SELF-IMPROVEMENT//

Cum să-ți încarci bateriile în familie

După mai bine de un an de stat acasă, devine tot mai greu să simți că aici e locul destinat relaxării.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce să-ți dai timp și spațiu să faci orice vrei tu.
– Cum să dai gust special unei salate banale.


Nu știu cum e la voi, dar la noi acasă pare că s-a micșorat spațiul vital al fiecăruia dintre noi de când locuim, muncim și învățăm – care, cum – aici. Odată cu această intrare la apă a casei, am pierdut ceva foarte prețios, care înainte de pandemie era un dat firesc: acasă e locul unde îți încarci bateriile și te apropii cel mai mult de starea de relaxare. În mediul pe care-l cunoști, alături de oamenii pe care-i iubești: e de la sine înțeles că ne vine cel mai ușor să ne ostoim în acest context familiar și prietenos. 

Am avut revelația că dinamica s-a schimbat atunci când mi s-a făcut dor să petrec timp în trafic. Ceea ce nu suportam înainte, realizam acum că era timpul meu personal. La volanul mașinii, cu muzica preferată în fundal, eram eu cu mine: un fel de perioadă-tampon care-mi permitea să mă desprind de problemele de la birou, să ruminez un pic, să ventilez și să ajung acasă ceva mai pregătită pentru a fi pe bune cu familia mea. Drumul acela cu mașina s-a transformat acum în cei câțiva pași făcuți din camera din mijloc, unde am amenajat biroul,  până în bucătărie sau în dormitor. 

Rareori fac acei pași în liniște: știți cum au copiii un radar să simtă părinții?! ”Avem ceva de mâncare?”, strigă fiul meu din camera lui. ”Mă duci și pe mine până jos?”, imploră câinele cu fața lui imposibil de refuzat. ”Știi unde e încărcătorul de telefon?”, întreabă soțul meu (capabil să se orienteze în orice oraș nou, dar nu și în sertarul cu cabluri). 

Și totuși, mai poți să-ți încarci bateriile acasă?

Măsurile de relaxare proaspăt anunțate promit să ne întoarcem spre vechiul normal, cel în care vom fi iar prinși în trafic. Acum, parcă nu-mi mai este atât de dor de claxoanele ofuscate și nici de alergătură. Îmi dau seama că pot munci mai eficient din liniștea casei, dar cât de bine mi-ar pica să beau o cafea cu colegii! Complicat, nu-i așa? Cert este că, indiferent de rata de infectare și de cum vor influența oscilațiile sale stilul de viață din viitor, mi-e dor să simt că acasă e locul unde-mi încarc bateriile. Și am pornit un demers în acest sens. Iată câteva idei care te pot ajuta și pe tine să-ți amintești că acasă e locul privilegiat care te protejează de stres și anxietate. 

Cina festivă: o dată pe săptămână!

Este ritualul care ne-a reapropiat de ceea ce erau cinele atunci când ne vedeam doar seara și ne bucuram că suntem din nou împreună. Vineri seara, gătim ceva special, aranjăm masa frumos, cu flori și lumânări. Toată lumea are ceva de făcut, dar gătim fără încrâncenare, ceva simplu, proaspăt și bun. Cina festivă este mai mult un pretext pentru a ne rupe cumva de rutină. Nu vorbim despre examenul tot mai apropiat al copilului, nici de deadline-urile noastre. Povestim despre lucruri frumoase, visăm la vacanță, alegem lucrurile pentru care simțim recunoștință (e un pic ciudat la început, dar devine tot mai natural și chiar funcționează. Te ajută să vezi că a fost o săptămână mai bună decât părea, te simți mai iubit și mai mulțumit cu viața, în general). Cât despre mâncare în sine, chiar nu ne complicăm cu feluri prea sofisticate. Inclusiv o salată are gust mai bun când stai la o masă frumos aranjată și alegi să lași grijile la ușa bucătăriei.

