SELF-IMPROVEMENT//

Cum să asculți suferința cuiva fără s-o invalidezi

Și de ce a minimiza ce simte un om nu vindecă, ci doare.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce n-are sens să punem pe cântar suferința. 
– Cum poți afla de ce are nevoie un om care suferă.


Suferința nu are vârstă și, deși are cauze mai mari sau mai mici, după algoritmi obiectivi, culmea, tot suferință este. Când era Tudor al meu mic, și-a pierdut jucăria preferată. A plâns din tot sufletul lui de copil de un an și jumătate. A sărit peste orele de somn, ne-a scos peri albi. ”Dar e doar o jucărie din pluș!”, ne-am spus, neputincioși, în timp ce copilul se zvârcolea în pat, nemâncat și nedormit.

De fapt, știam și eu, și taică-său că nu e doar o jucărie de pluș, era zona lui de siguranță, era jucăria cu care dormea încă de la câteva săptămâni, când a primit-o cadou. Iar suferința lui era reală și la fel de validă că orice altă suferință de pe pământ. Nu a fost curmată cu una, cu două, ci cu anunțuri lipite prin parcul unde dispăruse jucăria și cu întoarcerea glorioasă a Lulei. Vă spun un secret: 13 ani mai târziu, e tot aici, cu noi, ciufulită, scămoșată și operată (un fel de intervenție de întinerire prin transplant de umplutură de la o pernă sacrificată special pentru acest demers).

În Cimitirul lui Teleșpan, există un moment savuros când personajul principal și directorul cimitirului unde acesta încearcă să se angajeze fac un mic concurs de traume: cine a suferit mai mult? Cum calculăm suferința care merită validată și ce facem cu ea, atunci când cineva ne-o împărtășește? Pentru că suferința este greu de dus și antipatică, cel mai mult ne dorim s-o curmăm. S-o blocăm atât de dragul persoanei care ne-o împărtășește, cât și pentru a ne proteja pe noi înșine de ea. Pentru că suferința nu te lasă indiferent. Nu suntem foarte bine pregătiți să gestionăm suferința. E mai simplu să fii alături de cineva care se bucură: te bucuri și tu. E ușor. Dar de ce ți-ai altera starea (să zicem neutră) pentru a suferi cot la cot cu cineva? Nu este, oare, firesc să-l ajuți să se înveselească? Ba da. Însă modul în care un om se înveselește n-are nimic în comun cu a-i anula suferința. Ci cu a-l lăsa să o trăiască, să o consume, să o împărtășească și să nu fie singur pe parcurs. Vindecarea vine tocmai din acest proces: nu-l poți grăbi sau sufoca în fașă. Vei obține doar o reprimare a manifestării suferinței și ghici unde se ascund emoțiile reprimate? Un pic mai adânc în minte și în suflet.

Cum să fii alături de cineva care suferă?

În cel mai simplu și empatic mod posibil. Să taci când nu știi ce să spui, să accepți că nu facem concurs de suferințe. Au suferit oamenii mai mult pe parcursul istoriei? Da. Asta nu înseamnă, însă, că suferința lor a șters dreptul altor oameni la suferință. Au suferit bunicii noștri deportați, dar suferim și noi, acum, în aceste vremuri complicate. A suferit cel care a pierdut un om drag, dar suferă și copilul căruia i-a murit hamsterul. Nu e concurs! În definitiv, ce premiu ai putea primi la final? 

Oamenii au nevoie de înțelegere și au nevoie să știe că nu-s singuri. Cred că sunt singurele constante pe care le regăsim la mai toți dintre noi. Probabil este și direcția în care ar putea comunica oamenii politici acum: da, noi toți suntem obosiți, frustrați și sătui de pandemie, de măști, de vești proaste. Dar, totuși, trebuie să continuăm să purtăm măști, să ne ținem mințile acasă la ele, să avem grijă de copii, să muncim. Și atunci, oare, ce ne va motiva? Să ni se spună că primim amenzi dacă nu suntem cuminți? În curând, s-ar putea să nu mai conteze. ”Amendă din ce?”, s-ar întreba cel care nu mai are loc de muncă. ”Amendă și ce?”, s-ar putea întreba cel care a pierdut cel mai drag om. E pur și simplu nevoie să avem dreptul să fim frustrați, obosiți și sătui și să știm că nu suntem singurii în această stare. Că vor veni și vremuri mai bune, că punem iar masca tocmai pentru că avem de ce: mergem spre ceva (un normal confortabil), nu fugim de ceva (o amendă sau o altă amenințare). 

