SELF-IMPROVEMENT//

Cum să-ți crești șansele să obții o mărire de salariu

Putem cere oricând o mărire de salariu, dar o obținem doar când suntem pregătiți pentru asta.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Care este acel instrument cu totul neașteptat care te apropie cel mai mult de salariul dorit.
– De ce să identifici influencer-ul din birou.


Invitația din acest articol e să privești întrebarea prin prisma a cine ești, unde ești și ce vrei, mai degrabă decât prin lupa a cum și de ce se face într-un anume fel.

Așa că te provoc să te uiți la dorința de a obține o mărire de salariu din mai multe perspective. Adică să-ți pui niște întrebări și să-ți răspunzi cu sinceritate la ele. Apoi, să pui în practică acțiunile care reies din această introspecție.


1. Încrederea în tine 

Care e nivelul tău de încredere în tine, personal și profesional?

O să încep cu asta, pentru că este, de fapt, temelia unei asemenea cereri, din perspectiva mea. Am petrecut niște ani colaborând, ca avocat, cu corporații mai mici sau mai mari. Adăugând abilitățile de life și business coach, iată la ce concluzii am ajuns.

Putem cere o mărire de salariu oricând. O putem obține, însă, doar când nivelul de încredere în noi înșine e suficient de mare pentru a susține, din culise, această cerere. 

Mai exact, întreabă-te:

De ce îmi doresc acest job?

Ce mă împlinește la acest job?

Ce mă scoate din minți la acest job?

Ce mă plictisește la acest job?

Ce mă umple de energie la acest job?

Pe o scară de la 1 la 10, cât îmi doresc să rămân în acest job?

Dacă hotărăsc să rămân și vreau o mărire de salariu, cât este, exact?

Cât de mult cred că sunt cea mai potrivită persoană din lume (nu glumesc!) pentru acest job,  la această companie, în acest moment? Sigur că nu suntem de neînlocuit. Dar cu ce preț pentru companie și end-user-i?

Ce lipsește când eu nu sunt acolo? (Întreabă colegii și clienții sau beneficiarii direcți ai muncii tale, dacă e posibil).

Care sunt top 3 calități personale ale mele care fac diferența?

Care sunt top 3 minusuri aparente ale mele, care însă fac diferența, pe plus, pentru jobul meu?

Care sunt top 3 lucruri pe care le am de îmbunătățit? Cum fac asta?

Cum aduc valoare companiei, prin prisma misiunii mari pe care o are? Aici recomand limbaj simplu, exemple concrete, vorbitul din inimă.

Cum aduc valoare companiei, din perspectiva muncii pe care o fac? La fel ca mai sus. Chiar dacă lucrezi într-o corporație cu limbaj de lemn, cei care te intervievează sunt oameni, cu sentimente și emoții. Vorbește pe limba lor adevărată.


2. Criteriile de performanță (cât mai obiective)

Dar care sunt criteriile obiective? Hai să aflăm:

Ce fel de măsurători și evaluări se fac în companie, dacă se fac?

Dacă da, te invit să le privești cu atenție. Pentru obiectivitate, cere și părerea cuiva drag, despre care știi că te susține, nu te judecă și este cât mai obiectiv posibil. 

Cum te pot sprijini aceste măsurători în demersul tău?

Cum te pot împiedica? Ce răspunsuri și soluții ai aici?

Ce ai de schimbat/îmbunătățit înainte să ceri mărirea de salariu (dacă e ceva)?

Care e lista performanțelor tale concrete, chiar dacă nu reiese din măsurători și evaluări? Fă-o cu încredere și prezint-o la cererea de mărire de salariu. E foarte posibil ca angajatorul să nu aibă habar de asta. Uneori scapă astfel de informații esențiale.

Dacă nu se fac măsurători și evaluări, cere tu să se facă. Propune criterii și variante. Documentează-te și mergi la manager/lider cu propunerea. Crede-mă, o să-ți mulțumească, dacă este o persoană care e acolo pentru creșterea companiei. Dacă nu e așa, te invit să te întrebi ce cauți tu acolo. Orice răspuns e bun, important e să fie relevant și util pentru tine. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.



3. Circumstanțele

Care sunt circumstanțele în care performezi și ceri o mărire de salariu? 

