SELF-IMPROVEMENT//

Conversația: cum facem să conteze

Între deschiderea temperată spre ceilalți și capcana de a-i copleși cu problemele noastre.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce învățăm din comportamentul păsărilor bolnave.
– Ce simbolizează, de fapt, o destăinuire.


Dacă și ție ți se întâmplă să știi ce fac copiii vânzătoarei de la magazinul din colț, felicitări! Nu sunt deloc ironică. Vorbesc cât se poate de serios. În lunile în care orice ieșire din casă echivala cu o mini-vacanță, o prietenă îmi povestea, la telefon, că s-a atașat de vânzătoarea de la magazinul de unde lua pâine și lapte o dată la două zile. De fapt, era singura persoană cu care interacționa direct în afară de soțul ei și de copil. 

Puterea unei conversații care trece de stadiul formal al lui ”ce mai faci” este imensă. Și da, sunt genul de persoană care se oprește să stea de vorbă cu vecinii, dau cu împrumut zahăr sau o ceapă la nevoie și m-am împrietenit cu oameni cu care doar colaboram pe proiecte profesionale. Pentru mine, oamenii pe care îi întâlnesc sunt un fel de noi și noi povești de viață, pe care-mi place să le descopăr, să le aflu, să le integrez și, recunosc, aș fi complet bulversată dacă s-ar da o lege anti stat de povești. 

Natura meseriei sau natura umană?

Când ești jurnalist și interacționezi cu mulți oameni necunoscuți cu care trebuie să te conectezi repede, înveți ușor să reduci la minimum conversația de complezență și să treci la subiect. Însă este un exercițiu care, cred, are mult mai puțin legătură cu natura meseriei și mult mai multă legătură cu natura umană. M-am convins că și cel mai introvert om de pe lume are nevoie de conexiune, doar că o va stabili mai greu și, probabil, va avea de câștigat la capitolul dezamăgiri: cu cât ești mai închis, cu atât ești mai puțin vulnerabil în fața celorlalți

Iar extroverții care își pun viața pe tavă imediat ascund, de multe ori, răni mult mai profunde decât te-ai gândi la prima vedere, dar pe acelea le țin pentru ei. De aceea, îndrăznesc să cred că nimeni nu este 100% extrovert sau introvert. Poate, mai degrabă, timid sau deschis, împăcat cu sine sau încă în lupte interioare profunde. Ceea ce ne unește rămâne, însă, nevoia de conexiune umană, iar pandemia ne-a dovedit cu vârf și-ndesat cât de mult contează inclusiv detaliul de a ști ce mai fac copiii vânzătoarei de la magazinul din colț.

Vulnerabil sau impenetrabil?

În latină, cuvântul vulnere înseamnă ”rană”. A fi vulnerabil, prin urmare, înseamnă să te afli sau să te pui în postura de a putea fi rănit. În lumea păsărilor, de exemplu, este un comportament pe care trebuie să-l eviți cu orice preț. Iubitorii de papagali (printre care mă număr), știu că păsările care se îmbonăvesc amână cât pot de mult să dea semne de boală, pentru a nu părea vulnerabile (în libertate, asta înseamnă că vor fi atacate mai ușor de prădători). În viața în captivitate, acest comportament le reduce drastic șansele de vindecare, pentru că stăpânii ajung la medicul veterinar, de multe ori, abia când boala unei păsări este prea avansată, tocmai pentru că aceasta a ascuns simptomele. Și atunci, între noi, oamenii, cum se întâmplă trecerea de la conversația de umplutură la cea care chiar semifică ceva? Ce ne determină să avem încredere în semenii noștri și ce nevoie ne îndeamnă să facem confesiuni care ne pun în posturi vulnerabile? 

Explică Dana Olariu, psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală: ”Nevoia de conectare este cea care ne face să ieșim din carapace, să trecem peste conversația de umplutură și să ne dezvăluim celorlalți. Avem nevoie să fim văzuți, auziți, înțeleși, cunoscuți, fie că suntem introvertiți sau extravertiți.