Timpul și spațiul personale

Oricât de mult ne-am iubi, avem nevoie de ele ca de aer. Așa că am instituit o regulă: fiecare dintre noi are dreptul să fie lăsat în pace atunci când anunță oficial că este în time-out. O jumătate de oră, o oră sau mai mult. Eu aleg să fac yoga, să mă uit la un episod din ceva, să citesc sau să fac o baie cu spumă. Copilul, invariabil, își folosește acest time-out ca să stea pe telefon sau pe calculator (am mai redus din frustrare când am înțeles că așa se conectează el cu prietenii). Soțul meu se joacă, și el, pe telefon, de cele mai multe ori (mi-a explicat că-și poate pune ordine în gânduri) sau iese la alergat în parc. Regulile sunt simple: pot întrerupe perioadele de ”eu cu mine” doar eventualele urgențe medicale. Nu gustările, nu încărcătoarele de telefon, nu lucrurile care suportă amânare sau pot fi rezolvate de unul singur. Nu judecăm cum alege fiecare dintre noi să se reconecteze cu sinele, nu servim replici acide, nu intervenim. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Relația de cuplu

Aici a fost destul de dificil să retrasăm niște limite. Lucrăm în domenii asemănătoare, spate în spate, așa că am devenit un fel de colegi de hub. Ne sprijinim când suntem în pană de idei, ne consultăm când avem nevoie de o părere. Făceam și înainte asta, de regulă seara, la un pahar de vin. Acum, opt ore pe zi. În restul de ore, dezbatem chestiuni precum plata întreținerii și, mai ales, ce (ne) facem dacă ia copilul notă mică la examen. Am uitat cum arătăm în altfel de haine decât pijamaua, pantalonii de trening și cele mai comode tricouri din șifonier. Într-o zi, a intrat în casă și mă privea diferit. L-am întrebat: ”Ai pățit ceva?”. Tocmai fusese la tuns. N-am observat. Probabil pentru că, de fapt, nici nu-l vedeam de-adevăratelea. Iar coechipieri invizibili nu prea-mi convine să devenim. 

Livia Căciuloiu este psiholog și psihoterapeut. Ne explică cum separăm rolurile și cum facem loc pentru dimensiunea romantică în cuplu, când avem multe altele pe cap:

”Când petrecem prea mult timp împreună, este firesc să apară rutina, iar timpul alocat inițial pentru cuplu să-și găsească alte întrebuințări. Suntem supraexpuși unul la celălalt și este firesc să avem parcă mai mult nevoie de timp separat decât înainte, de unde și îngrijorarea că ne-am putea îndepărta unul de celălalt în aceste condiții. Apare în acest sens, uneori, efortul de supra-compensare, în care căutam să petrecem și mai mult timp împreună în care să ne simțim bine, rezultatul fiind că ne simțim și mai presați și consumați.

Vestea bună este că, și în condiții de stres, putem găsi abordări creative care să funcționeze cu puțin efort. Însă înainte de toate, este important să privim situația realist și să ne ajustăm așteptările: este o perioadă cu provocări reale, iar rolurile e firesc să se mai suprapună în cuplu. Soluțiile cele mai potrivite vor funcționa până la un punct, de la care vom ajunge din nou în ipostaza de a ne dezvolta abordări noi. Energia și pofta de viață apar atunci când avem nevoile împlinite. Și, în această perioadă, este clar pentru multe persoane care nevoi au fost cele mai puse sub presiune. 

Programul ni s-a modificat, spațiu personal și timp pentru sine nu prea mai există. În schimb, există multă incertitudine legată de relații și viitor. Așadar, aceste direcții sunt de luat în considerare cu prioritate pentru regăsirea energiei și echilibrului în cuplu, pentru că vom regăsi ca efecte firești rutina cât mai confortabilă sau dorința de a sta – și de a nu sta, concomitent, împreună. 

