WELLBEING//

Cum rămâi conectat la viața socială fără să ieși din casă

Nu mai știu a câta zi de stat în casă este. N-am ținut socoteala, mi se pare iluzoriu. Aș putea măsura, în schimb, gradul de iritabilitate și pace la care am ajuns.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce e important creionul dermatograf în situații de urgență.
– Cum să transformi frica în recunoștință.


E bizar să pui în aceeași frază ”iritabilitate” și ”pace”. Dar, în vremuri de stare de urgență, ca-n război, ai voie să pui în aceeași frază toată stările sufletești și mentale pe care le trăiești. Ieri n-am ieșit din pijamale, în schimb diseară ”ies” la vin cu câteva prietene. Ne machiem, ne aranjăm părul, ne îmbrăcăm frumos și ne întâlnim online, fiecare cu vinul ei. Aș putea trișa, știu, să rămân în pantalonii de pijama și să-mi pun doar o bluză frumoasă. Însă faza e că, dacă nu menținem aparențele acelea aparent superficiale, o luăm razna.

Îmi amintesc un interviu pe care l-am făcut cu una dintre victimele de la Colectiv. O femeie extraordinară, pe care am întrebat-o dacă acum, după ce a trecut prin iadul incendiului și al intervențiilor chinuitoare de după, o mai deranjează ”nimicurile lumești”. Mi-a răspuns că, din fericire, au reînceput s-o deranjeze. Momentul în care s-a enervat că nu i-a ieșit dunga cu tuș la ochi a reprezentat pentru ea ieșirea la liman din disperare. N-aș îndrăzni să compar situațiile, dar am înțeles atunci, vag – și acum mai mult – de ce lumea asta e atât de frumoasă tocmai pentru că ne permitem să fim atenți la detalii. Detaliile înseamnă că trăim și nu suntem calați pe supraviețuire.

Ce am făcut și nu mai fac!

În primele zile, nu mi-am aranjat deloc părul. Am lucrat haotic, în pat. Am dat iama în dulciuri, deși nu mai mâncam dulciuri înainte. Am făcut binging cu seriale mediocre (se pare că am cam epuizat crema serialelor înainte de Covid-19). Am trăit cam la fel ca-ntre Crăciun și Revelion, plus o doză de anxietate. Am mâncat (toată familia, nu doar eu!) proviziile gândite pe o săptămână în doar trei zile, m-a bușit râsul, m-a bușit plânsul, am țipat la copil, am făcut compulsiv curățenie în sertare, n-am respectat niciun program (în afară de dead-line-urile legate de contracte), m-am culcat după ora unu noaptea, am verificat situația globală a îmbolnăvirilor cu COVID-19 din oră în oră. Dacă promiteți să nu faceți ca mine, vă dau link-ul spre site-ul de pe care poți obține informații utile. O dată pe zi e suficient ca să fii informat, de zece ori e bolnăvicios. 

Programul haotic ar fi mers pe o perioadă scurtă, însă, având în vedere faptul că situația s-ar putea prelungi și nimeni nu poate garanta o dată la care viața va reveni la normal, am decis că va trebui să abordez și să abordăm cu toții, în casă, un program ceva mai structurat. 

Mă îngrijesc (aproape) ca de obicei

De la dușul zilnic, la un pic de creion dermatograf (în cazul meu). Pijamalele sunt pentru dormit, în rest există haine confortabile pe care le pot purta în casă (nu jeanșii, nu încă, n-am niciun chef să remarc că au început să mă strângă, cu asta ne războim mai încolo). Fără să pierd timp în fața șifonierului, ca de obicei, îmi rezerv dreptul la un tricou cool și nu mai scriu din pat. 

Pentru că statul în casă însemnă ture între dormitor, baie, bucătărie și camera copilului (și nu, nu locuim în vreo vilă ci într-un apartament de bloc), ne anchilozăm pe zi ce trece. Așa că facem sport. Fiecare ce preferă, tutoriale pe Youtube sunt destule. Eu fac yoga, copilul niște exerciții mai dinamice, soțul meu ba una, ba alta, în funcție de cine se nimerește să-l ia cu forța să facă mișcare. Ținem geamul deschis și ne imaginăm că suntem undeva afară (la sală nu mergeam nici înainte, deci no regrets). Ieșim scurt, pe rând, cu câinele în spatele blocului și ne felicităm că am nimerit, probabil, singurul câine din lume care preferă să stea în pat în loc să alerge prin parc. 