Suntem mai fericiți atunci când purtăm conversații mai profunde decât small talk-ul, atunci când vorbim despre teme care ne interesează, care sunt importante pentru noi, atunci când vorbim despre noi, despre ce gândim și despre ceea ce simțim. Dar și small talk-ul are avantajele sale. Este cel care ne ajută să spargem gheața, să stabilim un prim raport cu ceilalți și chiar să testăm terenul, în sensul de a ne face o idee despre interlocutorul nostru și despre posibilitatea unei interacțiuni mai profunde. Însă, în ceea ce privește starea noastră de bine, calitatea bate oricând cantitatea. Câteva minute de conectare autentică, cu interes sincer față de celălalt ne sunt mult mai benefice față de zeci de minute de vorbit nimicuri. Acest lucru este valabil pentru toate relațiile din viața noastră”.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Impenetrabil înseamnă să menții o imagine de dur care nu-ți va folosi, pe termen lung, decât pentru a menține o imagine falsă despre tine, iar efortul mental de a te împăca cu o percepție greșită este intens și te consumă. De cele mai multe ori, oamenii care nu spun nimic despre ei nu riscă să fie judecați, puși la zidul infamiei sau dezamăgiți. Însă reduc drastic și șansa de a fi ajutați la nevoie, sprijiniți sau înțeleși.

Construcția încrederii

Apropo de vecinii cu care-mi place să stau de vorbă: mi s-a întâmplat să mă prefac că vorbesc la telefon doar pentru a mă sustrage unei conversații pe care o intuiesc mult mai lungă decât limita răbdării mele. Între noi fie vorba, când întrebi o persoană ”Ce mai faci?”, intenția nu este să afli cu lux de amănunte ce a făcut în ultimele săptămâni. Sunt două tipuri de ascultare pe care le poți lua în calcul. 

Prima este ascultarea cu sufletul. De regulă, o rezervăm prietenilor și membrilor apropiați din familie. Suferința lor ne afectează personal. Rezonăm cu fiecare cuvânt, ne dorim să găsim soluții, ne vine să dăm sfaturi (fie ele și nesolicitate), ne implicăm, punem în balanță lucruri, acuzăm, simțim un tumult de emoții. 

Însă există și ascultarea empatică: este cea mai interesantă pentru că o poți oferi inclusiv persoanelor de care nu ești foarte apropiat. Cauți să înțelegi problema, ceri detalii (asta arată că-ți pasă!), iar ascultarea este vindecătoare ea însăși atât pentru cel ascultat, cât și pentru cel care ascultă. Este tipul de ascultare cu care poți face ziua mai bună unei vecine în vârstă (care nu are cu cine sta de povești): îi vei face un dar imens, iar tu vei câștiga sentimentul plăcut de a te fi făcut util. 

Comunicarea nu este niciodată unilaterală, chiar dacă nu apuci să spui multe și îi permiți celuilalt să-și descarce sufletul. Dana Olariu spune: ”Putem primi ceva bun dintr-o interacțiune în care mai mult ascultăm decât vorbim. Când oamenii ni se destăinuie, înseamnă că au încredere în noi, că se simt confortabil și în siguranță în compania noastră, ceea ce ne face să ne simțim acceptați, apreciați, să simțim că aparținem. Atunci când îi ascultăm pe ceilalți, putem să ne creăm relații cu ei, căci le arătăm că ne pasă, că nu sunt singuri. A asculta fără să răspundem ne poate ajuta și să nu judecăm, să nu tragem concluzii pripite, să fim mai empatici, punându-ne în pielea celuilalt, să învățăm având acces la idei și informații noi, pe care apoi le putem explora”.

Oportunități incredibile

Da, le vei câștiga și le vei oferi de fiecare dată când vei comunica real. O simplă conversație telefonică pe care am avut-o azi dimineață ar fi putut rămâne un telefon care a rezolvat o colaborare. Însă am ales să răspund la ”ce mai faci?”, investind încredere și autenticitate. Am mărturisit că mi-e teamă de toamnă și de ce va aduce și că mă simt destul de copleșită de situația pe care o trăim. Am aflat că nu sunt singură în povestea asta și că, de fapt, trăirile pe care le-aș fi mascat cu un ”bine, tu?” nu arată că nu m-am adaptat eu la pandemie, ci că trăim cu toții un grad mai mic sau mai mare de anxietate și de epuizare mentală. 