Mai exact, procedurile și procesele, publice și underground, care sunt urmate în cazul în care cineva solicită o mărire de salariu.

Cât de clari sunt pașii și procedurile de urmat când vine vorba de cerut o mărire de salariu?

Dacă sunt clari, urmează exact procedura și adaugă personal input. Acesta e un aspect important. Nu te limita la ce se cere. Adaugă ceva-ul tău unic: este de neprețuit!

Dacă pașii de urmat nu sunt clari, cine te poate ajuta să te lămurești? Cum te asiguri că vei căpăta informațiile relevante? 

Aici aș fi atent/ă la liderii informali, care pot avea putere de decizie, pe de-o parte, și la gurile sparte, care cred că dețin adevărul, dar au doar păreri, fără vreo putere de decizie, pe de altă parte. Orice e între astea doua rămâne în atenția ta.

Cine e responsabilul direct pentru majorarea de salarii?

Cine e responsabilul indirect (dacă există) pentru majorarea de salarii? Identifică influencer-ul care poate înclina balanța.

Ce fel de cutume există, referitoare la majorarea de salarii?

Cine poate influența schimbarea cutumei, dacă e nevoie de asta?

Cum pot convinge această persoană? Ce ar determina această persoană să schimbe cutuma? Cât de aliniat/a sunt eu cu această variantă?

Cum au obținut alții mărirea de salariu? Vorbește direct cu ei, dacă e posibil.


4. Vizualizează-te cu majorarea obținută

Ia-ți câteva minute (5-10), o coală de hârtie și culori și desenează contul tău bancar sau orice altă formă în care primești banii de salariu. Scrie pe hârtie exact suma pe care o vrei după majorare. Adaugă orice alte detalii le simți ca fiind importante. 

Afișează produsul la vedere, unde să-l poți vedea cu coada ochiului sau cu vederea periferică cât mai des, chiar și fără să-ți dai seama. Eu țin acest tip de bilețele pe laptop sau lângă. Privește-l pe al tău, cu atenție, de câteva ori pe zi. 

Trăiește acest adevăr cu tot corpul și spiritul tău. E gata. Ai obținut ce voiai. Cum se simte asta? Ține minte această emoție și găsește motive de a o experimenta și în alte situații. Să spunem că simți siguranță sau libertate. De fiecare dată când deschizi frigiderul, simți siguranța că ai ce mânca sau libertatea de a alege dintre produsele de acolo. Sau simți siguranță că ai haina aia în dulap sau libertatea de alege dintre mai multe variante de ținute. Adu cât mai des această emoție în realitatea ta. În felul ăsta, antrenezi energia pe care o emani să se potrivească cu energia dorinței împlinite.

Dacă mă gândesc bine, ăsta e primul pas, de fapt. Dar nu suntem obișnuiți cu acest gen de instrument, corect? Dacă aș fi început cu asta, cel mai probabil ai fi trecut la alt articol. Acum însă, pentru că până aici totul e logic și rațional, parcă ai acorda o șansă și acestei trăsnăi, nu-i așa? E tot ce-ți propun. Acordă-i o șansă. 

Chiar dacă nu crezi, la început, că poate fi adevărat, cu cât exersezi mai mult, cu atât devine parte din realitatea ta, până ajunge să se alinieze perfect. Dacă nu se întâmplă, întoarce-te la întrebările de mai sus și vezi unde ai blocaje sau credințe/programe care te limitează. Scapă de ele, reformulează-le, întoarce-te la obiectiv. 

În esență, tot acest proces te poate sprijini nu doar să ceri majorarea de salariu, ci și să-ți fie cât mai clar de ce o meriți pe deplin și cum să o obții. Dacă ai încercat până acum alte variante și nu ai reușit, te invit să schimbi ceva și să fii tu însuți/însăți cu aceasta. Cu cât crezi mai mult că e adevărat, cu atât mai repede se va întâmpla.

Dacă nu ai încercat încă, te invit să nu încerci, ci să reușești. Spor la majorare!

Citește și:

3 metode să-ți descoperi credințele limitative

Cum poți învinge anxietatea de performanță

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum faci față crizei fără panica legată de bani

EFICIENȚĂ//

7 diferențe între angajați și antreprenori

SELF-IMPROVEMENT//

5 Motive pentru care merită să renunți la resentimente

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.