Muncesc organizat

Biroul meu e masa din bucătărie. Spre deosebire de primele zile, în care eu scriam, copilul mânca, papagalul ciupea agenda și era un haos total, acum fac ordine și în orele mele de lucru îmi rezerv acest spațiu. Nu, nu am văzut copil care să se deprime că nu-și poate mânca cerealele cu lapte la masa din bucătărie. Deocamdată, al meu pare încântat să facă această operațiune în vârful patului său. 

Având mai multe direcții de lucru, îmi fac o listă cu ceea ce am de bifat într-o zi și le iau pe rând. Încerc, dar nu reușeșc total, să nu fac și treburi domestice în acest timp. Totuși, mai bag ceva la cuptor sau la mașina de spălat (asta-i viața). Cum incertitudinea planează peste noi toți, am decis să nu mă las pradă anxietății.

Voi mai avea de muncă? Vom mai avea venituri? Nimeni nu poate răspunde ferm, însă pot să-mi fac treaba bine și, în acest moment, doar asta depinde de mine. Afurisit fie COVID-19!

Dorm civilizat

Mă știu cum sunt. Fără somn, am probleme de concentrare, sunt iritată, pielea se revoltă. Am nevoie de 7, 8 ore de somn ca să funcționez OK, iar în primele zile de izolare am dormit mult mai puțin. În parte din cauza panicii generale, în parte din cauză de Netflix. Mi-am impus o oră de culcare rezonabilă pentru că mă trezesc la ora 8 indiferent la cât mă culc. Deci nu mergea să împing ora de trezire, așa că am reglat ora de culcare. Fără televizor cu știri care-ți dau palpitații, fără scroll de Facebook, fără discuții pe tema Covid-19. Pe mine mă ajută să meditez. Sau ce-o fi ceea ce fac eu. În principiu, nu e mare filozofie. Stau întinsă și încerc să-mi golesc mintea în timp ce respir. Alung gândurile urâte, las aerul să mă facă ușoară și îmi imaginez că este ca un val răcoritor de la mare. Da, în ultimele zile parcă aerul e mai curat și-n București. O fi doar imaginația mea? Nu cred, și seara se vede cerul mai senin decât în alte dăți. 

Mă simt mai stăpână pe viața mea

Ziceam, la început, de senzația aceea de pace. E o pace greu de explicat, pe care cred c-o simte omul când parcă nu mai are de luptat cu morile de vânt. Lumea s-a redus la câțiva oameni și la câteva nevoi. Sunt cei și cele care contează. Cât noian de spaime, orgolii, ambiții și incertitudini poți aduna când intri într-o cursă fără miză. În situații de criză, de urgență chiar, te umple de bucurie să afli că au piept de pui la magazinul din colț. Și că ai bani să-l cumperi. Și că ai o mașină (cam veche, dar care te-a plimbat prin vacanțe și te-a dus de atâtea ori la birou). Și o casă la care n-ai rate. Și un copil care speri să nu uite toată matematica până începe iar școala, dar și dac-o uită, wow! E un copil sănătos! Și un om, partenerul tău, care se duce să ia caserola aceea cu piept de pui pentru familia sa, într-un gest aproape eroic. Cel puțin, așa prefer să văd lucrurile ca să rezist încă un pic. Și încă un pic. De fapt, cât o fi nevoie. Acum mă pregătesc să mă aranjez. Mă văd cu fetele la vin, trăiască Whtasapp-ul!


Citește și:

Ce înseamnă să fii Thrive pe timp de coronavirus

Coronavirus: când casa devine birou

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Delia Robescu, jurnalist și instructor de yoga: ”Bunătatea mi se pare cea mai de preț calitate umană”

SELF-IMPROVEMENT//

Cum să tratezi personajele toxice din social media

WELLBEING//

Radiografia începutului de izolare: autodezvăluire asumată

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.