SELF-IMPROVEMENT//

Cum poți deveni mai puternică

Dacă nu ți-ai personificat până acum vocea ta autocritică, ia-ți răgazul necesar să faci asta.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce oamenii sunt revoltați când află că consumă mai multă energie decât vecinii lor.
– Care sunt motivele pentru care ne evaluăm în funcție de standarde false.


Să crești, să te dezvolți și să-ți sporești reziliența; toate aceste lucruri presupun să fii mai blândă cu tine, să te accepți cu bune și rele, dar și să îți dedici timp pentru a-ți vindeca rănile interioare. Iată cum poți deveni mai puternică:

1. Împrietenește-te cu vocea ta autocritică

Scopul vizualizării “nebunei de la mansardă” din fiecare dintre noi e este să te separi de ea, să stabilești cu ea o relație în cadrul căreia s-o privești așa cum te raportezi la prietenii tăi – prin cunoaștere în context. În general, ne pricepem mai bine să-i cunoaștem în context pe alții, decât pe noi înșine. Cumva – și nu este clar de ce – până și cele mai intuitive persoane care folosesc acest tip de cunoaștere apelează la cunoașterea în afara contextului când își analizează experiențele intime. Ceea ce înseamnă că, atunci când ne gândim la propria viață, eliminăm contextul și identitatea din deciziile și acțiunile noastre, pe care le evaluăm în funcție de standarde false. Dar, dacă ne putem vizualiza „vocea“ autocritică, ne putem raporta la ea mai eficient. Anumite forme de „vizualizare“ sunt prezente în diferite tipuri de terapie, prin urmare, e limpede că multe persoane și numeroase abordări au recunoscut puterea detașării de autocritică și a deprinderii de a o observa cu o curiozitate prietenească.

Vizualizarea vocii autocritice interioare ne permite să ne aplicăm și nouă cunoașterea în context. Prin intermediul ei, te poți separa pe tine de nebuna ta și poți construi o relație cu ea – poate chiar o prietenie. Relația cu propriile tale experiențe interioare este puternică. Atunci când treci prin mari frământări, iar reevaluarea pozitivă nu este suficientă pentru a face greutățile mai ușor de suportat, compasiunea față de tine însăți te poate ajuta. În filmul de animație Întors pe dos, Bucurie nu îl poate înveseli pe Bing Bong spunându-i:

Hei, totul va fi bine. Putem rezolva problema!

Evaluarea pozitivă nu funcționează. În schimb, atunci când Tristețe stă cu el și plâng împreună, plini de compasiune reciprocă, Bing Bong se simte mai bine. Mai ales în cazul oamenilor obișnuiți să se critice aspru și să simtă rușine, a-și privi propriile experiențe cu înțelegere și compasiune are o putere de vindecare mai mare decât reevaluarea pozitivă.

Există și va exista mereu o prăpastie între tine și ce se așteaptă ceilalți să fii. Ceea ce contează nu este mărimea, natura ei sau orice altceva, ci felul în care o gestionezi – adică felul cum relaționezi cu nebuna ta. Îndreaptă-ți atenția asupra personajului autocritic din tine cu bunătate și compasiune. Mulțumește-i pentru munca grea pe care a făcut-o ca să te ajute să supraviețuiești.

2. Înfruntă ceea ce ți se pare ciudat

Un vers din cântecul lui David Bowie Changes spune așa: Turn and face the strange. E vorba de a observa ce se întâmplă orice ar fi, fără a te opune în mod activ. Și, dacă poți, să iubești ce e adevărat. Dar primul pas este să știi ce este adevărat – în totalitate. Chiar și părțile care te stânjenesc. Este, poate, cel mai puternic „ingredient activ“ din mindfulness. 

Uneori vei auzi această experiență descrisă drept „acceptare“, cum se întâmplă în discuțiile despre anumite aspecte ale meditației budiste. Nu ne place acest cuvânt, pentru că are o conotație neintenționată de neajutorare – de genul „acceptă că e adevărat… și, drept urmare, abandonează orice speranță că l-ai putea schimba“. Folosim, în schimb, termenul „a lua distanță“ pentru a observa. Majoritatea oamenilor se nasc pricepuți la asta, dar e o abilitate ce se poate învăța.

