SELF-IMPROVEMENT//

Criza vârstei de mijloc: mit sau realitate?

Un psiholog ne lămurește dacă această criză are de-a face cu ce vedem în oglindă sau cu bagajul nostru emoțional și nevoile noastre (ne)împlinite.


În următoarele 7 minute vei afla:

– De ce unii dintre noi se simt singuri, chiar dacă sunt într-o relație de cuplu și au o rețea socială extinsă.
– Ce etapă de dezvoltare psihosocială urmează după vârsta de 40 de ani, care coincide cu cea a crizei vârstei de mijloc.


”Existența noastră este veșnic umbrită de cunoașterea faptului că vom crește, vom înflori și apoi, inevitabil, vom descrește și vom muri (…) Nu este ușor să trăiești fiecare moment al vieții având conștiința morții. Este ca și cum ai încerca să privești soarele în față: nu poți rezista mult” (Irvin Yalom, Privind soarele în față).

M-am gândit mai mult în ultimul timp, în jurul aniversării mele de 38 de ani la etapa de viață în toiul căreia mă aflu și la îmbătrânire. Dacă acum vreo zece ani majoritatea clienților mei din psihoterapie aveau în jur de 30-35 de ani, de ceva timp am observat că media lor a urcat spre 40-45. Și ei, și eu am înaintat în vârstă. Unii s-au căsătorit între timp și au făcut copii și acum și-i cresc. Alții au divorțat și își cresc copiii separat. În timp ce unii au trecut prin serii de relații provocatoare, dificile, toxice pe alocuri și au obosit sa spere la familia fericită, pe care filmele americane o portretizează cu ușurința cu care cineva priceput mânuiește cuțitul în bucătărie sau degetele pe tastatură.

Pentru unele persoane îmi pare că miza etapei de vârstă cuprinsă dintre 20 și 35 de ani (chiar 40 după unii autori) nu se reglează niciodată. După teoria psihologul Erik Erickson, în această perioadă cu adevărat importantă este rezolvarea conflictului interior întreintimitate versus izolare. Cu alte cuvinte cum te descurci la capitolul intimitate emoțională, sexuală, financiară, fizică? Intri cu ușurință în relații intime, le crești și le dezvolți alături de partenerul tău în relații mature? Sau, dimpotrivă, frica te îndeamnă mai mult inconștient decât conștient să rămâi izolat? Poți în relație cu un altul semnificativ ”să faci din el un apropiat”, alături de care să te arăți pe tine în toată autenticitatea ta? Și să împărtășești cu el planuri și proiecte de viață, să crești și să evoluezi și ai parte și de o viață sexuală satisfăcătoare? Știu, știu cum sună ultima frază: în această etapă de vârstă presiunea socială și psihologică este uriașă și face ca totul să pară alb sau negru. Și, rareori în viață, sănătatea emoțională sau fizică este așa. De fapt, există nuanțe de gri și de multe alte culori, ca niște adevărate curcubeie de posibilități.

Cu adevărat important din teoria lui Erik Erikson este faptul că el a pus în lumină ipoteza conform căreia finalizarea cu succes a fiecărei etape de dezvoltare are ca rezultat dezvoltarea unui Eu sănătos și o armonie a omului în diferitele aspecte ale vieții sale. Astfel că neîndeplinirea unei etape poate sabota dezvoltarea etapelor ulterioare și, prin urmare, poate conduce la un Eu neformat, fragil, nestructurat și o încredere și o imagine de sine scăzute.

Ce etapă de dezvoltare psihosocială urmează după vârsta de 40 de ani, care coincide ce cea a crizei vârstei de mijloc? Stadiul 35/40 ani-65 ani care este caracterizat de rezolvarea conflictului între productivitate versus stagnare. Această perioadă se caracterizează prin nevoia adultului de a fi productiv, de a fi capabil să se orienteze către exteriorul său și de a-și îndeplini rolul profesional și/sau parental. Câteva dintre întrebările pe care cei care ajung în acest stadiu și le pun sunt:  ”Pentru ce trăiesc?” sau ”Care sunt și vor fi roadele muncii/ vieții/relațiilor mele?”.

