SELF-IMPROVEMENT//

Cum pune stăpânire tehnologia pe mintea noastră: 7 pași explicați de un magician de la Google

Cum reușește tehnologia să exploateze „slăbiciunile” din mintea noastră?


În următoarele 9 minute vei afla:

– Care este elementul care intensifică dependența utilizatorilor de jocurile video sau de alte aplicații și dispozitive.
– Cum poți păcăli oamenii să mănânce o cantitate aproape dublă de supă.


„E mai ușor să prostești oamenii decât să-i convingi că au fost păcăliți” – Autor anonim.

Sunt expert în a demonstra modul în care tehnologia reușește să pună stăpânire pe mintea noastră și să ne exploateze vulnerabilitățile psihologice. Iată de ce am lucrat în ultimii trei ani ca Design Ethicist (responsabil cu etica designului) la Google, iar sarcina mea era să am grijă ca modul în care se proiecta designul anumitor lucruri să nu afecteze mințile oamenilor și să-i apere de a fi complet acaparați de tehnologie.

Atunci când folosim tehnologia, de multe ori ne concentrăm, în mod optimist, asupra acelor lucruri pe care ea le face pentru noi. Însă aș vrea să vă demonstrez că există momente în care tehnologia face exact pe dos. Și care sunt acele situații când ea ne exploatează vulnerabilitățile din minte?

Am învățat să gândesc astfel pe vremea când eram magician. Magicienii încep să se uite după unghiuri moarte, margini, vulnerabilități și limite din percepția oamenilor, astfel încât să-i poată influența, fără ca ei să-și dea seama câtuși de puțin. Odată ce știi cum să apeși pe butoanele care-i fac pe cei din jur să reacționeze, poți să-i faci să cânte ce vrei tu, ca și cum ai apăsa pe clapele unui pian.

Designerii de produs îți folosesc punctele vulnerabile (conștient sau inconștient) împotriva ta, în goana de a-ți atrage atenția.

Aș vrea să-ți arăt cum o fac.

Pasul 1: Dacă tu controlezi meniul, controlezi opțiunile.

Cultura vestică este construită în jurul idealurilor de alegere individuală și libertate. Milioane dintre noi apără cu tărie dreptul de a face alegeri „libere”, în timp ce ignoră faptul că acele alegeri sunt manipulate de mai sus, din meniul pe care nu l-am ales noi din capul locului.

Și asta este exact ce fac și magicienii. Ei dau oamenilor iluzia unei alegeri libere, în timp ce au construit deja meniul de opțiuni astfel încât să câștige, orice ce ai alege tu. Nu pot să subliniez suficient cât de important este acest detaliu.

Atunci când oamenilor li se dă o paletă mai largă de opțiuni, ei întreabă rareori:

  • „Ce nu există în meniu?”
  • „De ce mi se dau acest opțiuni și nu altele?”
  • „Cunosc oare scopurile celui care a produs meniul?”
  • „Acest meniu folosește scopurilor mele sau aceste alegeri sunt, de fapt, niște lucruri menite să mă distragă?” (spre exemplu, rafturi care nu se mai termină de pastă de dinți)

Cât de mult mă ajută sau mă face pe mine responsabil acest meniu de opțiuni pentru nevoia simplă „am rămas fără pastă de dinți”?

Spre exemplu, imaginează-ți că ești în oraș cu prietenii într-o marți după-amiază și vrei să continui discuția cu ei. Deschizi aplicația Yelp să vezi ce recomandări există aproape de voi și vezi o listă de baruri. Întreg grupul se transformă într-o hoardă de fețe care se holbează la telefoane, comparând barurile între ele. Analizează fotografiile fiecăruia, compară cocktailurile. Este acest meniu relevant pentru dorința inițială a grupului?

