WELLBEING//

Cum dau alimentele procesate dependență

S-ar putea să nu fie în totalitate vina ta că poftești mereu la fast-food.


În următoarele 4 minute vei afla:

– Care sunt efectele psihologice ale alimentelor dulci, sărate sau grase.
– De ce e greu să-ți menții motivația de a mânca sănătos.


Efectele psihologice ale alimentelor pe care le consumăm sunt extrem de importante și ar trebui să ținem cont de ele, atunci când dorim să schimbăm în bine modul de a mânca. De câte ori n-am încercat să ținem dietă, am pornit la drum cu motivație și avânt, am cumpărat alimente sănătoase și, după câteva săptămâni, am revenit la vechile obiceiuri?

Da, slăbitul ține de stabilirea priorităților, de schimbarea modului de a găti, de organizare, de menținerea motivației, dar mai ține și de alți factori. Știm că mâncarea de tip fast-food, alimentele procesate și dulciurile nu sunt bune, știm că nu ar trebui să le consumăm frecvent, dacă obiectivul nostru este slăbitul sau păstrarea sănătății. Cu toate acestea, nu ne putem opri din a le consuma.

Ne luptăm cu poftele, cu dependența și pare că este foarte greu să ne oprim. Ni se pare că nu avem deloc voință, renunțăm, și asta duce la frustrare și la imposibilitatea de a slăbi.

Asta e, nu am voință”, ne spunem de multe ori, în timp ce mai umplem un bol mare cu chipsuri.

Poftele au legătură cu starea noastră emoțională și cu recompensa alimentară de care avem nevoie pentru a ne simți mai bine. Poftele ne schimbă relația cu mâncarea, ne schimbă obiceiurile alimentare, ne blochează într-un cerc vicios. 

Ei bine, nu este în totalitate vina noastră pentru că nu reușim să ne abținem. O parte din vină o poartă și aceste alimente, pentru că sunt create special pentru da dependență. Creierul nostru este programat să identifice trei gusturi de bază: dulce (energie), sărat (menținerea echilibrului hidric), gras (caloric). 

În vremurile ancestrale, omul își dădea seama dacă rădăcinile și fructele pe care le găsea sunt bune de mâncat, în funcție de gustul acestora: dulce semnala faptul că sunt bune, iar amar – că pot fi toxice. Când simțim gustul dulce, gras, sărat, creierul ne spune că alimentele pe care le consumăm sunt bune pentru noi.

Pe vremuri, aceste gusturi semnalau mâncarea de bază, nutritivă, hrănitoare. Dar în zilele noastre alimentele s-au schimbat. Găsim pe rafturile magazinelor produse care nu au legătură cu hrana naturală, produse procesate, rafinate, cu grăsimi și zaharuri adăugate, cu potențiatori de gust și arome. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cercetătorii au observat modul în care creierul nostru răspunde la gusturile de bază și au început să modifice alimentele naturale pentru a le face mai apetisante, pentru a crește dorința de a le consuma și pentru a crea dependență. Aceste alimente procesate activează partea creierului responsabilă cu plăcerea și recompensa și creează o disociere totală între gust și calitatea nutritivă pe care ar trebui să o aibă alimentul.

În natură, fructele au gust dulce și, odată cu el, vin la pachet vitamine și minerale. Dar în produsele procesate, gustul dulce provine de la zahărul adăugat sau de la alți îndulcitori.

În natură, gustul gras vine de la carne, ouă și pește, nuci și semințe. În produsele procesate, gustul gras vine de la uleiurile hidrogenate sau alte tipuri de grăsimi ieftine adăugate. Alimentele procesate sunt sărace în nutrienți, dar bogate în calorii goale și în substanțe chimice care păcălesc creierul să producă semnale biologice puternice pentru a continua să le consumăm.

Dacă mâncăm, de exemplu, o friptură, după șase-șapte înghițituri începe să se instaleze senzația de sațietate: mestecăm bucățile de carne, înghițim, pofta de mâncare scade treptat, începem să ne săturăm. Carnea este bogată în proteine și în nutrienți, ne hrănește, și faptul că trebuie să o mestecăm destul de mult asigură un timp suficient pentru ca în creier să se declanșeze senzația de sațietate.

Dacă mâncăm, însă, o pungă mare de chipsuri sau o pungă mare de biscuiți, situația este diferită. Mâncăm repede, pentru plăcerea gustului, alimente golite de nutrienți, dar bogate caloric. Corpul nostru nu le recunoaște drept hrană, nu ne putem opri după un pumn de chipsuri sau doi biscuiți, senzația de saturație nu se instalează și, până să ne dăm seama, am terminat toată punga. 

Acest tip de alimente sunt programate să concentreze gusturile sărat, dulce, gras, care stimulează centrii plăcerii și recompensei mult mai mult decât o face orice aliment natural.

Din păcate, consumul acestui tip de alimente ne îndepărtează de la aroma naturală al hranei, aceasta din urmă ajungând să ni se pară lipsită de gust. 

Din fericire, putem să ne reeducăm gustul, putem să ieșim de sub influența acestor alimente, recăpătându-ne apetitul pentru gustul natural al mâncării, schimbând alimentele din farfurie.

Acesta este un proces de durată: mai ales dacă am fost dependenți de mâncarea procesată mulți ani, nu ne vom schimba obiceiurile peste noapte. Am putea, însă, să considerăm acest proces echivalent cu sportul: atunci când dorim să ne tonifiem musculatura, avem nevoie de mai mult de un antrenament pentru a ne atinge scopul.

Repetiția, perseverența, recunoașterea și acceptarea emoțiilor noastre și organizarea mediului în care trăim, ne pot ajuta să ne reconfigurăm alimentația, să schimbăm alimentele pe care le punem în farfurie și să ne recăpătăm sănătatea, energia și silueta.

Citește și:

De ce poftești la cartofi prăjiți când ești obosit?

Legătura dintre hrană și fericire

S-ar putea să-ți placă și…

Products and ingredients containing omega 3 acids and dietary fiber, healthy nutrition and acid diet concept
WELLBEING//

Ghidul Thrive: totul despre nutriție

WELLBEING//

De ce e atât de greu să slăbești

WELLBEING//

Cum îți poate organiza viața planificarea meselor

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.