EFICIENȚĂ//

Cum poți ajuta pe cineva care se află în burnout, inclusiv pe tine însuți

Epuizarea a devenit un stil de viață în sine, la care nu suntem dispuși să renunțăm.


În următoarele 5 minute vei afla: 

– De ce burnout-ul vine și cu o stare de negare profundă.
– Ce se întâmplă atunci când îți asumi „noua normalitate”.


Ne este greu să acceptăm că suferim de oboseală cronică, fiindcă epuizarea a devenit o parte integrantă a vieților noastre. Conviețuim cu ea de cel puțin două decenii, de când cultura de tip Workaholic a căpătat avânt. Astfel, acceptarea faptului că viața pe care am construit-o cu atât de mult efort a ajuns să ne îmbolnăvească este un adevăr care clatină însuși fundamentul identității noastre. 

„Cine mai sunt eu, dacă nu mai sunt omul care poate face din orice… bici, la orice oră, pe orice deadline, cu orice volum de muncă? Cine mai sunt eu, dacă nu mai sunt stâlpul familiei, care are grijă de toate și nu se plânge niciodată?!”.

Tocmai de asta, acceptarea burnout-ului este dificilă atât pentru cel aflat în burnout, cât și pentru oamenii apropiați care vor să-l ajute. Ca să poți „scoate” un om din burnout, trebuie să înțelegi mai întâi resorturile interioare ale unei persoane care se află în acel punct.

Abordarea extremistă

În urmă cu câțiva ani, am făcut un interviu cu un medic de la prestigiosul Institut Karolinska din Suedia, Marija Rakonjac. Ea mi-a spus ceva care continuă să mi se învârtă prin minte: faptul că epuizarea a devenit un stil de viață în sine, la care uneori nu suntem dispuși să renunțăm.

„Problema noastră, ca oameni ai secolului XXI, este că ne-am obișnuit cu durerea și disconfortul. Ne doare capul, ne înțeapă spatele, ne roade stomacul și ni se pare normal. A devenit un stil de viață să te trezești obosit și stors de energie”, mi-a spus ea atunci.

Totodată, tot ea mi-a explicat cum văd mulți pacienți remediul pentru problemele lor sistemice: Le-am explicat pacienților mei că trebuie să-și schimbe stilul de viață. Să doarmă mai mult, să-și facă acasă niște mâncăruri simple, să meargă pe jos. Reacția a fost <Ah, ai o abordare extremistă, vrei să ne dăm viața peste cap. De ce nu ne dai niște pastile sau un tratament, dacă vrei să ne ajuți cu adevărat?!>. Să dormi și să-ți să gătești singur câteva lucruri de bază a devenit ceva radical și extremist, dar să ceri o pastilă care să te vindece peste noapte nu-i o abordare extremistă, nu?!”.

Și totuși, e o atitudine nespus de… umană. Acceptarea burnout-ului e atât de dificilă pentru că implică o schimbare radicală, iar necunoscutul trezește frici profunde și mecanisme de rezistență.

Să accepți că stilul tău de viață te-a adus într-un punct critic înseamnă să-ți asumi că, din acest moment înainte, nu mai poți să trăiești așa cum ai făcut-o până acum. Niciodată.

Și asta doare. Uneori doare mai tare decât orice altă durere sau neputință.

Tocmai de asta, oamenii care se află în burnout încearcă adesea să-și trateze condiția ca pe o gripă sezonieră. „Nu avem nimic, ne trebuie doar o pastilă sau niște vitamine care să rezolve și durerea de cap, și oboseala, și tot…”.

În plus, dacă a fi workaholic este o formă de glorie, burnout-ul este, în mentalul colectiv, prăbușirea de pe lauri. Nu doar că trebuie să-ți schimbi viața din temelii, ci trebuie să-ți reconfigurezi identitatea profesională de om care „poate orice și duce oricât”. E ca un Ctrl+Alt+Del pentru viață.

Noua normalitate

Cel mai greu moment în evoluția unui burnout este să accepți faptul că te afli într-un punct critic și că nu poți să derulezi timpul înapoi și să-i dai „Undo” precum unei coloane din Excel.

Propoziția „Sunt epuizat fizic și mental” este una dintre cele mai grele afirmații pe care le poți face – cu voce tare sau numai în capul tău – dar și cea mai eliberatoare. Este un nou început, un reset. 

Din momentul în care o rostești, burnout-ul nu mai e ceva care ți se întâmplă, fără ca tu să ai vreun control, ci devine o parte gestionabilă a vieții tale. Tu preiei frâiele.

Dacă în faza de negare bruma de energie care îți mai rămăsese se ducea spre străduința de a face lucrurile să meargă, acceptarea burnout-ului o canalizează acolo unde trebuie. Spre găsirea de soluții, spre vindecare, spre „reconfigurarea traseului”, un lucru la care creierul se pricepe mai bine decât credem.

