MISIUNE//

Cele 4 adevăruri nobile propuse de Buddha

Atât timp cât crezi și simţi că ești conţinutul unui sac de piele și nimic mai mult, nu ai cum să renunţi la egocentrism.


În următoarele 7 minute vei afla:

– De ce singurul lucru cu adevărat important la budism este experienţa trezirii.
– Ce este „tăcerea nobilă“ sau „tunetul tăcerii“.


Mulţi oameni au impresia că budismul este hinduism dezgolit pentru export. Hinduismul nu este doar o religie, este o întreagă cultură – un sistem legal și social care include totul, de la reguli de comportament la locuinţe, alimente și artă. Hindușii nu fac diferenţa între religie și toate celelalte domenii – religia nu este un departament al vieţii. Și când religia și cultura sunt inseparabile, este foarte greu să exporţi aspectul cultural, pentru că intră în contradicţie cu tradiţiile, manierele și obiceiurile împământenite ale altor popoare. Și atunci care sunt aspectele esenţiale ale hinduismului care pot fi exportate?

Când afli cât de cât răspunsul la această întrebare, obţii budismul.

Esenţa hinduismului nu este doctrina sau disciplina, este moksha – eliberarea. Descoperi că, la un anumit nivel, ești o iluzie, în timp ce la alt nivel ești ceea ce se numește sine – unicul sine care reprezintă tot ceea ce există. Și universul este sinele care se joacă de‑a v‑aţi ascunselea mereu și mereu. Când se ascunde, o face atât de bine, încât se preface că este noi toţi și toate lucrurile existente, doar că noi nu știm acest lucru, pentru că sinele se joacă de‑a ascunselea. Dar când vine vremea găsitului, el ia drumul yoga, și urmând această cale, se trezește și vălul cade de pe ochi.

În mod similar, singurul lucru cu adevărat important la budism este experienţa trezirii. Buddha este un titlu, nu un nume. Provine din rădăcina sanscrită bud, care poate însemna „a ști“, deși un sens mai potrivit ar fi „a se trezi“. Din această rădăcină se formează bodhi – starea de trezire – și prin urmare Buddha înseamnă „cel trezit“. Iar cel pe care îl numim Buddha este doar unul dintr‑o multitudine, pentru că budiștii sunt absolut convinși că lumea noastră este doar una printre alte miliarde și că diverșii Buddha apar și dispar în toate lumile existente. Cu toate acestea, din când în când apare în lume ceea ce noi numim un mare Buddha – un Buddha foarte important.

Așadar, memorabilul Buddha din lumea noastră – Gautama – a fost unul dintre acești Buddha importanţi. Se spune că a fost fiul unui prinţ care a domnit peste o parte din Nepal în jurul anului 600 î.H. Probabil că mulţi cunosc povestea vieţii sale, ideea însă este că în vechea Indie, când un om era numit Buddha – „marele“ Buddha –, titulatura avea o încărcătură foarte solemnă. Iar Buddha este considerat superior tuturor divinităţilor și îngerilor, pentru că astfel de fiinţe exaltate sunt încă prinse în cercul devenirii, sunt încă prinse în lanţurile karmei. Fiinţele acestea sunt încă prinse în vârtejul existenţei, viaţă după viaţă după viaţă, pentru că încă sunt însetate de existenţă – sau, ca să ne exprimăm în termeni hinduși, sinele încă se joacă și pretinde că nu este el însuși.

Iată experienţa de trezire a lui Buddha: după șapte ani de ascetism extrem – post, stat întins pe un pat de cuie, dormit pe bolovani zdrobiţi și așa mai departe –, după toate practicile diferite de reprimare a  egocentrismului, ca să se detașeze și să-și anihileze dorinţa de viaţă, și‑a dat seama că totul este inutil.  Într‑o zi, Gautama și‑a încălcat disciplina și a acceptat un bol cu lapte de la o fată care avea grijă de vite. Și dintr‑odată – pradă unei extraordinare relaxări – s‑a dus și s‑a așezat sub un copac și a înţeles că tot ceea ce făcuse până atunci fusese incorect. Din coadă de câine sită de mătase nu se poate face. Și oricât te‑ai strădui, nu poţi să faci un om care se crede a fi un eu să devină cu adevărat lipsit de egoism. Atât timp cât crezi și simţi că ești conţinutul unui sac de piele și nimic mai mult, nu ai cum să renunţi la egolatrie.

