SELF-IMPROVEMENT//

Cum mi-am descoperit pasiunea după 30 de ani

Și astfel mi-am schimbat complet drumul profesional.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum poți amuți vocile interioare care-ți înfrânează pasiunile, pentru a ieși din zona de confort.
– De ce poeziile scrise în adolescență, dar și cursurile urmate la maturitate te pot ajuta să pui pe picioare un proiect de succes.


Întotdeauna i-am admirat pe oamenii care știu ce vor de la viață. Pe cei care fac cu pasiune ceea ce fac. Asta pentru că eu am fost bună la multe lucruri, însă am aflat târziu cum e să muncești cu pasiune. Am fost fruntașa clasei în școală, cel puțin în clasele primare. Am făcut facultatea de contabilitate și am fost studenta preferată a câtorva profesori cheie. Am lucrat în suport vânzări și am fost foarte bună la organizarea activităților din spate. Am lucrat și în vânzări propriu-zise, nu am devenit foarte bună, pentru că m-am lăsat destul de repede și am devenit mamă.

Pe toate le-am făcut doar pentru că asta se aștepta de la mine: să fiu bună. Mult timp chiar am fost confortabilă cu acest statut de “fata bună la toate”. Se potrivea bine cu predispoziția mea de ”a fi plăcută oamenilor”. Aveam destule avantaje cât să învăț rapid ce se cerea de la mine: curiozitate, hotărâre, energie și dorință de afirmare.

Apoi mi-am dat seama că, fiind bună la toate, nu excelez la nimic. Știu sigur că ați mai auzit vorba asta, poate chiar știți că nu se simte bine pe piele. Mă simțeam pierdută într-o mare de oameni și ei buni la toate. Am început să mă simt ștearsă, fără sclipire. Mai ales că, în vânzări, mi-a fost greu să-mi găsesc locul.

După ce am născut primul copil, mi-am dat seama care mi-e pasiunea 

Una dintre ele. “Renașterea” femeii după ce naște nu se întâmplă doar în filme. Îmi aduc aminte că mi-a plăcut să fac asta încă din adolescență, poate chiar de dinainte. Îmi plăcea să pun pe hârtie versuri negre și grele despre tot ce simțeam. Nu mai țin minte cum sunau, știu doar că erau despre dragoste neîmpărtășită. Și mai știu că mi le-a găsit mama și le-a făcut bucățele. Era prea multă tristețe acolo, după părerea mamei.

Prin 2012-2013, mi-am făcut și un blog. Incognito. L-am făcut inspirată de o prietenă bună, care-și făcuse și ea blog și care chiar se pricepea la scris. Eu scriam cam din topor, așa. Nu reușeam să mă conectez la emoțiile mele și să le transcriu pe hârtie. Decât foarte rar. Emoțiile mele nu reușeau să treacă de filtre ca: “Oare ce o să spună lumea?”, “Oare pe cine o să supăr cu fraza asta?”, “Da’ cine ești tu de te apuci să scrii?”, “Nu cumva te dai scriitoare?”.

Printr-o minune (și încurajată de cele două prietene care-mi citeau blog-ul), am continuat să scriu, chiar dacă zidurile astea apăreau în capul meu de fiecare dată când mă așezam în fața calculatorului.

O vreme am povestit despre diverse filme europene, pentru că îmi era mai ușor să scriu despre ce li s-a întâmplat altora. În film. În 2015 am prins un val în care multe mame și-au făcut blog de parenting. Mi-am făcut și eu curaj să ies din anonimat și am trecut pe domeniu propriu, chiar pe numele meu. Când vorbeam despre copiii mei, îmi găseam ușor cuvintele. Și erau numai de laudă.

