SELF-IMPROVEMENT//

Copilul meu mănâncă doar în fața ecranului. Ce e de făcut?

Un pediatru cu experiență îți spune cum să-ți ajuți copilul să renunțe la acest obicei care-i afectează sănătatea și dezvoltarea.


În următoarele 3 minute vei afla:

De ce mâncatul în fața ecranului poate încetini dezvoltarea cognitivă. 
– Care sunt consecințele pe termen lung pentru copiii obișnuiți să mănânce în fața ecranelor. 


Dispozitivele electronice au intrat definitiv în viața noastră de zi cu zi, dar impactul folosirii lor asupra celor mici are consecințe deosebit de grave. De exemplu, mulți părinți folosesc ecranele (telefonul mobil, televizorul, tableta etc.) la ora mesei, fie că-și hrănesc copilul sau el mănâncă singur, pentru a facilita întregul proces. Îi înțeleg perfect, pentru că folosirea acestora chiar dă roade! Iar ca părinți, copleșiți de problemele zilnice, de stresul de la serviciu, de treburile gospodărești, suntem tentați adeseori să trișăm și să alegem calea mai ușoară. Cu alte cuvinte, încercăm să ne mai ușurăm viața! (Și nu e nimic de blamat în asta!). Doar că… 

Copilul care plânge încetează să mai plângă.

Copilul care vrea cu tot dinadinsul să coboare de pe scaunul înalt poate rămâne ore în șir „blocat” pe scaun la vederea unui telefon mobil, fără să opună nici cea mai mică rezistență.

Chiar și cel mai „dificil” copil la ora mesei devine acaparat de ecran, astfel încât părintele îi poate băga cu ușurință lingurița cu cereale sau piure de fructe în gură. De o mie de ori mai eficient decât avionul bunicii! Dar ceea ce părintele nu știe este că folosirea ecranului la ora mesei are multe dezavantaje. Iar rezolvarea pe termen scurt a problemei are consecințe nefaste în viitor!

Copilul nu-și mai folosește toate simțurile și, prin urmare, nu poate recunoaște toate caracteristicile alimentelor (gust, textură, culoare).

Cu un ecran în fața ochilor, copilul nu va practica mobilitatea fină și nici coordonarea ochi-mână. În plus, își va pierde senzația de sațietate.

Cu ochii în ecran, copilul nu capătă autonomie, pentru că nu-și folosește mâinile sau tacâmurile pentru a mânca. Comunicarea dintre membrii familiei este pierdută. În plus, această strategie este dificil de aplicat într-un mediu diferit.

Prin utilizarea ecranului, părintele poate determina copilul pe moment ”să fie cooperant”, dar pe fond nu face altceva decât să crească și mai mult numărul și gravitatea problemelor cu care se va confrunta în viitor.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Apetitul copilului nu se diferențiază din cauza utilizării ecranelor.

Copilul care vrea să se dea jos de pe scaun, de îndată ce dispare ecranul, va plânge și va protesta neconsolat. Dacă, de exemplu, se oprește din plâns cu telefonul mobil, va continua să plângă pentru a-l căpăta din nou. Așadar, cum știm când este sătul sau când are cu adevărat o problemă de apetit, dacă sațietatea este camuflată de reacția la ecrane?

Așadar, ce poți face când ai căzut deja, ca părinte, în capcana folosirii ecranelor în timp ce-i dai copilului să mănânce?

  • Transformați mesele în familie într-un moment de conectare autentică. Mâncați aceleași alimente ca cel mic! 
  • Cu copiii mai mici, începeți o discuție în joacă despre gustul și culoarea alimentelor de pe masă, precum și despre modul în care pot folosi tacâmurile. 
  • În cazul copiilor mai mari, ora prânzului poate fi o oportunitate excelentă de a afla despre activitățile zilei și de a conversa relaxat. Mulți adolescenți perpetuează obiceiurile dobândite în copilărie: cu siguranță ai văzut prin cafenele mese cu tineri și toți erau cu ochii-n telefon!
  • Telefonul mobil sau tableta n-au ce căuta în bucătărie sau în sufragerie, în timpul mesei. De asemeni, opriți televizorul. Același lucru este valabil și pentru propriul telefon mobil, desigur. În esență, „provoci” copilul folosindu-l chiar tu de față cu el. Știi cum se spune: puterea exemplului o întrece cu mult pe cea a vorbelor! Nu ceda cu nici un chip și nu i-l oferi atunci când ți-o cere.

Fii hotărât! Micuțul tău poate opune rezistență la început, dar cu cât scoți mai rapid ecranele din rutina voastră de luat masa, cu atât îți va fi mai ușor să-ți atingi scopul! Până la urmă, un părinte trebuie să devină „rău” pentru copilul său, dacă este pentru binele lui!

Citește și:

Cum afectează școala online psihicul adolescenților

Recomandarea Thrive: ”Noua copilărie. Cum să ne creștem copiii în lumea digitală”, Jordan Shapiro

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Au voie părinții să se plângă?

SELF-IMPROVEMENT//

5 motive ca să-i dai copilului tău o alocație lunară

SELF-IMPROVEMENT//

Urania Cremene: ”Mulți dintre copii nu știu efectiv că temele sunt responsabilitatea lor”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.