Inteligența emoțională devine tot mai importantă inclusiv la interviurile de angajare. Este dimensiunea în care putem funcționa împreună și cea care ne va ajuta să trecem cu bine peste momentele de suferință (personală și/sau) colectivă. Ea ne ajută să intuim nu doar ce se petrece în mintea sau sufletul celui din fața noastră, ci și de ce nu putem fi alături de cineva care suferă. Unde este blocajul? Nu ni s-a permis să fim plângăcioși când eram mici? Am pus pe un piedestal de aur puterea? Dar ce se întâmplă când ți se refuză dreptul la suferință? Te închizi în tine, te faci mic (sigur, pare ridicol să te plângi că ți-e greu din confortul casei tale, dacă te compari cu soldații de pe orice front din lumea largă). Și-ți pui masca aceea complet inutilă, nu cea sanitară, ci masca zâmbetului formal: sunt bine, tu ce mai faci? Bine și eu. Și gata. Elegant, superficial, inutil ca o fotografie excesiv prelucrată în Photoshop. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Fii puternic! Dar mă simt copleșit. Fii optimist! Dar mă simt trist. Fii proactiv! Dar îmi vine să mă ascund sub plapumă. Primul pas, cel mai important, ca să poți ieși de sub plapumă, în toată metafora ei, e să te simți așa cum te simți, să accepți asta și să ai pe cineva care să te țină în brațe. Ori măcar să te asculte. 

De ce invalidăm suferința când suntem spartani emoțional? Dana Olariu, psiholog cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală, explică:

”Atunci când privim emoțiile ca pe ceva rușinos, ca pe o dovadă de slăbiciune, nu ne permitem să ni le acceptăm, cu atât mai puțin să le verbalizăm. Și avem aceeași atitudine și în ceea ce-i privește pe ceilalți. Le respingem, le ignorăm sau le invalidăm emoțiile negative și suferințele. Poate fi o dificultate în a gestiona emoțiile venite din suferință. Un fel de <<dacă nu le bag în seamă, o să treacă>> și <<sunt puternic dacă nu am emoții negative pentru că nu sufăr>>.

Dar emoțiile celorlalți sunt oricum greu de dus și dacă nu avem această atitudine față de ele. Ne este greu să stăm față în față cu ele pentru că am vrea ca ceilalți să nu sufere, pentru că ne simțim neputincioși și credem că nu avem cum să-i ajutăm. Dar, de fapt, putem să ajutăm chiar foarte mult. Prin simplul fapt că suntem acolo, lângă ei, că-i alinăm sau le oferim un umăr pe care să plângă sau o părere, dacă au nevoie de ea.

Cum invalidăm suferința celuilalt? Uneori minimizând-o, comparând-o cu altceva, care n-are legătură cu subiectul, încercând să arătăm că sunt lucruri mai grave pe lume, schimbând subiectul, oferindu-ne opinia despre cum ar fi trebuit sa acționeze persoana sau oferind sfaturi. De multe ori acest lucru se întâmplă fără să ne dăm seama, doar pentru că încercăm să evităm o situație neplăcută și greu de gestionat. Indiferent care este motivul din spatele invalidării suferinței oamenilor, nu le facem deloc un bine celor de lângă noi interzicându-le să-și arate suferința.

Ideea de la care ar fi bine să pornim atunci când vrem să fim alături de oameni în suferința lor este că emoțiile noastre și ale lor sunt valide și că există pentru un motiv, chiar dacă el ne scapă. Și că emoțiile verbalizate și împărtășite nu mai atârnă chiar atât de greu. Și, foarte important, că de fapt avem resursele necesare, iar dacă nu le avem, putem să le învățăm. Iar atunci când nu știm ce să facem, putem să întrebăm omul din fața noastră ce nevoie are de la noi. Și ne va ajuta el cu asta”.

Citește și:

Un an în care să ne plângem pierderile și să ne celebrăm victoriile

Autocompasiunea funcționează acolo unde disciplina dă greș

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 Motive pentru care merită să renunți la resentimente

Dedi Grigoriu
MISIUNE//

Delia Grigoroiu: ”În lupta cu cancerul, sunt un soldat care vrea să se întoarcă acasă”

WELLBEING//

Care este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla?

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.