Nu e ca și când acele baruri n-ar reprezenta o opțiune bună, este vorba dacă Yelp nu cumva a substituit întrebarea inițială a grupului („unde putem să mergem să mai povestim puțin?”) cu o întrebare diferită („care e barul care are cele mai mișto poze de cocktailuri?”) și asta doar dând o altă formă meniului oferit.

Și mai mult decât atât, grupul cade în capcana că meniul de la Yelp reprezintă un set întreg de opțiuni despre locurile unde ar putea merge. În timp ce se uită în telefon, cei din grup nu văd parcul de peste drum unde o trupă cântă deja muzică live. Trec cu vederea galeria pop-up de pe partea cealaltă a străzii unde ar găsi clătite și cafea. Niciuna dintre aceste opțiuni nu apare în meniul Yelp.

Astfel, Yelp, în mod subtil, înlocuiește nevoia grupului de „unde putem să mergem ca să mai vorbim” cu o listă de cocktailuri. Cu cât tehnologia ne oferă mai multe opțiuni, în aproape orice domeniu al vieții noastre (informații, evenimente, locuri unde să mergem, prieteni, întâlniri amoroase, locuri de muncă), cu atât mai mult noi presupunem că telefonul nostru este mereu cel mai important și cel mai util meniu din care putem să alegem. Să fie oare așa?

„Cel mai important meniu” este diferit de meniul care are cele mai multe opțiuni. Însă, atunci când ne predăm, cu ochii închiși, meniului care ne-a fost oferit, e ușor să pierzi din vedere diferențele:

Toate interfațele cu utilizatori sunt, de fapt, niște meniuri. Și dacă e-mailul de la clientul tău te-ar împuternici să-ți alegi modalitatea prin care ai vrea să-i răspunzi, în loc de „ce mesaj vrei să scrii înapoi?” (Design by Tristan Harris).

Atunci când ne trezim dimineața și ne deschidem telefonul, vedem o listă întreagă de notificări: această mișcare încadrează experiența de „a mă trezi dimineața” în jurul unui meniu de tipul „toate lucrurile pe care le-am pierdut de ieri încoace”. (Pentru mai multe exemple, vedeți Joe Edelman’s Empowering Design talk)

O listă de notificări atunci când ne trezim dimineața: cât de mult simțim că deținem controlul asupra meniului de alegeri pe care-l avem la dispoziție atunci când ne trezim? Reflectă el lucrurile de care ne pasă cu adevărat? (din Joe Edelman’s Empowering Design Talk)

Atunci când modelează meniurile din care putem alege, tehnologia pune stăpânire pe modalitatea în care noi ne percepem opțiunile și le înlocuiește cu altele. Însă, cu cât dăm mai multă atenție opțiunilor care ne-au fost oferite, cu atât mai repede vom remarca când ele nu se aliniază cu nevoile noastre adevărate.

Pasul 2: Pune jocuri mecanice într-un miliard de buzunare

Dacă ești o aplicație, cum ții oamenii captivi? Te transformi într-un joc mecanic. O persoană obișnuită își verifică telefonul de 150 ori pe zi, în medie. De ce facem asta? Facem 150 de alegeri conștiente?

Cât de des îți verifici e-mailul, în fiecare zi?

Unul dintre motivele majore pentru care o faci este ingredientul psihologic numărul 1 al mașinilor de jocuri mecanice: premii care apar în mod intermitent și variabil.

Dacă vrei să adâncești dependența, toți designerii tech trebuie să lege acțiunea unui utilizator (ca atunci când ridici de un mâner) de obținerea unei recompense variabile. Ridici de un mâner și imediat primești ori o recompensă ispititoare (o compatibilitate, un premiu!), ori nimic. Dependența este maximizată atunci când rata de câștig este cea mai variabilă.

Chiar are asta efect asupra oamenilor? Da. Jocurile mecanice fac mai mulți bani în SUA decât baseball-ul, cinema-urile și parcurile tematice la un loc. Și, dacă este să comparăm cu alte tipuri de jocuri de noroc, oamenii devin „în mod problematic, de 3-4 ori mai repede implicați” spune profesorul Natasha Dow Schull de la NYU, autor al Addiction by Design.

