SELF-IMPROVEMENT//

Ce e fuziunea emoțională și cum te poți elibera de ea

Dacă te simți vinovat atunci când te pui pe primul loc, atunci aceste rânduri sunt pentru tine.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce nu e un semn bun atunci când mama ta e și prietena ta cea mai bună.
Care sunt tehnicile pe care le ai la îndemână pentru a te libera de obligația emoțională de a-i servi pe alții.


Nu există un termen concret în limba noastră pentru a traduce enmeshment, deși sunt convinsă că și tu, ca mulți alții, știi foarte bine ce înseamnă. E vorba despre copilul care ezită să plece de acasă, de fratele și sora care trăiesc mereu împreună, de mama și fiica care sunt cele mai bune prietene, de băiatul mamei etc.

Iar cea mai potrivită explicație ar fi fuziunea cu un altul, transformarea celuilalt în veriga lipsă din viața altcuiva. Este o lipsă totală de limite, iar limitele sunt nu doar necesare, ci sunt marca sănătății mentale și fizice. Mai este și o gravă încurcătură de roluri, la nivel inconștient, care lasă în urmă doar confuzie, sechele și dificultăți psihologice.

În cultura noastră, însă, sunt cât se poate de susținute genul ăsta de – hai să le zicem – încrengături emoționale. De fapt, sunt chiar încurajate la nivel cultural și sunt confundate cu devotamentul, apropierea familială, datoria și dedicarea. La noi, lipsa limitelor e considerată o calitate și chiar o notă de bună creștere și stăpânire interioară.

Cum arată enmeshment-ul

Exemplele sunt multe: părinții copii (persoanele care de mici au simțit că ele sunt responsabile pentru “creșterea” părinților lor), copiii care au fost făcuți “partenerul” emoțional al unuia din părinți (de exemplu, soțul sau soția lipsă, fie că acesta / aceasta lipsea sau nu), copiii “prietenii cei mai buni” ai părintelui, frații transformați în părintele sau partenerul fraților săi, partenerii de cuplu care se poartă ca părinți, “mămica” sau “tăticul” din grupul de prieteni, soții care se comportă ca frații/surorile etc.

Țin minte când mama mea îmi povestea mândră despre cum tatăl ei era “elefantul” familiei. Adică și-a susținut mama și fratele, deși erau adulți, financiar, fizic, emoțional, până la moarte (care a venit prematur, în opinia mea, ca o consecință a stresului acumulat). Era tatăl întregii familii, al cunoscuților, omul care nu spunea niciodată “nu” mamei și fratelui său, care nu impunea nicio limită familiei lui de origine, care, dimpotrivă, accepta ca diferite rude să abuzeze de bunătatea lui sau a familiei lui nou formate. 

Toată istoria asta, despre un om lipsit de orice limită, un erou, un caracter supradimensionat, un patriarh total, mereu plin de resurse, mereu înțelept, binevoitor, îndatorat cu adevărat familiei, trădează un adevăr dureros: faptul că omul ăsta trăia realitatea cu urgența de-și servi familia. De a servi. Și-a servit patria, familia, mama, tatăl, fratele (!?), soția, pacienții (pentru că a devenit și medic). Și a murit prematur. De infarct.

Foarte mulți oameni care trăiesc în felul ăsta, ajung să facă implozie (adică să dezvolte vreo tulburare somatică mai lentă, orientată spre interior, ca o boală autoimună) sau explozie (adică o boală somatică agresivă, disruptivă, ca de exemplu, infarct). Pentru că, în realitate, atunci când ești fuzional, existența ta nu-ți aparține. Iar asta nu este posibil, în sistemul tău psihic, deoarece generează cantități uriașe de stres. 

Te naști și exiști pentru tine, pentru a te autoactualiza, pentru a deveni cea mai bună versiune a ta și să prosperi, ca organism. Este sănătos să fii empatic, să iei o pauză de la tine și să te îngrijești și de un altul, dar atunci când nu-ți vine niciodată rândul la atenția și grija proprie, atunci durerea, frustrarea și tensiunea interioară încep să se acumuleze până peste pragul de toleranță al psihicului.

