SELF-IMPROVEMENT//

Cum să-ți susții partenerul când se confruntă cu o problemă de sănătate mintală

Compasiunea reală, venită dintr-o poziție internă sănătoasă a celui care o oferă, este unul dintre instrumente.


În următoarele 7 minute vei afla:

– Care este elementul-cheie prin care ne putem sprijini partenerul într-o situație de suferință, fizică sau mintală. 
– De ce distragerea de la suferință este un mecanism periculos, dar foarte des întâlnit. 


Știți care au fost cele mai căutate cuvinte pe motorul de căutare Google la noi, anul trecut, la capitolul simptome? Oamenii au căutat, pe lângă simptome COVID și pneumonie, simptome anxietate și depresie.  Aceste două tulburări psihoemoționale sunt și cele mai frecvente forme de boli mintale în Uniunea Europeană. Iar statisticile ne spun că peste 27% dintre adulții europeni experimentează cel puțin o formă de afectare a sănătății mintale pe parcursul unui an.

Ca psihoterapeut care lucrează în practica privată din 2009, acum, la început de 2022, cred că din ce în ce mai multe persoane se pot raporta mai asumat și consistent la ideea de psiholog, psihoterapie, sănătate mintală, traumatizare psihică, decât în urmă cu câțiva ani. Poate un Eu naiv sau prea otimist al meu a scris fraza anterioară. Știu, bineînțeles, că familiaritatea oamenilor cu zona ”psi” nu înseamnă că nu ne mai confruntăm cu mituri și prejudecăți legate de cei care au o suferință psihică. E un plus al vremurilor moderne și poate o necesitate (o să spuneți) ca oamenii să vorbească mai des și mai mult despre sănătatea mintală și pierderea ei. 

Și pe cât de des întâlnim în present termenii de depresie, burnout sau anxietate, pe atât de complexe și, de multe ori dificil, sunt de recunoscut în viața de zi cu zi simptomele lor și manifestările suferinței psihice pe care o provoacă. Și vindecarea devine o ecuație asemănătoare cu modul în care am învățat să rezolvăm probleme de matematică: trebuie să identificăm, să recunoaștem, să acceptam datele problemei/suferinței psihice ca să putem să o manevrăm, să o vindecăm sau măcar să stăm mai comod cu ea în viața noastră. 

Și, totuși, putem să ne trezim, din punctul meu de vedere, destul de singuri și pe cont propriu când vine vorba de sănătatea noastră mintală. Consider că suntem mai bine informați despre cum să o păstrăm și să avem grijă de ea, însă este la fel ca și în cazul rezoluțiilor de An Nou: nu se îndeplinesc doar pentru că ni le propunem. Ce ne ajută extrem de mult în raport cu suferința psihică și păstrarea sănătății mintale este prezența unui anume factor de protecție (ca o mică paranteză, sunt foarte mulți factori de protecție personali, sociali, familiali, istorici, care ne sprijină pe tot parcursul vieții noastre) și anume suportul social perceput de persoana în suferință.  Astfel, sprijinul social oferă “un avantaj” emoțional și psihologic persoanelor care se confruntă cu evenimente stresante sau traumatizante, fiind considerat un factor de reducere a distresului psihologic pentru cineva care se confruntă cu evenimente stresante.

Realitatea este că, de multe ori, ne așteptăm ca cineva să se simtă susținut pentru că el/ea are un cerc social, familial extins. Însă ceea ce conluzionează toate cercetările din zona sănătății psihice este că sprijinul social perceput, nu musai existent, este cel care face diferența. Iar legat de prezența sau absența căsătoriei (ca modalitate de a evalua în cercetări starea civilă a unei persoane), studiile au arătat că sprijinul social slab (cel mai probabil pentru cei care sunt fără partener) este strâns corelat cu rate mai ridicate ale depresiei, singurătății și izolării sociale care, la rândul lor, au fost asociate cu rezultate mai scăzute ale sănătății mintale.

Chiar dacă multe cercetări au arătat în mod constant că persoanele căsătorite tind să aibă niveluri mai ridicate de suport social perceput în comparație cu cei necăsătoriți, aceasta nu este altceva decât o premisă și un fel de a spune că relaționarea intimă fizic, emoțional, sexual cu o altă persoană ar putea media consolidarea unui sentiment de apartanență, siguranță, stabilitate și scop. Și să ne amintim de binecunoscutul jurământ al celor care se căsătoresc în filme și în alte religii conform căruia: “O să fiu alături de tine la bine și la rău, pe timp de boală și de sănătate”. 

