EFICIENȚĂ//

Cât m-a costat să lucrez într-un mediu în care nu m-am regăsit

Acum ceva timp, m-am supus unei experiențe ciudate: am lucrat, timp de cinci luni, fără să țin cont de cine eram.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cu ce te ajută să ajungi pe fundul piscinei, cu condiția să nu stai prea mult acolo.
– Cum să-ți dai seama dacă plătești un preț prea mare pentru a-ți asigura o sursă de venit.


Știam și atunci când am semnat respectiva colaborare că nu este ceea ce-mi trebuie. Intuitiv, milioane de becuri roșii au sunat la unison în capul meu. Și totuși, am spus ”da”, am semnat contractul și am început una dintre cele mai bizare perioade din viața mea. Mă trezeam, zilnic, cu forța, mă pregăteam să plec la un birou unde nu-mi doream să fiu, știind că n-am nimic în comun cu valorile, principiile și mediul în care urma să-mi petrec niște ore bune. Sigur, îmi făceam treaba corect (asta e, până la urmă, cel mai simplu!), îmi spuneam că e doar un job, o sursă de venit, că ține de profesionalismul meu să mă pot adapta, că una e ceea ce faci și alta e cine ești cu adevărat. 

Privind retrospectiv, am renunțat la mine așa cum renunți la un prieten bun, cine știe din ce motive. Am crezut că lucrurile vor funcționa cumva. Însă, cinci luni mai târziu, priveam rezultatele analizelor de sânge și chipul palid al doctoriței de familiei, care-mi spunea că am ”linia de apărare” grav sub parametrii normali. Nu intru în detalii pe care nu le stăpânesc, era ceva legat de celulele albe, însă cert este că o simplă răceală a trecut cu chiu, cu vai, după două ture de antibiotice diferite, că eram slăbită și complet lipsită de poftă de viață. Atunci a fost momentul când mi-am dat seama că plătesc un preț mult prea mare pentru ceea ce mi-am asumat să fac.

Cum și de ce am ajuns în acel loc

Eu cred că m-am pedepsit. Doi piloni importanți din viața mea au căzut la scurt timp, unul după celălalt, și părea că trăiesc pe un fel de scaun cu un singur picior: totul se clătina. Și am dat vina pe mine, așa că am activat mecanismul rudimentar al pedepsei. M-am pedepsit cu vârf și-ndesat pentru că simțeam că n-am fost destul de precaută, de atentă la ce se întâmplă în jurul meu. 

Implicit, pedeapsa asta urma să mă trezească și să mă transforme într-un om mai vigilent. Apoi, recunosc, era o poziție comodă: fără provocări, fără teama că n-aș ști ceva din ceea ce am de făcut. În plus, oamenii cu care lucram erau OK. Însă nimic, dar nimic din ceea ce făceam nu rezona cu mine, cu valorile mele, cu cine sunt eu. În acel moment, părea cumva ideal: cine eram eu, în propriii mei ochi, părea să nu merite nimic mai bun. Așa că am construit inconștient acel colț la care se puneau, pe vremuri (sper!), copiii neascultători: un spațiu gol, neutru, din care n-ai cum să evadezi și care, hai să fim serioși, nu te va face niciodată să te gândești la cine ești sau la ce ai putea face mai bine, ci te îndeamnă să te resemnezi și să găsești răspunsul potrivit pentru ceilalți (dar nu neapărat real, pentru tine), care te poate elibera. 

Semnele au apărut repede

  • Oboseală cronică, nejustificată;
  • Închidere în sine;
  • Iritabilitate, lipsă de răbdare;
  • Burnout;
  • Lipsă de încredere în mine. 

Sunt un om matinal, dar în acea perioadă nu reușeam să mă trezesc dimineața. Pentru că mă îngrozea orice început de zi. Îmi lipsea motivația (și da, găsesc bună parte din motivație în ceea ce fac!), îmi lipsea perspectiva de a face ceva care să aibă sens pentru mine (sau, măcar, să nu fie paralel cu ceea ce cred că ar trebui să aducă meseria mea în lume), simțeam o lehamite teribilă și singurul gând suportabil era că ziua va trece, în cele din urmă. 

