SELF-IMPROVEMENT//

Cum să-ți învingi nevoia de a mulțumi pe toată lumea?

Nevoia de a mulțumi pe cei din jur e fundamental umană, dar trebuie să existe limite.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să prioritizezi echilibrat și să preiei frâiele propriei vieți.
– De ce relațiile cu o persoană care vrea să mulțumească pe toată lumea nu sunt comode pentru niciunul dintre cei implicați.


Este mereu acolo. O persoană care pare veșnic disponibilă, chiar și atunci când, în ciuda oricărui egoism, te gândești că nu are cum să aiba atâta timp liber. În anumite contexte, pe românește, acestor oameni li se spune ”săritori” și este cumva… un compliment. Chiar dacă ”săritorul”… sare de cele mai multe ori peste propriile dorințe, planuri sau temeri pentru a ”fi acolo” celuilalt. De ce face asta și ce poate face pentru a prelua controlul asupra propriei vieți? Oare ești chiar tu acea persoană?

Înainte de a intra în orice fel de detalii și analize este important să menționăm că nevoia de a mulțumi pe cei din jur este cumva fundamental umană. Educația ni se face în termenii recompensei materne, paterne etc, fie că acea recompensă este doar un zâmbet cald de mamă, o încurajare de tată și așa mai departe. Existăm și creștem nu doar biologic – ca genetică moștenită de la părinți, ci creștem și existăm pentru că suntem văzuți, acceptați, iubiți, admirați. Încruntarea părintelui ne invită automat la schimbarea comportamentului, la fel cum aplauzele ne fac să ne dorim mai mult. Trecând la un nivel macro, societatea în sine, educația sau relațiile interumane nu ar putea fi gândite în lipsa nevoii de a ne face plăcuți. Lupta se dă, ca de obicei, la nivel de dozaje: Cât las din ceea ce sunt pentru a deveni altceva în ochii celuilalt? Cât cer de la mine pentru a oferi lumii? Cât pot să cer înapoi pentru ceea ce am de oferit?

Dușuri emoționale greu de suportat

La prima vedere, lucrurile sunt destul de simple. Avem o persoană care renunță la ea însăși pentru a se pune în slujba altor persoane, ființă cu o putere de sacrificiu impresionantă. De cealaltă parte avem un context în care se profită de spiritul de sacrificiu, cu mai mult sau mai puțin bun simț, cu mai multă sau mai puțină empatie și deschidere către recunoașterea eforturilor. Dar la o privire mai atentă, lucrurile nu sunt deloc atât de simple. Vorbim de multe ori despre adevărate dușuri emoționale trăite cu mare dificultate si de o parte, și de cealaltă. Vorbim despre o situație de oferire și acceptare care, prin natura dezechilibrului său, devine profund angoasantă pentru ambele părți.

Presiune²

Relațiile în care intră cel ce vrea să mulțumească pe toată lumea nu sunt comode pentru niciunul dintre cei implicați, fie că vorbim de spațiul personal sau profesional. Cel care își sacrifică personalitatea de dragul păstrării relației sau din dorința de a evita conflictul va sta într-o continuă tensiune între ceea ce își dorește (să facă, să zică, să obțină) și ceea ce primește în loc. Iar partea care primește, nu va fi nici ea lipsită de tensiune, simțindu-se presată constant de senzația îndatoriri nesolicitate pe care o aduce un astfel de sacrificiului și abandon de sine.

Uneori, atitudinea disprețuitoare de care are parte cel ce se sacrifică, chiar din partea celui pentru care se sacrifică, nu e doar responsabilitatea celui nerecunoscător. Uneori, disprețul lui/ei este doar o reacție de apărare în fața unei senzații de apăsătoare de îndatorire: „Tu faci atâtea lucruri pentru mine pe care eu nu le-am cerut niciodată”, „Mă faci să mă simt dator/datoare chiar dacă nu a fost decizia mea să primesc acel favor”, „Răspund intruziunii tale mascate în amabilitate, cu intruziune (neconștientizată) agresivă”.