Dar iată care este adevărul, din păcate: câteva miliarde de oameni au un joc mecanic în buzunarele lor:

  • Atunci când ne scoatem telefonul din buzunar, e ca și cum jucăm la un slot machine: vedem ce notificări am primit.
  • Atunci când dăm refresh e-mail-ului, ne jucăm șansele să vedem ce mesaj nou am primit.
  • Atunci când derulăm în jos cu degetul feed-ul de Instagram, jucăm la o mașină de jocuri să vedem ce poză ne apare următoarea.
  • Atunci când glisăm stânga/dreapta pe aplicații de întâlniri tip Tinder, ne jucăm șansele să vedem dacă avem sau nu o compatibilitate.
  • Atunci când apăsăm pe semnul de notificări, jucăm un joc de noroc în care vrem să vedem ce se ascunde sub acea cifră roșie.

Aplicațiile și site-urile web ne bombardează, intermitent, cu recompense variate, cu tot felul de produse, pentru că este bine pentru afacere.

Însă, în alte cazuri, această aparență de sală de jocuri mecanice, această adicție apare accidental. Spre exemplu, nu există nici o corporație malefică în spatele acelor e-mail-uri, una care să facă din asta în mod voit un joc.

Nimeni nu profită atunci când milioane de oameni își verifică e-mailul și nu e nimic acolo. Nici designerii de la Apple sau Google nu-și doresc ca telefoanele lor să funcționeze ca niște jocuri mecanice. Se întâmplă.

Acum însă, companiile ca Apple și Google au responsabilitatea de a reduce aceste efecte prin convertirea recompenselor intermitente și variabile într-unele mai puțin adictive, mai previzibile și cu un design mai bun. Spre exemplu, ei pot da oamenilor puterea și opțiunea de a stabili intervale de timp previzibile din timpul zilei sau săptămânii pentru momentele în care vor să verifice aplicațiile tip „jocuri mecanice” și, în mod corespunzător, să ajusteze momentul în care sunt livrate acele mesaje pentru a se alinia orelor respective.

Pasul 3: Frica de a nu pierde ceva important (FOMSI)

O altă modalitate prin care aplicațiile și website-urile pun stăpânire pe mințile oamenilor este să le inducă acestora gândul că „ai 1% șanse să pierzi ceva important aici”.

Dacă ești convins că aplicația reprezintă un canal pentru informații importante, mesaje, prietenie sau oportunități potențiale sexuale – va fi greu pentru tine să o închizi, să te dezabonezi sau să-ți ștergi contul – pentru că (aha, aici câștigă) s-ar putea să pierzi ceva important:

  • Asta ne ține abonați la niște newsletter-e din care n-am avut nici un beneficiu recent („și dacă voi pierde un anunț viitor?”).
  • Asta ne ține „prieteni” cu oameni cu care n-am vorbit de secole („și dacă o să pierd ceva important de la ei?”).
  • Asta ne face să continuăm să dăm swipe fețelor văzute pe aplicația de întâlniri, chiar dacă n-am mai ieșit cu nimeni de ceva vreme („și dacă o să pierd tocmai potrivirea aceea perfectă super-hot?”).
  • Asta ne face să folosim în continuare social media („și dacă pierd niște știri importante sau dacă n-o să am habar despre ce vorbesc prietenii mei?”).
  •  

Însă, dacă ne uităm cu mai multă atenție la acea frică, vom descoperi că ea n-are limite: mereu vom pierde ceva important în momentul în care vom înceta să utilizăm ceva.

  • Există momente magice pe Facebook pe care le vom rata pentru că n-am folosit aplicația și în a șasea oră (spre exemplu, un prieten vechi care vizitează orașul chiar acum).
  • Există momente magice pe care le vom pierde pe Tinder (spre exemplu, partenerul nostru romantic de vis) pentru că n-am mai dat swipe și la cea de-a 700-a compatibilitate.
  • Există telefoane urgente pe care le vom rata dacă nu suntem conectați 24/7.

