EFICIENȚĂ//

Cum să rămâi creativ în pandemie

Anxietatea și senzația de nesiguranță îngreunează procesul creativ.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum găsesc inspirația 5 oameni cu meserii care implică creativitate.
– Cum să creezi un curcubeu în chiuveta din bucătărie.


Creativitatea este un instrument necesar, când ai o meserie care presupune să vii mereu cu idei bune. Dar creativitatea pe bandă rulantă (așa cum se întâmplă în cazul profesorilor sau al artiștilor, să zicem) impune o serie de experiențe noi, deschidere, bucurie, senzație de libertate. Toate acestea devin mult mai dificil de accesat în toiul unei pandemii (care nici nu dă semne că va trece curând.)

De exemplu, scrisul este meseria mea. Pe de-o parte, reprezintă o oază de pace și liniște interioară, o doză de optimism și o formă de terapie. În unele zile, însă, trebuie să trag de mine însămi, pentru că mă așez în fața tastaturii și mintea mea ruminează continuu: măști, școala aglomerată a copilului, risc de COVID, facturi, dor de un ieșit ca pe vremuri… Vorbesc cu colegi de breaslă și aud tot mai des aceeași dilemă: cum poți rămâne creativ când, de fapt, te simți mai degrabă copleșit?

Creativitatea este o gură de oxigen

M-am gândit la Otilia Mantelers, psiholog și promotoare a jocului ca metodă de relaționare părinți-copii pentru că știu că puterea jocului rămâne la fel de mare la orice vârstă, doar apetitul nostru pentru joc scade. Cum putem folosi joaca pentru a ne hrăni creativitatea și cum depășim blocajele mentale când ne simțim goliți de inspirație și resurse? 

”Ca să ne păstram creativitatea, trebuie să ne facem un pic de loc în viață pentru sufletul nostru. Asta înseamnă că nu trebuie să mă las copleșit de rutină, în special de rutina care ne solicită să bifăm treburi domestice și apoi creativitate. Creativitatea umană nu poate fi așezată pe o listă de to do. Gătesc o ciorbă, aspir, devin creativ, verific temele copilului… Creativitatea are nevoie de spațiu. 

Așa că propun o idee: ne trezim mai devreme ca să ne rezervăm un timp în care n-avem nimic de făcut, doar stăm noi cu noi. Pe urmă, vine lista firească de lucruri de făcut în ziua respectivă, dar tu transporți creativitatea pe care ai hrănit-o dimineața în fiecare task în parte. Dimensiunea ludică pe care o avem cu toții apare în orice vrem s-o găsim și merge mână-n mână cu creativitatea. De aceea poate să apară inclusiv într-o activitate de rutină, cu condiția să ne dăm spațiu personal”.

Recunosc, una dintre plăcerile mele copilăroase este să spăl vasele de mână (deși am mașină de spălat vase). Îmi plac, pur și simplu, senzația de apă caldă și clăbucii de detergent care creează curcubee când îi privești din unghiul potrivit. Dar ce ne facem când ne presează un deadline

Otilia completează: ”Când am un blocaj, nu insist cu orice preț. Dimpotrivă, mă desprind de activitatea respectivă. De exemplu, eu mă uit pe Instagram la postări scurte care sunt un fel de boost pentru minte. Urmăresc niște conturi care-mi plac și două propoziții pe care le citesc acolo mă inspiră, mă stimulează și mă deblochează. Așadar, recomand să întrerupi procesul, dacă creativitatea devine ca un must și să-ți faci o plăcere, o bucurie. Reiei abia când simți că blocajul a trecut”. 

Iată cum își mențin inspirația 5 persoane cu 5 profesii diferite (care necesită un flux continuu de creativitate):

Concentrează-te pe partea bună a lucrurilor!

”Cred că este foarte important să vedem mai mult latura bună a lucrurilor. Pandemia ne-a dat peste cap viața de zi cu zi, dar, pe de altă parte, ne-a făcut, poate, unul dintre cele mai de preț cadouri: mai mult timp cu familia și cu noi înșine. Eu, personal, aleg să gândesc pozitiv, să văd partea plină a paharului și sunt convinsă că după toată perioada asta nebună și grea, o să ies cu multe lecții bune. Nu cred că trebuie “păstrată” creativitatea. Ea e acolo, cu tine, oricând. Doar să-ți dai voie să trăiești ceea ce te inspiră, să pui pixul pe foaie și să lași sentimentul să curgă pe hârtie pentru ca, mai apoi, să-l împarți, de ce nu?!, cu lumea întreagă!”. 

