SELF-IMPROVEMENT//

Ce mai putem învăța în weekend despre noi?

Cum poți descoperi lucruri despre rănile nevindecate din copilărie și despre cum te sabotezi ca adult.


În următoarele 7 minute vei afla:

– De ce încrederea în cei din jur este strâns legată de încrederea în propria persoană. 
– Cum poți aduce vindecare copilului interior. 


Bună ție, om frumos! Trăim înconjurați de oameni frumoși, dar interacționăm atât de superficial, doar de la nivelul măștilor protectoare pe care le expunem.

Am fost la seminarul Essence Process Foundation. Am plâns mult. Trei zile la rând. Scriu sub impactul cursului, deci posibil să fie de la nivelul copilului interior, nu atât de elaborat.

După prima zi și jumătate, eram încântată că simțeam progresul ultimilor ani de lucru cu mine însămi, dar am fost surprinsă să mai decojesc niște straturi de răni emoționale si tipare care mă sabotează. Mereu poți merge mai profund, asta mi-e și mai clar acum. Ceea ce mi-am permis să simt, cu inima larg deschisă, mi-a readus conexiunea aceea reală cu oamenii din jur. Recunosc că reușisem să mă izolez foarte bine în ultimele luni și chiar mă simțeam confortabil cât mai singură.

Este minunat să-ți dăruiești oportunitatea de a vedea că întunericul tău se află în tot restul oamenilor, dar și esența ta luminoasă la fel. Și esența câștigă. Mereu, aș vrea să cred eu. Cel puțin asta mi-a demonstrat procesul celor trei zile de seminar.

Atașamentele față de propriile suferințe sunt extrem de puternice. La un nivel deseori inconștient, ne place tuturor să ne simțim victimele experiențelor noastre dureroase. De ce? Pentru că o facem de atât de mult timp încât a devenit zona noastra de confort. Nu avem încredere în oameni, pentru că nu avem încredere în noi. Ne bazăm întreaga viață pe experiențele care ne-au rănit și ne construim cu conștiinciozitate propriile închisori. Ne blocăm inima în feluri nenumărate și dăm vina pe ceilalți. 

Am conștientizat lucruri importante și sper să continui procesul, pentru că sunt hotărâtă să demolez toate protecțiile pentru a fi permanent eu însămi în esența mea.

O abordare care mi se pare revoluționară este să te oprești din a mai încerca să ierți pe cel care ți-a facilitat experiența dureroasă, cu referire directă la părinți. Se pare că nu este un task posibil și că, de fapt, ne păcălim singuri, gândindu-ne la iertare și crezând că am reușit. Mama și tata sunt cei care ți-au oferit darul Vieții, pentru asta spune-le mulțumesc.

Pentru tot ce nu a funcționat în relația cu ei din copilărie, calea este să îmbrățișezi cu inima deschisă toate experiențele triste. În inima ta este atât de multă iubire încât va transcende orice suferință și o va transforma în lumină pură. O alchimie pe care cu toții o putem realiza dacă ne dorim să fim liberi. A îmbrățișa copilul interior și a îmbrățișa toată durerea pe care acesta a simțit-o este drumul spre libertate. 

Tu, adult, te salvezi pe tine, cel mic. Nimeni altcineva nu o va face. În plus, întunericul care i-a preluat pe părinții noștri este și în noi, este în toată lumea. Dar la fel este și acea esență plină de iubire, pe care ei n-au știut, poate, să o facă vizibilă. Faptele lor sunt deseori de neiertat și-ți pot transforma viața în iad. De aceea, cu mult curaj, ai șansa să te salvezi îmbrățișându-te și înțelegând că ești mai presus decât orice durere. Ei n-au fost mai presus de durerea lor, au acționat din propriul întuneric și nu poți schimba sau ierta. Te poți, însă, iubi într-atât încât să crezi în esența ta de iubire nemărginită cu care poți „arde” orice te-a traumatizat. Avem această putere interioară. În caz contrar, traumele noastre ne vor dicta toate relațiile și vom intra în bucle repetitive de fiecare dată. Universul te ține în aceste tipare nesănătoase create din suferință, pentru că-ți oferă mereu șansa să înveți lecția și să ieși. Noi avem mereu cheia, dar ne lipsesc claritatea și înțelegerea. Ne lipsește conștientizarea.

