MISIUNE//

Ce să faci dacă vrei mai multă pasiune, scop și semnificație în viața ta

Iată cum mi-am corectat cursul vieții atunci când nu i-am mai văzut sensul.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este necesar să-ți cultivi sentimentul de apartenență pentru a te simți împlinit.
– Cum te poate ajuta o listă veche de la curățătorie să-ți pui ordine în viață.


Ai simțit vreodată că viața înseamnă mai mult decât ceea ce ai acum? Că ar trebui să aibă un scop mai mare, o semnificație mai profundă, ceva mai multă pasiune, indiferent ce cuvânt ai alege să descrii sentimentul? 

Mie mi s-a întâmplat de două ori. Prima dată era în anii de început ai carierei mele în domeniul avocaturii, iar a doua oară, în urmă cu câțiva ani (după ce am încheiat lupta cu un cancer de sân extrem de agresiv). De fiecare dată am tânjit după o semnificație mai profundă, chiar dacă cele două evenimente, în sine, n-au nimic în comun. 

Atunci când mi s-a întâmplat pentru prima dată, pe vremea când eram o tânără avocată, n-am știut ce să fac. Îmi doream să devin avocată de când aveam zece ani și exista astfel un scop precis în spatele tuturor alegerilor pe care le făcusem până în acel punct. Decizii care mă aduseseră acolo, cum ar fi:

  1. Să aleg specializarea în economie (și cursuri de business) în liceu, pentru că-mi doream să fiu avocat în drept economic, și:
  2. Să aleg secția Dreptul Finanțelor Corporative, pentru că abilitatea mea de a vedea rapid tipare și soluții a reprezentat un avantaj în structurarea tranzacțiilor. 

La începutul carierei mele aveam un sentiment adânc de împlinire. Însă, după o perioadă de patru ani, acest sentiment s-a schimbat treptat. Nu mi-am dat seama cât de rău până când, într-o dimineață, am rămas blocată în liftul de la birou și, brusc, am simțit că nu mai pot să respir. Aveam un atac de panică. 

Am intrat în biroul meu, am închis ușa și am început să plâng. Acela a fost momentul în care am recunoscut față de mine însămi că mă simțeam prinsă ca într-o capcană într-o viață lipsită de scop, o viață pe care muncisem cu greu să mi-o construiesc. 

Și această revelație a adus după ea întrebări cum ar fi: Oare cum am putut să fiu pasionată, odată, de această viață? Am greșit undeva? Dacă nu, ce s-a schimbat? 

Astfel, după câteva alte luni în care îndoielile mi-au paralizat voința de a acționa cumva, într-un final, am decis că e cazul să fac ceva în legătură cu asta. Așadar, am scris pe o listă de la curățătorie lucrurile care nu-mi plăceau la viața mea; iar acestea includeau: 

  • Să lucrez, în mod obișnuit, peste 80 de ore pe săptămână (de mai bine de un an);
  • O medie de cinci ore de somn pe noapte;
  • Să mă simt ca și cum aș putea fi înlocuită într-o secundă și că munca pe care o făceam n-avea nici un impact;
  • Că nu am petrecut timp valoros cu prietenii mei, de peste un an;
  • Că mintea mea era mereu ocupată cu tot felul de gânduri, niciodată prezentă;
  • Să mă răstesc la soțul meu (mult!) cu nici un motiv și să fiu urâcioasă cu acei cunoscuți care mă întrerupeau de la lucru.

Lista mea cu plângeri era jenantă și mie nu-mi plăcea persoana în care mă transformam. Însă ea mi-a oferit o „hartă” ca să-mi pot rezolva problemele. Mai mult, m-a ajutat să recunosc care ar fi scopul adevărat al căutării în care pornisem. Până în acel punct, mă uitam după soluții în afara spațiului meu personal și mă gândeam că doar am nevoie să-mi găsesc adevărata chemare. 

Însă ideea că găsești scopul vieții tale într-un singur lucru sau într-o singură activitate este un mit. Și așa este și ideea că-ți vei găsi, miraculos, menirea pe lume. Nu o găsești; îți creezi scopul în viață și o faci astfel:

  • folosindu-ți punctele forte să faci ceva care să conteze (în modul plăcut), 
  • trăindu-ți viața în conformitate cu valorile tale de bază și
  • având un sentiment al apartenenței. 

Să discutăm despre ce înseamnă aceste lucruri și cum am reușit să fac corecțiile necesare în fiecare domeniu în parte. 

1. Să-ți folosești atuurile (punctele forte) pentru a avea un impact (într-un sens bun). 

Mulți oameni înțeleg că scopul vine, cel puțin parțial, din faptul că ceea ce faci are un impact. Însă este vorba de mai mult decât atât. 