Însă să trăim clipa cu frica de a nu pierde ceva nu e un mod de a ne duce viața, unul pentru care să fim construiți.

Și e uimitor cât de rapid, odată ce lăsăm frica deoparte, ne trezim din această iluzie. Ne putem deconecta mai mult de o zi, putem să ne dezabonăm de la toate acele notificări sau putem să mergem la Camp Grounded , iar îngrijorările despre care credeam că o să ne apese nu vor avea nici o bază.

Nu putem să pierdem ceea ce nu vedem. Gândul „și dacă pierd ceva important” este generat în avans de ideea de a te deconecta, dezabona, închide, nu după. Imaginează-ți dacă companiile tech ar recunoaște asta, și ne-ar ajuta în mod proactiv să ne ajustăm relațiile cu prietenii și afacerile în termeni de „timp bine petrecut” pentru viețile noastre, în loc să fie în termeni de ce am putea pierde.

Pasul 4: Validarea socială

De departe, aceasta e unul dintre cele mai persuasive lucruri pe care le poate primi un om. Cu toții suntem vulnerabili în fața aprobării sociale. Nevoia de a aparține, de a fi validat și apreciat de semenii noștri este una dintre cele mai puternice motivații umane. Însă, acum, aprobarea noastră socială este în mâna companiilor tech.

Atunci când sunt tagg-ed de către prietenul meu Marc, mi-l imaginez că face o alegere conștientă etichetându-mă pe mine. Însă nu văd cum o companie ca Facebook orchestrează totul, făcându-l pe el să facă această acțiune, în primul rând.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Faceboook, Instagram sau SnapChat pot manipula cât de des oamenii sunt etichetați într-o postare, prin sugerarea automată a tuturor fețelor care pot fi etichetate (spre exemplu, arătând un box care are nevoie de o confirmare cu un click „Îl etichetezi pe Tristan în această poză?”).

Așadar, atunci când Marc îmi dă tag, de fapt el răspunde sugestiei făcute de Facebook, nu face o alegere independentă. Însă, prin alegeri de design ca aceasta, Facebook controlează multiplicarea pentru cât de des milioane de oameni au parte de aprobare socială online.

Facebook folosește sugestii automate ca aceasta cu scopul de a face oamenii să eticheteze cât mai mulți oameni, creând astfel mai multe întreruperi și externalizări sociale.

Același lucru se întâmplă când ne schimbăm poza de profil: Facebook știe că acesta este un moment în care suntem vulnerabili în fața aprobării sociale: „ce-o să creadă prietenii de poza mea nouă?”. Facebook poate face ca această postare să apară mai sus în feed, astfel încât să rămână vizibilă mai multă vreme și să fie văzută de mai mulți prieteni care-i vor da like sau vor comenta la ea. De fiecare dată când ei dau like sau comentează, noi suntem trași înapoi în carusel.

În mod involuntar, cu toții răspundem la aprobarea socială, însă anumite categorii de persoane (adolescenții) sunt mai vulnerabile decât altele. Iată de ce este atât de important să recunoaștem cât de puternici sunt designerii atunci când trebuie să exploateze această vulnerabilitate.

Pasul 5: Reciprocitate socială (unul-pentru-altul)

  • Îmi faci o favoare: Îți sunt dator data viitoare.
  • Spui „mulțumesc”: trebuie să-ți răspund „cu plăcere”.
  • Îmi trimiți un e-mail: este nepoliticos să nu-ți răspund.
  • Îmi dai follow: nu e frumos să nu te urmăresc și eu pe tine (mai ales pentru adolescenți).

Suntem vulnerabili la nevoia de a răspunde gesturilor altora. dar, ca și în cazul aprobării sociale, companiile tech manipulează acum cât de des avem parte de această experiență.

