MISIUNE//

Cum putem învinge în lupta cu dușmanul invizibil?

Acest articol nu este despre spălat pe mâini, ci despre a oferi o mână de ajutor. Metaforic, desigur. Sau poate chiar la propriu.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum îți poți recâștiga sentimentul de control asupra vieții.
– Unde poți dona concret și ce poți face să ajuți în situația de criză provocată de coronavirus.


Azi m-am întâlnit pe hol cu vecina de vizavi. OK, poate întâlnit nu e cel mai bun termen: am deschis ușa, iar ea ieșea din lift, și tocmai când mă pregăteam să o salut, a țipat: “Stai acolo, nu te apropia, sunt foarte bolnavă!”.  Și am închis ușa cu viteză, ca și cum aș fi dat peste cineva la baie. Primul lucru pe care i l-am scris pe Whatsapp după asta a fost: „Puteai să îmi spui, că aș fi dezinfectat mai des butoanele de la lift”. Apoi am încercat să-mi spăl jena reacției egoiste, oferindu-mă să-i la ușă o caserolă de supă. M-a refuzat politicos, pentru că e vegetariană. Știam și asta. Oare chiar uitasem pe moment sau încercam un pretext să aflu dacă gripa ei e provocată de coronavirus? Indiferent care mi-ar fi fost intenția, n-am aflat dacă are sau nu virusul, pentru că nici ea nu știe: nu se testează tinerii cu simptome ușoare. Și mă gândeam “în cine?” sau oare “în ce?” m-a transformat această stare de urgență.

Pentru că, dacă mi-ar fi povestit cineva scenariul pe care îl trăim acum câteva luni, aș fi zis că e cel mai slab episod din Black Mirror. Louis Vuitton a trecut de la producția de parfumuri la cea de geluri dezinfectante (pe care le donează, desigur). Suntem sub asediul unui virus care unora le e letal, în timp ce alții probabil că nu vor afla niciodată că l-au avut. Sunt politicieni și staruri infectate (după cum ziceam, ca-n filme!). Numărul de cazuri de la noi din țară crește exponențial, în timp ce, în Spania, un patinoar întreg a fost transformat în morgă, pentru a acomoda numărul victimelor, iar în Italia, doctorii se plâng că trebuie să aleagă viața cui să o salveze. De azi suntem în carantină totală, pe străzi se aud salvări, sirenele urlă sfâșietor, odată cu ele și câinii din cartier. Iar poliția circulă cu portavocea printre blocuri, somând oamenii să stea în case. Nu poți circula decât în jurul domiciliului, cu o declarație pe propria răspundere despre cine ești, unde stai și unde te duci – lucruri de neimaginat, teoretic, atunci când trăiești în democrație. Însă practic, #stămacasă. La scară mare, ne autodistrugem economic, știm asta, dar o facem pentru a salva vieți (și poate luptăm chiar pentru a noastră, hazardul are câteodată talentul de a fi ironic). Rollercoaster-ul existenței ne-a pus pe pauză, și în timp ce ascult vântul apocaliptic ce anunță această ninsoare bizară, am senzația că însăși Planeta și-a încetat rotația.

Problema noastră de fond nu e autoizolarea. Deși mulți ne plângem că am rupt Netflix-ul și că ne urcăm pe pereți de plictiseală, sunt convinsă că multora ne prinde bine să dormim mai mult, să petrecem mai mult timp cu cei dragi, să citim și să ne facem curățenia de primăvară, pe stil Marie Kondo, fără să ne luăm concediu. Nu. Problema e că ne simțim încolțiți de pericolul bolii, dar și de dramatismul crizei financiare ce urmează. Și ne disecăm propriile frici în timp ce ascultăm neputincioși știrile, din ce în ce mai pesimiste. Stăm acasă, stăm cu mâinile în sân și suntem convinși că facem bine, dar ne simțim încorsetați în cămăși de forță. Și nu e un lucru ușor să fii pasiv, în timp ce lumea pe care o știai se dezintegrează, ca-n filmul Inception.

Vestea bună e că nu trebuie să te simți așa. Da, într-adevăr, cel mai important lucru pe care îl poți face e să stai acasă pentru a nu deveni un element al acestui domino numit pandemie. Să te speli obsesiv pe mâini. Să nu-ți atingi fața. Însă dacă te implici activ, îți poți recăpăta sentimentul de control asupra vieții tale. Iar donatul ne poate ajuta să combatem pesimismul care vine la pachet cu acest feeling de neputință și dezolare.

Donează!

Pandemia coronavirus poate ne condamnă pe mulți dintre noi să fim solitari, dar ne îndeamnă și la solidaritate, cu mic, cu mare. Fundația H&M a donat 500.000 de dolari inițiativei COVID-19 a Organizației Mondiale a Sănătății, în timp de Rihanna a donat 5.000.000 pentru pentru mai multe asociaţii din Statele Unite, Africa şi Caraibe. Andra a donat 20.000 de euro spitalului Matei Balș, Simona Halep a anunțat că a donat o sumă de bani către autoritățile medicale din București și Constanța. McDonald’s va duce mâncare la mii de oameni în carantină, iar Aqua Carpatica a anunțat că donează apă la spitalele de boli infecțioase și țară. Kaufland a donat 73.000 de măști personalului medical, în timp ce un atelier de croitorie din Iași face măști gratuite penru medicii români. Iar posturile de radio Kiss FM, Magic FM şi Rock FM devin portavocea iniţiativelor civice care ajută în contextul situaţiei actuale, punând la dispoziție spațiu de emisie campaniilor caritabile. Vedete, trusturi de presă, companii și ONG-uri, toate se implică pentru a sprijini sistemul medical.