Desigur, subtilitățile acestei dinamici nu sunt de obicei conștientizate de niciunul dintre parteneri. Sunt automatisme, șabloane comportamentale ce rulează automat în diverse situații.

De ce ne dorim să mulțumim pe toată lumea?

Înainte de a începe detalierea, este important să ne aduce aminte sau să aflăm că nu suntem construiți, ca oameni, să facem acte de absolut altruism. Pornind de la această idee, multe dintre comportamentele noastre și ale celor din jur capătă un plus de claritate. Liniștea sufletească sau sentimentul de glorie spirituală obținut de faptul că am ajutat pe cineva sunt deseori motivul bunului samaritean.

În spatele oricărui act altruist pe care îl facem pentru un alt om, stă la bază un act pe care îl facem, în esență, pentru noi. Acest lucru nu este nici bun, nici rău. Este uman. Prin urmare, cel care îți dorește să mulțumească pe toată lumea îți dorește beneficiul de a… mulțumi pe toată lumea. Este important să accepți acest lucru pentru a-ți putea recâștiga independența interioară și exterioară, în oricare rol te-ai afla într-o astfel de dinamică.

Motivele pentru care ajungem să ne dorim să fim excesiv de săritori sunt, desigur, diverse, subiective și cât se poate de îmbinate. Vom enumera numai câteva dintre ele.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


1. Femeile, mai predispuse să mulțumească prin educație

Deși configurația rolurilor masculin/feminin a fost mereu într-o continuă redefinire, femeile sunt mult mai predispuse unor astfel de comportamente. Ele sunt, prin educație, încurajate să nu își manifeste direct agresivitatea, așa că, de multe ori, o îmbracă în forme mascate ce nu pot fi criticate: mama care face ordine în camera băiatului adolescent, deși acesta o roagă să îi respecte intimitatea; colega de la muncă ce se oferă să te ajute și ajunge să stea peste program, deși tu ai plecat acasă cu un sentiment de vinovăție, rugând-o să lase pe mâine lucrurile, etc. Forma pe care o îmbracă astfel de manifestări ale controlului, a agresivității și a autorității sunt atât de suave încât nu ar putea fi niciodată criticate. Prin urmare, dacă te afli de latura ce beneficiază de altruism, nu ai arme să te aperi de disconfort și de senzația de vinovăție dacă sunt insinuate prin agresivitatea pasivă.

Sugestie: Dacă ești de orice parte a acestei situații te poți întreba: Care erau modele de exprimare a agresivității pe care le aveau femeile din copilăria ta? Cum te simțeai în fața unor astfel de comportamente? Care dintre aceste comportamente au fost preluate în modul tău de relaționare? Cum vezi feminitatea și ce tip de feminitate vrei să abordezi/atragi în viața ta?

2. Intoleranță la respingere, abandon și sentimente de vinovăție

Tendința de a spune mereu da are include și incapacitatea de a gestiona sentimentele inconfortabile pe care le poți avea când spui nu. Ce devine inconfortabil? Faptul că riști ca la respingerea ta să primești, la schimb, tot o respingere. Riști ieșirea din relație, adică abandonul. Riști să te vezi prin ochii celuilalt așa cum nu îți dorești să te vezi. Practic, ceea ce se pierde este imaginea pe care tu ai vrea să o păstrezi în fața celuilalt. O imagine care ține destul de mult de modelele despre care vorbeam la punctul anterior. În plus, tot de educație ține și un altruism forțat și prost înțeles, un ideal ce este stabilit în figuri aproape biblice de sacrificiu și renunțare la sine.

Sugestie: Ce înseamnă pentru tine relațiile care se bazează pe această dinamică? Ce pierzi dacă aceste relații se pierd și cât de reale și solide sunt aceste legături în care tu alegi să nu te exprimi, la nivel de limite și dorințe, în mod curent? Care este portretul pe care vrei ca ceilalți să îl păstreze în minte despre tine și cum poate să fie ajustat astfel încât să și semene… cu tine? Desigur, a fi plăcut înseamnă a rămâne în relație. Dar ce formă de abandon poate fi mai dură decât abandonarea propriei identități?