(Feli Donose, cântăreață)

Ieși din zona de confort și încredințează-te prezentului!

”Cum să rămâi creativ într-o industrie creativă, considerată una dintre acele ”High Performance Organizations?” Păi, dacă nu ești creativ nu exiști, iar criza sanitară ne dă lecții grele în această direcție. În ceea ce mă privește, nu poți fi creativ dacă trăiești în frică, anxietate. Frica înseamnă control și moartea oricărei creativități generatoare de pasiune, inovație, re-semnificare și altele din aceeași familie. Lecția lui COVID 19, acest Chief Innovation Officer, ne demonstrează că nu putem controla nimic, că zona de confort nu naște creativitate, că adevărata valoare a omului se decantează când succesul dispare. Creativitatea autentică vine atunci când ieși din control și te încredințezi prezentului. Ce fac eu aici și acum?

Specialiștii viitorului spun că această creativitate ne va diferenția esențial de noile entități robotizate cu care vom lucra cot la cot. Sau lucrăm deja. Așadar, creativitate înseamnă valoare adăugată și semnul umanității. Iar dacă ești și părinte, sky is the limit. Ființele acestea pe care le credem asemănătoare nouă ne forțează pe repede înainte să ne antrenăm creativitatea. Școala online, (pre)adolescența, digitalizarea – cu greu pot fi traversate dacă nu-ți antrenezi creativitatea cu ei. Sunt cei mai buni profesori”.

(Daniela Palade Teodorescu, jurnalist și director editorial TUDOR Communication)

Lasă-te inspirat de spațiul în care lucrezi!

”Pun accent pe designul interior: contează enorm spațiul în care trăiesc, lucrez și creez. De aceea, casa și atelierul spun mereu o poveste care mă inspiră. Și nu fac lucrurile pe grabă. Când beau o cafea, aleg o cană cu istorie și atmosferă. Când mă uit pe geam, nu privesc pur și simplu un peisaj, ci observ culorile, conturul și textura lucrurilor. Creativitatea și inspirația vin din tot ce mă înconjoară, iar perioada asta îmi forțează limitele  într-un sens nou: să descopăr cu mai multă atenție tot ce mă înconjoară și să accesez un tip de imaginație care îmbină experiențe vizuale, senzații. Îmi place să am flori proaspete în casă pentru că e de-ajuns un strop de imaginație ca să transformi un buchet într-o grădină. Și pentru că îmi place muzica, în special cea clasică, la mine se aude mereu câte o piesă care să-mi cultive și să-mi stârnească inteligența emoțională. Simbolistica se aplică la scară largă.” 

(Stephan Pelger, designer)

Dăruiește și primește iubire !

”Lucrez cu copii între 3 și 5 ani. Pentru educatori, este o perioadă plină de stres: copiii vin fără mască, au nevoie să fie ținuți în brațe, trebuie să reinventăm multe din ritualurile vechi. De exemplu, nu este indicat să mai cântăm, din motive de siguranță. După prima senzație că va fi imposibil să găsim o metodă să funcționăm, am devenit creativi: intonam cântecele fără cuvinte, este un murmur care are în el ceva divin. Și atunci când iau un copil mic în brațe, îl iau cu adevărat, fără să mă gândesc în acel moment la nimic rău, doar la puiul de om care îmi dă o energie fenomenală și se liniștește în brațele mele. De aici vin inspirația și creativitatea când lucrezi cu copiii: să dai și să primești iubire, încredere, bucurie”. 

(Ioana Isopescu-Pop, profesoară de engleză și educator Waldorf)

Petrece timp doar cu tine!