Relația pe care o avem cu viața este relația pe care o avem cu mama. Îți iubești viața? O îmbrățișezi așa cum este ea? O accepți cu bune și rele? O respecți? Te bucuri de ea? Ai încredere în viață? Înveți de la viață? Ești în armonie cu tot ce reprezintă viața ta? 

Ți-e frică de viață? Ești mereu suspicios? Mereu precaut? Neîncrezător? Panicat? Bosumflat? Nemulțumit? În conflict permanent?

Poate nu poți merge la mama ta să-i spui că faci pace cu tot ceea ce reprezintă ea, dar o poți face în interiorul inimii tale. Nu o poți schmba, it’s a fact. Poți alege să-i fii recunoscător pentru darul vieții, poți alege să înțelegi că durerea din tine se topește doar dacă o treci prin flăcările inimii tale deschise. Embrace the pain. Ai compasiune și blândețe pentru tine și eliberează-te! Primește viața și trăiește-o cu iubire, nu cu durere permanentă. Este valabil și pentru tatăl tău.

Un amănunt interesant din seminar este acela că, într-un cuplu, cel slab recurge, de obicei, la metode de „evadare” din fața durerii prin alcool, prin agresivitate, prin relații extraconjugale. Cel puternic își preia rolul de victimă deprimată și îndurerată. Interesant, nu?! La nivel subtil, din inconștient, din întuneric, cel aparent victimizat este, de fapt, un abuzator și nu are cum să recunoască asta. Este des întâlnit ca o femeie să fie mai puternică la nivel interior decât partenerul. Acesta nu poate accepta, nu poate gestiona puterea femeii și face tot posibilul să-și exercite puterea altfel. 

Părinții noștri n-aveau cum să știe asta și au jucat jocul. Dansul umbrelor, cum îmi place să zic. Noi, copiii, am perceput doar suferința și am trăit experiențele dureroase. Ce puteam face decât să ne protejăm construind protecții și ascunzându-ne în spatele lor? Ajungem să nu mai știm cine suntem și să fim total prinși în jocurile noastre. Apoi ne întrebăm de ce? 

Fiind la rândul nostru în rolul de victimă, ne învinovățim, bazându-ne pe anumite acțiuni și pe o imagine creată din copilărie asupra vieții și asupra noastră. Vinovăția dispare dacă schimbăm imaginea sau acțiunile. Pentru asta trebuie să înțelegem ce le-a dat naștere inițial și să acceptăm că nu ne reprezintă, de fapt, esența, acel sine autentic ascuns printre valuri de suferință.

Vinovăția este o alegere. Resentimentul la fel. Ești vinovat pentru ceea ce nu a funcționat în relația părinților? Le poți schimba acțiunile? Poți, însă, schimba imaginea pe care o ai despre ei. Da, doar înțelegând că atât au știut și au putut în mijlocul propriului lor întuneric. Ți-au dăruit viața și șansa să poți conștientiza că tu faci propriile alegeri, pentru a nu le repeta greșelile. Tu poți transforma durerea în putere și poți evolua pentru a fi un părinte conștient și plin de iubire. Te poți elibera.

Tot ce am moștenit din experiențele dureroase din copilărie se vede și se simte în viața actuală, în diferite programe mentale, tipare, credințe, comportamente ce se traduc tot prin nemulțumiri, supărări, nereușite, suferințe.

De exemplu, eu mi-am dat seama de ce am tendința de a mă face mică în fața partenerului. Tata părea că nu mă vede atunci când, copil fiind, aveam nevoie de validare și încurajare. În schimb, primeam critici dure în momentele-cheie, precum înaintea examenelor. Observațiile exprimau o neîncredere totală în capacitatea mea de a performa. Probabil că scopul deraiat era de motivare?! Nu știu. Cert este că mă simțeam ca nefiind suficient de bună ca el să aibă încredere în mine și cumva mă micșoram în speranța că, dacă rămân mică, am mai multe șanse să primesc atenție, încredere și să fiu văzută. Fiind mică, îmi imaginam că nu voi mai fi judecată aspru, că cineva mic are mai puține de demonstrat în fața lumii.  


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Am pus mereu presiune pe mine, pe performanța mea, dar rareori am primit vreo validare în familie. Note, diplome, joburi și… nimic! Tiparul format m-a îndreptat către un partener la fel de închis și dur ca tata. Un partener care, la rândul lui rănit în copilărie, nu a învățat blândețea și compasiunea de la nimeni. A fost felul meu de a-mi continua umilința cu care mă învățasem deja. Total inconștient.