Ei bine, ai posibilitatea să imiţi lipsa de egocentrism. Poţi să experimentezi tot felul de forme extrem de rafinate de altruism, dar faptele tale bune continuă să te ţină înlănţuit de roata vieţii, la fel cum oamenii răi sunt evident înlănţuiţi de faptele lor rele. Lucrul acesta se manifestă în multe forme – de la oameni mândri spiritual, care cred că deţin adevărata și unica învăţătură, la cei care pretind că sunt cei mai toleranţi și îngăduitori, atitudine care se traduce prin „sunt mai tolerant și mai îngăduitor decât toţi ceilalţi“.

Fiinţa egocentrică este mereu prinsă în propria‑i capcană.

Buddha a văzut că toate exerciţiile yoga și practicile ascetice nu au fost decât o metodă de a se elibera din capcană, ca să-și salveze pielea și să găsească liniște interioară. Ei bine, și‑a dat seama că lucrul acesta este imposibil, pentru că motivaţia care a stat la baza încercărilor sale a distrus întregul proces. Buddha a descoperit că singura capcană din care trebuie să se elibereze este propria lui persoană – capcana și cel prins în capcană sunt unul și același. Și odată ce vei înţelege și tu acest lucru, nu va mai exista nicio  capcană.

În urma acestei experienţe, Buddha a formulat ceea ce el a numit dharma – metoda lui. Și  este esenţial să ţinem minte că metoda budistă este dialectică. Asta înseamnă că Buddha nu a propovăduit o doctrină în sensul în care o fac creștinismul, iudaismul sau islamismul. Budismul este numai conversaţie, și ceea ce cred mai toţi oamenii că reprezintă învăţăturile sale fundamentale sunt de fapt doar primele replici ale dialogului. Buddha și‑a formulat tehnicile  în  așa  fel  încât  să  fie foarte ușor de memorat – toate scrierile budiste abundă în  trucuri  mnemonice. Ideile sunt numerotate astfel încât  să  fie  ușor  de  reţinut. 

Așadar,  Buddha a propus Cele Patru Adevăruri  Nobile:  dukkha,  trishna,  nirvana și marga.

1. Adevărul nobil dukkha

Principala lui grijă a fost primul – dukkha  –,  care  înseamnă „suferinţă, durere, frustrare și boală cronică“. Prin urmare, problema cu dukkha este că suferim, nu vrem să suferim și vrem să găsim pe cineva sau ceva care să ne  rezolve problema. Așa că Buddha a arătat că nu există nimic în lume – în lumea materială, psihică sau  spirituală – de care să te poţi agăţa ca să fii în siguranţă.

Nimic. Și nu numai că nu există nimic de care să te agăţi, dar nu exiști nici „tu“ ca să te poţi ajuta singur – aceasta este învăţătura anat‑man sau lipsa sinelui. Cu alte cuvinte, toată sforţarea noastră de a ne apuca strâns de viaţă este ca o mână care încearcă iluzoriu să cuprindă fumul în pumn. Și dacă accepţi ideea și înţelegi că este adevărată, nu mai trebuie să îţi spună nimeni că nu ar trebui să te mai ţii strâns. Iată că budismul nu este esenţialmente moralist. Moraliștii le spun oamenilor că ar trebui să fie  altruiști, când ei încă simt că sunt doar euri, așa că eforturile moraliștilor sunt mereu și invariabil inutile. Nu fac altceva decât să ascundă mizeria sub covor.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