”Perioada aceasta de distanțare socială a făcut ca lucrurile să fie oarecum repetitive, așa că sursele de inspirație din afara casei le-am înlocuit cu cele din casă și din jurul meu. Când am nevoie de creativitate pentru a scrie un articol, pentru a concepe un nou curs, pentru a aborda o problemă sau o persoană, mă opresc din ce ”trebuie” făcut și mut atenția pe ceva ce îmi face plăcere și îmi aduce liniște, apoi vine singură și muza. Ce fac? Las orice și beau o cafea în liniște, citesc câteva articole de pe net, urmăresc un film scurt pe YouTube, fac curat într-o zonă a casei, gătesc sau fac alte activități în care sunt doar eu cu mine 15-30 min. Mintea mea rulează subiectul undeva ”în spate” și apoi îmi vine inspirația, e ca un fel de aha! cu idei creative pentru zona în care am nevoie”.

(Anamaria Ciuhuță, expert financiar și autor financialparenting)

Lipsa de rutină are avantajele ei

Atâta timp cât nimic nu mai este la fel și o simplă tură de cumpărături la magazinul din colț aduce un gram de anxietate (cine nu s-a întors măcar o dată din drum pentru că a uitat masca?), este normal să fie mai dificil de accesat ideea de mindfulness. Cum să faci o plimbare de cinci minute fiind atent la frunzele copacilor, la cer sau la mirosul aerului, când te preocupă mai mult să traversezi dacă din sens opus vezi venind o persoană care tușește sau strănută? În egală măsură, atenția la ceilalți este tot un exercițiu de prezență: ne privim, inițial, cu teamă. Apoi, transformăm teama în atenție. Ne vedem, în sfârșit, ochii (ajută și masca, nu-i așa, să ne concentrăm pe priviri). Decodificăm limbajul trupului, suntem mai concentrați unii la alții. Și astfel descoperim că lipsa unei rutine vechi aduce în vizor o rutină nouă. 

1. Plimbă-te zilnic (mai ales dacă lucrezi de acasă!)

Izolarea este greu de dus, spațiul devine monoton. Impune-ți o disciplină a ieșitului din casă. Îmbracă-te, aranjează-te, fă tot ce ai nevoie pentru a decupa o mică perioadă de timp și pentru a savura o plimbare. Fii atent la ce vezi, măsoară lumea prin toate simțurile: atinge o frunză, inspiră aerul răcoros de toamnă, ascultă, privește, simte.

2. Practică recunoștința

E simplu de spus și de înțeles de ce ne ajută să ne amintim de lucrurile bune din viața noastră, dar realitatea arată că și mai simplu e să uităm acest exercițiu genial. Ne axăm pe frică, nevoi, predicții și avem tendința să nu le contrabalansăm cu conștientizarea lucrurilor bune. Începe dimineața mulțumind pentru ce ai bun în viața ta și, dacă ești părinte, învață și copiii să facă la fel. 

3. Ascultă muzică

Muzica umple încăperea cu o vibrație diferită și te resetează mental. Ascultă piesele tale preferate, dansează, dacă simți nevoia și vei descoperi că deblochezi un flux creativ chiar dacă nu ești live la un concert (da, și mie mi-e dor!). 

4. Bea apă dimineața

Teoretic, hidratarea nu are legătură cu creativitatea. Practic, te vei energiza mai ușor și fără să mai ai nevoie de o cantitate mare de cofeină. Cofeina te trezește, te ajută să-ți pui rotițele minții în mișcare, dar te și agită. Asta înseamnă că va accentua și o eventuală stare de anxietate.

5. Gătește și iubește

Transformă fiecare masă pe care o pregătești într-o declarație de iubire față de tine și față de cei din jur. Pune suflet în mâncare, se simte! Joacă-te de-a chef-ul: creează, inventează, provoacă! Astfel, transformi rutina gătitului într-o ocazie de distracție și de pus rotițele imaginației în mișcare. 

Inspirația vine când ieșim din zona de confort și nu ținem morțiș să revenim la vechea rutină: asta aduce doar angoasă și frustrare. De fapt, inspirația vine din cele mai neașteptate zone ale existenței noastre și, chiar dacă suntem mai puțin mobili și mai reținuți în a ieși, cea mai mare parte a creativității se naște din trăirile noastre interioare. 

Citește și:

Scurt ghid de creativitate

Secretul surprinzător al creativității

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Scurt ghid de creativitate

EFICIENȚĂ//

Vrei să ai idei geniale? Iată 7 metode imbatabile

MISIUNE//

Care sunt întrebările ce pun rotițele misiunii tale în mișcare?

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.