WELLBEING//

Ce este TikTok, cum dă dependență și cine vrea să-l interzică

Un ghid practic pentru persoanele de +30.


În următoarele 4 minute vei afla:

– Ce înseamnă gestul unirii degetelor arătătoare.
– De ce merită și, mai ales, de ce nu merită descărcată această aplicație.


Acum ceva vreme (să fie două săptămâni?) am căzut în TikTok. Și zic așa pentru că… evenimentul chiar nu poate fi numit altfel. Deși aveam de multă vreme aplicația instalată pe telefon, de fiecare dată când încercam să mă uit la clipuri, le găseam complet anoste, lipsite de umor, pe alocuri chiar abrazive, făcute de adolescenți care n-au încă simțul ridicolului. Adică, cine stă să se uite la oameni care dansează și fac karaoke pe aceleași piese și aceleași fraze la nesfârșit?! Mai nou, se pare că eu. Pentru că din momentul în care TikTok-ul a prins cumva de veste care sunt interesele mele, am primit o avalanșă de recomandări la care am râs, am plâns și pe care le-am distribuit prietenilor. Clipurile erau educative, amuzante sau intrigante, cumva, așa că am căzut în această gaură de iepure ca Alice în Țara Minunilor.

Pe de altă parte, pentru că nu am postat (încă) nici un TikTok, mă simt ca o mătușă fără viață privată care trage cu urechea la ce vorbesc și ce fac adolescenții. Însă ce am aflat despre generația Y (cu mici excepții, pentru că orice pădure are uscături) este că e o generație efervescentă, creativă, care celebrează diversitatea, dar și individualitatea. Și după o săptămână petrecută pe TikTok, mi-am dat seama de amploarea fenomenului la scară mare: am auzit remixuri TikTok în Loft și la radio-uri mainstream. Am descoperit trenduri de meme populare pe Facebook care au pornit de acolo. Și mai mult decât atât, am descoperit foarte mulți oameni de +30 care au devenit staruri TikTok, și, fără să discriminez, recunosc că atunci când văd asta, îmi amintesc de cât de ciudat mi s-a părut când părinții mei și-au făcut conturi Facebook, la un deceniu după ce s-a lansat aplicația. 

Cum dă dependență TikTok-ul?

Pe scurt, am senzația că aplicația chinezească combină într-un mod absolut ingenios lucrurile atractive ale unor platforme deja cunoscute și umorul actual, în clipuri scurte: trend inițiat de Vine (chiar, oare de ce o fi dispărut acea aplicație?!), cu poveștile, opiniile și întrebările adresate unei comunități, așa cum am văzut pe Reddit, cu meme-uri la modă. Toate sunt amestecate în niște pattern-uri definite de melodii catchy (fie remixurile unor piese celebre, de skit-uri din show-uri de stand-up sau chiar bucăți de melodii), de dansuri, de filtre și de gesturi specifice (cum ar fi degetele arătătoare unite, un simbol al timiditații și al disconfortului, care a depășit granițele aplicației și a penetrat în mainstream). De fapt, prin intermediul acestor uniforme ce reprezintă mărcile unei generații, TikTok-ul dă dependență: spre exemplu, dacă asculți melodiile de foarte multe ori și te simți amuzat adesea în timp ce le asculți, le vei asocia cu acea stare de fiecare dată, pentru că este stimulată producția de dopamină în creier, sub influența unui stimul care oferă o recompensă. Desigur, nu toate TikTok-urile îți vor plăcea, însă sunt suficiente și două din zece pentru a te face să dai scroll în continuare și pentru a-ți hrăni dependența. 

„În termeni psihologici, metoda se numește încurajare aleatorie. Iar asta înseamnă că uneori câștigi, și alteori pierzi. Și așa e concepută această platformă, ca un aparat de sloturi. Ei bine, un lucru pe care îl știm este că aparatele de sloturi dau dependență. Știm doar că există dependență de jocuri de noroc, nu? Dar nu se prea vorbește despre modul în care dispozitivele noastre și aceste platforme și aplicații au aceleași atribute adictive încorporate în ele”, spune Julie Albright, sociolog specializat în cultură digitală și comunicare pentru Forbes.com. Și pot spune că sunt mărturia vie că acest sistem funcționează și este absolut hipnotizant. În ultimele două săptămâni, de când navighez pe TikTok, n-am mai postat mai nimic pe Facebook sau Instagram și, mai mult, acum ambele aplicații mă plictisesc groaznic. 

Care sunt părțile strălucitoare și cele întunecate ale TikTok-ului?