Apoi, a apărut închiderea în sine. Sunt o persoană semi extrovertă: în contextul potrivit, mă deschid spre ceilalți destul de ușor. Însă, la acest loc de muncă, era ca și cum mi-ar fi crescut o carapace atât de groasă, încât nu mă mai puteam vedea nici eu. Asta s-a tradus în faptul că evitam să mă întâlnesc cu prietenii mei, iar atunci când totuși mă întâlneam, singurul subiect de conversație digerabil era prognoza meteo. Acasă, eram un fel de car de nervi ținut sub control. Însă nu te poți preface în fața copiilor. Dacă înainte era o plăcere să stau de povești cu fiul meu și să ascult ce i se mai întâmplă, acum simțeam că aș fi preferat să stau cu o pernă îndesată peste urechi, iar el a simțit primul că, undeva, ceva nu e deloc în regulă cu mine. Mă irita tot, însă nu izbucneam, doar dormeam. Dormeam, să zicem, cam în 40% din timpul meu liber și mă trezeam la fel de obosită.

Nu cunoșteam, pe atunci, foarte bine conceptul de burnout. Acum îmi dau seama, însă, că eram în primele stadii ale burnout-ului și că mă îndreptam cu viteză spre următoarele. În acel caz, burnout-ul nu avea legătură cu volumul prea mare de muncă, nici cu presiunea (chiar nu mă presa nimeni!), nici cu un mediu de lucru toxic în sine (cât de bine se aplică aici acel it’s not you, it’s me). Ci cu totala, completa și incredibila lipsă de sens a muncii pe care o făceam (iar banii chiar nu sunt o motivație suficientă, cel puțin nu în cazul meu). Cred, sincer, privind în urmă, că aș fi câștigat mai mult dacă aș fi ales să nu fac nimic o perioadă. 

Și spun asta nu din răsfăț (sigur că trebuie să muncesc pentru banii mei!), ci pentru că am plătit un preț prea mare: pierderea încrederii în mine. M-am pus singură într-o situație care mi-a știrbit stima de sine, iar asta e o parte tare greu de reclădit. M-au ajutat enorm câțiva prieteni buni, care mi-au reamintit că făcusem destul în viața mea profesională ca să am dovada că valorez, totuși, ceva.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


De ce este important să fii aliniat cu tine și la muncă

După ce am văzut acele analize și am priceput că începusem să somatizez ceea ce ascundeam sub preșul mental și emoțional, mi-a fost clar că trebuie să mă trezesc de-adevăratelea. Cred, la modul cel mai sincer, că acea perioadă a avut rostul ei: e ca la piscină. Ca să ajungi să te propulsezi la suprafață, uneori, e nevoie să atingi cu tălpile fundul piscinei. Secretul e să nu stai acolo prea mult și, dacă nu-ți asculți mintea sau intuiția, măcar să fii atent la mesajele corpului tău: lipsă de oxigen sau, în cazul meu, un sistem imunitar dat de toți pereții. În momentul în care te prinzi că nu-i de glumă, dă-ți imboldul să te ridici la suprafață. Acea primă gură de aer nici n-o s-o simți ca pe o gură de aer, ci ca pe o gură de viață. De parcă te-ai trezi după un somn greu. 

Ziua în care mi-am anunțat plecarea a fost prima zi din restul vieții mele. Am mulțumit, am lăsat loc de bună ziua, am explicat că am nevoie să merg pe un drum pe care să fiu aliniată cu mine însămi. Pentru că munca nu este un capitol separat din viața noastră, este o bucată destul de importantă care ne definește și trebuie, prin urmare, să conțină ceva din ce suntem noi în restul timpului. Este o dinamică de care nu prea ai cum să scapi. 

Iar vestea cea mai grozavă vine abia acum: odată ce te aliniezi cu cine ești, iar munca pe care o faci zi de zi te reflectă într-un fel sau altul, ai tras lozul cel mare! Sigur că vei avea și zile grele sau momente când te simți demotivat, însă e mult mai simplu să regăsești motivația atunci când ceea ce faci are sens și se aliniază cu valorile tale interioare. Pentru că, de fapt, munca noastră influențează direct nivelul de sens al vieții per ansamblu: suntem aceiași oameni și în timpul celor opt ore de muncă. Iar dacă crezi că poți să te păcălești că lucrurile stau altfel, ai mare grijă să nu-ți furi singur/ă pălăria, așa cum am făcut eu. 

Citește și:

Dezvoltarea leadership-ului personal prin coaching

Trauma: povestea ți se repetă sau tu scrii povestea?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 moduri în care ți se schimbă viața după ce devii mamă

WELLBEING//

Radiografia începutului de izolare: autodezvăluire asumată

MISIUNE//

9 lecții esențiale pe care trebuie să le înveți până la jumătatea vieții

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.