SELF-IMPROVEMENT//

Consecințe Vs. Pedepse

Când pedepsim copiii? Când aplicăm consecințe? Există o diferență între ele? Pot copiii observa diferențele?


În următoarele 7 minute vei afla:

– De ce pedepsele erodează încrederea copilului în părinte.
– De ce aplicarea consecințelor este mai eficientă decât pedepsele.


În practica mea de fiecare zi, cel mai des părinții mă întreabă dacă au procedat corect cu copilul în anumite situații. Aceste întrebări și nevoi sunt însoțite de sentimente de vină, rușine, teamă, îngrijorare etc. 

Cele mai multe semne de întrebare sunt legate de pedeapsa sau consecința unui comportament. 

Când știm că nu am pedepsit? Când ne dăm seama că o consecință este corectă?

Ce sunt pedepsele?

Literatura de specialitate ne spune clar că pedepsele sunt spontane, directe, au legătură cel mai adesea cu copilul, nicidecum cu un comportament al copilului (copilul mă lovește peste față, eu îl ameninț că nu-i mai cumpăr nicio jucărie), sunt necunoscute de copil, de cele mai multe ori sunt nerespectate de părinți și ceea ce e cel mai grav, erodează încrederea copilului în părinte

De ce pedepsesc părinții?

  • Pedepsele sunt simplu și ușor de aplicat;
  • Fac ceea ce și ei au primit când erau copii;
  • Faci rău, primești rău. E o plata firească de „justiție karmică”.
  • Nu mai au idei alternative de educare/ disciplină;

Dar, ar trebui să nu uităm următoarele aspecte:

  • Pedeapsa are rezultate rapide, dar pe termen scurt;
  • Pedeapsa provoacă suferință indiferent de natura ei (fizică, verbală, emoțională);
  • Pedeapsa nu-l învață pe copil autocontrolul și nici autoresponsabilizarea;
  • Nu în ultimul rând, în momentul respectiv, părinții care pedepsesc se simt puternici (Copilul meu nu este egal cu mine);
  • Pedeapsa îl anunță pe copil ce să nu facă, ce i se ia, ce i se retrage, dar niciodată nu-l anunță ce are voie să facă în continuare!

În același timp, psihologii (Daniels, 2007) susțin că deși o pedeapsă oprește comportamentul nedorit, adesea un alt comportament îi va lua locul. De exemplu, îi spunem copilului: „nu ai voie să pictezi pereții”, dar copilul va picta mobila. Copilul respectă pedeapsa? Da. 

Un alt concept la care specialiștii ne atrag atenția este cel legat de puterea obișnuinței – oamenii se pot obișnui cu aproape orice situație. Copiii se obișnuiesc cu pedepsele? Da. La început, pedepsele par eficiente. Poate încă o dată se întâmplă ce ne dorim. Dar, a zecea oară deja copilul nu mai este afectat de o pedeapsă. Ce fac cei mai mulți părinți în această situație? Caută o pedeapsă mai intensă. 

Alt aspect important – copiii învață prin imitare. Învață că, atunci când nu reușesc să-și controleze emoțiile sau nu sunt luați în seamă,  țipă, amenință, chiar și lovesc.

Exemple de pedeapsă (pedeapsa nu are legătură cu comportamentul copilului):

A. nu se îmbracă dimineața pentru a merge la grădiniță. Mama îi interzice accesul la televizor două zile. 

B. nu strânge jucăriile. Părintele furios strânge jucăriile singur și nu îi da tableta cinci zile. 

Am dat aceste exemple, pentru că eu mă întâlnesc cu aceste pedepse în cabinet. Micii mei pacienți de la 3 la 15 ani sunt pedepsiți cu privarea de gadget-uri. 

Dacă A. nu se mai uită la desene dimineața, se va îmbrăca singur pentru grădiniță?

Dacă B. nu s-a jucat pe tableta, oare va strânge jucăriile?

O zi sau două e posibil să o facă, dar la nesfârșit nu o va face. 

Televizorul dimineața, strânsul jucăriilor, mâncatul la masă ar trebui să fie reguli explicate și aplicate în fiecare zi, nu doar într-o zi când noi, adulții foarte grăbiți și ocupați avem o zi cu mai multe sarcini decât de obicei! Și aceste reguli sunt puse încă de când copilul are capacitatea de a înțelege și de a le putea pune în practică. 

De exemplu, la doi ani, mama îmbracă copilul, dar indicat ar fi să-l îmbrace fără televizor. Evident că la 5 ani copilul se va uita la televizor, nu se va îmbrăca singur. Exemplele pot continua!

Ce sunt consecințele? Sunt alternativa pedepselor?

În lumea reală totul are o consecințe naturală. Dacă vei întârzia în fiecare zi la serviciu, șeful tău îți va da un avertisment și apoi te va concedia. Nu achităm factura la electricitate, într-o lună sau două, ni se taie curentul electric. Toate acestea sunt consecințe naturale și logice ale realității noastre. 

Consecințele sunt naturale. Vin ca și acțiuni/ fapte/ situații naturale după ce se/nu se întâmplă ceva din ce se întâmplă de regulă în realitatea noastră. De exemplu, nu mănânci, rămâi nemâncat. Nu-ți pui geaca pe tine, îți va fi frig. Nu înveți pentru un examen, nu promovezi. Aceste consecințe sunt firești și logice și nu trebuie pre-gândite. Copiii învață cel mai mult din lumea reală, din propriile experiențe, din respectarea sau nerespectarea unor reguli/ limite. 

