SELF-IMPROVEMENT//

Cum să accepți dorul, o emoție care ne dă mari bătăi de cap și de suflet

Descoperă alchimia complicată a dorului și secretul său surprinzător.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce ne este dor, mai degrabă, de modul în care o persoană ne face să ne simțim.
– Cum te ajută corpul să înțelegi ce fel de dor experimentezi.


Pentru mine, dorul se manifestă în multe feluri și cu intensități diferite. De la senzații copleșitoare, până la stări dulci și calde. Este trăirea pe care o simt că trece cel mai rapid prin tot spectrul emoțiilor. Este și ușor de acceptat, dar și greu de integrat, uneori. 

Cât de mult dor e prea mult? Atunci când începe să doară în mod prelungit. Pentru că acela este punctul în care o analiză profundă a senzațiilor, a compoziției acestei stări este necesară. 

Intensitatea dorului este cea care dictează gradul de afectare a stării emoționale. Acel dor care ne provoacă o ușoară melancolie este ușor de tolerat și, de cele mai multe ori, trece de la sine, fără a fi necesară o acțiune specială. Când starea este apăsătoare, ne face să devenim disfuncționali, iar viața ne este afectată, atunci este necesară o analiză conștientă, amănunțită. 

Cum să înțelegi din ce este alcătuit dorul

Am scris pe o hârtie ce simt când dorul este copleșitor. Unde în corp simt și ce senzații mă încearcă. M-am centrat pe ceea ce corpul îmi transmite și mai puțin pe ceea ce mintea exprimă. Mi-am ”pictat” dorul în senzații, stări, dureri fizice, respirații întrerupte, frici și neputințe. După ce am reluat acest proces de mai multe ori, am ajuns la evocarea unui moment din copilăria mea, din perioada preșcolară. Părinții mei m-au lăsat la grădiniță, într-o dimineață rece și întunecată de iarnă și au plecat spre locul de muncă. Pentru că se grăbeau, n-au rămas să mă ajute să-mi iau șorțul cu fundiță roșie și să intru în clasă. Deja puteam face asta și singură, ajutorul lor era un alint. Disperarea de a fi cu ei, de a mai avea o îmbrățișare, de a-mi prinde funda roșie doar mama, toate m-au făcut să țâșnesc desculță pe poarta grădiniței și să alerg către ei, să-i prind din urmă. Deja îmi era dor de ei. Călcam zăpada cu piciorușele goale și plângeam chemându-i. Așa mi-a rămas amintirea în suflet. Nici nu mai știu de câte ori am rememorat-o și cât s-a alterat de-a lungul timpului. Dar știu că m-au auzit și, cumva, am ajuns în siguranță înapoi în sala de clasă, lângă ceilalți copii. Când dorul mă cuprinde, tălpile îmi sunt reci, respirația este alertă, ca în alergare, și mereu îmi vine să strig către cineva să se întoarcă. Și simt durerea în piept. În această amintire este locuința dorului meu. 

Cu ce m-a ajutat asta din momentul identificării ”domiciliului”? În primul rând, am conștientizat că în spatele senzației de dor există mereu un atașament. Cu cât atașamentul este mai securizant, cu atât intensitatea dorului este mai sănătoasă. Pentru o scanare sumară a originii dorului, vă propun un set de câteva întrebări:

  1. Ce tip de atașament ai cu persoana față de care manifești dorul?
  2. Ce tip de amintiri îți trezește persoana de care îți este dor?
  3. Ce legătură faci tu între dor și senzațiile fizice provocare de trăirea acestei emoții? 
  4. Dorul  îți provoacă încântare sau suferință?
  5. Cât de ușor îți e să recunoști în fața altora că îți e dor?
  6. Ce faci când îți e dor? Exprimi, reprimi, minimalizezi?
  7. Cum te adaptezi la această emoție? 

Dorul vine, în general, atunci când ne activăm o amintire legată de o persoană, un loc, o acțiune, față de care există un atașament. Este important de făcut diferența dintre dor și nevoie. Să identificăm când ne este dor de cineva, iar posibilitatea revederii ne aduce bucurie, și când ne este dor de cineva și sentimentul este chinuitor, bucuria este umbrită, iar revederea aduce doar o stingere a senzației inițiale, chinuitoare. Dependența apare când simți că nu poți trăi fără o anumită persoană, iar aceasta emoție e confundată sau suprapusă peste dor, aducând frustrări. 