Pentru a lupta cu coronavirus, poți să oferi și tu o mână de ajutor, și nu, nu neapărat la propriu. Nu e nevoie să fii Batman sau o multinațională pentru a face o diferență în lume, poate chiar pentru a salva o viață (știi, efectul fluturelui). Pentru că Rihanna nu a donat în România. La nivel micro, poți să ajuți un vecin în vârstă cu cumpărăturile, să faci o mică donație omului desculț care doarme pe o bancă în parc sau să cumperi câteva alimente cerșetorului care stă mereu la Mega-ul din colț.

Ori să donezi către o cauză în care vrei să te implici. Însă, în perioada asta, dat fiind această atmosferă de panică, tindem să fim mai emotivi, mai creduli și mai vulnerabili, și întotdeauna vor exista oameni care profită de astfel de moment. Trebuie să luăm mereu în calcul faptul că, așa cum uneori, știrile sunt fake, și anumite organizații caritabile sunt fictive, iar escrocii vor exploata mereu crizele criză și calamitățile naturale. Privește cu scepticism poveștile lacrimogene de pe Facebook cu poze explicite și surse dubioase, mail-urile ce au în titlu strigăte de ajutor (e phishing curat), și în general, orice context online sau offline în care se insistă pentru o donație sau în care ți se cer informații personale și parole. Documentează-te întotdeauna în legătură cu fundația sau cu organizația pentru care urmează să donezi. Am alcătuit o listă cu organizații verificate, însă poți dona oriunde simți că vei face o diferență, chiar și o cafea pentru medicii care lucrează zi lumină.

  • Crucea Roșie Română a demarat campania România salvează România și poți transforma un SMS într-un mesaj de speranță donând 2 euro la 8827 pentru a sprijini spitalele cu echipamentele de care e nevoie în această perioadă.
  • Dăruiește Viață, organizația care a lansat construcția primului spital românesc făcut cu bani donați de cetățeni și companii, a anunțat că se implică în lupta împotriva Covid-19. Poți dona 2 euro prin SMS la 8826 sau aici pentru achiziția de echipamente de protecție, echipamente și aparatură medicală pentru spitalele de boli infecțioase și spitalele de urgență din țară.
  • Fundația Inovații Sociale Regina Maria a creat Fondul de Necesitate pentru susținerea activității medicilor și asistentelor din cele două policlinici care sprijină bolnavii cronici din categorii vulnerabile, respectiv Policlinica Socială Baba Novac, unde se asigură celor neasigurați medicamente și tot ce este necesar din punct de vedere medical pentru minim 2 luni și Policlinica Sala Palatului, unde se oferă servicii medicale generale pentru vârstnici. Poți dona 2 euro pe lună prin SMS la 8844 cu text SOARTA.
  • Organizația SOS Copii Satelor sprijină 150 de familii si 400 de copii din Bucuresti, Cisnadie si Bacau care nu au provizii, economii, nici macar produsele de igiena atat de necesare in perioada de criza generata de virusul Co-vid19. Poți dona aici.
  • Asociația Zi de bine își propune să strângă 50.000 pentru a sprijini spitalele de boli infecțioase care se află în prima linie de apărare, începând cu cel din Brașov.  Poți dona prin SMS cu mesajul SUS la 8862 pentru a dona 4 euro.
  • Fundația Salvații Copiii a deschis un fond de urgență pentru sprijinirea spitalelor, având ca punct de interes major secțiile de urgență pentru copii, maternitățile și secțiile de terapie intensivă pentru nou-născuți. Poți dona aici.

Oferă-te voluntar!

Dacă ești una dintre acele persoane cu un sistem imunitar puternic și chiar simți că ai putea să oferi o mână de ajutor la propriu, află că voluntariatul în sine, ca activitate, îți întărește sănătatea. Și dacă tot n-ai stare în casă, te poți expune posibilității unei infecții, dar nu comițând imprudențe, ci dintr-un gest nobil, chiar eroic. Spre exemplu, poți să te oferi voluntar, precum cei din Asociația Studenților la Construcții din București care au demarat campania „Studenții livrează”, în care tinerii sprijină categoriile defavorizate ale populației, făcându-le cumpărăturile (dacă nu te încumeți la livrări, poți dona aici). În același spirit e și campania  ”Cumpărături la ușa ta”, derulată de ONG-ul Geeks for Democracy, în care beneficiarul își plătește doar contravaloarea cumpărăturilor, transportul și celelalte detalii logistice fiind oferite de organizație. Și organizațiile Dăruiește Viață sau Crucea Roșie Română caută voluntari, însă nu trebuie neapărat să fii în prima linie (ca voluntarii din sistemul medical sau cei care fac livrări) pentru a ajuta. Poți să oferi servicii de tehnoredactare, traduceri, servicii de consultanță, de operator de baze de date, de html, java etc. Poți face ce știi tu mai bine, spre binele comunității. Gândește-te doar la profesorii care predau lecțiile în live-uri pe Facebook pentru ca elevii să fie cu material la zi… Și ei sunt tot voluntari.

Practic, concluzia ar fi că doar dând dovadă de solidaritate (respectând carantina, donând) putem învinge noi, cei mari și mulți, în lupta cu dușmanul invizibil, microscopic. Iar într-o dimineață, tot ce vom parcurge în aceste zile de criză coronavirus, va deveni o lecție de istorie. Și o amintire, poate dulce-amăruie.

Citește și:

Voluntariatul te poate ajuta să trăiești mai mult

Știința confirmă: Iubirea stimulează creierul

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

7 lecții de viață pe care le putem învăța de la Malala Yousafzai

SELF-IMPROVEMENT//

Dacă ai copilărit ca mine, probabil ești puțin rasist

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.