După cum ziceam, dincole de uniformele sunetelor, ale glumelor și provocărilor trase la indigo, ale dansurilor și ale filtrelor… TikTok-ul celebrează diversitatea. Comunitatea LGBT este puternică și încurajată (am văzut multe mărturii ale unor persoane gay, asexuate, iar lesbienele se bucură de foarte multă popularitate), observ o implicare socială activă în cauze precum Black Lives Matter, în timp ce diferențele culturale sunt ironizate, dar cu indulgență și afecțiune, iar animalele sunt la fel de adorate la fel ca și pe celelalte rețele sociale, se vorbește despre sănătatea mintală, despre schimbările climatice, educație sexuală, politică sau feminism. Și sunt încurajate trenduri precum: fete care lucrează în programare sau identificarea relațiilor toxice, indiferent că e vorba de sexul opus sau de rude. Însă sunt trendy și teorii ale conspirației, precum ipoteza că Britney Spears este controlată mental prin intermediul medicației (și de aceea postează clipuri ciudate) sau că COVID19 nu ar fi o pandemie, consumul de alcool este glorificat și este încurajat, iar shaming-ul are un loc de cinste, în special cel al mamelor vitrege – și nu sunt convinsă că e complet legal să le folosească pozele lor, așa cum se întâmplă în mod frecvent. Desigur, aplicația și formatul ei micșorează capacitatea de concentrare, și are acest efect în special asupra creierelor tinere, iar copii sunt expuși (dar și încurajați) la limbaje și comportamente vulgare. Mai mult, această platformă poate facilita accesul prădătorilor la minori, de aceea se recomandă supravegherea parinților.

Cu toate astea, această aplicație nu e chiar dăunătoare (sunt multe alte surse din care copiii pot fi expuși la informații și imagini obscene). Și există avantaje create de revoluția digitală: lumea a devenit mai mică, iar tinerii sunt extrem de conectați la tot mapamondul, au mai multă înțelegere pentru multiculturalitate și se consideră cetățeni ai lumii. Iar, pe termen lung, această extindere a conștiinței poate crea o societate cu mai puține granite, conflicte sau războaie, o lume mai tolerantă și mai informată. Spre exemplu, și eu am adunat foarte multe informații: am aflat că apusurile pe Marte sunt albastre, sfaturi legale, life hacks, tips-uri de educație financiară. Dar și faptul că unii tineri cetățeni maghiari speră că Transilvania va face din nou parte din Ungaria într-o zi. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cine banează TikTok-ul și de ce?

De când stau pe TikTok, am văzut foarte multi influenceri (da, și această platformă îi are) implorând oamenii să-i urmărească pe Instagram, fiind foarte îngrijorați că-și vor pierde comunitatea odată cu închiderea TikTok-ului. Dar cine vrea să facă asta și de ce? Mai întâi, săptămâna trecută, India a interzis TikTok-ul, împreună cu alte 58 de aplicații made in China. Această interdicție a fost o lovitură puternică pentru platformă, în special pentru că India era una dintre cele mai mari piețe, conform BBC. Apoi, recent, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că Statele Unite iau în considerare interzicerea TikTok și a altor aplicații de socializare din China, iar președintele Trump a confirmat informația: “Da, luăm în calcul această măsură. Este o afacere mare. Uite ce s-a întâmplat cu China cu acest virus, ceea ce au făcut pentru această țară și pentru întreaga lume este rușinos”, a declarat președintele SUA.

Aici intră în joc geopolitica. Oficial, India a declarat că a interzis aplicația din cauza problemelor de securitate, motivând că este o “amenințare la adresa integrității suveranității Indiei”, iar Statele Unite invocă același motiv, membrilor armatei fiindu-le deja interzisă folosirea aplicației, încă din ianuarie. Însă este ciudat cum niciuna dintre țările din UE nu s-a alertat în acest sens, mai ales dacă luăm în considerare faptul că Uniunea din care face parte este mult mai strictă în probleme de confidențialitate a datelor decât țările menționate. 

Iar întrebarea este… va fi TikTok-ul noul Facebook al generației următoare, sau va dispărea ca și cum nu a fost niciodată, precum Vine, doar că din motive geopolitice? Sau, poate, Instagramul va lansa feature-uri noi, similare TikTok-ului (asta se întâmplă deja), și-l va înghiți, așa cum s-a procedat cu Snapchat când CEO-ul a refuzat să-l vândă. Asta rămâne de văzut. Însă, între timp… TikTok “around the clock/but the party don’t stop”, după cum sugerau versurile unei melodii populare din 2009, pe care generația Y probabil nu o știe. 

Citește și:

3 motive să iei o pauză de la social media

Cum e afectat creierul copiilor de timpul petrecut în fața ecranelor?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Diana Stănculeanu, psiholog: ”Dacă ajung să mă cert cu adolescentul pe ordinea din cameră, normalitatea este restaurată!”

WELLBEING//

Beneficiile nebănuite ale hranei locale, de sezon

SELF-IMPROVEMENT//

Cum rămâne cu sănătatea emoțională a părinților?

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.