Din punctul meu de vedere, consecințele pot fi înțelese de copii dacă familia are niște reguli clare și o rutină pe care o respectă și o aplică. De exemplu, dacă azi mâncăm la masă, dar mâine mâncăm pe canapea și peste două zile mâncăm plimbându-ne prin casă, copilul nu are nicio regulă clară despre ora mesei sau despre locul în care luăm masă, așa că nu-i putem cere să respecte ora și locul  mesei. 

Rudolf Dreikurs, psihiatru și educator austriac care a dezvoltat sistemul psihologiei individuale a psihologului Alfred Adler și stimularea comportamentului de cooperare al copilului fără pedeapsă sau recompensă, susține că atunci când părintele își atenționează copilul în legătură cu comportamentele nepotrivite, nu-l previne și în legătură cu consecințele neplăcute care ar putea urma. 

Specialiștii susțin că fiecare copil trebuie să știe consecințele pe care un comportament le are. Adultul nu „inventează” pe loc o consecință pentru că nu mai are alte idei. Este important să se înțeleagă că o consecință este o relație de tip cauză – efect, și nu un eveniment-surpriză care îl bulversează, îi creează anxietate, îl surprinde pe copil. În același timp, copilul are șansa  și libertatea să nu ajungă în situația în care să fie pusă în acțiune consecința: „pentru a putea merge în parc cât mai repede, te rog să strângi jucăriile, altfel vom sta mai puțin în parc pentru că ajungem mai târziu ca de obicei. Tu alegi în acest moment cât stăm în parc.”

 Consecințele trebuie întotdeauna să aibă legătură cu comportamentul nedorit, astfel deosebim o consecință de o pedeapsă. Nu îi iau telefonul o săptămâna adolescentului meu pentru că el nu a luat nota 9 la matematică, ci în fiecare zi, jumătate de oră îmi propun să-l ajut, să văd unde are nevoie de ajutor, dacă are nevoie de ajutor și de ce n-a luat nota aceasta pe care eu, adultul, mi-o doream. Telefonul nu are legătură directă cu nota lui la matematică. 

Consecințele nu trebuie să aibă efecte negative colaterale. Copilul nu se încălță, eu îl duc la grădiniță desculț. Copilul nu se spală, eu îl duc murdar la grădiniță. Copilul nu se îmbracă, îl duc la școală dezbrăcat (aceste consecințe pot avea efecte drastice asupra stimei de sine a copilului pe termen lung). 

Cum setam reguli și aplicăm consecințe?

Mai jos, las câteva modalități prin care părinții, dar și adulții care lucrează cu copiii pot utiliza reguli și limite sănătoase:

  • Regulile sunt stabilite astfel încât copiii să învețe să trăiască în cooperare cu ceilalți copii, dar și cu adulții din jurul lor. 
  • Regulile și limitele îi ajută pe copii să distingă ce este potrivit și ce nu este potrivit în diverse situații și automat să se protejeze.
  • Copiii crescuți fără limite au, adesea, dificultăți de adaptare socială și probleme de comportament.
  • Consolidăm comportamentele dorite (Rudolf Dreikurs, “Cum să crești copii fericiți”. Editura Institutul de Psihologie și Psihoterapie Adleriană. București, 2011).
  •   Îmi place să spun că e important să-i „prindem pe copii în cele mai bune momente” și să le arătăm că i-am prins: „ufff, ce mare noroc am avut că m-ai ajutat să strâng tot coșul acesta de legume. Mulțumesc! Mi-ai fost de mare ajutor! Ce zici de o îmbrățișare uriașă?”
  • Evităm să râdem, discutăm, amenințăm fără consecințe. Uneori, astfel putem încuraja comportamentele nedorite.
  • Ignorăm un comportament lipsit de importanță și irelevant (nu își ține mânuțele pe masă când explicați ce urmează să lucreze; se joacă cu șuvițele de par).
  • Aplicăm regulile în mod consecvent, nu doar când avem zile bune. Regulile sunt reguli întotdeauna și pentru copii și pentru adulți. 
  • Prioritizăm regulile: acordăm atenție sporită siguranței copilului și mai apoi comportamentului care dăunează oamenilor (de exemplu, lovit) și pe urmă ne axăm pe comportamente precum țipete, plâns, tăvălit. Luăm două-trei reguli pentru început.
  • Stabilim limite și reguli rezonabile și consecvente. Consecințele trebuie să fie realiste. Nu putem să îi spunem unui copil „nu mai ai voie desene animate o luna de zile”.
  • Cunoașteți și acceptați comportamentele adecvate vârstei. O cană cu apă poate fi răsturnată de un copil mic, fără a fi o sfidare, dar refuzul pelerinei când afară plouă după avertismente repetate, este clar un comportament de control.
  • Consecințele sunt imediat după comportamentul nedorit, nu peste trei zile.
  • Nu trebuie să uităm că abuzul verbal este la fel de dăunător pentru un copil precum abuzul fizic (nu lovim copilul, dar strigăm la el și îi adresăm cuvinte urâte).
  • Întotdeauna suntem la nivelul copilului, îi câștigăm contactul vizual și implicit atenția, nu ținem prelegeri motivaționale, ci îi transmitem clar un mesaj scurt și cu multă blândețe și fermitate .
  • Învățăm să ne controlăm limbajul corpului – nu suntem furioși, nu ne schimbăm tonul vocii, nu bruscăm copilul etc.
  • Noi, adulții, suntem consecvenți. 

Citește și:

Cum ne învățăm copiii să-și comunice corect nevoile

Au voie părinții să se plângă?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 motive ca să-i dai copilului tău o alocație lunară

EFICIENȚĂ//

Avantajele programului de lucru flexibil pentru părinți

SELF-IMPROVEMENT//

Cum să tratezi personajele toxice din social media

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.