Cum să trăiești cât mai confortabil cu dorul? 

În primul rând, exersând cât mai des scanarea de care vorbeam mai sus. Iar apoi:

  • Să accepți vulnerabilitatea care vine odată cu dorul, prin conștientizarea faptului că nu poți controla declanșarea acestor trăiri, dar poți schimba felul în care au efect asupra ta;
  • Să identifici acele elemente care declanșează amintirile (și odată cu ele dorul), fie că sunt senzații, gusturi, mirosuri, contexte sociale sau familiale și să creezi, în mod conștient, noi contexte care pot înlocui vechile amintiri; 
  • Evaluează gradul acestei manifestări emoționale în funcție de efectele pe care le are în viața ta. De exemplu: creează o dispoziție negativă temporară sau permanentă? Îți afectează activitățile zilnice pe perioade scurte sau prelungite? Cu cât perioada de indisponibilitate este mai mare, cu atât cresc șansele de a fi nevoie de o echilibrare cu ajutorul unui specialist. 

Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Dorul de o persoană care nu mai este în viață este cel mai greu de dus pentru că este însoțit de neputință și uneori de regrete. Este un dor întunecat. Soluțiile pot veni cu multă răbdare și în timp, prin creșterea și consolidarea lumii interioare a celui rămas în viață, îmbogățirea emoțională cu activități care produc plăcere, bucurie, petrecerea de timp alături de oameni care trezesc emoții benefice, accesarea unor noi pasiuni cu intensitate peste medie. O altă soluție este de a găsi, dacă este posibil, idei neterminate ale persoanei decedate, dorințe neîndeplinite, pasiuni nedesăvârșite, orice ar putea fi continuat sau integrat în prezent de cel rămas în viață. Este un fel de a aduce la viață, în mod simbolic, pe cel care nu mai e. Atunci când doliul și perioada de după pierderea unei persoane devin copleșitoare și imposibil de surmontat, este necesar ajutor de specialitate. 

Eu însămi, făcând aceste analize de multe ori, pentru că dorul era emoția cu care mă descurcam cel mai greu, am ajuns la o concluzie personală și anume că cel mai profund dor este dorul de tine însuți. 

Cred că ne simțim puternici și buni când spunem că ne este dor de cineva. Uite, pot simți dorul, sunt om, sunt uman, am sentimente, deci sunt special. Îl simți ca o gheară care pune stăpânire pe toată cavitatea toracică. Respirația se modifică, pare că nu mai ai aer și pulsul crește. Cu siguranță trebuie să închizi ochii ca să reziști. Mie, când îmi e dor de cineva, de fapt îmi e dor de felul în care m-am simțit în preajma acelei persoane. Îmi e dor de bunica și de scovergile pe care ea le pregătea pe sobă în fiecare duminică, pentru mine. Și dacă ar fi să reformulez, poate că mai apropiat de adevăratele sentimente ar fi să spun: ”Mi-e dor să mă simt răsfățată, să știu că cineva este acolo pentru mine, gata să mă protejeze”. Și poate fi mai mult decât atât. Pentru mine, fiecare dor e un drum înapoi către sufletul meu. Încă o șansă să explorez binecuvântările primite prin oameni. Și sunt multe. Fiecare om care vine și pleacă sau doar nu mai apare aduce cu el un alt dor de o altă eu, diferită în atât de multe feluri. Și, în final, am înțeles și eu de ce mereu mi-a fost greu să mă împac cu ”dorul”. Că trebuia mereu să mă întorc și mai adânc în mine. ”Fobia de dor” se tratează cu expunere repetată și cu curajul de a trăi emoțiile așa cum ne sunt date și cu multă înțelegere, fără a aluneca în amorțirea simțurilor și reprimarea sentimentelor. 

Citește și:

17 lucruri pe care i le-aș spune variantei mele mai tinere

Ai răspuns cu „da” acestor 7 întrebări? Știința spune că ești mai fericit decât crezi

S-ar putea să-ți placă și…

WELLBEING//

Crăciunul în vremea COVID-ului

SELF-IMPROVEMENT//

Mahmureala emoțională există: iată cum o poți trata

SELF-IMPROVEMENT//

Accidentul care mi-a schimbat viața

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.