3. Victimă neputincioasă sau dependentă de control?

Așa cum menționam la început, acțiunile noastre nu sunt niciodată gratuite. Prin urmare, există cazuri în care în spatele acestei persoane, care nu poate spune nu și care pare să meargă după cum bate vântul, există de fapt o foarte mare nevoie de control. Încercând să mulțumești pe toată lumea și răspunzând „Prezent!” la orice solicitare, poți influența o paletă largă de situații.

Sugestie:

De obicei, persoanele săritoare intră în astfel de relații jucând ambele roluri. Dacă îți analizezi viața cu atenție, vei observa că există relații în care tu intri pe rolul celui care doar primește, sau oferă – o relație ce nu se desfășoară neapărat în prezent. Analizează această relație/ aceste relații, analizează-te pe tine în rol de primitor și de dăruitor. Un astfel de exercițiu de empatie te poate ajuta să conștientizezi diverse tipare și să poți renunța mai ușor la ele, căpătând o nouă perspectivă.

4. Fragilitate interioară, imaturitate emoțională

Ca de cele mai multe ori, la baza tuturor acestor lucruri se află un slab simț al Eului, o structură interioară fragilă în care răspunsul la întrebările: „Cine sunt eu?” sau „Ce îmi doresc?” este aproape imposibil de conturat. Atunci când nu știu cine sunt, pot exista doar în măsura în care cineva mă vede, mă pot accepta doar în măsura în care cineva mă acceptă. Atunci voi face tot ce pot pentru a obține această acceptare, iubire. Cel mai ușor este să renunț la mine, pentru că limitele eului meu îmi sunt complet necunoscute.

Sugestie: Desigur, limitele Eului se schimbă pe toată durata vieții, suntem într-o continuă transformare. Bazele reale ale individualizării încep să se pună încă din adolescență, atunci când, spre disperarea părinților, încetăm să fim copii cuminți și ascultători și începem să spune nu la orice, în încercarea de a seta și configura propria identitate. În cazurile persoanelor care aleg să mulțumească pe toată lumea, trecerea prin adolescență a fost, probabil, foarte dificilă. Psihoterapia, în astfel de cazuri, la fel ca și în situațiile anterioare, poate aduce schimbări semnificative – inconfortabile, la început, însă extrem de importante.

Iata câteva schimbări de perspectivă pe care le găsim într-unul dintre articolele psihoterapeutului Allison Abrams:

  • Conștientizarea: oricât de clișeu ar părea, primul pas este conștientizarea situație în ansamblul ei, ca apoi să prindem curaj să cerem ajutorul, apoi urmează schimbarea și redobândirea independenței. Psihoterapeutul poate fi un ghid bun în retrăirea, interpretarea și rescrierea emoțională asumată a evenimentelor traumatizante din trecut: familii abuzive sau, poate, extrem de autoritare, existența unui părinte sau a unui apropiat cu o patologie nacisică, relații mult prea fuzionale cu părinții, familii pasiv agresive etc.
  • Fii îngăduitor cu tine: Acceptă faptul că viața este compusă din stadii multiple, este o tranziție, este dreptul tău să îți oferi timp și să te accepți în orice stadiu al vieții te-ai afla, sau ar trebui să te întorci. Stima de sine și sentimentul propriei identități se hrănesc din asta.
  • Stabilește relații valoroase și sănătoase pentru tine: Relațiile pe care le avem au puterea să ne vindece la fel cum au și puterea de a ne adânci propriile răni. Alege relațiile care te pot ajuta să crești.
  • Încearcă să îți schimbi perspectiva despre respingere: Ceea ce oamenii resping, în general, sunt oglindiri ale aspectelor pe care le resping, de fapt, la propria persoană. Privește respingerile ca aparținând celui care respinge și mai puțin ca pietre de hotar ale identității tale.

Citește și:

Cum ne eliberăm de emoțiile negative

Să ierți ceea ce nu poate fi iertat

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Copilul interior te ajută sau te sabotează în carieră?

SELF-IMPROVEMENT//

5 Motive pentru care merită să renunți la resentimente

SELF-IMPROVEMENT//

10 sfaturi pentru a face față erei autodezvoltării

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.