SELF-IMPROVEMENT//

Cum depășești durerea respingerii

Respingerea afectează atât stima, cât și imaginea de sine.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care e legătura dintre copilărie și rana de respingere.
– Cum să gestionezi respingerea, în viața de zi cu zi.


Probabil fiecare dintre noi a experimentat durerea respingerii la un moment dat. Atunci când suntem respinși este frustrată nevoia de bază a ființei umane – nevoia de atașament securizant – de siguranță, stabilitate, acceptare, îngrijire, protecție. 

Cred că respingerea este una din primele dureri pe care le simțim. „A fi sau a nu fi” este primul conflict existențial al fătului, a cărui mamă nu este hotărâtă dacă-l vrea sau nu. Dacă vă hotărâți să aduceți în viața voastră un copil, amintiți-vă, mereu, că asta este decizia voastră, nu a lui. Nu el a hotărât să vină pe lume, voi ați decis că este momentul și contextul potrivit, ca apoi să simtă din comportamentul vostru că de fapt vă era mai bine fără el, că ați fi fost mai fericit fără el, că nu este important pentru voi.

Îl loviți, umiliți, îl pedepsiți prea aspru sau neadecvat vârstei lui, cereți de la el prea mult și tot neadecvat dezvoltării lui cognitive, fizice, emoționale… Astfel îl respingeți. Imaginați-vă că sunteți invitați la niște prieteni, mergeți la ei, dar în timpul vizitei observați tot felul de comportamente care vă lasă impresia că nu sunteți bineveniți: sunteți ignorați, cereți ceva de băut și vi se aduce mâncare, spuneți că vreți cafeaua fără zahăr și constatați că are, ba vă mai și spune – că așa se bea cafeaua. Poate la un moment dat auziți cum gazda voastră spune – „Offf, mai bine nu îi chemam!”. Cum v-ați simți?

Ce trebuie să știm e că respingerea doare, și e o durere comparabilă cu cea fizică, conform studiilor care au scanat creierele unor persoane care au experimentat respingerea. Însă intensitatea durerii variază în funcție de experiența fiecăruia de viață. Dar, imaginează-ți respingerea de 100 de ori mai puternică, mai dureroasă, apoi și… mai mare. A fi respins de un prieten, adult fiind, este mult mai puțin dureros decât a simți respingere din partea părinților, a adulților față de care ești dependent, de care depinde supraviețuirea și dezvoltarea ta.

Respingerea este o rana profundă, pentru că cel ce o experimentează se simte respins ca ființă, că îi este respins dreptul de a exista. Oamenii care au o rana de respingere din viața intrauterină sunt într-o durere profundă, inexplicabilă, cu o frică continuă de a fi respinși. Se pot simți singuri, ca neaparținând niciunui grup, se conectează foarte greu, iar când intră într-o relație se deschid foarte greu și trăiesc cu frica că nu vor fi acceptați cu toate defectele pe care cred că le au.

Copiii care sunt constant respinși de părinți ajung să creadă despre ei că sunt defecți, că nu merită să fie iubiți, că nu au dreptul să spună nimic, să ceară nimic, să existe. Ajung să nu se mai iubească pe sine. Cum să te iubești dacă adulții din viața ta te resping? Înseamnă că este ceva în neregulă cu tine, că nu meriți să fii iubit. Dezvoltă scheme dezaptative timpurii de tip abandon/instabilitate, neîncredere/abuz, deprivare emoțională, deficiență/rușine, izolare socială/înstrăinare. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Schemele sunt consecința unor abuzuri repetate, cărora învățăm să le facem față, încă din copilăria timpurie, prin diverse mecanisme de coping care au rolul de a diminua durerea. Oamenii au trei moduri de a răspunde amenințărilor din mediu – luptă, fugi sau fă pe mortul (en. fight, flight or play dead). Jeffrey Young în psihoterapia bazată pe scheme cognitive identifică mai multe moduri de coping, plecând de la cele trei reacții naturale:

  • Play dead – subjugarea prin modul capitulatului submisiv
  • Flight – evitarea prin modurile auto-protectorului detașat, evitant, furios și modul auto-consolatorului detașat
  • Fight – supra-compensarea prin modurile grandomanului narcisic, căutătorului de atenție și validare, supracontrolorului perfecționist, supracontrolorului paranoic, intimidantului, manipulatorului viclean și prădătorului.