Să-ți ajustezi energia, puterile și prioritățile pentru noua ta normalitate este ca și cum ai introduce în sfârșit o mașină avariată în viteza potrivită, după ce te-ai luptat s-o ții la 150 de km la oră.

De cele mai multe ori, asta se traduce printr-o foaie de hârtie împărțită în două coloane. Concret sau doar mental. Ce rămâne și ce pleacă. Ce păstrezi și ce dai. Ce contează și ce nu.

Un om obosit cronic nu poate renunța la job și la responsabilitățile de familie, nu poate pleca în lumea largă să se regăsească. E utopic. Odată ce-și acceptă însă condiția, mintea va reuși să identifice instantaneu balastul: sarcinile care nu-i aparțin și pe care le lua în spate în virtutea statutului de „angajat-model”, lucrurile care consumă timp și energie fără niciun beneficiu, timpul irosit pe telefon, jocuri și rețele sociale, oamenii toxici, întâlnirile de complezență, activitățile făcute din inerție.

Astfel, învață treptat să delege, să ceară ajutor, să împartă mai echitabil sarcinile în familie și să învețe că respectul de sine și valoarea de angajat-model sunt, uneori, două lucruri diferite. Ceea ce ajunge să fie o lecție și mai grea decât acceptarea burnout-ului.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Relațiile în burnout

De multe ori, oamenii din afară văd mai clar decât noi situația și încearcă să ne avertizeze. Uneori încearcă s-o facă forțat, pe principiul „salvatorului care te ia pe sus”, însă această variantă naște adesea chiar și mai multă rezistență la schimbare.

Când am început să scriu despre burnout-ul propriu, primeam multe întrebări de la oameni ai căror iubiți, soți sau prieteni erau în burnout (și în negare) și care mă întrebau „Ce să fac?”

Ei bine, introducerea de mai sus am scris-o special pentru astfel de oameni, cei care vor să ajute, dar înainte să o poată face trebuie să înțeleagă ce se întâmplă în mintea unui om cu burnout.

De cele mai multe ori, oamenii – cu cele mai bune intenții – dau sfaturi de tipul „Trebuie să ieși din starea asta”, „Trebuie să schimbi ceva” sau „Nu mai poți continua așa”. Sfaturile de tipul „Hopa sus” sunt o presiune suplimentară pe spatele unui om și-așa prăbușit pe interior și nu izbutesc decât să-l facă să se simtă și mai inadecvat.

Dacă vrei realmente să ajuți un om aflat în burnout… încearcă să-i faci viața mai ușoară în mod subtil. Fără smucituri și zgâlțâituri, fără intervenții radicale și fără o atitudine agresivă de genul „Nu vezi în ce stare ești? Ce ai de gând să faci?”. 

Pregătește-i o mâncare sănătoasă sau fă-i cadou un abonament lunar de mâncare gătită, livrată la birou. Fă-i o programare la un masaj de relaxare. Oferă-te să stai cu copiii un weekend, ca să poată să se odihnească, sau dacă sunteți un cuplu, preia tu câteva sarcini părintești în plus. 

Dacă locuiți în aceeași casă, instaurează ora oficială de culcare la 22:00, stinge toate luminile și pune niște bețigașe parfumate care să inducă atmosfera de relaxare. 

Creează-i o oază de liniște și de încărcare în interiorul casei: închide televizorul rămas în buclă pe știri, pune o muzică plăcută sau un film la care să râdă cu poftă. Preia din sarcinile administrative. Surprinde-l cu un weekend sau o zi la aer curat și liniște.

Cel mai bun ajutor pentru un om cu oboseală cronică este să-i iei o parte din povară, fără să-l faci să se simtă defect. Restul poverii trebuie s-o gestioneze singur, dar pentru asta are nevoie de un răgaz de gândire și liniște. Tu îi poți dărui, subtil, acele momente.

Am spus, în titlu, că persoana pe care trebuie să o ajuți poți fi chiar tu. Dacă ai intrat să citești acest articol, fiindcă te îngrijorezi în legătură cu cineva drag, dar te regăsești la rândul tău în descriere, fii tu cel mai bun prieten al tău și alege să schimbi ceva la viața ta.

Asta începe cu lucruri mici, precum o supă caldă, un telefon pus pe Airplane Mode după ora 20:00 sau o plimbare de o oră prin parc și ajunge, treptat, la curajul de a-ți da voie să simți tot ce ai de simțit. 

Citește și:

Cronica unui burnout anunțat

Burnout: cum să cazi în gol la nesfârșit

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ce-a fost mai bun în 2019 și ce așteptăm de la 2020

EFICIENȚĂ//

Dependența de muncă poate cauza burnout

EFICIENȚĂ//

Generația atotputernicilor sau generația Burnout

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.