm în spiritul Crăciunului.

Să ne oprim un pic din fuga noastră, să stăm noi cu noi, singuri sau în familie, să analizăm lucrurile care contează și ne fac fericiți, să vedem cum le putem face să crească.

Să ne bucurăm de un an care s-a încheiat, un an greu prin care am reușit să trecem, să vedem părțile bune, apoi să ne facem planuri pentru un anul care vine.  Îmi doresc să găsim fericirea în lucrurile care nu costă bani și care sunt atât de valoroase.

Sărbători fericite!

Citește și:

Despre bani în pandemie: 7 idei să treci cu bine peste această perioadă

Cum să fii neamț: învățăturile unui german neaoș despre finanțele personale

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

3 pași importanți ca să ai controlul asupra banilor tăi

SELF-IMPROVEMENT//

10 idei de vacanță cu bani mai puțini

SELF-IMPROVEMENT//

7 pași pentru liniștea ta financiară

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.