Dar ce productivitate și creștere în exteriorul ființei tale, a Eului tău poți ținti dacă etapa anterioară acesteia, cea în care intimitatea era miza „jocului”, nu a fost atinsă? Cu alte cuvinte, criza vârstei mijlocii și excentricitatea caracteristică acesteia pot fi oare consecințe ale etapei în care nevoia de intimitate să nu fi fost împlinită? Dacă ne uităm la teoria lui Erickson și la viața în practică, care completează lumea teoriilor și a studiilor, răspunsul este da.

Și da, prin tot ceea ce întreprindem atât ca adulți tineri până spre 35 de ani, cât și ca adulți maturi până spre 65, căutăm cu o poftă insațiabilă intimitatea și conexiunea. Atât în planul personal, în rolurile de partener, soț, părinte, cât și profesional. Oriunde aruncăm o privire, avem de-a face cu relații și nu funcționăm efectiv niciodată în afara relațiilor. Dacă vă gândiți la o zi obișnuită din viața voastră, în câte tipuri de legături și relații intrați? Cu câte fire invizibile sunteți conectați de cei dragi și de cei cu care aveți relații de conjunctură? Și, implicit, calitatea vieții noastre personale, intime este oglindită în și de calitatea relațiilor noastre.

Consider, așadar, că este o realitate criza vârstei de mijloc și un mit că și-ar găsi rezolvarea în schimbări sau decizii bruște: reinventează-te, cumpără-ți haine noi, fă sport sau apucă-te de o nouă formare profesională. Sigur că toate aceste aspecte reprezintă piloni pe care cineva ar putea construi o stare psihică mai echilibrată și un coping mai bun la simptomele psihologice ale crizei vârstei de mijloc. Însă ingredientul cheie din teoria lui Ericksson asupra căruia să intervenim este nevoia de intimitate emoțională.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Intimitatea și conexiunea emoțională NU sunt moft, un noroc sau cireașa de pe tortul vieții noastre. Sigur că sunt rodul trecutului nostru și strâns legate de modul in care părinții noștri ne-au crescut și s-au atașat de noi. Ele reprezintă o nevoie fundamentală a vieții noastre, precum oxigenul și apa. Odată ce acceptăm acest lucru putem vedea intimitatea ca nevoia primară care ne ghidează sau orbește alegerile și stilul nostru relațional. Plus că aceste nevoi sunt în strânsă legătură și cu anxietatea de moarte. Esther Perel abordând tema erotismului în cuplu și a vitalității, consideră că o conversație despre moarte (și anxietatea legată de moarte) vorbește, de fapt, despre viață.

În cazul în care ne vedem viața neproductivă sau nu simțim că avem un ”pentru ce să trăiesc” sau ne simțim vinovați pentru alegerile făcute și trăim o criză a vârstei de mijloc, propun să ne uităm la gradul de îndeplinire a nevoii de intimitate din perioada 20-35 de ani. Și ca să fie clar pentru toată lumea, intimitatea nu înseamnă doar să bifezi o relație de cuplu sau să faci un copil sau să ai mulți prieteni. Statusul tău marital, rolul de părinte și numărul de prieteni NU măsoară cu precizie și nivelul de intimitate la care ai ajuns. Știți și voi poate oameni căsătoriți, cu familii care spun că se simt singuri și străini în propria lor casă.

Și, astfel, cea mai consistentă muncă a mea ca psihoterapeut este, de cele mai multe ori, să ghidez oamenii către a construi relații mai puternice, mai profunde, mai intime și mai rezistente în timp. Singurătatea și izolarea, fie cotidiană, atunci când cineva o trăiește fizic și este însoțită de teama de intimitate, teama de a fi respins sau de teama că nu este suficient de bun pentru a fi iubit, fie existențială, pe care Yalom consideră că se naște din ”prăpastia de nedepășit dintre individ și ceilalți oameni”, ne sunt cumva familiare tuturor. Și le trăim fiecare dintre noi în etapele noastre de viață.