Pasiunea pe care am descoperit-o după 30 de ani e scrisul, după cum ți-ai dat seama

Nici la începuturile noului blog nu puteam să pronunț fraza asta: sunt pasionată de scris. Pentru că, în continuare, penița mea autentică nu trecea de vocea interioară, care-mi spunea să stau cuminte în bancă. Aveam și faze când cuvintele curgeau de la sine, cu un ritm și o energie pe care nu le simțeam ca fiind ale mele, dar erau mai rare. 

Exista, totuși, un ceva care mă atrăgea, nu îmi era clar ce și am continuat. Pe blog-ul nou am testat multe feluri de a scrie – de la a povesti pur și simplu o întâmplare (am fost acolo și acolo și am făcut aia și aia) la texte cu fraze scurte, sacadate, care ieșeau din mine în urma unor întâmplări emoționante. De la texte gen recenzii la texte foarte structurate (”Uite, la cartea asta mi-au plăcut următoarele trei puncte”). Am testat și nu m-am lăsat. Deși simțeam în continuare că scrisul meu e forțat. (Și nu zic asta pentru că sunt perfecționistă). Pur și simplu, era o muncă organizată, nu ceva ce venea din străfundurile mele. Într-o zi s-a întâmplat a doua minune: am atins profunzimile și am putut să le scot la suprafață prin scris.

Mi-am dat drumul la scris (am ales două nișe noi pentru blog: finanțe personale și simplificarea vieții, iar la sfârșitul anului 2018 am renunțat la job-ul clasic ca să-mi încerc pasiunea), am început să scriu din inimă, fără bariere mentale, oamenii au apreciat scrisul meu, iar restul e istorie.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


De ce contează să muncim din pasiune?

Pentru că asta e ceea ce ne aduce satisfacție pe termen lung. Munca și contribuția pe care o aducem comunității din care facem parte dă sens vieții noastre.

Când muncești cu pasiune e mai ușor să întri în acea stare când timpul pare că se oprește. În acea stare când te deconectezi de la zgomotul dinafară și te implici sută la sută în ceea ce faci. Când intri în starea de flux, care e un moment de fericire în sine. Când muncești din pasiune, simți împlinire.

Cu ce aș vrea să plecați din povestea pasiunii mele? 

  1. Dacă încă nu știți care vă sunt pasiunile, dacă inima vă freamătă la toate, dar parcă niciuna nu e destul de bună, începeți să testați: tenisul, acuarela, sclipiciul, acrobațiile, vorbitul în fața oamenilor. Amintiți-vă de voi când erați copii. 
  1. Începeți cu ceva și apoi continuați. Nu vă lăsați prea devreme. În cazul meu, a contat că nu m-am lăsat. M-am ținut de scris și mi-am dat seama că-mi place scrisul, că-l iubesc și că-mi și iese. 
  1. Perseverați și faceți cât mai des acel lucru. Am avut perioade în care am scris și în fiecare zi, sub diverse forme.
  1. Educați-vă. Eu am făcut și două cursuri de creative writing, am citit câteva cărți și articole. Și dacă nu merge cu primul lucru testat, luați altul la rând. Nu vă lăsați. Dacă e să vorbim strict legat de scris, eu am ajuns la concluzia că orice om de pe lumea asta poate să scrie frumos dacă o face din inimă.

E o dezbatere aprinsă în jurul poveștii pe care ne-o spunem: talentele sunt înnăscute, nici nu are sens să te chinui, ar fi degeaba. Poate că mulți dintre noi am munci din pasiune dacă, în loc să ne plângem că ne-am născut fără talente, am pleca la drum cu convingerea că putem să învățăm orice lucru pe care mintea noastră și-l imaginează. Cu convingerea că avem puterea asta.

Citește și:

Scurt ghid de creativitate

8 semne subtile că te limitezi la zona de confort și nu ieși în necunoscut




S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Care a fost momentul de cotitură din viața ta? 15 vedete ne-au răspuns

WELLBEING//

Radiografia începutului de izolare: autodezvăluire asumată

OAMENI THRIVE//

Viața după vindecarea de coronavirus: confesiunea cazului 32

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.