2. Adevărul nobil trishna

Al doilea dintre cele Patru Adevăruri Nobile se referă la originea suferinţei – trishna. Cuvântul are legătură cu englezescul thirst și este tradus de obicei ca dorinţă, poftă, agăţare, apucare sau – ca să folosim un termen modern din psihologie – blocare. Spre exemplu, când cineva este blocat, stă în cumpănă, ezită și nu  știe ce să facă înseamnă că  este – în cel mai strict sens budist – „atașat“. Este blocat. Dar un Buddha nu rămâne blocat – el nu poate fi tulburat. La fel ca apa, Buddha plutește neîncetat și chiar dacă vrei să oprești apa înălţând un dig, apa se umflă și crește tot mai mult până ce inundă digul. Ei bine, Buddha a spus că dukkha vine din trishna – suferim pentru că ne agăţăm de lume. Și ne agăţăm de lume pentru că nu ne dăm seama că lumea este anitya – adică efemeră – și anatman. Așa că încearcă să nu te mai ţii strâns.

Apare însă o problemă. Un discipol care începe un astfel de dialog cu Buddha va face diverse eforturi să renunţe la dorinţe, dar descoperă destul de repede că își dorește să nu își mai dorească. Și când se duce să discute această problemă cu maestrul, acesta îi spune: „Pur și simplu, încearcă să renunţi cât mai mult posibil să îţi dorești. Nu trece dincolo de limita de care ești capabil.“ Așa se ajunge la Calea de Mijloc în budism. Se află la distanță egală între extremele practicilor ascetice și căutarea de plăceri, dar este și calea de mijloc într‑o accepţiune mai subtilă. Adică să nu îţi dorești să renunţi la mai multe dorinţe decât poţi și, dacă asta este o  problemă pentru tine, atunci nu îţi dori să reușești să renunţi la mai multe dorinţe decât poţi. Înţelegi care este ideea? Ori de câte ori un discipol revine la calea de mijloc, el iese dintr‑o situaţie extremă.

3. Adevărul nobil nirvana

Cel  de‑al  treilea  Adevăr  este  nirvana – scopul budismului. Este  starea  de  eliberare care corespunde  trăirii hinduse numite moksha. Nirvana provine din rădăcina nivritti și înseamnă „a sufla“. Unii oameni sunt de părere că termenul se referă la stingerea flăcării dorinţei, dar eu cred că înseamnă „a respira“. În cultura indiană, prana – respiraţie – este principiul vieţii. Nu poţi să îți ţii respiraţia și să rămâi în viaţă și devine extrem de inconfortabil să îți petreci tot timpul agăţându‑te de viaţă. Dacă te agăţi de viaţă, o pierzi. Și care mai este atunci scopul supravieţuirii – la ce bun să continui să trăiești – dacă viaţa este un chin? Dar  exact asta fac oamenii: depun un efort incredibil să menţină un anumit standard de viaţă, lucru care generează o mulţime de probleme. Îţi iei o casă frumoasă în suburbii și primul lucru pe care îl faci este să plantezi un gazon drăguţ, apoi trebuie să ieși afară și să tunzi nenorocita aia de iarbă tot timpul, să cumperi unelte și mașinării scumpe și, până să îţi dai seama ce se întâmplă, ești băgat până în gât în ipoteci și nu îţi mai arde să ieși în grădină și să te bucuri. Îţi petreci tot timpul făcând bani și plătind facturi – o mare tâmpenie! Așadar, nirvana înseamnă renunţare – respiraţie. Vezi tu, nirvana nu înseamnă anihilare. Fiecare respiraţie atrage după sine o nouă inspiraţie. Nirvana nu înseamnă să dispari într‑un soi de vid oarecare – este starea în care renunţi. Nirvana este o stare de conștientizare – starea în care exiști aici și acum în această viaţă.