Pentru început, prima observație după anii de lucru alături de clienții mei, în procese de psihoterapie, este că orice formă de suferință și boală fizică implică o suferință și un ecou în partea psiho-emoțională. Avem aici practic reiterată unitatea psihic-fizic care ne definește din momentul concepției și până la moarte. Astfel, pentru orice suferință fizică a partenerului/ soțului/ soției suntem nevoiți să facem “față și spate” unei suferințe emoționale. Fie că vorbim de o gripă, de infecția cu noul coronavirus, de o pneumonie care necesită spitalizare sau o tumoră localizată la nivelul plămânilor, care implică la început un set interminabil de analize și investigații. Orice formă de durere (atât fizică, cât și emoțională) este durere și cred că oricine a experimentat-o este conștient de impactul pe care o poate avea asupra întregii sănătăți mintale.

Astfel că, din punct de vedere psihologic, spre deosebire de planul fizic, corporal (unde avem poate mai multe tipuri de investigații pentru a măsura și pentru a diagnostica durerea și distresul), în cazul suferinței emoționale asociate celei fizice, cel mai greu pas este să te confrunți cu ea și să-i accepți prezența. Și aici elementul-cheie sunt ajutorul funcțional și validarea acordate partenerului, atunci când are o suferință fizică. Ajută să-i spunem: ”Văd, observ că te doare și că te simți…”, ”Îmi dau seama că nu mai poți acum să…, pot să te ajut eu…?”. Sau ”Vrei să merg cu tine la controlul…?”. Prezența fizică, alături de numirea și identificarea emoțiilor asociate suferinței fizice, reprezintă două dintre modalitățile prin care ne putem sprijini partenerii când aceștia sunt bolnavi.

Ce se întâmplă, însă, atunci când partenerul se confruntă în primul rând cu o problemă de sănătate mintală? Observația de mai sus funcționează și în sens invers: o suferință mintală va însemna, implicit, și o afectare a funcționării fiziologice. Cele mai comune simptome ale unei suferințe mintale implică probleme cu somnul, tulburări alimentare, ritm de viață afectat, precum și o serie de reacții emoționale ne-reglate (nervozitate și iritabilitate crescută sau tristețe și retragere, chiar izolare; reacții pasiv agresive sau chiar agresive; anxietate și îngrijorare constantă sau o întreagă afectare a perspectivei asupra viitorului – lipsă de speranță, pesimism, dramatizare și catastrofizare). De multe ori, ca într-un montagne russe, aceste stări și reacții ale partenerului se pot înlănțui, fără prea mare previzibilitate și auto-control. Și însuși procesul de vindecare și tratament, prin psihoterapie și/sau medicamente și tehnici îmbunătățite de coping, pe care partenerul încearcă să le pună în practică, necesită timp

Cu alte cuvinte, una dintre formele de susținere de bază este aceea în care noi înșine înțelegem și acceptăm că partenerul nostru are nevoie de timp. Și îi dăm timp. În timp ce noi ne exersăm mușchiul răbdării și ne antrenăm capacitatea de a fi prezenți, empatici și un strop mai responsabili pentru dinamica noastră relațională. Oricine a fost vreodată bolnav (măcar fizic, dacă nu psihic) știe că vindecarea durează un timp: când avem o infecție și primim tratament, aceasta durează cinci sau șapte zile cel mai adesea. Acum imaginați-vă că la fel se întâmplă și pentru cea mintală. Timpul este elementul catalizator și pentru a se cristaliza sentimentul de suport social perceput.  În timp ce fizic suntem prezenți și acceptăm suferința emoțională a partenerului, procesul acestuia de a căuta un fel mai bun și mai reglat de a fi poate continua.