Cred că fiecare etapă de dezvoltare psihosocială este unică pentru fiecare persoană și nu poate fi traversată țintind perfecțiunea unei etape și abia apoi trecerea la următoarea etapă. Nu avem nici ca oameni, nici ca profesioniști, rețete după care să ne ghidăm pentru a trece lin și fără ciocniri prin relații. Câteva repere pentru conștientizarea, acceptarea și reglare a perioadelor de criză sunt următoarele:

  • Dă-ți timp și ai răbdare cu tine! Niciodată nu este prea târziu să investești în relațiile cu un grad ridicat de intimitate emoțională! Pentru unii dintre clienții mei prima conversație deschisă, autentică și vulnerabilă a început în cabinet, în timpul proceselor lor de psihoterapie. Și au continuat apoi aceste conversații și în alte relații ale lor!
  • Caută intimitatea și angajamentul în orice tip de relație! Nu doar în cuplu! Și, mai ales, nu confunda sexualitatea cu intimitatea! Sexualitatea este doar o fațetă a intimității. Mai mult decât atât, orice blocaj în zona intimității sexuale arată tot timpul o dificultate de conexiune și centrare pe sine și de auto-reglare personală!
  • Fiecare suntem, în același timp, diferiți și asemănători, atunci când avem nevoia de a fi deschiși, receptivi și senzitivi la ceea ce primim și dăm în legăturile emoționale cu cei apropiați. Nimeni nu este imun la respingere, la fel cum nimeni nu este imun la o julitură: pe toți ne doare și toți vom dezvolta o rană care va avea nevoie de îngrijire. Mai multă compasiune și empatie în relațiile cu un grad mare de intimitate susțin atât reglarea emoțională a celuilalt, cât și propria auto-reglare.
  • Dezvoltă practici și ritualuri care susțin conexiunea și intimitatea reală, trăită și simțită: practică un stil de viață conectat cu ceilalți prin vulnerabilitatea împărtășită, dezvăluiri despre sine și hrănirea unui sentiment de încredere în ceilalți.

La un moment dat în viață, ne spune Irvin Yalom, ”uneori în tinerețe, alteori mai târziu, fiecare dintre noi trebuie să deschidă ochii asupra propriei mortalități. Există o mulțime de factori declanșatori: o privire în oglindă asupra obrajilor căzuți, a părului grizonat, șirul zilelor de naștere care rotunjesc un deceniu…”. Întrebările prin care ne invită autorul (care a abordat atât ca psihiatru, în munca lui, cât și ca autor și om obișnuit în cărțile lui) să sondăm această trezire sau conștientizare dureroasă sunt următoarele: ”Ce simți când treci prin astfel de experiențe? Ce faci cu ele? Te arunci în activități frenetice pentru a scăpa de anxietate? Încerci să îndepărtezi ridurile cu ajutorul chirurgiei plastice? Decizi că ai 39 de ani pentru mai mulți ani la rând? Îți distragi atenția lucrând mai mult și revenind la rutina zilnică? Uiți de toate aceste experiențe? Îți ignori visele?”.

Sfaturile lui pe care le poți regăsi detaliate în cartea lui, Privind soarele în față, vorbesc despre o trezire la viață și despre cum o criză poate fi cu adevărat o deșteptare: ”Nu vă recomand să evitați subiectul. Dimpotrivă, savurați această trezire la realitate. Profitați de ea. Faceți o pauză și priviți fotografii din tinerețe… Gândiți-vă la avantajul de a fi conștient de moarte, de a-i îmbrățișa umbra. Conștientizarea acestui lucru poate integra întunericul în scânteia vieții și vă poate îmbunătăți viața pe care o mai aveți de trăit… Nu este niciodată prea târziu. Niciodată nu ești prea bătrân.”

Citește și:

Criza vârstei mijlocii între mit și realitate

Gânduri la 70 de ani

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Anxietatea, bat-o vina! 5 moduri prin care reușesc să-mi țin anxietatea sub control

SELF-IMPROVEMENT//

Durerea asociată pierderii: cum înveți să o accepți, să o gestionezi și să pășești spre vindecare

SELF-IMPROVEMENT//

Ce am învățat după demisie și 6 luni sabatice

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.