OAMENI THRIVE//

Cele mai noi emisiuni Thrive Global pentru Magic TV

În iulie continuăm emisiunile marca Thrive: le poți vedea pe Magic TV și pe canalul de YouTube Magic FM.

Dacă v-ați familiarizat deja cu emisiunile noastre ”Adevăr sau… întâmplare” și ”Good vibes, good coffee”, luna iulie începe cu vești bune: chiar pe întâi a debutat cel mai nou format marca Thrive: ”Spune pe bune”, o conversație animată, plină de informații, dar și de umor, între Liana Stanciu, Mr. Curious și medicul neurolog Mihai Radu Ionescu.

Spune pe bune 

Cum și cât dormim? Care sunt diferențele între calitatea somnului și durata somnului? Dormim o treime din timpul unei vieți sau ar fi mai corect să spunem că, în zilele noastre, omul modern își petrece doar un sfert din durata vieții dormind? Ce înseamnă un somn bun și odihnitor? Este același lucru cu un somn suficient? Ce este somnul REM? Știai că arhitectura somnului se schimbă pe parcursul vieții în funcție de vârstă? Care sunt efectele lipsei de somn? Dar ale cafelei și alcoolului asupra somnului nostru? Cât de mult apasă obligațiile sociale asupra odihnei noastre? Și care este importanța unei rutine și unei igiene corespunzătoare de somn? La toate acestea întrebări, puse de Liana Stanciu și Mr. Curious, a răspuns medicul neurolog Mihai Radu Ionescu. Care ne-a dat și niște sfaturi importante, dar ușor de urmat pentru a ne bucura de un somn de calitate: să evităm lumina, căldura excesivă în dormitoare și expunerea la ecrane. Plus informații despre ceasul biologic, nevoia de somn, melatonină și somnifere.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți urmări emisiunea ”Spune pe bune” despre somn și miturile care îl înconjoară pe canalul de YouTube Magic FM:

Ne revedem miercurea viitoare, pe 8 iulie, de la ora 11 pe Magic TV, și în reluare, în aceeași zi, de la ora 18.00, cu chef Adrian Hădean și o temă la fel de provocatoare: care este legătura dintre dragoste, fericire și mâncare? Sau, cu alte cuvinte, există o dietă fericirii?

Adevăr sau… întâmplare

Luni, la ”Adevăr sau… întâmplare”, invitata noastră a fost Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută în online ca Prințesa urbană, blogger de parenting și scriitoare. Am dezbătut alături de ea câteva mituri despre citit. Oamenii care citesc sunt introvertiți sau solitari? Ioana a desființat acest mit, împărtășindu-ne că oamenii care citesc regulat, în fiecare zi sau o dată la câteva zile, sunt de fapt ”foarte empatici și… simpatici”. Cum ne ajută cărțile de ficțiune? Avem sau nu timp de citit? Este lectura o activitate care ne solicită sau care ne relaxează? Romanele polițiste și cele de dragoste sunt sau nu lecturi adevărate? Există o listă a cărților care trebuie citite într-o viață? De ce-și pierd copiii răbdarea când le citim și de ce vor să le citim mereu aceeași poveste? Care este rolul mamei vitrege din basme? Există basme nerecomandate pentru anumite vârste? Cum acționează poveștile la nivel terapeutic? Câte întrebări, atâtea răspunsuri și tot atâtea mituri deslușite pe înțelesul oricui.

Dacă ați ratat emisiunea ”Adevăr sau… întâmplare”, o puteți urmări pe Ioana Chicet-Macoveiciuc pe canalul de YouTube Magic FM:

Ne revedem luni, pe 6 iulie, de la ora 11, și în reluare de la ora 18.00 pe Magic TV, alături de invitata noastră, psiholoaga Roxana Grigorean, care va desființa miturile despre burnout și eficiența muncii!  

Good vibes, good coffee

Invitatul lui George Vintilă de la emisiunea ”Good vibes, good coffee” din această săptămână a fost Zoli Toth: muzician, activist ecologist și profesor de percuție, care ne-a vorbit despre emoții, voluntariat și militantism, despre proiectele ecologiste alături de Green Peace, Lets do it, Romania!, despre muzică și proiecte artistice, despre surse de inspirație și lumea care ne înconjoară. Născut la Timișoara într-o familie de muzicieni, Zoli Toth are la activ 20 de ani de studii și o carieră muzicală începută la balurile de boboci ale liceenilor din orașul natal și continuată pe cele mai importante scene din țară, în compania colegilor din trupa Sistem și a instrumentelor inedite de percuție. Provocat de George Vintilă, Zoli Toth și-a amintit cu mult umor cum a repetat într-o sinagogă dezafectată, cum a făcut rost de primele butoaie pe care le-a adus pe scenă pe post de instrumente și a răspuns unor întrebări fulger, despre muzică și preferințe de tot felul. 

Dacă vrei să-ți savurezi cafeaua în compania lui George Vintilă și a lui Zoli Toth, urmărește emisiunea ”Good vibes, good coffee” pe canalul de YouTube Magic FM.

Ne revedem la o cafea bună și o conversație pe măsură miercurea viitoare, pe 8 iulie, de la ora 11, și în reluare de la ora 18.00, alături de Victor Miron, inițiatorul campaniei ”Cu cărțile pe față”.

Și tot săptămâna viitoare fiți pe recepție joi, 9 iulie, de la ora 11: vom lansa atunci emisiunea ”Punct și de la capăt”, care prezintă poveștile unor oameni ce au dobândit un alt tip de succes decât cel acceptat în mod convențional, începând de la zero într-un domeniu cu totul nou. Primul nostru invitat este Valeriu Nicolae, fondator Casa Bună, care după ce a studiat să devină inginer, a făcut un master în diplomație și a cochetat cu politica, a decis că locul său este în altă parte: de exemplu, alături de copiii săraci din Ferentari, cărora le schimbă destinul. 

Urmăriți-ne, așadar, începând de luni pe Magic TV și pe canalul de YouTube Magic FM! Vă promitem emisiuni una și una și invitați care au cele mai interesante răspunsuri la cele mai inedite întrebări!

Citește și:

Thrive for Magic TV: 4 noi emisiuni TV marca Thrive Global

Thrive Global se vede și la TV

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

O vară magică alături de emisiunile Thrive

Thrive Global Romania TV Show Promo
WELLBEING//

Thrive Global se vede și la TV

WELLBEING//

Thrive for Magic TV: 4 noi emisiuni TV marca Thrive Global

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.