În unele cazuri, e pur și simplu o întâmplare. E-mail-ul, aplicațiile de texte și mesaje sunt doar niște fabrici de reciprocitate socială. În alte cazuri însă, companiile exploatează această vulnerabilitate dinadins.

LinkedIn este cel mai evident răufăcător aici. LinkedIn vrea cât mai mulți oameni care să creeze obligații sociale pentru alții, pentru că, de fiecare dată când ei răspund în mod reciproc (acceptând o conexiune, răspund la un mesaj sau susțin aptitudinile celuilalt), ei vor trebui să intre înapoi pe linkedin.com unde îi pot face să petreacă și mai mult timp.

Ca și Facebook, LinkedIn exploatează o asimetrie în percepție. Atunci când primești o invitație de la cineva să te conectezi, tu îți imaginezi că acea persoană face un gest conștient de a alege să te invite, când în realitate, cel mai probabil, ei răspund, în mod inconștient, listei de contacte sugerate de la LinkedIn. Cu alte cuvinte, LinkedIn transformă impulsurile tale inconștiente („de a adăuga” o persoană) într-o obligație socială nouă, pe care milioane de oameni se simt obligați să o plătească. Totul în timp ce ei profită de timpul pe care oamenii îl petrec făcând asta.

Nu e ciudat că LinkedIn face ca acceptarea de invitații să fie legată de trimiterea și mai multor invitații? Imaginează-ți milioane de oameni care sunt întrerupți zilnic în acest mod, fugind în cerc ca niște găini fără cap, apreciindu-se și fugărindu-se reciproc, toate aceste interacțiuni fiind proiectate de companiile care profită din asta.

Bine ați venit în social media!

După acceptarea unui endorsment (compliment, recunoaștere a unei aptitudini), LinkedIn profită de avantajul nevoii tale de a da înapoi oferindu-ți „patru” persoane în plus pe care le poți complimenta tu, în schimb.

Imaginează-ți cum ar fi dacă niște companii tech ar avea responsabilitatea de a minimiza reciprocitatea socială. Sau dacă ar exista o organizație independentă care ar reprezenta interesul publicului – o industrie, un consorțiu sau ceva de genul FDA pentru tehnologie – care ar monitoriza modul în care aceste companii tehnologice abuzează de aceste favoruri?

Pasul 6: Boluri fără fund, feed-uri infinite și autoplay

YouTube dă autoplay la video-ul următor după câteva clipe.

Un alt mod de a controla mintea oamenilor este să-i faci să consume lucruri, încontinuu, chiar dacă lor nu le mai este foame.

Cum? Ușor. Ia, spre exemplu, o experiență care era limitată și finită, și transform-o într-o chestie fără sfârșit, care tot continuă să meargă.

Profesorul Brian Wansink de la Cornell a demonstrat acest lucru în studiul său, arătând cum poți păcăli oamenii să continue să mănânce supa pe care le-o dai dacă le-o servești dintr-un bol fără fund, care se remple automat pe măsură ce mănâncă. Cu boluri fără fund, oamenii mănâncă cu 73% mai multe calorii decât în cazul celor cu boluri normale și, în același timp, subestimează cât au consumat cu circa 140 de calorii.

Companiile tech exploatează același principiu. Feed-urile cu știri sunt în așa fel proiectate să se reumple cu diverse motive care te vor face să dai scroll încontinuu, și elimină în mod voluntar orice motiv pentru tine de a face o pauză, de a te răzgândi sau de a abandona acțiunea.

Acesta este și motivul pentru care site-urile cu video și social media, ca Netflix, YouTube sau Facebook îți rulează automat următorul video după o numărătoare inversă, în loc să te aștepte să faci o alegere conștientă (în caz că nu o faci). O mare parte din traficul făcut pe aceste site-uri este condus de către autoplay-ul următorului lucru.