Dacă vrei ca acțiunile tale să aibă un efect semnificativ, atunci trebuie să-ți folosești aptitudinile la cea mai înaltă valoare (și asta înseamnă și că-ți face plăcere ceea ce faci). Așa rămâi motivat. 

Problema mea principală era atunci că simțeam că punctele mele forte nu erau utilizate la capacitatea maximă în activitatea pe care o făceam și că rămăsesem în același loc, stagnând. Prin urmare, am cerut să fac mai multe lucruri și am căutat oameni noi cu care să colaborez. În cele din urmă, am schimbat compania ca să lucrez într-o arie diferită în finanțe corporative, una care se potrivea mai bine abilităților mele. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


2. Să-ți aliniezi viața valorilor tale de bază.

Valorile de bază sunt principiile care te fac unic. Ele afectează modul în care vezi lumea din jurul tău și modul în care iei decizii (chiar dacă nu ești în totalitate conștient de asta). Atunci când nu-ți trăiești viața în conformitate cu valorile tale, simți că-ți lipsește ceva. 

Unul dintre principalele motive pentru care eram nefericită era pentru că nu trăiam conform unora dintre principiile mele de bază. Unul dintre acestea este familia: nu doar că nu mai apucam să petrec timp cu ei, însă nici măcar nu eram prezentă în acele momente când eram împreună. 

O altă valoare importantă este conexiunea (care, pentru mine, înseamnă să fiu conectată la un nivel semnificativ cu cei din jurul meu și să rămân conectată cu mine însămi). Obsesia mea continuă să fac cât mai multe lucruri și să lucrez mai abitir făcea această conexiune aproape imposibilă. 

M-am simțit deconectată de familie, de prieteni, de cei cu care lucram. Iar lipsa de somn și stresul intens făcea să-mi fie și mai dificil să-mi înțeleg propriile gânduri și emoții. 

Ca să repar asta, am stabilit un set de limite legate de muncă și am redus volumul de lucru. Apoi, am început să prioritizez grija față de mine însămi și timpul pe care-l petreceam cu familia și prietenii. 

3. Sentimentul de apartenență.

Acest sentiment de apartenență este cheia către fericire. Îți aduce un scop în viață. Apartenența înseamnă să te simți necesar, acceptat, iubit. Să ai acest simț al apartenenței necesită un efort activ din partea ta. Înseamnă ca tu să cauți să te conectezi cu alți oameni care-ți vor da acest sentiment de apartenență. 

Din nefericire, modul în care trăim de cele mai multe ori ne deconectează și ne îndepărtează unul de celălalt. Alegem tehnologia în loc de contactul personal, față în față, și trecem prin viață grăbindu-ne către următorul lucru de văzut sau de făcut. 

Și asta făceam și eu. Am fost deconectată de toți cei care m-ar fi înțeles și care se îngrijorau că n-o să înțeleagă prin ce trec. Dar cum ar fi putut să o facă, de vreme ce-i vedeam sau vorbeam cu ei atât de rar? 

Din fericire, această situație a fost reparabilă: lucrurile pe care le făcusem deja ca să am o conexiune mai bună cu familia și prietenii m-au ajutat să-mi dezvolt sentimentul de apartenență. În plus, m-am realăturat unor organizații pentru care nu prea avusesem timp (și le simțisem lipsa). Această experiență mi-a oferit un plan de urmat pentru viață. 

Unul care m-a ajutat să-mi dau seama de ce-mi doream să am mai multă semnificație în viața mea după ce am luptat cu cancerul de sân (s-a dovedit că modul în care îmi defineam una dintre valorile mele de bază se schimbase). Însă a doua oară a fost diferit pentru că am fost încrezătoare că o s-o scot la bun sfârșit. 

Este ușor să te lași pradă așteptărilor pe care societatea le are de la tine pe măsură ce urci pe acea scară a succesului care ți se așterne drept în față. Nu lăsa să se întâmple asta; probabil că te vei pierde pe tine pe drum. Mai bine folosește planul de mai sus ca să-ți croiești o viață care un sens și un scop pentru tine. 

Citește și:

Ghidul Thrive: totul despre căutarea sensului în viață

5 semne că jobul de acum nu este vocația ta

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Ana Moga, DJ Kiss FM: ”Aleg să mă pun mereu în locul celor din jur”

SELF-IMPROVEMENT//

Relațiile în care te simți invizibil: ce se întâmplă cu oamenii care pare că nu te văd

OAMENI THRIVE//

Andreas Petrescu, actor: ”Viața mea este cumulul luptelor mele cu mine însumi”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.