EFICIENȚĂ//

Cum poți deveni un manager mai bun cunoscându-te pe tine și pe ceilalți

Află cum să gestionezi dinamica delicată a unei echipe aflate în permanentă dezvoltare.


În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce e important să știi cum te percep membrii echipei prin intermediul unui chestionar anonim.
– Cum poți influența dinamica și comportamentul echipei pe care o conduci.  


Un manager organizează, planifică, previzionează, motivează și coordonează, controlează, comunică și gestionează relațiile cu ceilalți membrii ai echipei. O echipă formată din oameni cu personalități diferite, care lucrează împreună pentru a atinge obiective complexe, în condițiile în care schimbarea este singura constantă, este o provocare pentru un manager, provocare ce necesită efort, hotărâre, dar și abilități de comunicare, autocunoaștere și empatie.

Concret, iată cum poți să te cunoști mai bine și cum îi poți cunoaște pe ceilalți mai bine, aplicând, apoi, ceea ce ai aflat.

1. Descoperă cum ești perceput și stabilește cum ai vrea să fii perceput

Pentru a fi un manager mai bun, e nevoie să fii și un lider, dar e nevoie să știi cu claritate cum îți dorești să te perceapă angajații și cum te percep deja. E nevoie să explorezi și apoi să comunici ce te face să fii perceput ca fiind unic și diferit.

Invită membrii echipei să completeze un chestionar, anonim, prin intermediul căruia să menționeze principalele cinci abilități/caracteristici pentru care te apreciază și cele mai importante cinci situații în care au apelat la tine știind clar că-i vei ajuta. Dacă ceea ce știi deja despre tine coincide cu ceea ce au menționat angajații tăi, înseamnă că trăiești și comunici, „respiri” acele abilități/caracteristici. Dacă ceea ce ai aflat nu coincide cu ceea crezi că știi despre tine, atunci e nevoie de comunicare pentru a schimba situația.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


2. Comunică ceea ce ai aflat și acționează în consecință

Folosește clar și concis mesajele verbale și comunicarea nonverbală – chiar și prin culori – și utilizează inteligența emoțională pentru a-i influența pe angajați.

De exemplu, dacă vrei ca membrii echipei să știe că pot apela la tine și în afara programului sau că-i înțelegi și din punct de vedere personal, nu doar că ai un set de obiective pe care vrei ca ei să le îndeplinească, va fi nevoie să acționezi în acest sens, mai precis, să le spui clar că te pot suna după ce se termină programul.

În plus, e nevoie să folosești motivația, optimismul, emaptia, colaborarea, autocontrolul, cu alte cuvinte, componentele inteligenței emoționale, pentru a comunica și a influența angajații, mai ales în această perioadă provocatoare.

3. Determină și influențează dinamica și comportamentul echipei 

Analizează, prin prisma testului Belbin, dacă ai în echipă oamenii cu trăsături potrivite rolurilor de care aceasta are nevoie pentru a atinge obiectivele și cât de mult se apropie componența acesteia de ideal. Ajută membrii echipei să dezvolte acele abilități care lipsesc sau sunt mai puțin reprezentate. Contribuie activ la stingerea conflictelor – dacă apar, ținând cont de personalitatea fiecărui angajat. Stabilește, împreună cu angajații, planul de lucru, și comunică în mod asertiv sarcinile zilnice. Prin raportare la piramida lui Maslow, află ce nevoi au angajații, așa încât aceștia să-și păstreze motivația de a atinge obiectivele stabilite, prin satisfacerea acestor nevoi. Păstrează deschisă calea comunicării, în mod constant și consecvent.

Acum că ai aflat câțiva pași necesari pentru a te cunoaște mai bine și pentru a-i cunoaște și pe ceilalți, ești pregătit să descoperi și să clarifici mai multe?

Citește și:

Cum poți să te descurci cu un manager rigid

Cele șase stiluri de leadership

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Copilul interior te ajută sau te sabotează în carieră?

EFICIENȚĂ//

Cum să determini (auto)motivarea angajaților: apartenența

EFICIENȚĂ//

Cum să arăți că îți pasă atunci când asculți

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.