SELF-IMPROVEMENT//

Cum s-o înțelegi pe „micuța Miss Perfecțiune”

Note bune, funcții pompoase, locuri pe podium: goana după performanță vine la pachet cu un preț.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum îți poți folosi într-un mod inteligent ambiția. 
– De ce lipsa slăbiciunilor te poate duce la burnout. 


Atunci când eram mică, tatăl meu era extrem de stresat din cauza muncii. Așa că am crescut învățând să merg prin casă în vârful picioarelor. Adolescentă fiind, am aflat că sentimentele reprezintă un inconvenient. Că, de fapt, să ai sentimente, de orice fel, este periculos. Prin urmare, la un moment dat, în anii mei de formare, o parte din mine a decis că este nevoie să mă transform într-o mașinărie ambițioasă, care vrea să facă totul perfect și care să aibă grijă de ea cât mai puțin. Și asta pentru că, astfel, îmi imaginam că o să valorez ceva în lumea în care trăiesc. 

Chiar și această fotografie este dovada clară că eram decisă să mă chinui astfel încât să-mi mențin identitatea de „micuța perfecționistă”. Freza mea n-a fost un accident. Îmi aduc aminte, ca și cum ar fi fost ieri, cum am ajuns într-o frizerie locală și am spus: „Taie-l pe tot! Vreau să am părul scurt, așa, ca un băiat!”.

Iar paradigma în care voia să se încadreze acea mică perfecționistă era una destul de clară: reușitele sunt singurele dovezi că ea contează în lumea aceasta. În plus, regula de aur a acestei micuțe era „să nu te oprești niciodată din a-ți dovedi că poți”. Așadar, ei nu i s-a părut vreodată că a făcut suficiente lucruri, prin urmare nu s-a simțit niciodată mulțumită de ea însăși. 

Acum, că am ajuns s-o înțeleg, îmi dau seama și de ce m-am simțit ca într-o cursă nebună într-un roller-coaster în primii mei zece ani de carieră. Atunci când primeam „premii” pentru reușitele mele, viața mea profesională era una înfloritoare, însă, atunci când „steluțele” încetau să mai apară, simțeam că mă scufund. Aveam sentimentul că această cursă în roller-coaster era tot mai rapidă. Știam că-mi face rău, însă habar n-aveam cum să mă opresc și să mă dau jos din carusel. Care a fost lucrul care mi-a permis să-mi reiau controlul asupra vieții? Să o înțeleg și să o apreciez deopotrivă pe Micuța Miss Perfecțiune. 

În acest moment, am ajuns s-o prețuiesc foarte mult. M-a ținut în siguranță pe când eram copil. Ambiția ei mi-a alimentat performanța academică, ceea ce mi-a permis să câștig o bursă la universitate. Datorită ei, am avut parte de o carieră de succes la nivel global ca lider și am lucrat pentru unele dintre cele mai prestigioase branduri din lume. 

Cu toate acestea, știu că paradigma ei de lucru m-a pus în pericol și era cât pe ce să ajung la burnout. În cazul în care viziunea ei asupra lumii ar fi putut genera un impuls, acesta ar fi avut un efect extrem de poluant. N-ar fi fost sustenabil. 

Micuța Miss Perfecțiune va face mereu parte din mine, însă astăzi rareori mai stă la comandă, pe locul șoferului. În momentul actual, înțeleg că odinioară era prea mică ca să aibă măcar un carnet de conducere. Îmi dau seama acum că nu pot să-mi definesc propria valoare în funcție de realizările avute. Și mi-a luat ani să ajung în acest punct și să-mi aduc aminte că validarea mea personală ține de practica de zi cu zi. 

„Micuța Miss Perfecțiune” m-a inspirat să încerc să-mi fiu fidelă mie însămi. Și definesc asta prin încercarea de a fi sincer cu propria ta esență. Cu toții avem un potențial gata să se manifeste. Iar calitățile noastre intrinsece nu sunt doar acelea pe care vocile din capul nostru ne sugerează că le-am putea avea. Suntem, prin natura noastră, rezistenți și puternici. Iar esența noastră include calități precum curajul, compasiunea, creativitatea, capacitatea de conectare cu alți oameni și versatilitatea. 

