OAMENI THRIVE//

Corina Berekmeri, Director General Swarco Vicas: ”Oamenii au nevoie acută de atenție și sprijin”

Succesul se măsoară în raport cu starea de bine și evoluția echipei.


În următoarele 7 minute vei afla:

– Care sunt valorile cele mai importante pentru Corina Berekmeri ca lider.
– Cum gestionează momentele în care trebuie să ia și să comunice decizii nepopulare.


Thrive România: Care sunt calitățile unui bun lider care-l ajută să navigheze mai ușor prin aceste vremuri dificile pe care le traversăm?

Corina Berekmeri: Pentru că s-a dovedit că așa este sănătos, fiecare trebuie să înceapă cu el însuși! O primă calitate, de la care trebuie pornit, este capacitatea de introspecție. Autoanaliza și menținerea echilibrului interior trebuie să facă parte din igiena zilnică a minții și a sufletului.     

Într-adevăr, traversăm o perioadă dificilă, cu numeroase provocări atât în plan personal, cât și profesional. În contextul actual, consider că incertitudinea este factorul principal care generează diferite forme de stres; în ultima vreme, aud frecvent în jurul meu: ‘’Oare când se vor termina toate astea!?”. Impactul emoțional este major, iar oamenii au nevoie acută de atenție și sprijin.

În această conjunctură, acum poate mai mult decât oricând, empatia liderului și concentrarea sa pe relaționarea cu echipa devin calități esențiale. Alături de acestea, comunicarea constantă și consistentă cu echipa, dar și încurajarea feedback-ului sunt indispensabile instrumentarului ‘’de navigație’’.

Acum este foarte important ca liderul să fie un model de echilibru și optimism practic, să creeze în companie o atmosferă de stabilitate și coerență.   

Dacă am face o clasificare a celor mai importante calități ale unui bun lider în aceste vremuri dificile, la același nivel cu empatia, consider și adaptabilitatea. Dacă adaptabilitatea este o calitate nativă a liderului, atunci navigarea devine croazieră de lux. 

TR: Care sunt valorile cele mai importante pentru dumneavoastră ca lider?

CB: Cu riscul de a deranja prin repetiție, consider empatia ca fiind cea mai importantă valoare pentru un lider. La aceasta mai adaug integritatea, adaptabilitatea, creativitatea și angajamentul/dedicarea.

TR: Cum măsurați performanțele angajaților din compania dumneavoastră?

CB: Avem implementată în companie o procedură anuală de evaluare a angajaților, denumită sugestiv Time4Feedback. Procedura este, în principal, un moment pentru feedback cu privire la performanța angajatului, dar și feedback către manager, precum și consens cu privire la așteptările și dorințele reciproce. Se discută oportunitățile de dezvoltare personale și profesionale ale angajatului și se stabilesc obiectivele SMART pentru noul an. Acordăm acestui proces timp pentru pregătire, iar convorbirea nu are loc neapărat în biroul managerului.

În cadrul Time4Feedback este considerat planul de dezvoltare personală a angajatului și se definesc măsurile pentru dezvoltarea continuă a abilităților şi competențelor sale.

În compania noastră, este încurajată rotația posturilor și avem deja câteva exemple de succes. De aceea, perspectiva de dezvoltare și transformare este extrem de motivantă pentru angajații noștri.

TR: Care este cea mai dificilă parte sau cea mai mare provocare a misiunii dumneavoastră de lider în compania pe care o conduceți?

CB: Principala provocare actuală este dată de mediul extern, cum ar fi majorările de prețuri pe întreg lanțul de aprovizionare. Conjunctura economică actuală afectează în aceeași măsură angajații, furnizorii și clienții, cadrul legislativ nefiind în măsură să țină pasul cu rapiditatea în care mediul de afaceri este lezat. În plus, instabilitatea socio-politică din vecinătatea țării noastre reprezintă un factor de stres pentru mulți dintre noi.

De aceea, acum poate mai mult decât oricând, practicarea empatiei în cadrul companiei devine prioritară! Stabilitatea locului de muncă și echilibrul mediului de lucru sunt importante pentru întreg colectivul companiei, făcând posibilă astfel navigarea cu abilitate prin ape tulburi.

O altă provocare notabilă, venită din exterior, este lipsa specialiștilor, și aici mă refer în special la cei din domeniul chimiei. De fapt, ne confruntăm, în general pe piața muncii, cu o criză a forței de muncă, pornind de la lipsa specialiștilor și ajungând până la lipsa dorinței de a munci.   

TR: Cum vă măsurați succesul ca lider?

CB: Personal, măsor succesul în mod proporțional cu starea de bine și evoluția echipei. Atunci când membrii echipei sunt dedicați, acționează responsabil, sunt creative, iar colaborarea și comunicarea în echipă funcționează în toate sensurile, succesul este asigurat. Atunci, toate obiectivele stabilite sunt atinse sau chiar depășite, iar indicatorii financiari de performanță sunt pe măsură.

TR: Care sunt cele mai dificile decizii pe care le-ați luat în cariera dvs? Dar în calitate de lider?

CB: Cele mai dificile decizii au fost acelea care au vizat concedierile. Este complicat pentru că nu pot să nu cântăresc și impactul unei concedieri asupra familiei respectivului angajat. Și, în general, consider concedierile ca fiind eșecuri personale ale unui lider.   

TR: Cum gestionați momentele în care trebuie să luați și să comunicați decizii nepopulare?

