SELF-IMPROVEMENT//

Ce face ca o viață să fie împlinită?

Cercetătorii au descoperit cele 5 ingrediente din rețeta unei existențe împlinite.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce nu trebuie să eviți team building-urile și ieșirile cu colegii.
– Ce apreciază angajații mai mult decât salariul la un loc de muncă.


Un grup de specialiști a încercat să descopere în ce constă starea de bine, în engleză wellbeing, și cum se poate crește. Rezultatul studiului lor de peste 50 de ani, care a analizat oameni din 150 de țări, a scos la iveală că există cinci elemente esențiale, care pot face diferența dintre o viață nefericită și una împlinită. Studiul inițiat de specialiștii Gallup a fost apoi inclus în cartea Wellbeing – The five esential elements scrisă de Tom Rath, James K.Harter și Jim Harter.

Cele cinci elemente care construiesc o viață împlinită sunt: 

  1. Cariera: să faci ceva ce te împlinește și-ți dă sens, ceva în care simți că ai valoare, că faci o schimbare prin munca ta și, mai ales, ceva care trebuie să-ți placă zi de zi. Aici nu este vorba despre cariere cu titluri mari și salarii impresionante, sunt voluntari și persoane cu venituri mici, dar care sunt împliniți cu cariera lor. Ne petrecem mare parte din timpul nostru în activitatea de zi cu zi, așa că este important să ne împlinească.
  1. Viața socială: relațiile din viața ta, dragostea din cuplu, împlinirea în cadrul familiei tale și alături de cei care-ți sunt dragi. Dacă petreci mult timp la muncă, este important să socializezi, să ai relații bune cu cei cu care lucrezi și chiar să legi prietenii printre colegi și colaboratori.
  2. Comunitatea: implicarea în comunitatea din care faci parte. În cadrul unor companii, se organizează diferite acțiuni caritabile, în care angajații sunt încurajați să se implice, să propună sau să le coordoneze. Sunt persoane care nu sunt implicate în altfel de comunități (religioase, de business, ONG-uri etc) și așa au șansa de a participa la astfel de activități, de a-și face conexiuni sociale și de a avea satisfacția implicării, alături de o comunitate cu interese comune.
  3. Starea fizică: sănătate și o stare fizică bună, completată de energie pentru viața de zi cu zi. Alegerile sănătoase în materie de hrană, mișcare, somn, echilibru între timp activ și relaxare, conduc la un corp sănătos și o minte echilibrată. Sunt multe companii care le oferă salariaților acces la săli de sport, fructe, hrană sănătoasă, sau oferă sponsorizări pentru participarea la evenimente sportive și concursuri, pentru că au înțeles beneficiul pe termen lung asupra sănătății angajaților, dar și asupra rezultatelor afacerii lor.  
  4. Zona financiară: echilibru financiar, administrarea banilor și a elementelor financiare din viață,  în mod eficient. 

Evident banii sunt importanți: dacă muncești, te implici, ai responsabilități, poate călătorești și ești departe de familie, îți dorești să ai parte de o remunerație pe măsura implicării și competențelor tale. Grijile financiare afectează starea fizică și psihică, dar dincolo de un nivel de siguranță, banii nu mai sunt un stimulent și nu pot acoperi pe termen lung lipsa din celelalte zone, în cazul în care, de exemplu, ne neglijăm familia sau viața socială, pentru a face tot mai mulți bani. 

Nu neglija ofertele de wellbeing ale angajatorilor

Companiile își dezvoltă tot mai mult oferta în zona de wellbeing, pentru a crește starea de bine a angajaților ei ofere diverse:  asigurare medicală privată, team building, zone de relaxare, abonamente la săli de sport, zile de concediu suplimentare, vacanțe plătite, flexibilitatea programului pentru un echilibru muncă-viață de familie, fructe sau masa de prânz, programe de dezvoltare personală, programe de educație financiară. 

De ce? Pentru că fiecare zi de absenteism sau concediu medical înseamnă bani pierduți. Fiecare zi în care angajații sunt lipsiți de energie, de motivație, de entuziasm, se reflectă în eficiența activității și în rezultatele firmei. O stare de bine a angajatului va genera consecințe pozitive de ambele părți. În plus, companiile cu lideri inteligenți știu că cel mai de preț lucru pentru ei sunt angajații companiei. Deja angajații apreciază tot mai mult aceste oferte, chiar mai mult decât banii și poziția. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Beneficiile angajaților sunt pe termen lung

Te sfătuiesc să cauți astfel de oferte și să le folosești. Banii se cheltuie ușor, cu cât ai mai mulți, vei cheltui mai mulți: dincolo de un nivel de trai care să-ți acopere nevoile, vei cheltui pe dorințe și impulsuri emoționale, așa că este mult mai inteligent să ai grijă de tine și din alte puncte de vedere. 

Ai o asigurare medicală de la locul de muncă? Folosește-o, verifică-ți sănătatea, este mai bine și mult mai ieftin să previi decât să tratezi. 

Ai un abonament la o sală de sport? Folosește-l. Vezi ce te împiedică să mergi la sală și găsește soluții. Nu-ți place să mergi singur(ă)? Caută pe cineva cu care să faci echipă și care să te încurajeze în zilele în care nu ai chef. Nu ai cu cine lăsa copilul? Găsește pe cineva de două ori pe săptămână, iar în weekend recuperezi și sala, și timpul cu copilul prin joacă multă în aer liber. 

Ai un abonament la o platformă de cursuri sau cărți? Vezi filme sau ia-ți cărțile care-ți plac și citește 10 minute înainte să adormi. Încearcă la fiecare trei cărți să citești una care nu este din zona ta de confort, vei descoperi lucruri noi. 

Se organizează un team building sau o ieșire cu colegii? Mergi și tu, nu evita astfel de ieșiri. Dacă te gândești că nu ai nici un chef de ieșit ”cu toți oamenii ăia” probabil nu te afli în locul potrivit. 

Ce se întâmplă dacă îți faci o rutină casă – job – casă și ignori partea de wellbeing

Ajungi la un burnout, crește nivelul de stres și anxietate, apoi ajungi mai departe la o stare de epuizare, la demotivare, lipsa de energie și entuziasm. Mai grav decât atât, studiile arată că în continuare crești riscul de a-ți degrada sănătatea, apar dureri musculare, dureri de spate și de gât, probleme cu ochii, probleme legate de inimă, hipertensiune arterială, creșterea colesterolului, varice, diabet, obezitate, insomnii, anxietate, depresie.

Cheltuielile cu investigațiile medicale și tratamentele sunt mari, dar dincolo de bani este vorba de calitatea vieții, care se degradează, dureri, disconfort, limitări și altele. 

În concluzie, caută o muncă și o activitate care te împlinește, nu neglija viața socială și implicarea în comunitatea din care faci parte, educă-te financiar ca să iei decizii bune în concordanță cu valorile și obiectivele tale, ai grijă de sănătatea ta, folosește facilitățile de creștere, dezvoltare, relaxare, sănătate oferite de angajatorul tău sau fă-ți propriu program pentru a te împlini pe toate aceste elemente. Acum știm secretul unei vieți împlinite, să ne punem pe treabă în zonele cu care am rămas în urmă. Să fiți bine!

Citește și:

7 strategii pentru o stare de bine constantă

Cum să-ți asculți și să porți un dialog cu toate părțile tale

S-ar putea să-ți placă și…

MISIUNE//

Care sunt întrebările ce pun rotițele misiunii tale în mișcare?

SELF-IMPROVEMENT//

Oamenii bogați sunt cei fericiți!

MISIUNE//

Comunitățile de femei antreprenoare

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.