SELF-IMPROVEMENT//

Cum îți pregătești bugetul de vacanță

Ca să te bucuri de concediu și să nu intri în faliment la întoarcerea acasă.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce cheltuieli trebuie să iei în calcul înainte de plecarea în concediu.
– Cum să nu rămâi fără bani în timpul vacanței.


Vacanța este un moment mult așteptat, uneori după o perioadă lungă de muncă fără pauze. Sunt multe persoane care, după primele zile rămân, fără bani în buzunar, alții care descoperă pe parcurs diferite taxe și cheltuieli neașteptate. 

Unde să merg în vacanță? De câți bani am nevoie? Câți bani să iau cu mine? 

Referitor la acest subiect vreau să-ți dau câteva idei la care să te gândești când îți faci bugetul de vacanță. Asigură-te că ai bani (”vedem noi acolo” sau ”ne descurcăm cumva” nu e chiar un plan sănătos, merge dacă sunteți foarte tineri; dacă aveți copii cu voi, aveți nevoie de bani și de un plan bine stabilit). Așadar, să le luăm pe rând:

Transportul 

Cu ce te duci? Ia în calcul toate cheltuielile, de exemplu: 

Dacă mergi cu avionul, verifică să ai în prețul pe care l-ai luat în calcul și taxele de aeroport, care sunt aproximativ 95 eur de persoană, sumă deloc de neglijat.

Dacă mergi cu mașina, trebuie să ai revizia tehnică făcută, asigurările plătite, ia în calcul combustibilul, plus un supliment pentru plimbări, plus taxe de drum și de autostrăzi – intră pe forumuri și vezi discuții recente, sunt persoane care postează comentarii despre astfel de calcule și astfel afli la ce trebuie să te aștepți. Verifică și articole scrise de bloggeri de călătorie, de regulă anunță toate prețurile și așa îți faci mai ușor tot bugetul.

Dacă mergi cu vaporul sau cu feribotul, verifică pe site-ul lor taxele pentru voi, copii și, după caz, taxa pentru mașină.

Cazarea

Stai la hotel sau într-un loc închiriat cu self catering? Verifică pe booking și tripadvisor variante de preț, verifică și la agențiile de turism pentru ei că fac rezervări timpurii sau rezervări mai mari, pot obține prețuri mai bune decât poți obține tu individual. 

Îți place un anumit hotel, dar te gândești că nu ai bani pentru a sta acolo? Verifică și pe site-ul hotelului oferte speciale sau poți suna direct să întrebi dacă au oferte. Sunt persoane care se răzgândesc sau, din diferite motive, nu mai pot pleca, așa că poți avea surpriza să prinzi o ofertă specială de ultim moment care să-ți economisească niște bani și să te ajute să stai cu bani mai puțini într-un loc mai frumos decât te-ai fi așteptat, sau să te încadrezi în bugetul tău.  

Cumperi de la o agenție sau faci tu rezervarea pe internet sau direct la hotel? Asigură-te că ai un mesaj clar, pe email, cu prețul cazării, întreabă și dacă sunt toate taxele incluse (de exemplu, în Grecia este o taxă care se plătește la hotel și diferă în fucție de categoria hotelului, nu se poate percepe înainte de către agenția de turism). 

Dacă ești cu mașina, vezi cât te costă parcarea. De exemplu, am descoperit de ce la un hotel aveau tot timpul destule locuri de parcare: costa 15 euro pe zi. Ca să nu ai surprize, întreabă și asta.

Haine și alte produse personale 

Ia-ți de acasă ce ai nevoie, în plus în vacanță lumea nu te cunoaște, chiar nu e nevoie să îți cumperi alte lucruri dacă ai deja destule doar pentru a fi noi, gândește-te că îți tai din distracție sau confort cu banii pe care îi cheltui și nu este necesar. 

La hotel, dacă ai demipensiune sau all inclusive, pentru amiază și cină (în unele locuri doar pentru cină) se cere îmbrăcăminte de seară, adică nu poți merge în șlapi, nici în pantaloni scurți sau cu rochie de plajă, așa cum într-o stațiune în care mănânci pe afară în multe locuri nu contează foarte mult cum te îmbraci. 

Descoperă informații despre locul în care mergi pentru ca să te pregătești. Sunt destinații care oferă diferite excursii, dacă au câte un traseu prin munte, la cascade, în peșteri, excursii cu barca și altele în care nu poți merge cu sandale sau șlapi, vezi să ai cu tine pantofi și haine cu care poți participa la astfel de experiențe, în loc să cumperi de acolo.

 Dacă te gândești că-ți ceva iei ”de acolo, măcar am și o amintire”, consideră această cheltuială în buget și pune ceva bani în plus față de prețurile la care ți-ai luat anii trecuți din același loc sau din alte locuri. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Mâncarea

Acesta este o chetuială destul de mare în buget, așa că acordă-i mai multă atenție. Ai ales un hotel cu all înclusive? Mâncarea și băutura îți sunt asigurate. De regulă, hotelurile all inclusive oferă pachet celor care fac excursii, trebuie să anunțați restaurantul sau recepția cu o zi înainte. Am făcut asta și am avut în pachet apă, fructe, chec, sandviciuri, chiar n-a fost cazul să cheltuim alți bani dacă n-am vrut, iar pachetul era bine organizat, nu a ocupat mult loc în rucsac și, evident, este câte un pachet pentru fiecare membru de familie. 