Probabil niciun părinte nu se gândește că respingerea poate să-i aducă copilului atât de multe disfuncționalități la nivel cognitiv, emoțional, comportamental. Amintește-ți cum era pentru tine în perioada copilăriei, când te simțeai respins de părinți? Îți amintești cu siguranță durerea și cum făceai tot ce îți stătea în putință pentru a fi acceptat, aprobat, validat, văzut.

Plecând de la viața intrauterină până părăsim această lume, experimentăm respingerea în forme și intensități diferite. 

  • În copilărie, în relație cu părinții sau alte persoane importante pentru noi, ori de câte ori mergem către ei și simțim că sunt prea preocupați să ne observe. Copiii caută validare de la părinții lor. Ori de câte ori fac ceva nou, se uită la părinte pentru a primi confirmarea că ceea ce fac este bine sau nu, deși uneori ni se pare că exagerează. Îmi amintesc de nepoțica mea, care se uita în ochii mei și facea exact ce știa că nu are voie. La început m-am enervat, apoi mi s-a părut amuzant îmi testează limitele – pentru ea era doar curiozitate. Enervarea mea venea din propria frustrare că nu găsesc o modalitate mai eficientă de comunicare cu ea. Copiii sunt doar curioși. Ei provoacă reacții pentru a vedea ce se întâmplă, pentru a vedea un model de comportament. Dacă tu te infurii, și el va face același lucru când o să fie nemulțumit de reacția ta.
  • În adolescență este o altă perioadă dificilă, când se întâmplă să experimentăm respingerea în relație cu colegii, prietenii, profesorii. Dacă am avut norocul unei familii în care să ne fi simțit de cele mai multe ori acceptați, iubiți, importanți, în care am fost validați, putem trece, chiar accepta mult mai ușor respingerea grupului. Dacă părinții au inspirația să apeleze la un specialist, cu atât mai bine pentru noi și pentru dezvoltarea noastră. Dacă, în schimb, avem un istoric de respingere în familie, respingerea din perioada adolescenței va întări schemele cognitive, credințele disfuncționale despre noi, modurile de coping, și, pot începe să apară, în cazuri mai grave, primele semne de apariție a tulburărilor de personalitate.
  • Adulți fiind, ne vom întâlni cu respingerea la fel de des, doar că avem antrenament și un creier a cărui tendință este să recreeze scenariile de viață cu care suntem obișnuiți. Ne vom simți răniți ori de câte ori vom fi respinși de vreun/o partener/ă, dacă vom fi respinși la un interviu, dacă nu vom fi invitați la vreo petrecere de birou, dacă partenerul/a nu vrea să facă sex cu noi ori de câte ori vrem, vom interpreta dezaprobarea celorlalți ca fiind respingere. 

Atunci când experimentăm respingerea constant, se formează rana de respingere, care mai apoi poate să se transforme în traumă de respingere. Închipuiți-vă că rana de respingere este pentru unii dintre noi o rană care nu se vindecă niciodată, ba mai mult, devine din ce în ce mai profundă, mai dureroasă – este ca o rană ce sângerează mereu.

Respingerea afectează stima de sine, imaginea de sine, putem dezvolta comportamente disfuncționale din cauza furiei pe alții și/sau pe propria persoană (în cazuri grave se poate ajunge la automutilare, comportament antisocial, abuz de substanțe, prostituție, izolare socială, fobie socială). 

