SELF-IMPROVEMENT//

Credințele limitative: ochelarii de cal care ne obligă să privim în direcțiile pe care ni le programăm

Credințele limitative ne pun frână în viață și ne obligă să credem că nu putem mai mult.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce nu îndrăznim să cerem șefului o mărire de salariu, chiar și atunci când am depus eforturi consistente, iar rezultatele muncii noastre sunt vizibile.
– Ce au în comun credințele limitative și lemele din matematică.


În viață până să și mănânci este greu.

Banii nu se câștigă ușor.

Un manager trebuie să aibă rezolvare la orice.

Dacă nu reușesc să fac perfect, mai bine nu mai fac deloc.

O mamă bună este mereu disponibilă pentru copilul ei.

Nu găsesc eu pe cineva mai bun decât partenerul actual (care mă abuzează).

Toate afirmațiile de mai sus sunt exemple de convingeri limitative pe care ni le repetăm aproape fără să fim conștienți de ele. Rulează în background  ca niște aplicații pornite și care ne îngreunează rutinele în care suntem angrenați. Ne definesc realitățile și ne îngustează capacitățile de a ne bucura de ce am putea simți, avea, trăi, experimenta. 

Odată moștenite sau dobândite, vom căuta să ne confirmăm aceste convingeri prin găsirea situațiilor din jurul nostru, care să le dovedească. Spun moștenite, pentru că, de multe ori, ele sunt preluate de la părinți sau de la alte persoane apropiate. De multe ori, atunci când rulează în mintea noastră, au chiar vocea persoanei de la care le-am preluat. Nici nu ne mai dăm seama, sunt acolo, există și fac parte din tabloul pe care-l creăm în fiecare zi și care, ulterior, ne definește viața. Ne definesc chiar și când ajungem să nu mai fim: „A avut o viață grea” – spunând mereu că „până să și mănânci este greu”. Îmi pare inuman să trăiești o viață întreagă cu acest laitmotiv, să simți că orice faci este greu și, implicit, să te privezi de atâtea lucruri frumoase.

Credințele limitative fac parte din noi, din identitatea noastră, din ceea ce ne definește ca indivizi. În primă fază, ele apar dintr-o intenție pozitivă, dintr-o nevoie de a ne apăra de ceva. Să cer mai mulți bani la locul de muncă, deși simt că am depășit orice așteptări și am făcut eforturi, poate fi blocat dintr-o credință ce ține de moralitate. Undeva, cândva, mi s-a inoculat ideea că a cere bani este imoral, că valoarea unui om și a muncii sale nu este legată de suma pe care acesta o poate primi. 

Automat, deși nu la un nivel rațional, știu că, dacă cer mai mult, voi cădea pe o pantă imorală de care este absolut nevoie să mă feresc și fac lucrul acesta „îndurând” nedreptatea de a nu fi recompensat pentru efortul meu. Iată cum, în acest exemplu, o credință de tip limitativ îmi poate îngrădi lucruri pe care, altfel, aș putea să le obțin și de care să mă bucur.

„O mamă bună este mereu disponibilă pentru copilul ei.” Vrem ce este mai bun pentru copiii noștri și cred că orice părinte poate afirma acest lucru. Modul în care alegem să înțelegem acest „mai bun” poate să alunece, de multe ori, pe panta gândirilor de tip limitativ. Să fiu disponibilă mereu pentru copil nu mă transformă automat într-o mamă bună. Copiii vor imita ce faci, nu ce le zici să facă. 

Ce mă face să fiu cu adevărat o mamă bună? Cum pot fi o mamă bună și să am și eu timpul meu pentru mine? Ce anume învață copilul meu, prin disponibilitatea mea continuă și constantă? Ce vreau să învețe cu adevărat? Cum îi transmit asta prin comportamentul meu?

Credințele limitative vin cu elementul de absolut, de generalizare și sunt ca niște axiome sau leme din matematică. Nu le pui la îndoială, ele sunt acolo de sine stătătoare. Sunt ca niște ochelari de cal care ne obligă să privim în direcțiile pe care ni le programăm și orice ieșire, în afara a ceea ce gândim, este un eșec.

Credințele limitative sunt prietene bune cu perfecționismul. Lasă foarte puțin sau chiar deloc spațiu improvizației, greșelii, eșecului și deci, implicit, și învățării. Se încadrează minunat pe un tip de gândire fixed mindset în care realitatea este statică și constantă. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Pe de altă parte, credințele pozitive sunt cele care ne pot ajuta să ieșim din aceste hățișuri ale minții noastre. Cum ar fi să gândesc că banii se pot câștiga și ușor și asta sa nu fie ceva imoral?

Cum ar fi să gândesc că sunt o mamă bună și atunci când îmi „permit” să-mi acord timp pentru mine? Cum ar fi să nu mai simt vinovăția de a-mi acorda timp pentru mine?

Cum ar fi să mă gândesc că sunt un manager bun, chiar dacă n-am găsit rezolvare la o situație? Sau cum ar fi să mă gândesc că proiectul prezentat chiar așa, imperfect, aduce multă valoare celor ce ascultă? Și chiar despre asta este vorba: să ascultăm! Să ascultăm vocea interioară ce rulează aceste credințe încă din primii ani de viață și să le punem la îndoială. Oare chiar așa este? Oare mai este valabil? 

Când am hotărât că asta este una dintre regulile după care să mă ghidez? Ce m-ar ajuta cu adevărat să cred?

Când eram încă la începutul carierei profesionale, așteptam ca managerul meu să vadă toate reușitele mele și să le recunoască. Nu o dată mi s-a întâmplat să fiu dezamăgită în acest sens și să se nască sentimente de frustrare. Mă simțeam nedreptățită și mă uitam critică spre cei ce toată ziua „se lăudau” cu reușitele lor. Asociam a spune ceea ce făceam și de ce eram mândră cu lauda de sine (care ”nu miroase a bine”, nu-i așa?) și știam cu siguranță că era ceva ce nu voiam să fac. Ulterior mi s-a explicat și am înțeles că, atunci când spun despre reușitele mele, pot să o fac în ideea de a oferi transparență și de a-mi ajuta superiorul ierarhic să înțeleagă mai bine eforturile pe care le fac. 

Credința limitativă mă ținea captivă în frustrare și în gândul că: „Nu pot să mă laud toată ziua cu câte fac eu”. Credința pozitivă m-a ajutat să avansez spre satisfacția recunoașterii și spre: „Ofer transparență și deschidere față de munca mea și eforturile depuse”. Coincidență sau nu, m-a ajutat să avansez și în carieră. 

În încheiere, te îndemn să privești și să asculți cu atenție realitatea pe care ți-o conturezi din gânduri. Să-ți dai voie să te oprești, să pui la îndoială și să recalibrezi unele credințe pe care le porți de ani de zile. Este foarte posibil ca la momentul în care au intervenit în viața ta să-ți fi fost de folos. Dar oare acum ce nu vezi din cauza lor? În ce mod te limitează? Mai sunt valabile? Și dacă hotărăști că nu, dă-le voie să plece. Mulțumește-le pentru protecția pe care ți-au oferit-o în tot acest timp și fă loc pentru noi posibilități.

Citește și:

Motivația – forța interioară

Gândurile care-ți pot schimba radical cursul vieții

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

De ce ne simțim, uneori, rățușca cea urâtă

EFICIENȚĂ//

Munca de acasă: cum să combați riscul de burnout

SELF-IMPROVEMENT//

De ce să practici acceptarea în viața ta?

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.