Am construit o comunicare reală mult mai prețioasă decât câteva cuvinte aruncate la repezeală care, poate, ne-ar fi lăsat și pe mine și pe interlocutorul meu cu senzația că suntem singurii oameni din lume care nu fac chiar atât de bine. Ce trigger bun pentru o tură nouă de anxietate! Psihoterapeuta Dana Olariu spune că nu este vorba despre satisfacția de a vedea că nu suferi de unul singur, ci despre normalizarea propriilor emoții: ”Ducem mai ușor emoțiile acceptate și verbalizate, împărtașite. 

Atunci când ne dăm voie să ne deschidem sufletul, ne facem și nouă, și celuilalt, un cadou. Deschidem poarta conectării reale, apropierii empatice, ne dăm șansa de a descoperi lucruri care ne leagă, fie ele opinii, experiențe sau emoții și putem avea surpriza plăcută de a găsi un suflet înrudit, cu care să ne simțim bine și la care să vrem să ne întoarcem. Dacă, din frica respingerii ori judecății, nu ne permitem să ne apropiem de oameni, cu siguranță ne vom apăra de emoțiile negative care pot apărea din interacțiune, dar ne vom priva de momente, experiențe sau chiar relații valoroase”.

Desigur, depinde de fiecare dintre noi ritmul în care câștigăm și oferim încredere celor din jur. Vom avea porția noastră de dezamăgire, numai bună să calibreze mecanismul încrederii. Și vom dezamăgi. Fără discuții! Fie pentru că ne vom repezi să ajutăm, așa cum credem de cuviință, fie pentru că nu vom ști să fim suficient de empatici sau discreți. Și tot de natura noastră interioară ține să facem diferența între deschidere temperată spre ceilalți și capcana de a-i copleși cu problemele noastre. 

Este un mecanism fin, mereu reglabil, după cum completează Dana Olariu: ”Sunt mulți factori de care depinde o conversație reușită și cu sens. Personalitatea, ritmul, experiențele fiecăruia, starea de moment. Uneori vom da greș, vom face gafe, vom fi răniți, vom descărca prea mult și îi vom încărca prea mult pe ceilalți, vom descoperi oameni cu care nu putem crea o legătură sau nu putem avea legătura pe care ne-o dorim. Dar astfel putem învăța. Alteori, însă, vom întâlni oameni care ne vor aduce bucurie, prietenie, alinare, blândețe, înțelegere, o altă perspectivă. Eu zic că merită să riscăm și să încercăm, pentru că uneori vom câștiga”.

3 micropași spre o comunicare cu sens, oferiți de Dana Olariu:

1. Fii atent și la reacțiile nonverbale ale partenerului de conversație! 

Tonul, gesturile și expresiile ne oferă informații: poți să-ți dai seama dacă o persoană nu se simte confortabil, dacă e neliniștită (atunci poți întreba ce nu e în regulă) sau dacă are nevoie de încurajare pentru a continua. Sau dacă pur și simplu nu e interesată de discuție și e cazul să te retragi.

2. Aprobă din cap sau zâmbește. 

Aceste mici gesturi îl asigură pe interlocutorul tău că ești atent la el, că îl asculți.

3. Pune întrebări. 

Te vor ajuta și pe tine să înțelegi mai bine mesajul și îl vor motiva pe partenerul tău de discuție să continue, știind că ești interesat de povestea lui.

Citește și:

Singurătatea, o problemă a timpului nostru?

7 mituri despre renunțare

 

S-ar putea să-ți placă și…

EFICIENȚĂ//

Cum să rămâi creativ în pandemie

SELF-IMPROVEMENT//

Inteligența emoțională: ce este și cum poate fi îmbunătățită

WELLBEING//

Radiografia începutului de izolare: autodezvăluire asumată

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.