Dincolo de partea de disfuncționalitate a respingerii, mai există și o parte funcțională. Respingerea are legătură cu dreptul nostru de a decide dacă vrem ceva sau nu, de a accepta sau a refuza, de a aproba sau a dezaproba.

Fiecare om este respins și respinge – ori de câte ori facem o alegere, respingem ceva. Alegem un partener/ă, respingem altul/alta, alegem un loc de muncă, refuzăm altul, alegem un prestator de servicii, respingem altul, aprobăm o idee, un comportament, dezaprobăm altele.

Respingerea face parte din normalitatea fiecăruia dintre noi, ne ajută să alegem ce este mai bine pentru noi, să evoluăm. Dacă am reuși să privim respingerea ca pe un mesaj că este timpul să schimbăm ceva în viața noastră, să alegem difert, spre exemplu, să ieșim dintr-o relație care nu ne mai aduce satisfacție, în viața noastră ar fi mult mai puțină durere.

De cele mai multe ori interpretăm „Nu”-ul ca pe o respingere, deoarece suntem blocați în schemele noastre dezadaptative, în durerea „Nu”-urilor din copilărie și a celor ce au mai urmat în experiența noastră de viață. Nimănui nu-i place să fie refuzat sau respins, dar una este să nu-ți placă și alta este să te doară.

Ne identificăm sau ne contra-identificăm cu tiparele de comportament ale adulților din copilăria și adolescența noastră. În unele cazuri învățăm să alegem conștient, să identificăm tiparele disfuncționale învățate sau preluate și să le dezactivăm, dar asta înseamnă muncă cu sine, dezvoltare personală, psihoterapie, curajul de a te uita spre durerea ta, de a o înțelege, integra și elibera.

Pentru a putea face față mai ușor respingerii poți alege să:

  • Începi să schimbi credința că orice „Nu” înseamnă respingere, că este un atac personal, că spune despre tine că nu ești suficient de bun, că ești defect, că nu meriți, că nu ai dreptul;
  • Repoziționează-te față de „Nu”-uri ca fiind o normalitate, ca fiind dreptul nostru de a alege, că este în regulă să fii respins de unii oameni, așa cum și tu îi respingi pe alții;
  • Fă un jurnal al situațiilor în care apare convingerea că vei fi respins/ă – observă ce gânduri îți trec prin minte, ce emoții trăiești și ce senzații ai în corp;
  • Expune-te treptat la situațiile sociale care te sperie, poți începe alături de o persoană de încredere, apoi singur/ă. Evitarea este un mecanism de apărare, te poate ajuta în anumite situații, dar devine disfuncțională în timp, expunerea te va ajuta să înțelegi că realitatea este de cele mai multe ori mai blândă decât scenariile din mintea ta;
  • Fii bând/ă cu tine, evită autocritica (au făcut-o suficient alții), uită-te la tine cu blândețe și vorbește-ți așa cum ai fi dorit să vorbească părinții tăi cu tine;
  • Fă o listă cu toate aptitudinile, abilitățile, caracteristicile, aspectele care te fac să pui valoare pe tine, pentru care te apreciezi – că ești un prieten/ă bun/ă pentru că știi să asculți, că esti un angajat bun – pentru că ești responsabil, pentru că îți termini la timp proiectele, că ești un partener bun – loial, ești atent și la nevoile celuilalt (subliniez și, asta înseamnă că ai grijă în primul rând de ale tale);
  • Învață să nu te mai respingi, ascultă-te, fă măcar un lucru pe zi care să te facă fericit;
  • Apelează la ajutor specializat dacă simți că te copleșește durerea.

Citește și:

Teama de respingere în relațiile de cuplu

3 moduri prin care să treci peste respingerile din carieră

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

De ce să nu-ți lovești copilul: nici cu palma, nici cu vorba

EFICIENȚĂ//

Viața în izolare: de ce muncim mai mult decât până acum?

OAMENI THRIVE//

Cum și-a regândit Michael Bublé viața și cariera după boala fiului său

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.