CB: În spatele oricarei decizii, există un proces analitic, chiar matematic, care ia în calcul toți factorii implicași și efectul deciziei asupra acestora. Procesul funcționează, de regula, rapid, astfel încât imaginea de ansamblu a efectului deciziei este destul de clară. Comunicarea deciziei o fac în mod limpede, explicând întotdeauna motivația respectivei decizii. Discut împreună cu membrii echipei argumentele deciziei luate, deoarece este important ca toți să înțeleagă mobilul, chiar dacă decizia nu este pe placul nostru. Sunt adepta abordării ‘’partea plină a paharului’’, astfel ca împreună cu echipa să ne concentram pe aceasta. 

TR: Cum încurajați dezvoltarea personală a angajaților în compania pe care o conduceți?

CB: Avem numeroase pârghii prin care urmărim dezvoltarea personală a angajaților. Spre exemplu, avem abonament la o bibliotecă virtuală, dar avem în companie și o micro-bibliotecă cu cărți diverse, de unde fiecare angajat poate împrumuta cărți ‘’din mers’’. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Încurajăm și susținem financiar participarea la cursuri de dezvoltare profesională și personală; din păcate, în ultimii doi ani, cursurile s-au ținut preponderent virtual, fiind cumva diminuat astfel entuziasmul participanților. 

Vom relua, după doi ani de pauză din cauza pandemiei COVID-19, activitățile de team building la care participă toți angajații.

Avem acces, în cadrul grupului SWARCO, din care facem parte, la programe de dezvoltare personală și profesională organizate pentru identificarea și promovarea de talente. Sunt foarte interesante aceste programe, deoarece adună colegi din mai multe țări, iar experiența multiculturală are un impact pozitiv în dezvoltarea personală a colegilor noștri.

Împreună cu echipa de management organizăm anual, undeva aproape de natură, management team retreat. Este un moment dedicat analizei și stabilirii de obiective comune, în care ne perfecționăm comunicarea, prezentarea, acordarea de feedback, în principal colaborarea. Ne-am descoperit vocile și am constatat că ne place să ne auzim, am descoperit că, brusc, din introvertiți putem deveni extrovertiți, momente WOW care sunt puncte de turnură în dezvoltarea personală.

Modul preferat de mine pentru de dezvoltarea personală a angajaților rămâne provocarea lor în diverse proiecte. Ca lider de proiect, angajatul își descoperă calități și veleități latente, iar succesul proiectului duce la creșterea încrederii în sine. În final, angajatul practic înflorește!

TR: Cum se întorc spre companie investițiile (de timp și financiare) în wellbeing-ul angajaților?

CB: Wellbeing-ul angajaților este o abordare complexă și, în opinia mea, obligatorie; vizăm atât confortul mental al angajaților, cât și cel fizic.

Activând în domeniul industriei chimice, condițiile de lucru și sănătatea angajaților sunt prioritare! Astfel, sănătatea și siguranta personalului sunt monitorizate în permanență, pentru prevenția riscurilor profesionale. Desigur, sunt cerințe legale, dar noi investim în echipamente suplimentare de protecție dintre cele mai performante. Pe lângă serviciul de medicină a muncii, avem asigurări medicale private pentru toți angajații, încurajând astfel efectuarea controlului medical preventiv.

Am investit într-adevăr în infrastructură, pentru asigurarea unor condiții de lucru optime, care vizează: ergonometria locului de muncă, lumina, temperatura ambiantă, spații comune moderne, cum ar fi sala de mese și vestiarele. Într-un viitor apropiat avem în plan organizarea unor ateliere de inițiere în tehnica Alexander.

În ceea ce privește confortul mental, putem pleca de la programele de dezvoltare personală și profesională și merge mai departe la programe flexibile de lucru, telemuncă, ajutor social pentru probleme deosebite de sănătate, sprijinirea tinerelor mame, și ajungând la implicarea angajaților în procesul decizional.

Compania noastra are o rată crescută a retenției de personal, având numeroși colegi ce au vechime în companie.

De regulă, indicatorii financiari ai firmei sunt cei care vorbesc despre succesul acesteia, însă atingerea acestora depinde de acțiunea fiecărui membru al echipei! Iar strategiile se realizează cu oameni. Pot astfel să spun că succesul unei companii stă în puterea echipei sale!

În final o să apelez la o analogie inspirată din apicultura:  fagurele este în sine o perfecțiune matematică a cărei formă hexagonală perfectă și repetitivă pare miraculoasă! El este, în fapt, rezultatul muncii calculate, eficiente și sinergice a întregii echipe de albine!

Corina Berekmeri lucrează în domeniul siguranței rutiere, respective al marcajelor rutiere, încă din anul 1995, iar începând cu anul 1997 a ocupat funcții de conducere. În 2007 s-a alăturat grupului austriac de firme SWARCO, iar în prezent este director general la Swarco Vicas din Târgoviște, unde se produc în principal vopsele de marcaj rutier. A participat ca mentor voluntar în proiecte de mentorat organizate de Professional Women Network Romania, precum și în proiectul SWinG Franța, un proiect ambițios de trei ani, ce vizează accesul femeilor ca factori de decizie în organizații sportive. Face parte dintr-un program de voluntariat în care reprezintă Primăria Sectorului 2 în Consiliul de Administrație al unei unități de învățământ din acest sector.

Citește și:

Cristina Uleșan, Director HR Brico Dépôt România: ”O companie este suma oamenilor ei”

Dana Cavaleru, directorul executiv al HR Management Club: ”Pandemia a dus la creșterea alarmantă a incidenței problemelor de sănătate mintală”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Radu Panait, HR&Innovation Director TotalSoft: ”Este esențial ca oamenii să știe că liderii lor sunt capabili să susțină compania în vremuri dificile”

OAMENI THRIVE//

Mirela Iordan, Country Manager Pfizer: ”Nimic nu e dificil dacă ai o minte deschisă”

OAMENI THRIVE//

10 calități necesare unui lider de succes

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.