Mă mai mir că sunt atât de bună la auto-sabotaj?

În relația mea de cuplu au fost nenumărate dăți când mi s-a reproșat că nu mai sunt fetiță, să cresc și să fiu un adult responsabil. Am continuat fără afecțiune, tandrețe și cu multe critici și jigniri legate de orice aș fi făcut sau spus. Chiar mi s-a spus că: „ și tatăl tău crede la fel ca mine despre tine…”. M-am măritat cu tata?!

Partea stranie este că acum am crescut, am încredere în mine și nu mai pun preț pe neîncrederea exprimată din afară. Știu că aceasta nu are de-a face cu mine, ci cu povestea întunecată a celui care vorbește. Asta m-a transformat într-un fel de „rebelă arogantă sau inconștientă”, care face doar ce vrea ea și sunt ok cu asta. Totuși, se întâmplă ca fetița să tânjească după blândețe și iubire necondiționată. 

Duritatea verbală și emoțională cu care am crescut mi-a mai creat o protecție puternică, care arată deseori ca o femeie cu energie masculină. Am fost nevoită să mă feresc de durere și să rezist sub carapacea mea de femeie puternică și curajoasă. Am ascuns bine fragilitatea și vulnerabilitatea. Așa de bine că, atunci când mă îmbolnăveam, mi se spunea: „Vai, dar ce sensibilă ești!”.

Suferința și durerea mamei m-au determinat să hotărăsc să nu ajung ca ea, dar chiar acolo m-am îndreptat. La țintă. La un moment dat, în urma unei dezamăgiri majore, am dezvoltat și un resentiment puternic față de tata și față de bărbați, în general. În mod inconștient, am hotărât că bărbații merită pedepsiți pentru cum se poartă cu femeile. Dar nu-mi puteam pedepsi direct tatăl, nu? Și cum să pedepsești un bărbat decât purtându-te la fel ca el? 

Am jucat un joc incredibil de victimă și abuzator, am trăit o preluare totală a ființei de către propriul inconștient, propriul întuneric acumulat, proprii demoni. Am suferit înzecit și am produs suferință. Sabotaj până la capăt. În mijlocul iadului creat, s-a produs trezirea și ieșirea din orice zonă de confort pe care o întreținusem până atunci. A început aducerea inconștientului în lumină, vindecarea și integrarea. A început alchimia. Un proces despre care acum cred că ține o viață întreagă, după cum văd în urma acestui seminar. Un proces personal, înțeleg mai bine acum. Chiar dacă și partenerul este în același proces, îl trăiește altfel. Și tot ies bube la suprafață în relație. Tot mai doare pentru că există așteptări. 

N-am reușit să ofer încă toată blândețea și iubirea fetiței mele interioare. Aș ține-o îmbrățișată zile întregi, pentru că n-a primit îmbrățișări. Dar ea tânjește după ele de la o figură masculină. În seminar, a fost un exercițiu în care un domn juca rolul tatălui meu. Când m-a îmbrățișat, m-am topit, m-am spart, m-am descompus de durere. Am plâns cum n-am mai plâns de ani. Deci rana era prezentă și doar o acoperisem puțin.

Te rog, vindecă-te! Te rog, îmbrățișează-ți copiii și acordă-le încrederea ta, orice ar face. Ah, o chestie haioasă, pe care am auzit-o la seminar. Absolut toți mințim. Toți. Nu-ți judeca aspru copilul pentru că minte, nu-l face să se simtă oribil. Nu-l umili! Vorbește-i calm, arată-i avantajele adevărului, arată-i că tu îl iubești mereu, oricum ar fi sau orice ar face. Încurajează-l de fiecare dată cand se simte nesigur și explică-i că orice problemă din relația de cuplu este responsabilitatea adulților, nu a lui. Îngrijește-te să soluționezi conflictele cu partenerul și asigură-l că totul este sub control. Îmbrățișează-l! Esența ta este și esența lui. Relația lui cu viața o învață de la noi.

Citește și:

Relațiile noastre dragoste-ură

Gáspár György: “În momentele grele, important este să nu ne lăsăm purtați de mentalitatea de victimă”

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Copilul interior te ajută sau te sabotează în carieră?

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

SELF-IMPROVEMENT//

Cum rămâne cu sănătatea emoțională a părinților?

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.