SELF-IMPROVEMENT//

Cum să te gestionezi pe tine însuți

În fiecare dimineață, întreabă-te ce fel de persoană vrei să vezi în oglindă.


În următoarele 3 minute vei afla: 

– Care sunt întrebările la care trebuie să răspunzi pentru a-ți cunoaște punctele forte.
– Care sunt cele mai potrivite instrumente pentru a fi eficient și pentru a te bucura de succes.


De aproape cinci ani, aleg să recitesc Managing oneself, un eseu scris de Peter F. Drucker, și parcă sunt la prima lectură de fiecare dată.

Lectura de anul acesta a fost însă diferită. În contextul începerii școlii, mi-am dat seama că, așa cum este organizată școala de câțiva ani și până în prezent, există premisa că o singură modalitate este cea potrivită pentru învățare și că aceasta ar trebui să se potrivească tuturor copiilor. Însă, dacă vreun copil are ghinionul ca modalitatea prin care el învață să fie diferită de cea de predare a profesorilor săi, oricât de dragă ar vrea să-i fie o materie, socotelile cu materia respectivă, nu vor fi deloc ușoare.

Astfel, recitind eseul mi-am dat seama că modul cum ne raportăm la învățare încă din copilărie ne afectează atitudinea pe tot parcursul vieții. Iar cum succesul fiecăruia este influențat de învățare, este esențial să folosim cele mai bune instrumente care să ne ajute să ne cunoaștem mai bine.

Carierele de succes sunt atent planificate de oamenii care sunt pregătiți pentru oportunități, de oamenii care-și cunosc valorile, care știu modul cum lucrează și care (le) sunt punctele forte.

Putem avea performanță doar în activitățile în care avem cele mai multe puncte forte, spune Peter F. Drucker. Dacă, de-a lungul timpului, oamenii n-aveau nevoie să-și cunoască abilitățile întrucât meseriile se transmiteau din tată în fiu, în prezent, avem nevoie să știm care sunt punctele noastre forte tocmai pentru a ne găsi locul în societate. Cei mai mulți oameni cred că știu la ce sunt buni, însă, de multe ori, se înșală.

Una dintre modalitățile prin care putem să ne aflăm abilitățile este analiza feedback-ului. Concret, de fiecare dată când iei o decizie sau te implici într-o acțiune importantă, notează ce crezi că urmează să se întâmple și care sunt rezultatele la care te aștepți. Peste un an, compară rezultatele reale cu așteptările. Autorul folosește această metodă de peste 20 de ani cu rezultate surprinzătoare.  După ce folosești acest instrument de câteva ori, ar trebui să știi dacă ceea ce faci te ajută sau te împiedică să obții rezultatele pe care ți le dorești și dacă te folosești 100% de abilitățile de care dispui. De asemenea, ar trebui să vezi și care sunt acțiunile pentru care n-ai abilitățile necesare sau pe care nu le poți finaliza cu succes.

După câteva sesiuni de acest fel, ar trebui să te concentrezi pe activitățile în care calitățile de care dispui pot produce cele mai bune rezultate. Apoi, noile sesiuni de analiză îți vor dezvălui ce abilități trebuie îmbunătățite și dacă e nevoie să dobândești unele noi. De asemenea, vei afla și care sunt abilitățile pe care, de obicei, le ignori, însă pe care n-ar trebui să le neglijezi. De exemplu, având o pasiune pentru studiile umaniste, eu aveam tendința să neglijez analiza matematică, de care însă sunt conștientă că am nevoie pentru a lua cele mai bune decizii. De asemenea, spune Peter, pentru a avea succes, ajută să elimini acele obiceiuri care-ți fac rău, care te împiedică să obții performanță.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


La fel cum sunt abilitățile, unice, și modul în care lucrăm este unic.  Câteva trăsături de personalitate ne pot ajuta să determinăm modul cum lucrăm cel mai bine. Primul lucru pe care trebuie să-l clarifici este dacă te ajută în înțelegerea unei situații noi faptul că citești despre ea sau dacă asculți informații relevante. Peter îl dă ca exemplu pe Winston Churchill care se plictisea în școală, tocmai pentru că cei care învață prin scris, cum este și cazul lui Churchill, nu asimilează ușor informația prin intermediul lecturii. Ei învață scriind. Alți oameni, de exemplu, învață mai bine ascultând pe alții sau pe ei înșiși.

Un alt aspect care trebuie înțeles, în scopul obținerii celor mai bune rezultate, este dacă lucrezi mai bine în echipă sau mai degrabă de unul singur.  Sunt oameni care lucrează foarte bine în echipe mai mici, alții au abilități excelente în a fi mentori altora. Altă întrebare importantă la care trebuie să găsești răspuns este dacă ai rezultate mai bune luând decizii de unul singur sau oferind sprijin. De asemenea, ar fi util să știi dacă lucrezi bine în condiții de stres sau ai nevoie de o structură clară, dacă te potrivești într-o organizație mică sau într-una mare?

Concluzia la care a ajuns Peter este să nu încercăm să ne schimbăm, pentru că este puțin probabil să avem succes. Ce ne sfătuiește, însă, este să lucrăm intens la îmbunătățirea modului în care lucrăm și avem rezultate. Iar pentru a-ți putea crește potențialul, întreabă-te care sunt valorile după care te ghidezi. 

Un instrument pe care-l poți folosi pentru a obține claritate pe termen lung este testul oglinzii: întreabă-te ce fel de persoană vrei să vezi în oglindă dimineața. 

Întrucât companiile, asemenea oamenilor, au valori, pentru a avea succes într-o companie, valorile personale trebuie să fie compatibile cu cele ale companiei.

După ce ai clarificat toate aceste aspecte, întreabă-te cum poți să contribui cu resursele cu care ești înzestrat la binele comunității din care faci parte sau de care-ți pasă și astfel vei fi pregătit pentru a avea satisfacție și a aduce valoare și în partea a doua a vieții, când cei mai mulți se gândesc doar la pensionare.

Ce mi-ar plăcea să reții din acest articol este că dezvoltarea personală este o provocare de care fiecare suntem responsabili și că învățarea nu se termină odată cu școala și nici nu are aceleași tipare învățate în școală; dimpotrivă! Suntem încurajați să descoperim care sunt cele mai utile tipare pentru noi.

Și mai pe scurt, pentru a construi o carieră de succes, răspunde la aceste întrebări:

·         Care sunt punctele mele forte?

·         Care sunt valorile mele?

·         Unde este locul meu?

·         Cum am cele mai bune rezultate?

·         Cu ce pot contribui?

Și folosește aceste instrumente:

·         Analizarea feedback-ului

·         Testul oglinzii

Citește și:

De ce e important pentru copii să-și aleagă singuri viitorul

Self leadership: arta de e prelua controlul asupra propriei vieți

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Bill Gates își atribuie succesul acestor 3 abilități

OAMENI THRIVE//

Cum și-a regândit Michael Bublé viața și cariera după boala fiului său

SELF-IMPROVEMENT//

Revelația care m-a ajutat să trasez limite sănătoase față de familie

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.