Voi ilustra acest aspect cu ajutorul unui exemplu relativ inofensiv. Proprietarii de case din partea noastră de lume (vestul statului Massachusetts) primesc lunar scrisori de la compania de energie electrică în care li se compară consumul de energie cu al vecinilor lor. S-a demonstrat că acest gen de comparație între persoane din aceeași categorie reduce consumul de energie, îi face pe cetățeni să economisească bani și reduce emisiile de carbon. Într-o lume ideală, această informație ne-ar aminti, pur și simplu, să ne întrebăm: „Pot face mai mult?“, chiar dacă răspunsul rămâne: „Fac deja tot ce pot“. Dar oamenii urăsc când în scrisoare li se spune că au consumat mai mult decât vecinii lor. Li se pare că furnizorul de energie electrică i-a făcut de râs; cred că cifrele sunt născocite. Și sunt convinși că sunt trași pe sfoară (ceea ce e ciudat – ce-ar avea de câștigat furnizorul de electricitate făcându-și clienții să se simtă prost că au folosit mai mult din produsul lor?). Am auzit o femeie care cataloga acțiunea drept „vânătoare de vrăjitoare“. Deci, ce se întâmplă, ce provoacă această reacție de rușine și furie?


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Atunci când ni se spune că am consumat mai multă energie decât vecinii noștri, nebuna de la mansardă e activată de diferența dintre cine suntem, în materie de energie utilizată, și cine se așteaptă ceilalți să fim – foarte eficienți, modele de viață sustenabilă, de parcă am locui într-o iurtă. Iar nebuna nu are decât două opțiuni: fie ne înșelăm noi, fie se înșală compania de electricitate. Fie suntem niște oameni îngrozitori, pentru că ardem tot combustibilul fosil, caz în care nebuna ne face cu ou și cu oțet, fie compania de electricitate ne minte fără jenă, declarând că ardem tot combustibilul fosil, iar nebuna noastră începe să bată câmpii și să strige în gura mare că nesuferiții de la compania de electricitate ne trimit o scrisoare cretină încercând să ne facă să ne simțim prost.

Uneori, lumea chiar minte. Iar alteori chiar nu reușești să te ridici la înălțimea așteptărilor tale. Însă, când nebuna izbucnește furioasă, panicată, e semn că poți să înfrunți ceea ce ți se pare ciudat. Poți să iei distanță pentru a observa. Poți să analizezi calm și neutru ce generează, de fapt, această prăpastie aparentă dintre cea care ești și cea care se așteaptă lumea să fii. 

În cazul scrisorii de la furnizorul de electricitate care ar putea fi cauza consumului tău mai mare decât „media“? Locuiești într-o casă veche? Lucrezi la domiciliu, ai copii sau încarci o mașină electrică? Gătești mult acasă, lucru care previne efectele negative asupra mediului ale restaurantelor de tip fast-food? Există multe apartamente mici în cartierul tău, care în mod clar pot fi încălzite cu mai puțină energie, iar asta poate scădea „media“ locală?

„Aș putea face mai mult?“ te întrebi în sinea ta și poate că răspunsul este: „Fac tot ce pot“, dar, uneori, răspunsul s-ar putea să fie: „Da, aș putea“. Și nu trebuie să te învinovățești că nu ai făcut până acum – ai făcut tot ce ai putut. Știi asta, căci te-ai analizat. Te-ai întors și ai înfruntat. Viața fiecăruia dintre noi este unică și cu toții facem tot ce putem. S-ar putea ca „tot ce putem astăzi“ să nu fie „tot ce se poate“, dar numai de asta am fost în stare. Ceea ce este ciudat și totuși adevărat. Iar conștiința acestui fapt ne-ar putea arunca în neputință și în izolare dacă nu suntem suficient de echilibrați – iar pentru asta avem nevoie de recunoștință.

3. Practică recunoștința (of!)

Nu există carte de dezvoltare personală care să nu facă referire la „practicarea recunoștinței“, nu-i așa? Știi deja că-ți face bine. Și, de fiecare dată când cineva îți amintește să fii recunoscătoare, poate undeva în adâncul tău îți reproșezi că ai uitat să fii astfel.

