SELF-IMPROVEMENT//

Ce pot învăța copiii despre empatie din povești

3 autoare de literatură pentru copii povestesc despre puterea exemplului în basme.

Ilustrație din cartea: Ela cea fara de cuvinte
Ilustrație din cartea: Ela cea fara de cuvinte

În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce Danemarca e una dintre cele mai fericite țări din lume.
– Care sunt poveștile care au emoționat scriitoarele autohtone de literatură pentru copii.


Danemarca este una dintre țările cu cel mai înalt nivel de fericire, la nivel global. Și, poate la această statistică a contribuit și faptul că, în școlile daneze, predarea empatiei este obligatorie încă din 1993. Empatia ajută la construirea de relații, la prevenirea bullying-ului și la succesul la locul de muncă. Și s-a constatat că sdolescenții empatici tind să aibă mai mult succes, deoarece sunt mai orientați spre îndeplinirea obiectivelor comparativ cu colegii lor, mai narcisici.

Însă, una dintre cele mai ușoare modalități de a asimila informații și cunoștințe, atât pentru adulți cât și pentru cu copii, este cu ajutorul poveștilor, deci prin puterea exemplului. Și mi-am amintit cât de mișcată am fost de gestul vânătorului care a ales să sacrifice o căprioară în locul Albei ca Zăpada, deși astfel își risca viața, sau cât mi-a deschis inima către a înțelege animalele îmblânzirea vulpii din Micul Prinț. Ceea ce citim ne modelează la orice vârstă, însă cu atât mai mult în perioada de formare, când absorbim totul ca un burete.

Am întrebat trei scriitoare de literatură pentru copii despre personajele și poveștile care le-au influențat perspectiva, și despre exemplele de empatie și bunătate din lucrările proprii.

„Țin minte perfect sentimentul de bine, de intimitate și de curat care a rămas cu mine” – Victoria Pătrașcu

Se știe că empatia reprezintă abilitatea de a te pune în locul altcuiva și de a percepe ceea ce simte. Este o facultate înnăscută, dar care, din păcate, nu este întărită de școală sau de către mass-media. Cărțile, pe de altă parte, ne-ar putea ajuta să dezvoltăm această abilitate de a înțelege ce simt ceilalți. O carte pentru copii care m-a bucurat în mod special și care mi s-a parut ca livreaza celor mici o lecție extrem de frumoasa despre cum e să te pui în papucii celuilalt a fost, paradoxal, o carte despre Dumnezeu. M-a tras de mânecă, la Libraria Kyralina, si nu i-am rezistat, am luat-o acasă. Le petit homme et Dieu, de Kitty Crowther, laureată a Premiului Astrid Lindgren în 2010.

Povestea este atât de simplă, iar Dumnezeul din carte e atât de simpatic și cu atâta simț al umorului încât nu ai cum să nu te îndrăgostești de el. Nici vorbă de tunete, fulgere, amenințări cu flăcările iadului. Stă de vorbă prieteneşte cu un omuleț pe care-l întâlneşte pe drum, merge pe la el pe acasă, mănâncă împreună o omletă cu ceapă, trăncănesc vrute și nevrute, omulețul înoată, iar Dumnezeu merge pe apă, omulețul se cațără în copaci, iar Dumnezeu zboară. Şi nimeni nu se supără că celălalt e diferit si cei doi se simt excelent impreună si ajung sa afle lucruri unul despre celalalt. Finalul este neașteptat și, de fapt, acolo stă pitită și lecția. La finalul zilei, după ce au spalat și vasele, nu omulețul este cel care vrea să fie ca Dumnezeu, ci Dumnezeu ar vrea să fie un pic om. De ce? Pentru a putea să se cațere în copaci cu bucurie omenească. Țin minte perfect sentimentul de bine, de intimitate și curat care a ramas cu mine după ce am citit povestea. O recitesc periodic pentru a retrăi senzația de dimineață însorită de duminică. Cartea e minunat ilustrată, iar pentru copii cred că este spectaculos sa descopere detaliile prezenței lui Dumnezeu într-un melc, o frunză, o chiuvetă sau chiar și într-un un porc mistreț.

Iar dacă ar fi să aleg o poveste dintre cele publicate de mine, m-aș opri, fără să ezit, la Ela cea fără de cuvinte. Este o carte apărută în 2016, la Editura Cartea Copiilor, ilustrată minunat de Cristiana Radu și care, spre bucuria mea, a intrat în Catalogul White Ravens, una dintre cele mai prestigioase selecții de carte pentru copii. 