Facebook rulează automat următorul video după o scurtă numărătoare.

Companiile tech susțin, deseori, că „noi doar facem să fie mai simplu și mai ușor pentru utilizatori să identifice video-urile pe care ar vrea să le vadă” când, de fapt, aceste tactici servesc intereselor lor de business. Și nu îi poți blama, pentru că „să-și crească timpul petrecut în rețea” este de fapt moneda pentru care concurează.

În schimb, imaginează-ți că aceste companii tech te-ar face pe tine răspunzător, în mod conștient, să-ți alegi experiența pentru a se alinia cu valorile tale de „timp bine petrecut și cu folos”. Și nu luând în calcul doar cantitatea de timp pe care o petreci acolo, dar și calitățile a ceea ce ar fi „timp petrecut cu folos”.

Pasul 7: Întreruperi bruște vs. o livrare „respectuoasă” a mesajului

Companiile știu că acele mesaje care întrerup brusc oamenii sunt mult mai persuasive și au mai mult succes în a-i face pe oameni să răspundă decât mesajele care sunt livrate asincron (ca e-mailul sau orice alt fel de căsuță poștală electronică).

Dacă li se oferă opțiunea, Facebook Messenger (sau WhatsApp, WeChat sau SnapChat) ar prefera să construiască în așa fel designul sistemului lor de mesaje astfel încât să întrerupă brusc destinatarul (și să-l arate într-un chat box) în loc să-i ajute pe utilizatori să respecte atenția celorlalți.

Cu alte cuvinte, întreruperile sunt bune pentru afaceri.

Este, de asemenea, în interesul lor să sublinieze sentimentul de urgență și reciprocitate socială. Spre exemplu, Facebook arată instant celui care trimite când tu „vezi” mesajul, în loc să te lase pe tine să decizi când vrei să dezvălui dacă l-ai citit sau nu („acum, că știi că am văzut mesajul, mă simt și mai obligat să-ți răspund”).

În opoziție, Apple lasă utilizatorii, în mod respectuos, să seteze opțiunile de „citit” pe on sau pe off.

Problema este că maximizarea acest gen de întreruperi în numele afacerii duce la o tragedie a lucrurilor comune, ruinând dramul de atenție la nivel global și cauzând miliarde de întreruperi ne-necesare în fiecare zi. Și aceasta este o problemă enormă pe care ar trebui să o reparăm cu un standard de design (potențial, ca parte a sistemului Time Well Spent).

Concluzia: cum putem să rezolvăm problema

Ești supărat că tehnologia te acaparează și pune stăpânire pe agenda ta? Și eu. Am pus pe listă câteva tehnici, dar ele sunt cu sutele. Imaginează-ți întregile rafturi cu cărți, seminarii, workshopuri și training-uri care îi învață pe antreprenorii aspiranți din lumea tech o mulțime de tehnici ca acestea. Imaginează-ți sute de ingineri a căror munc zilnică constă în inventarea unor noi modalități de a te ține captiv.

Libertatea adevărată înseamnă o minte liberă, iar noi avem nevoie de tehnologie în tabăra noastră ca să ne ajute să trăim, să simțim, să gândim și să acționăm liber. Avem nevoie de telefoanele noastre, de notificările care apar pe ecran și de browser-ele web ca să fie baza pentru mințile și relațiile interpersonale care pun valorile, nu impulsurile noastre, pe primul loc. Timpul fiecărui om este valoros. Și ar trebui să-l protejăm cu aceeași rigoare cu care protejăm și celelalte drepturi digitale.

Citește și:

Tehnologia scoate tot ce-i mai rău din noi

Tehnologia și relațiile interumane în echilibru: așa trebuie să arate viitorul

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Tehnologia scoate tot ce-i mai rău din noi

EFICIENȚĂ//

5 obiceiuri care-ți distrug productivitatea

EFICIENȚĂ//

Adevărul despre multitasking

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.