SELF-IMPROVEMENT//

Cum ne-a ajutat pandemia?

Pentru cine are suflet să asculte și curaj să vadă.


În următoarele 3 minute:

– Care sunt asemănările dintre pandemie și divorț.
– De ce este această perioadă favorabilă reinventării.


Atunci când mi s-a propus să abordez tema pandemiei în articolul meu, mi-a venit în minte o expresie pe care, terapeut de cuplu fiind, am dezbătut-o în mintea mea de extrem de multe ori: nu cunoști cu adevărat un om, până la divorț. Prin urmare, deloc întâmplător, voi alege să păstrez metafora divorțului ca răspuns la întrebarea: ”Cum ne-a ajutat pandemia?”.

Cine de cine divorțează în pandemie? Și de ce divorț?

Expresia despre care vorbeam la început a apărut și s-a sedimentat, fără doar și poate, în timpul unui divorț. De ce spun asta? Pentru că formularea te lasă să intuiești perfecta îmbinare între sentimentul de trădare, de încredere înșelată, de planuri date peste cap. Te lasă să întrezărești zimții de ură, de regret pentru iluziile începuturilor, care au lăsat loc suferinței, la neașteptatul contact cu realitatea.

Cei care au trecut printr-un divorț sau care cunosc pe cineva care a trecut printr-un astfel de eveniment recunosc prea bine nevoia de a căuta un vinovat pentru suferința separării. Poate a apărut cineva nou. Poate rudele sunt cele care au săpat în fundația bine cimentată a relației, până au măcinat-o. Poate copilul care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor cuplului. Poate sunt eu de vină, poate ești tu. Poate așa era scris în stele. Poate este ordinea mondială care tulbură echilibrul dintre feminin și masculin și nimeni nu-și mai știe locul.

Apoi urmează accentele de ură, de răzbunare, de neacceptare, de gelozie, de amăgire că totul va putea fi ca înainte și că el/ea se va întoarce. Și din nou deznădejde și starea de: ”Nu-mi imaginam niciodată că se poate întâmpla așa ceva!”.

Desprinderea de normalitate, așa cum o știam

Acum să ne uităm în jur, să ne uităm la cursul lucrurilor în plină pandemie și vom vedea că recunoaștem la majoritatea persoanelor aceleași stări, la nivel global de această dată. O lume întreagă își trăiește confuz și dureros divorțul de normalitate, așa cum o știa. Stările prin care trec oamenii care sunt în pragul divorțului sunt acum ca un vuiet social, ce a curpins toată lumea.

Bine, bine… Dar unde sunt părțile bune?

Oricât ar părea de ciudat, divorțul, în ciuda descrierii de mai sus, ca orice situație de criză, poate deveni o sursă nebănuită de avantaje.

Pandemia – șansa de a vedea realitatea și de a o schimba

Situațiile de criză – pandemia, ca și divorțul – se comportă ca adevărate lupe, care ne permit să ne cunoaștem mai bine decât în perioadele de calm și de liniște. Să ne analizăm pe noi în raport cu cei din jur, pe noi în raport cu ceea ce ne dorim, cu ceea ce ne-am dorit și cu ce am realizat.

O situație de criză ne aduce față în față cu cele mai mari slăbiciuni ale noastre, cu cele mai teribile dependențe, cu cele mai rușinoase frici. Le amplifică, le face uneori de nesuportat. Dar, cu toate acestea, ne oferă marea oportunitate de a le vedea cu claritate și de a le putea schimba.

Pandemia – ocazia lui ”Acum ori niciodată!”

Ca orice situația care ne pune față în față cu realitatea mortalității sau cu teama de pierdere, pandemia aduce în mod paradoxal beneficiul diminuării altor temeri. Sigur, teama în fața deschiderii unei afaceri antrenează multiple și nuanțate pierderi, dar care pălesc în fața instinctului de adaptare. Punerea în aplicare a planurilor pe care le-am tot amânat este, desigur, tot o formă de apărare, însă una cu efecte benefice.

Pandemia poate aduce o criză identitară și, în același timp, posibilitatea reinventării. Într-o lume în care schimbarea și neprevăzutul devin constantele incontestabile, nici noi nu putem rămâne încremeniți în trecut.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Pandemia – o altă față a apropierii

Sigur, numărul divorțurilor a crescut statistic în perioada pandemiei. Și este în continuă creștere. Însă nici pandemia și nici izolarea n-au generat separări. Doar au catalizat niște decizii la care, cel mai probabil, mai devreme sau mai târziu, se ajungea oricum. Prin lupa crizei despre care vorbeam am avut timp să-i vedem pe ceilalți – copii, părinți, prieteni. Cu bune și cu rele. Am avut timp și ocazia să ne fie dor de natură, să o trăim din amintiri, atunci când ne era negat contactul nemijlocit.

Un pacient îmi zicea că, deși a împlinit 33 de ani, va considera că are 32. Pentru că nu simte că a trăit acest an. Din alt punct de vedere, în acest an în care nu s-a pierdut în acțiuni menite să-l țină departe de propria persoană, a trăit mai mult decât în oricare alt an. Perioada aceasta ne oferă încă ocazia să ne repoziționăm față de ideea de a trăi, față de viață în general. De multe ori, avem o existență care doar ne consumă, oferindu-ne iluzia de a trăi.

Atunci când privim cu înverșunare acest an pus pe pauză, ar fi un exercițiu bun să ne întrebăm despre direcția pe care ne-o dorim și să ne propunem un deadline pentru a ajunge acolo.

Pandemia – impulsul de a găsi forme creative pentru a gestiona teama

Teama, spaima chiar, generate de nesiguranță, de instabilitatea zilei de mâine, de incertitudinea ce planează peste următorii ani au avut nevoie de modalități inedite de a fi canalizate în direcții pozitive. Și pentru că arta este una dintre cele mai eficiente modalități de a transpune emoțiile în simboluri, de a le exterioriza prin convertirea în valoare, am putut vedea asta la nivel de mase.

Am văzut cum și cei mai rigizi analiști financiari scriu poezii neașteptat de sensibile, am văzut programatori care și-au găsit curajul să se exprime online prin muzică. Desigur, topul activităților creative în social media a fost câștigat, de departe, de arta culinară. Aici apare și un alt aspect. Hrana este prima formă de iubire și liniștire, este expresia relației asiguratoare cu mama.

Ceea ce încerc să spun este că trăirile ce vin asociate perioadei pe care o traversăm nu pot fi nuanțate în culori proaspete și nici gust de vacanță sau de vară nu pot avea. Ceea ce ni se întâmplă este, însă, încă o dovadă că omul are o abilitate extraordinară de adaptare, de reconfigurare a propriei identități, astfel încât să supraviețuiască fizic și psihic.

Iar ceea ce face diferența între adaptarea prin violență, abuz, dependență și adaptarea prin creativitate, productivitate și viziune este o bună cunoaștere de sine.

Uneori, există resurse interioare pentru a face acest lucru natural. Alteori, ajutorul de specialitate este de dorit pentru depășirea crizei identitate. Este limpede că pandemia în sine nu aduce lucruri bune și că există și opusul fiecăreia dintre situațiile optimiste de mai sus. Cheia transformării modului în care vedem realitatea ne aparține în totalitate, chiar dacă nu suntem conștienți de asta.

Citește și:

Despre vise, panică și pandemie

Lumea post COVID-19, o perspectivă echilibrată

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Iar cuvântul anului este… „reziliență”

SELF-IMPROVEMENT//

Accidentul care mi-a schimbat viața

SELF-IMPROVEMENT//

Trauma divorțului pentru cei doi parteneri

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.