Povestea istorisește întâmplările unei fetițe altfel, o fetiță care nu vorbește pentru că are credința că toate cuvintele au viață și puteri nebănuite. Și oare nu e așa? Deși e agresată de copiii care nu o înțeleg, Ela construiește, alături de prietenii ei imaginari, desenați cu degetul pe nisip – o pisică înaripată cu coadă de pește, un elefant, un șoricel speriat – lumi pline de farmec și culoare. Doar Ian, un băiețel care e atent la desenele Elei și care știe să vorbească mai întâi limba bunătății și a generozității, reușește să pătrundă în lumea Elei și să descătușeze cuvintele nerostite.

Firul narativ al poveștii este simplu și ușor de înțeles. Dincolo de el se află semnificațiile mai adânci ale textului. Cuvintele – noi, cei mari, o știm deja – sunt ca niște nave care circulă de la unii la alții și care ne pot aduce bucurie, dar și multă nefericire. Este responsabilitatea noastră să le folosim cu grijă. Iar, într-o lume tot mai gălăgioasă, mai neatentă și mai dezinhibată, copiii au nevoie să știe că doar bunătatea, generozitatea și interesul autentic pot deschide sufletele celorlalți. 

„Nu e nevoie să fii un super-erou ca să fii bun și curajos” – Adina Rosetti

În basmele clasice, românești, nu-mi amintesc să fi întâlnit prea multe scene din care să răzbată ceea ce numim acum „empatie”. În acel univers imaginar totul funcționa după regula „ajută-mă acum, că și eu te-oi ajuta mai încolo” sau, mai des, urmând diverse variațiuni ale principiului „dinte pentru dinte”.

Noroc că empatia, laolaltă cu alte noțiuni precum generozitatea, toleranța sau acceptarea celor diferiți, începe să fie din ce în ce mai prezentă în literatură contemporană pentru copii. Poate cel mai de succes exemplu în acest sens este Minunea de R.J. Palaccio, o carte devenită un adevărată fenomen literar și recent ecranizată. Povestea vorbește, din mai multe perspective, despre un băiețel diferit și felul în care reușește să fie, în cele din urmă, acceptat de cei din jur. Din literatura autohtonă, aș menționa poveștile pline de sensibilitate și umor scrise de Victoria Pătrașcu și de Iulia Iordan. Și proiectul „Nesupusele”, al asociației De Basm, ce reunește istoriile a 100 de femei din România care s-au remarcat mai ales prin grijă, empatie, generozitare, umanitate, atât în situații-limită, cât și în viață de zi cu zi. 

Acum câțiva ani, am scris „Cartea Curajului”, o colecție de povești despre ființe mici (gărgărițe, fluturași, veverițe, peștișori) care fac lucruri mari. Ideea de la care am pornit a fost că nu e nevoie să fii un super-erou ca să fii bun și curajos; curajul poate însemna să întinzi o mână de ajutor, să sprijini o cauză, să fii alături de cineva la nevoie. Având în vedere că s-au epuizat până acum mai multe tiraje, cred că e mare nevoie de astfel de povești”


„Harap Alb e foarte cool pentru că are încredere în el și prieteni excentrici” – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Unul dintre eroii preferați ai copilăriei mele a fost Harap Alb. Spre deosebire de alți feți frumoși, el nu avea puteri supranaturale, nu creștea într-un an cât alții în zece, nu putea să zboare și să îmblânzească animale sălbatice, nici să vorbească cu forțele naturii. Totuși, el este un erou pentru că e generos, prietenos și curajos. Am admirat mereu asta la el, Harap Alb e foarte cool pentru că are încredere în el și prieteni excentrici, pe care-i acceptă așa cum sunt și îi pune în valoare.

David, băiețelul meu cu aripă de fluture (din cartea Băiețelul cu aripă de fluture pe care o găsești la 50% reducere pe site-ul editurii) seamănă mult cu Harap Alb, deși el e diferit de ceilalți copii. Lui îi lipsește o mână! Lumea se uită ciudat la el, unii râd, alții îl arată cu degetul, dar el e liniștit. Dar știe că el are o super putere! Are o aripă de fluture, iar ceilalți au doar două mâini! Am scris povestea acestui băiețel care este ca toți copiii care se nasc diferiți: are o putere specială de a înțelege și a accepta realitatea, e generos, răbădător, puternic, știe să fie cald și iertător. În plus, poate să zboare! ☺

Citește și:

Cum să cultivi empatia pe timp de coronavirus

Iuliana Tudor, prezentatoare TV: ”Fără empatie, nu suntem oameni cu adevărat!”

S-ar putea să-ți placă și…

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

MISIUNE//

Comunitățile de femei antreprenoare

MISIUNE//

Știința confirmă: Iubirea stimulează creierul

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.