SELF-IMPROVEMENT//

Ce ne învață psihologia despre iertare?

Descoperă cum să vindeci marile trădări și micile supărări.


În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum știi când ai iertat pe cineva.
– Care este legătura dintre distanțare și iertare.


Mulți bărbați și multe femei vin la terapie căutând alinare în urma unor suferințe nevindecate, din trecutul recent sau din cel îndepărtat. Persoana care i-a rănit n-a cerut iertare, nici prin simpla rostire a cuvintelor „Am greșit, îmi pare rău!“, nici printr-un proces mai lung, cu mai multe străduințe. 

Un comentariu de tipul „Vreau să-l iert pe tatăl meu!“ poate suna ca o simplă declarație, dar nu va avea același sens pentru toată lumea. Din acest motiv, eu pun multe întrebări menite să mă ajute să înțeleg sensul cuvântului „iertare“ pentru interlocutorul care-mi solicită sfatul. 

După ce port o discuție suficient de lămuritoare și ascult foarte atent, de obicei aflu că mulți oameni nu vorbesc, de fapt, despre iertare, deși folosesc acest cuvânt. În schimb, ei se referă la dorința lor de a scăpa de mânie, amărăciune, resentiment și durere. Ei vor să se simtă ca o persoană „bună“, și nu ca o ființă ranchiunoasă și răzbunătoare, care-și dorește în secret ca cel mai bun prieten (care le-a trădat un secret important sau i-a bârfit pe la spate) să aibă parte de un ghinion teribil. Așadar, „Vreau să iert“ se traduce prin „Vreau să las asta în trecut și să-mi găsesc pacea minții“. 

Alții caută să-l ierte, în cel mai profund spiritual sens din lume, pe păcătosul care nu se căiește. Fiindcă iertarea poate reprezenta o parte-cheie a credințelor lor religioase sau imaginea centrală a perspectivei lor asupra lumii. Însă mulți oameni vor doar să scape de povara mâniei și a resentimentului lor. Cuvinte și expresii precum „soluție“, „detașare“, „viața merge mai departe“ sau „lasă totul să se ducă“ ar putea descrie mai bine ceea ce caută ei. 

Cum am putea defini iertarea?

Am rugat peste 100 de persoane să definească iertarea, așa cum o percep. Printre întrebările pe care le-am pus, au fost: „Cum știi când ai iertat pe cineva?“ și „Care sunt semnalele și semnele care-ți spun că ai iertat pe deplin pe cineva sau că ești pe cale să reușești asta?“. Le-am cerut exemple concrete. Atunci când vine vorba de iertare, noi, oamenii, folosim limbaje diferite, deși plecăm de la premisa că vorbim despre același lucru. 

Ceea ce am aflat din aceste interviuri confirmă ceea ce observasem în practica clinică. Mulți oameni folosesc cuvântul pentru a descrie experiența lăsării în trecut, după o vreme, a unei dureri personale. Ei încetează să se mai gândească obsesiv la o anumită suferință, iar când își amintesc comportamentul jignitor al celui care i-a rănit, nu mai resimt nicio încărcătură emoțională. Și când vorbesc despre iertare, afirmă că ideea suferinței îndurate nu-i mai deranjează. Sau că, din când în când, furia mai răzbate la suprafață, dar tot mai rar și mai puțin intens, pentru că ei se distanțează de tot ce s-a întâmplat atunci. 

Alți oameni ridică cuvântul „iertare“ la un standard spiritual înalt. „Când iert, îl înconjor pe cel care mi-a greșit cu lumină și iubire. Port o bunătate iubitoare în inima mea pentru acea persoană și îi doresc fericire și bunăstare.“ Am lucrat cu oameni care posedau o capacitate specială de a ierta fapte de neiertat, care predicau și practicau o iertare radicală – o formă de iubire și compasiune care e posibilă chiar și după cele mai atroce acte și în cele mai oribile situații. 

Iertarea, din această ultimă perspectivă, nu implică doar să lași în urmă o durere, de dragul vindecării. Ci merge mai departe de-atât, înțelegând chiar suferința făptașului și dorindu-i să aibă parte numai de bine. Nu toți suntem capabili de o iertare atât de radicală și nici nu țintim toți spre așa ceva. Dar nu e cu nimic mai prejos (și nici nu are sufletul mai negru) cel care caută strategii alternative de a se elibera de mânia, amărăciunea și durerea care-l secătuiesc de viață. 

Ce înseamnă iertarea din perspectiva psihologiei relaționale?

Eu folosesc cuvântul „iertare“ cu zgârcenie și numai atunci când a apărut în urma unui proces de ascultare și autoexaminare cu inima deschisă. În absența unei scuze sincere (sau a vreunei alte manifestări care să-mi arate că persoana respectivă regretă cu adevărat și nu va repeta ofensa), n-am nici cea mai vagă idee ce-ar putea însemna să ierți un incident vătămător sau chinuitor – chiar dacă știu ce înseamnă să iubești acea persoană oricum și să-i dorești numai bine. 

Pentru mine, „a ierta“ seamănă mai mult cu „a respecta“. E ceva care nu poate fi chemat la ordine, pretins ori adus cu forța și nici nu poate fi dat de pomană. Iar când vine vorba de relații apropiate, mă regăsesc în cuvintele spuse de Janis Abrahms Spring: „Nu-ți refaci tu umanitatea, când ierți un ofensator care nu-ți cere scuze; el își reface umanitatea, când se străduiește să-ți dobândească iertarea.“

Nu e ca și cum m-aș identifica drept „neiertătoare“. Dimpotrivă, cunosc prea bine din experiență proprie cum e să ajung la empatie și înțelegere exact față de persoana care m-a lezat și niciodată nu mi-a prezentat scuze pentru o anumită jignire, care nu s-a confruntat niciodată cu comportamentul său insensibil ori lipsit de integritate. Dar experiențele mele profesionale și personale m-au învățat să păstrez o perspectivă de ansamblu când reflectez asupra oamenilor care fac lucruri reprobabile și să nu-i reduc la cele mai condamnabile acțiuni ale lor sau la cele mai zguduitoare insensibilități. Privesc problemele relaționale (inclusiv pe-ale mele) prin cele mai largi lentile care-ar putea exista în lume și-i învăț pe oameni să înțeleagă niște tipare, mai degrabă decât să învinuiască ori să eticheteze diverși indivizi. 

În concluzie, termenul „iertare“ nu este unul pe care eu să-l folosesc pentru a descrie locul plin de compasiune și acceptare în care sunt (sau nu) capabilă să ajung când mă simt lezată de cineva care: nu poate accepta asta; e prea defensiv să digere ce-i spun; și nicio clipă nu simte că a făcut ceva pentru care s-ar cuveni să se scuze. 

Fragment din DE CE NU VREM IERTAREA?, dr. Harriet Lerner, copyright © 2017 deținut de Editura Pagina de Psihologie, redat cu acordul Editurii. Volumul a fost inclus în „Clubul de carte al lui Gáspár”. 

Citește și:

De ce rămân victimele abuzurilor domestice în relația cu agresorul?

Gândurile care-ți pot schimba radical cursul vieții

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Autoreglarea emoțională pe repede înainte

SELF-IMPROVEMENT//

Au voie părinții să se plângă?

SELF-IMPROVEMENT//

Ce să întrebi în loc de „Ce mai faci?”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.