Am scris cartea Self-Fidelity How Being True to Yourself Uplifts Your Working Life ca să pot împărtăși și cu alți oameni modul prin care poți să fii fidel propriei tale esențe. Astăzi, fiecare dintre clienții cu care fac coaching are propria sa versiune de Micuța Miss Perfecțiune: o parte dintre ei, care-și măsoară reușitele în funcție de cât de mult se încadrează acestea în propria lor „regulă de aur”. Indiferent dacă această regulă este „sunt mereu disponibil”, „nu arăta niciun semn de slăbiciune”, „pune nevoile celorlalți pe primul loc”, „câștigă indiferent de costuri”, toate aceste reguli nu fac altceva decât să-i țină captivi pe oameni în tipare nesănătoase în care încearcă să fie pe placul altora, să reușească, să dovedească ceva, să se auto-protejeze și să fie mereu în concurență cu ceilalți.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Atunci când îți schimbi relația pe care o ai cu regulile auto-impuse și încerci să-ți decuplezi simțul valorizării personale de la referințele externe sau de la regulile de aur auto-impuse, ai toate șansele să ai parte de o transformare extraordinară. Pe măsură ce învățăm să avem încredere în puterile noastre și să ne reconectăm cu adevăratele noastre valori intrinsece, ridicăm practic valoarea vieții noastre profesionale. Iar viața nu mai este doar despre supraviețuirea de fiecare zi. Descoperim că putem să ne dezvoltăm și să înflorim. 

Pasajul de mai jos este un extras din cartea Self-Fidelity (Fidelitatea față de tine însuți). Iată ce mi-aș fi dorit să-i fi spus micuței din fotografie: „Lumea în care crești este doar un curs despre cum ar trebui să fii. Însă nu este obligatoriu să fii o studentă eminentă. Vei fi tentată, foarte tentată, să pe lași sedusă de graba și agitația generală, ca să te străduiești să obții cât mai multe steluțe aurii de merit: prima dată, sub forma unor note bune, apoi sub forma unor job-uri cu denumiri sofisticate, locuri pe podium între cei mai buni specialiști și pachete salariale mari. Oricum ar fi, să te cațări până în vârf s-ar putea să nu fie tocmai lucrul care să te mulțumească. Nu-ți va da acel sentiment că-ți ești îndeajuns. În schimb, vei învăța ce înseamnă să fii sinceră față de tine în viață și la locul de muncă”. 

Ești sincer cu tine?

Pentru a afla, folosește acest test GRATUIT alcătuit de mine. Îți va lua doar 5 minute să-l completezi. Și el te va ghida printr-o serie de întrebări scurte, dar puternice, care te vor conduce exact către miezul problemei: ce înseamnă să fii sincer și onest cu tine însuți. Chiar dacă nu vei pune în practică niciunul dintre lucrurile pe care le vei citi, este foarte important să faci acest experiment cu tine însuți. Chiar și simplul fapt că te gândești la acele întrebări îți va dezvălui noi lucruri despre tine. După ce vei completa chestionarul, vei primi o copie a Guide To Self Fidelity. Acest ghid îți va da forță să îți pui la punct patru seturi de aptitudini fundamentale pentru a practica sinceritatea față de tine însuți: 

Trezește-te: Adu-ți aminte că tu nu ești reprezentat de gândurile tale.

Fii, pur și simplu: Reconectează-te cu tine, cel adevărat.

Eliberează-te: Scapă de lucrurile care te trag în jos. 

Uită-te în interior: Recapătă-ți vitalitatea.

Citește și:

Cele 6 semne care îți arată că te îndrepți cu viteză către burnout

Să spui ”Nu mai pot” nu este o rușine

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Accidentul care mi-a schimbat viața

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

EFICIENȚĂ//

Dezvoltarea leadership-ului personal prin coaching

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.