Sunt anumite produse care, chiar și la all inclusive, nu sunt gratuite, de exemplu cafeaua americano era nelimitată, dar dacă doream frappe sau cafea turcească, era contra cost, la fel și vinurile care nu sunt din oferta lor. 

Ai ales demipensiune? Ai două mese asigurate, cel mai probabil fără băutura de la a doua masă, iar asta înseamnă că trebuie să cumperi și apa (ia asta în calcul!).

Ai ales self catering? De regulă, aceste cazări oferă o mică chicinetă cu cele necesare pentru a găti, de la farfurii, la tacâmuri, un ochi de plită pe care să fierbi ceva, pahare, căni etc. Poți cumpăra produse pentru a te gospodări și astfel să iei doar una dintre mese afară. Ia în calcul tentațiile de pe plajă, o gogoașă, un frappe, o apă rece, sau orice îți mai trece prin fața ochilor și cei de lângă tine își iau și consumă cu poftă. 

Medicamente și situații medicale

Peste tot se găsesc farmacii, dar dacă ai o situație specială ai grijă să-ți iei de acasă medicamentele de care ai nevoie, reteța de la medicul tău nu te ajută în alte țări.

În plus, copiii fac febră, le este rău, pățesc cele mai multe lucruri noaptea, așa că ia de acasă medicamentele de bază pentru febră, arsuri solare, probleme digestive, hidratare, alergii, zgârieturi și ce-ți mai indică pediatrul

Cel mai ieftin ieși dintr-o situație dificilă cu ajutorul unei asigurări medicale. Dacă se întâmplă ceva și ajungi la spital, cheltuielile pot fi semnificative, o asigurare te va salva cu bani puțini. 

Atenție: sunt cazuri în care va trebui să plătești și apoi, pe baza documentelor justificatve îți vei recupera banii de la asigurator. Întreabă agentul de asigurare cum se face asta și consideră în buget o sump de urgență de care nu te atingi. 

O mențiune aș face, pentru că mulți alegem Grecia pentru vacanță, la multe sevicii de urgență din locurile de vacanță, în spitalele de stat, copiii au gratuitate. 

Alte cheltuieli?

Excursiile opționale, oferite de agenția de turism cu care ai plecat sau chiar descoperite la destinație, sunt destul de tentante și sunt experiențe care merită trăite, dar vin cu un preț care se simte. Ia în calcul și prețul lor, o să-ți pară rău să le ratezi, pentru că n-ai bani de ele, evident nu trebuie să le alegi pe toate, dar măcar o experiență merită testată pentru a descoperi locul în care ești. 

Mulți mergem la mare și la nisip, pe plajă mai apare prețul șezlongului, care poate fi gratuit în unele locuri (de exemplu, la baruri pe plajă, dacă ești client și faci consumație, sau suficient de scump cât să simți acea sumă zilnic scoasă din buzunar). Află care este obiceiul locului și ia în calcul banii necesari în bugetul de vacanță. 

Eu îți propun să prinzi în buget bani pentru diferite produse pe care le poți cumpăra de la destinație sau de pe drum. Pentru unele, verifică dacă poți trece granița cu ele, de exemplu pe avion sunt mai multe restricții, nu puteți aduce produse perisabile și ce cumperi trebuie să fie ambalate corespunzător. 

Când ești cu mașina ai mai multă libertate, de la fructe, legume, ulei, măsline sau ce te mai atrage și știi că sunt produse la o calitate superioară.

Ia în calcul o sumă cu care să te întoarci acasă, e un mic fond de urgență care îți va da liniștea că totul va fi minunat, dacă apare vreo problemă o rezolvăm și ne bucurăm de vacanță.

În concluzie:

Există vacanțe pentru toate gusturile și buzunarele. Tot ce trebuie să faceți este să petreceți timp pe internet ca să verificați ofertele și așa veți găsi ceva ce vi se potrivește. 

Îți dorești mai mult confort la buget redus? Cumpără la oferte early booking, last minute sau optează pentru capetele de sezon, când totul este mai ieftin, mergi în destinații mai apropiate cu mașina, compară ofertele, pentru că prețurile n-au același trend de la un an la altul, cu siguranță vei găsi ceva pe placul tău! 

Fii chibzuit, calculează suma de bani necesară ca să te bucuri de vacanță și să ai bani din prima până în ultima zi. Vacanță frumoasă!

Citește și:

Știm ce o să faci vara asta

Unplug cu cortul!

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

10 idei de vacanță cu bani mai puțini

SELF-IMPROVEMENT//

7 pași pentru liniștea ta financiară

SELF-IMPROVEMENT//

Bani albi pentru zile… dificile

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.