Limitele și organizarea timpului hrănesc intimitatea sănătoasă a cuplului. Firește, nu este deloc simplu, pentru că presupun, pe de o parte, ca fiecare partener să-și cunoască și recunoască propriile nevoi de spațiu și timp personal și, pe de altă parte, să le poată comunica sub o forma clară și caldă mai departe. În plus, este deja bine cunoscut faptul că, în mod ideal, spațiile de lucru sunt cele delimitate, iar timpii petrecuți împreună organizați și stabiliți împreună. Viața de zi cu zi arată însă că, locuind în aceeași casă și folosind adeseori aceleași obiecte în timpul programului, ajungem ne organizăm mai degrabă noi în jurul obiectelor decât să ne organizăm spațiul cu obiectele necesare în jurul nostru. 

Crearea unui loc personal poate aduce un sentiment de siguranță și control suplimentar în legătură cu propria activitate profesională și, cel mai important, poate scoate în afara cuplului problemele sau tensiunile care apar la birou, lăsând loc pentru mai multă energie și bucurie în timpul petrecut împreună. 

Delimitarea spațiului vorbește, în același timp, și despre nevoia noastră de autonomie, în care să se poată naște nevoia de apropiere și contact sănătos cu partenerul. Când petrecem prea mult timp împreună, putem ajunge să nu ne mai simțim prea diferiți unul de celălalt, așa încât, în ciuda cantității de timp petrecut împreună, nu mai simțim că suntem într-un contact hrănitor, ci plictisitor, în care împărtășim constant aceleași preocupări. 

Această contopire poate fi confortabilă pentru o perioadă, mai ales în situații de stres, când avem nevoie de rutină, însă pe termen lung apar diferite efecte în dinamica relațională: nu ne mai percepem diferențiat, ca și cum partenerii și-ar pierde din trăsăturile personale, suntem surprinși când celălalt începe un hobby nou sau suntem convinși că îl cunoaștem complet (sau mai bine decât se cunoaște pe sine). Înainte de a pune limite, este important să pornim de la aceeași premisă sănătoasă: ne comunicăm nevoia cât mai clar și asertiv și ținem cont de măsura posibilității împlinirii nevoii în contextul nostru de viață. Voi comunica, spre exemplu, nevoia mea de spațiu cu așteptarea să-mi fie respectată, fiind conștientă că în contextul meu va fi posibil să mă mulțumesc doar cu colțul opus al camerei, și nu cu un spațiu complet separat.

Un alt aspect important este legat de felul în care comunicăm timpul petrecut împreună. Cu siguranță, acum discuțiile legate de sarcinile administrative devin inerente și timpul alocat pentru ele se prelungește, iar cuvintele riscă să ne scoată din contact. O soluție, așadar, poate fi să introducem momente pe care să le dedicăm conectării folosind privitul în ochi și foarte puține cuvinte. Relația se dezvoltă permanent, iar momentele în care stăm conștient unul lângă altul, privindu-ne și văzându-ne cu adevărat, în contextul prezent de viață, pot aduce un plus de vitalitate și energie bună în relație”.

Livia Căciulioiu a absolvit Facultatea de Psihologie și Știintele educației, fiind licențiată în ambele specializări. Este o persoană pragmatică și structurată, însă coerentă cu reperele curentului experiențial umanist, în care a decis să se formeze inițial. Ulterior, a urmat o serie de formări și specializări în psihotraumatologie și terapia traumei, atât în țară, cât și în străinatate (EMDR, Iopt), în prezent fiind în training-ul avansat în Teoria și Psihoterapia traumei orientată spre identitate, la Institutul pentru Studiul Traumei din Oslo. A știut că-și dorește să fie psihoterapeut încă din școala generală. La momentul respectiv, avea nevoie să înteleagă multe lucruri legate de sine, de familia sa și de rostul ei pe lume, iar psihologia promitea multe răspunsuri. O găsești pe psihomedeor.ro.

Citește și:

7 moduri prin care te poți transforma într-un ascultător mai bun

Ce să faci când te împotmolești

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ce ai de făcut dacă te chinui să fii luat în seamă la serviciu

SELF-IMPROVEMENT//

4 reguli pentru a trimite e-mail-uri care să nu-ți streseze colegii

SELF-IMPROVEMENT//

Cum să pornești de la premisa unor intenții pozitive, chiar și atunci când ești frustrat

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.