În cazul enmeshment-ului (fuziunii emoționale sau confluenței), asta nu se întâmplă. În cazul ăsta, cineva face un pact inconștient cu altcineva ca acea persoană să fie ceea ce nu este, pentru o perioadă nedefinită de timp. Nimeni nu se naște să fie părintele propriului părinte, părintele prietenilor lui, părintele soțului sau al soției sale, îngrijitorul părinților săi, etc.

Tot acest gen de situații au în comun, în primul rând, lipsa limitelor. Limitele ne definesc, așa cum pielea ne conține. Astfel rămânem sănătoși și întregi, atât în interiorul, cât și exteriorul nostru. Așa ne ferim de boli sau de contaminarea cu varii lucruri din exterior și putem participa sănătos la viață. 

Mai mult, atunci când în uter organismul devine o celulă separată de alte celule, începe să crească și să se dezvolte. Așa e și cu dezvoltarea psihică normală. Însă, în cazul fuziunii emoționale, separarea, ruperea normală a unei legături, a unei granițe psihice, fizice, financiare sau mentale între tine și celălalt nu există. Iar orice încercare de a o impune acolo e primită cu ostilitate, explicită sau implicită. “Plecarea” normală, urmărirea propriilor gânduri, nevoi și interese devin trădare, abandon, vinovăție, încep să creeze tristețe, sentimente profunde de inadecvare, anxietate și depresie.

Enmeshment-ul este ca un parazit, dacă vrei, care se autoactualizează. Și pentru că “beneficiarii” trăiesc prin tine, au tot interesul să rămâi undeva la îndemână. Deși poți simți că ai independență, adesea însuși faptul că tu nu-ți controlezi viața pe deplin, că trăiești viața inconștient, bifând nevoile celorlalți, duce adesea la probleme personale pentru tine.

Cineva îmi spunea odată despre o mătușă toxică, a cărei tendință era să transforme băieții din familie în “soțul ei lipsă”, după cum i-a zis odată înfuriată unuia dintre ei, atunci când el a refuzat să-i mai facă pe plac: “Totul era mai simplu, atunci când n-aveați prietene!”. În traducere, atunci când erați ușor de manipulat. Aceeași persoană se zbătea să dezvolte limite normale față de familia sa, să mențină un job, să simtă fericire, liniște și satisfacție personală. Ajunsese deja, de mai multe ori, la burnout și avea numeroase certuri în cuplu pe tema faptului că-și abandona partenera atunci când îl cuprindea anxietatea că nu-și mulțumește familia. Iar această anxietate creștea ori de câte ori viața lui începea să meargă bine (un job bine mai bine plătit, o relație semnificativă în dezvoltare, hobby-uri care îl mulțumeau, orice i-ar fi putut spori independența personală).

Toate astea încep adesea în fragedă princie (știu, dar toate încep de acolo!), când copii încep să înțeleagă din rolul lor în familie, care e rolul lor în lume. Frica, nesiguranța, agresivitatea,  absența emoțională, incertitudinea financiară, sau însuși un stil fuzional în familie vor duce, adesea, mai întâi la dispariția limitelor, apoi la preluarea, fără consimțământul sau cunoștiința lucrului ăstuia, spațiului interior și a comportamentului copilului.

Practic, deși nu se vede, este echivalentul la a fi “preluat” de nevoile, dorințele, emoțiile, gândurile sau personalitatea celuilalt.

Ce poți face pentru a te elibera

Sunt lucruri pe care le poți face ca să ai o viață fericită și liniștită, pentru că, de obicei, asta e cea mai puternică dorință a persoanelor care trăiesc toată viața “în serviciul” altora: să beneficieze de dreptul la o viață fericită, să aibă în sfârșit voie să trăiască cu adevărat, știind că asta nu “rănește” pe nimeni.

Să fii fuzional emoțional este, cum mai zic uneori în glumă, “boala Balcanilor”, deși se întâmplă peste tot în lume. Însă nu este un blestem genetic, care să te lege pe vecie de un destin sordid, nicidecum.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Este ceva ce poți schimba absolut, făcând câteva lucruri, și anume:

1. Să recunoști și să conștientizezi că există o problemă 

Atunci când vezi și accepți lucrurile așa cum sunt, poți să le schimbi. Până atunci, nu le poți atinge. Iar semne potențiale pentru fuziunea emoțională sunt: inabilitatea de a te simți fericit dacă cealaltă persoană este nefericită, sentimente exagerate de responsabilitate pentru o altă persoană, inabilitatea de a controla nivelul emoțional de implicare pe care-l ai cu persoana respectivă și, mai ales, sentimente de vină și anxietate, atunci când gândurile tale NU sunt despre persoana respectivă.