Practicarea recunoștinței e benefică, dar, înainte de a discuta despre asta, să facem o precizare: a fi recunoscător pentru lucrurile bune nu le elimină pe cele grele. Femeilor li s-a spus timp de secole să fie recunoscătoare pentru că acum le e mult mai bine decât le-a fost în trecut. Această „recunoștință pentru ceea ce ai“ este folosită ca armă împotriva noastră, ca să ne reducă la tăcere și să ne facă să ne fie rușine de suferința noastră. Gratitudinea nu are de-a face cu ignorarea problemelor. Ea funcționează oferind instrumentele necesare luptei, progresului. Este reevaluare pozitivă, concentrată și distilată în forma sa cea mai pură. Și este complet normal să uiți să fii recunoscătoare (din cauza asimetriei dintre avantaje și dezavantaje) – de-asta trebuie să ni se reamintească tuturor din când în când.

Așadar, cum facem?

Practicarea recunoștinței, așa cum este ea în general prezentată în cultura populară – de obicei ca exercițiu „fii recunoscătoare pentru ce ai“ de tipul: „Fă în fiecare zi o listă cu 10 lucruri pentru care ești recunoscătoare“ – nu funcționează, empiric vorbind. Când a încercat să facă asta, o prietenă a sfârșit mereu prin a se simți mai rău, pentru că-și amintea câți oameni nu au parte de lucrurile acelea, iar asta o făcea să se simtă neputincioasă și deloc în largul său. Apoi a citit studii științifice și a urmat instrucțiuni bazate pe dovezi clare… și totul a mers perfect. Există două tehnici care au funcționat foarte bine și niciuna nu include „recunoștință pentru ceea ce ai“. 

Cheia este să exersezi „recunoștința pentru cei pe care-i ai“ și „recunoștința pentru felul cum se întâmplă lucrurile“. O tactică eficientă de stimulare rapidă a recunoștinței pe termen scurt este „recunoștința pentru cei pe care-i ai“. Când a primit premiul pentru întreaga sa carieră, Fred Rogers i-a rugat pe cei prezenți în public să-și acorde zece secunde pentru a-și aminti câteva persoane care „v-au ajutat să iubiți binele din voi, cei care v-au iubit și și-au dorit tot ce e mai bine pentru voi […] cei care v-au încurajat să deveniți ceea ce sunteți“. Astfel se practică „recunoștința pentru cei pe care-i ai“. Dacă vrei să faci un gest cu adevărat generos, scrie-i unei persoane speciale pentru tine câteva cuvinte prin care să-i spui cum te-a ajutat. S-ar putea chiar să vrei să i le înmânezi chiar tu. Ba chiar – asta doar dacă dorești să-ți manifești expres recunoștința – ai putea să-i citești scrisoarea cu voce tare. „O vizită din recunoștință“ îți poate întreține starea de bine o lună întreagă sau chiar mai mult.

Recunoștința care-ți îmbunătățește starea de bine pe termen lung este „recunoștința pentru cum se întâmplă lucrurile“. La finalul zilei, gândește-te la un eveniment sau la o împrejurare pentru care te simți recunoscătoare și scrie despre ea. Dă-i un titlu, de pildă: „Am terminat de scris capitolul 8“ sau „Am reușit să rezist la ședință fără să plâng sau să țip“. Notează ce s-a întâmplat, include detalii despre ce au făcut sau au spus participanții. Descrie cum te-ai simțit la momentul respectiv și cum te simți acum, în timp ce te gândești la cele întâmplate. Explică pe scurt cum s-a ajuns la evenimentul sau situația respectivă. Care a fost cauza? Ce concurs de împrejurări au creat-o?

Dacă, în timp ce scrii, simți că te absorb gânduri și sentimente negative, critice, dă-le cu blândețe deoparte și îndreaptă-ți atenția spre lucrurile pentru care ești recunoscătoare. Mintea se va obișnui să observe nu doar evenimentele pozitive, ci și atuurile personale de care te folosești pentru a le crea și resursele externe care te ajută.

Articolul conține fragmente din cartea Burnout. Cum sa spargi cercul vicios al stresului de Emily Nagoski și Amelia Nagoski, volum apărut la Editura Litera în 2021.

Citește și:

Vocile interioare: de ce să nu crezi tot ce gândești!

Puterea și capcana lui ”Eu pot orice, sunt cel mai bun”

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ghidul Thrive: tot ce trebuie să știi despre creativitate

SELF-IMPROVEMENT//

Ghidul Thrive: cum să construiești obiceiuri sănătoase și durabile

SELF-IMPROVEMENT//

10 semne validate de știință că ești mai inteligent decât crezi

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.