4. Adevărul nobil marga

În  sfârșit, ajungem la cel mai complicat  dintre  cele Patru Adevăruri Nobile – marga. În sanscrită, cuvân‑ tul înseamnă „cale“ și este faimoasă învăţătura lui Buddha prin care se poate obţine nirvana prin nobila cărare octuplă. Este ușor să uiţi toţi cei opt pași, așa că încearcă doar să ţii minte că această cale cu opt ramuri cuprinde  trei  diviziuni: drishti, sila și smriti. Adică „înţelegere“, „conduită“ și „meditaţie“. Și fiecare dintre aceste trei diviziuni este precedată de cuvântul samyak, care se traduce de obicei prin „corect“ – așadar, înţelegerea corectă, conduita corectă, meditaţia corectă. Doar că traducerea aceasta este foarte proastă. Samyak poate să însemne „corect“ în anumite contexte, dar mai are și alte sensuri, printre care „complet“, „total“, „atotcuprinzător“ și „calea  moderată“ – cu alte cuvinte, centrul punctului de echilibru. Așa că dacă folosim această a doua traducere, înţelegem că Buddha ne‑a învăţat să abordăm lucrurile pe calea moderată, calea moderată de înţelegere, calea moderată de vorbire și așa mai departe.

Ideea de mai sus este evidentă mai ales când vine vorba despre  ideile budiste de comportament – sau  despre conduită. Budiștii din toată lumea – călugări și mireni – făgăduiesc să respecte pancha sila: cele cinci precepte. Acestea însă nu sunt precepte în ideea de porunci, pentru că budismul nu oferă vreun soi de lege morală emisă de un legiuitor cosmic. Motivul pentru care îţi asumi aceste precepte – să nu ucizi, să nu furi, să nu fii desfrânat, să nu minţi și să nu juri strâmb, să nu bei – nu este unul sentimental. Ele nu te transformă într‑o persoană bună. Motivul pentru care ne abţinem de la aceste comportamente este că sprijină eliberarea. Dacă te apuci să omori oameni, îţi faci dușmani și ești nevoit să te aperi în permanenţă; dacă începi să furi, o să aduni o grămadă de lucruri și iar îţi faci dușmani; dacă dai frâu liber impulsurilor sexuale, o să consumi o groază de timp în plăceri personale; dacă minţi, o să te pierzi în prea multe cuvinte serioase; și dacă te îmbeţi, o să vezi totul prin ceaţă, lucru care nu prea poate fi catalogat drept trezire. Cu alte cuvinte, preceptele sunt foarte practice.

Urmează apoi smriti sau samadhi – meditaţia. Cuvântul mai semnifică și amintire, memorie sau înclinaţia spre prezent, ceea ce este amuzant – același cuvânt poate să însemne în același timp amintire și înclinaţie spre prezent. Înseamnă să ai o prezenţă de spirit completă. Există o meditaţie minunată pe care o practică budiștii sudici și pe care eu o numesc Casa în care Jack a Construit Meditaţia. Mergi și îţi spui „acum ridic piciorul, acum ridic piciorul“ și apoi îţi spui „acum percep că ridic piciorul“ și apoi „am tendinţa să percep  seazaţia că ridic piciorul“ și, în sfârșit, „conștientizez tendinţa de a percepe senzaţia că ridic  piciorul“. Așadar, orice ai face, știi că faci acel lucru – ești conștient de tine. Sigur că ideea este înșelătoare – nu este ușor de pus în practică. Și vei descoperi că sunt atâtea lucruri de care trebuie să fii conștient în fiecare clipă și că, orice ai face, în cel mai bun caz nu poţi să te rezumi decât la unul sau două dintre ele. 

Și când practici această meditaţie, descoperi că nu există nicio modalitate să îţi pierzi concentrarea – toate gândurile sunt în prezent și din prezent. Când descoperi acest fapt, te apropii de samadhi. Sectele budiste și hinduse au păreri diferite în ceea ce privește semnificaţia samadhi. Unii cred că este o transă, alţii o numesc o stare de conștientizare fără conţinut – adică să știi fără să ai un obiect al cunoașterii – unii spun că este unificarea cunoscătorului cu cunoașterea. Dar în accepţiunea lui Buddha, samadhi este poarta spre nirvana – este starea în care iluzia eului ca obiect separat se dezintegrează.