De multe ori în terapie, am întâlnit ”iluzia iubirii si a protecției” pe care o manifestau unii oameni prin ascundere, omitere sau minciună. Ce ascundeau sau omiteau? Fix suferința și intensitatea pe care o simțeau. Într-o anumită măsură bănuiesc că are sens: iubirea se manifestă, până la urmă, și prin dorința de a-l proteja pe celălalt de tot ceea ce l-ar putea răni. Îmi vine în minte o scenă dintr-un film pe care l-am văzut recent, SuperNova, în care partenerul bolnav de demență îi ascunde celui sănătos  faptul că nu mai putea să scrie, că boala avansase și că avea de gând să se sinucidă. Dar când ajungi să ascunzi atât de mult din tine, despre tine și ce simți cu adevărat, oare mai ești, de fapt, prezent în acea relație? Greu de răspuns doar cu un simplu da sau nu, și cu siguranță fiecare este dator să-și găsească propriul răspuns. 

Oricât ar părea de pragmatic și lipsit de romantism, eu am observat că, de fiecare dată când unul dintre parteneri suferă, celălalt îl/o poartă în suflet ”cu suferința lui/ei la pachet”. Nu poate fi separat omul sănătos, fizic sau psihic, de cel bolnav și nu poate fi tratat ca două entități diferite. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


În continuare, următorul punct de sprijin îl reprezintă ceea ce în prezent multe cercetări au denumit ca fiind compasiune. Fiecare persoană care suferă are nevoie de compasiune. Compasiunea reală, sănătoasă, venită dintr-o poziție internă sănătoasă a celui care o oferă pare să fie un leac necesar. Tendința multor oameni este să se distragă de la suferință, pentru că nu știu cum să-și gestioneze durerea și, în schimb, încearcă să scape de ea. Însă, așa cum am învățat din lucrul cu clienții mei care se confruntau cu tulburări emoționale majore, cel mai sigur mod de a ajunge în iad este să încerci să fugi de el!

Puțini oameni știu, fără o clarificare avizată (de obicei, din zona psihoterapiei), că singura cale de vindecare este prin confruntarea cu demonii lor. Compasiunea facilitează vindecarea pentru că ”topește” negarea celui care ar apela la un pumn metaforic de analgezice pentru a-și anihila durerea. Când îți iubești și înțelegi partenerul care are o problemă de sănătate mintală și îi arăți compasiune îi forțezi, practic, sufletul să iasă din ascunzătoarea sa. Și să nu mai fie singur. Și atunci vindecarea poate să înceapă. 

Alte direcții de urmat în procesul de a-ți susține partenerul sunt următoarele: va fi nevoie să înveți să-l asculți și să-l auzi cu adevărat pe celălat, mai degrabă decât să acționezi așa cum știi tu “că este mai bine” și să-i susții orice inițiativă și curiozitate. 

Și pentru a putea fi cu adevărat prezent în realitatea fizică și emoțională a partenerului care se confruntă cu o dificultate din zona psiho-emoțională, celălalt partener are nevoie să-și conștientizeze propriile structuri sănătoase și forța personală. Tocmai pentru a fi un sprijin pentru celălalt, ne trebuie o doză de încrederea în noi înșine și propriul proces de îmblânzire a fricilor și a angoaselor. Și, din nou, practicarea constantă a unei forme de terapie, care poate să însemne muzică, pictură și orice ne pune în contact cu nevoile noastre. Să ne propunem să fim bine și cu noi înșine reprezintă o resursă inepuizabilă de energie, vitalitate și speranță, atât pentru noi, cât și pentru partenerul nostru.

Și-mi vin în minte versurile, tonul cald și calm ale unei melodii de-ale lui Melody Gadot, care ne cântă povestea unei relații și a unei iubiri în vremuri dificile (Melody este o cântăreață de jazz americană, care la vârsta de 19 ani a fost implicată într-un accident de bicicletă, a suferit un puternic traumatism cranian, iar muzica a jucat un rol important în recuperarea ei):

”If you love me, let me know! / Tell my heart which way to go / Come in close but come in slowly, now / If you love me, let me know!” (”Dacă mă iubești, spune-mi! / Spune-i inimii mele pe ce drum să o ia, /  Apropie-te acum, dar intră încet / Dacă mă iubești, spune-mi!)”.

Citește și:

Ce înseamnă o relație sănătoasă

Alegerea partenerului – între mit și știință 

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum relaționăm cu personalitățile narcisice fără să ne simțim exploatați

SELF-IMPROVEMENT//

Micile bucurii care definesc sensul vieții

SELF-IMPROVEMENT//

Dansul dintre atașament și autenticitate în relații

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.