2. Să înțelegi că ai toate instrumentele pentru a întrerupe dinamica fuzională

Trebuie să-ți amintești că, deși ești sau ai fost implicat într-o asemenea diniamică fuzională, tu nu ești, în fond, nici relația respectivă și nici cealaltă persoană. Și că ai absolut tot ce-ți trebuie ca să oprești reacția asta chimică.

Cum spuneam, dezvolți și acest comportament ca pe orice altul, ca o adaptare la realitatea din jurul tău, atunci când erai mic/mică. La vremea aceea te-a ajutat să supraviețuiești psihic, pentru că, cel mai probabil, nu ai avut de ales. Dar tu nu ești sortit să-ți petreci restul vieții în locul ăla confuz și claustrofobic. Dimpotrivă, exiști ca să prosperi: fizic, emoțional, mental, financiar.

Asta nu este ceva gentic, ci e doar un program. Și orice lucru învățatat are și dezvăț. Iar dacă atunci când erai mic nu aveai de ales, realist vorbind, acum ai de ales. Și ai libertatea și resursele de a face schimbarea.

3. Să începi să dezvolți limite și, odată cu ele, propriul sentiment de identitate

Fuziunea emoțională e uneori asemenea puzzle-urilor unde trebuie să urmărești diferite fire în diferite puncte, iar vindecarea înseamnă să înțelegi ce este al tău și ce e al altora, ce vrei și ce nu mai vrei să păstrezi în interiorul tău și să începi să descoperi ce te face pe tine cu adevărat fericit.

Iar, la pachet cu asta, vine capacitatea de a spune și “nu” lucrurilor care nu te fac fericit cu adevărat. Pentru că spațiul tău interior a fost ocupat mult timp cu un altul, e important să înveți să-ți găsești întâi conturul, limitele, granițele sănătoase, apoi să începi să colorezi în interiorul lui.

Atunci când înveți să spui și nu, înveți să depinzi de tine însuți pentru validare și liniștire emoțională, când înveți să faci și în interior ce știi să faci exclusiv în exterior, atunci dezvolți acele granițe. Iar odată cu ele vin și permisiuni: da, ai voie să simți ceea ce simți, să-ți placă ceea ce-ți place, să te bucuri, să o iei de la capăt, să iei de la viață ceea ce e bun și hrănitor, pentru că… chiar meriți! 

Atunci când te naști, lucrurile frumoase nu-ți sunt ascunse și redate doar atunci când ai destule puncte să le poți primi, ca în jocuri. Nicidecum! Ele sunt acolo, iar dacă atunci când erai mic n-a fost nimeni care să te învețe să faci asta pentru tine, poți începe să devii tu acea instanță interioară care te crește.

Există resurse infinite pe această temă. Există ajutor și există ieșire. Iar și tu, ca oricine altcineva pe lumea asta, ai dreptul să te uiți și să zici: “Hei, mie mi se pare că rolul ăsta nu mă prea mulțumește, vreau să rescriu povestea asta, pentru că nu-mi place unde duce!”.

Și așa va fi.

E posibil să pierzi la capitolul popularitate atunci când refuzi să-i mai “alimentezi” pe toți ceilalți – dar, după părerea mea, schimbul merită pe deplin. Majoritatea oamenilor remarcă faptul că, atunci când încep să se îngrijească de ei înșiși, ușor ușor, de la o alegere la alta, ajung să-și construiască viața pe care au visat-o mereu!

Citește și:

Revelația care m-a ajutat să trasez limite sănătoase față de familie

Cum să-ți încarci bateriile în familie

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

SELF-IMPROVEMENT//

Copilul interior te ajută sau te sabotează în carieră?

SELF-IMPROVEMENT//

5 moduri în care ți se schimbă viața după ce devii mamă

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.