Apoi mai există drishti – calea moderată de înţelegere. În esenţă, anatman se aplică în budism nu doar la eul individual, ci și la noţiunea potrivit căreia există un sine în univers. Din această cauză, oamenii cred în  general că budismul este ateist, și așa și este – depinde ce înţelegi prin „ateism“. Ateismul obișnuit neagă în mod clar existenţa oricărui Dumnezeu. Ei bine, budismul nu face același lucru. Budismul nu neagă  Sinele cu S mare – marele atman sau toate celelalte. Budismul susţine că dacă emiţi concepţii și doctrine  despre aceste lucruri, ai șanse să te atașezi de ele, drept urmare vei începe să crezi, în loc „să știi“. Ține minte că există o zicală în Zen: „Budismul este un deget care arată spre lună – nu confundaţi degetul cu luna.“ Și așa cum spunem noi, cei din Occident: „Ideea de Dumnezeu este un deget care arată spre Dumnezeu.“ Doar că majoritatea oamenilor nu urmează direcţia degetului, ci îl ţin în gură și îl sug ca să se liniștească.

Buddha a tăiat degetul și a subminat toate convingerile metafizice. Există mai multe dialoguri în scripturile pali, în care oamenii încearcă să îl încolţească pe Buddha într‑o poziţie metafizică: „Lumea este eternă?“ Buddha nu răspunde. „Lumea nu este eternă?“ Buddha nu răspunde. „Lumea este și eternă, și efemeră?“ Nimic.

„Lumea nu este nici eternă, nici efemeră?“ Tot nimic. Pe tot parcursul interogării, Buddha păstrează ceea ce se numește „tăcerea nobilă“ sau „tunetul tăcerii“, pentru că tăcerea lui nu este un vid. Este o fereastră deschisă prin care putem să vedem – nu concepţii, idei sau convingeri, ci adevărul căutat. Dacă vezi ceea  ce este sub ochii tăi, îţi clădești o imagine și un idol și induci oamenii în eroare. Așa că este mai bine să distrugi credinţele oamenilor decât să le oferi convingeri. Știu că este dureros, dar este adevărat. Așa se sparge și coaja oului ca să poată ieși puiul.

De aceea, în budism adevărul nu este spus direct, ci sugerat sau indicat sub formă de dialog. Este o metodă de schimburi mutuale între maestru și discipol, în care învăţătorul demontează tot timpul himerele elevului. Despre asta este vorba. Și tocmai din cauza asta, budismul a suferit transformări de‑a lungul timpului – se dezvoltă și crește odată cu interpretările pe care le dau oamenii sfaturilor lui Buddha. Oamenii descoperă tot felul de lucruri noi – explorează  mintea și toate șiretlicurile ei. Apoi discută despre aceste lucruri și îi învaţă și pe alţii. Așa că orice idee pe care o poţi trasa înapoi la învăţăturile originale, primare ale lui Buddha, este înșelătoare – nu trasezi drumul „înapoi“ spre Buddha, spre Buddha poţi doar „să te îndrepţi“.

La fel ca o ghindă, budismul este o tradiţie vie care crește mereu. După ce copacul începe să crească, nu mai încerci să revii la ghinda originală – apuci o ghindă complet nouă, care devine astfel sămânţa unui alt copac.

Fragment din cartea Cum să-ți pierzi mințile și să devii înțelept de Alan Watts, publicată la editura Curtea Veche în 2021.

S-ar putea să-ți placă și…

MISIUNE//

Ghidul Thrive: cum să prosperi dăruind

MISIUNE//

Recomandarea Thrive: O viață minunată, Frank Martella

MISIUNE//

Cum arată perspectiva stoică asupra dragostei și recunoștinței

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.