EFICIENȚĂ//

Cum duci la bun sfârșit sarcinile apărute pe ultima sută de metri

Încă poți să-ți organizezi eficient timpul.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important să ai o rețea de sprijin pe care să te poți baza.
– Câte pauze sunt necesare într-o zi pentru a-ți folosi la maximum potențialul.


Indiferent dacă acesta este modul tău obișnuit de a lucra sau dacă ești luat prin surprindere și trebuie să-ți schimbi planurile, la un moment dat vei avea proiecte sau sarcini care rămân să fie rezolvate… în ultimul moment. Cum reușești să te descurci cu aceste schimbări de ultimă clipă? Dacă ești genul de persoană care obișnuiește să-și planifice toate lucrurile în avans (ca mine) o schimbare neașteptată de planuri și activitățile care apar în ultimul moment te pot scoate de pe făgașul obișnuit. 

Însă nu e neapărat să se întâmple așa. Chiar și atunci când ai impresia că este imposibil să ai totul gata la timp, de fapt încă mai poți să-ți organizezi timpul cât se poate de eficient. Așadar, cum faci asta? 

1. Nu te grăbi 

Când ai foarte puțin timp la dispoziție, impulsul inițial este să te arunci să duci la capăt sarcina apărută în ultimul moment. Mai întâi, fă-ți un plan: pune pe o listă toate activitățile pe care trebuie să le faci pentru a duce proiectul la bun sfârșit. Spre exemplu, dacă trebuie să planifici un eveniment, scrie pe o foaie de hârtie toate punctele pe care trebuie să le bifezi, de la găsirea unui loc pentru desfășurarea evenimentului până la meniu. 

Sfat extra: Vrei să afli mai multe modalități prin care poți să fii mai organizat, mai productiv și mai puțin stresat? Click aici pentru a accesa kit-ul meu List-Making Starter Kit. Îți va crește productivitatea și te va ajuta să ai mai mult timp să faci lucrurile care-ți plac. 

2. Folosește fiecare secundă

Când lucrurile nu merg așa cum vrei tu, s-ar putea să-ți distrugi întreaga zi. Însă nu trebuie să-ți dai peste cap tot programul doar din cauza unui mic hop! Chiar dacă trenul sau autobuzul întârzie și ajungi foarte târziu acasă de la muncă, acordă-ți cinci minute ca să-ți faci planul pentru ziua următoare, astfel încât să fii cât mai eficient. 

3. Cere sprijin 

Dacă prietenii sau familia te pot ajuta în activitatea ta, de ce să nu o facă? Cu toții avem nevoie de o mână ajutor din când în când. Chiar dacă nu te pot susține la modul practic și fizic în proiectul pe care îl ai de finalizat (cum ar fi o prezentare pentru o ședință la birou), ei te pot ajuta pe alte căi. Îți poți pune mai ușor gândurile în ordine atunci când ai pe cineva cu care să vorbești și căruia să-i expui planul. Nici măcar nu trebuie să porți o conversație lungă! Ai grijă însă doar să vorbești despre lucruri concrete, cum ar fi pașii pe care vrei să îi urmezi ca să duci treaba la bun sfârșit, nu doar să te plângi despre cât de mult muncă mai ai de făcut. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Ia o pauză

Poate părea ciudată această recomandare, și contraproductivă, însă dacă creierul tău muncește nonstop, vei deveni tot mai distras și mai puțin productiv. Fă pauze la intervale regulate de timp pentru a-ți menține mintea în mișcare! Eu folosesc tehnica de lucru Pomodoro Technique, care presupune intervale de activități intense de 25 de minute, pentru o productivitate a muncii optimă. 

5. Nu te suprasolicita 

Când ai atât de multe lucruri de făcut într-un interval de timp atât de scurt, poți ajunge rapid la epuizare și te poți simți ca și când ai vrea să renunți la tot! Dacă tu crezi că ai prea multe lucruri de făcut, atunci mai degrabă te concentrezi să faci o parte din activitate bine, decât să faci totul, dar la o calitate mult mai slabă. 

Așadar, care sunt trucurile tale ca să fii productiv și să-ți organizezi eficient timpul? 

Citește și:

6 lucruri inteligente pe care le fac oamenii super-eficienți

3 strategii de productivitate dacă nu-ți plac regulile

S-ar putea să-ți placă și…

EFICIENȚĂ//

5 temeri de înfruntat când devii freelancer

SELF-IMPROVEMENT//

Folosește zilnic afirmațiile pozitive pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții

EFICIENȚĂ//

Ghidul Thrive: totul despre concentrare

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.