SELF-IMPROVEMENT//

Căsătoria – redefinire sau dispariție?

O trecere în revistă, plină de umor, a cauzelor pentru care tot mai mulți oameni aleg să rămână necăsătoriți.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care este diferența dintre ”dragoste” și ”îndrăgosteală”.
– Cum transformă căsătoria procesul prin care gunoiul ajunge la ghenă într-o adevărată dezbatere.


Ei bine, avem dovezi! Căsătoria e pe ducă. Sau cel puțin așa rezultă dintr-un raport al Națiunilor Unite (UN Women, Families in a changing World, 2019). Să trecem în revistă câteva dintre ele. În 2010, 4,3 % dintre femeile lumii ăsteia au trecut de 40 de ani și au rămas nemăritate în același timp. Între 1970 și 2008 rata divorțului s-a dublat, la nivel mondial. În 2016, aproximativ 2,2 milioane de căsătorii și-au dat obștescul sfârșit, noi europenii îngropând la tribunal sau notar vreun milion dintre ele. Dincolo de cifre exacte, același raport ne spune că din ce în ce mai mulți oameni, mai ales tinerii adulți, sunt înclinați să nu considere căsătoria ca fiind o componentă obligatorie pentru o viață împlinită sau fericită. 

Din cauza convingerilor sau a situației economice precare, din ce în ce mai mulți oameni aleg să rămână necăsătoriți sau să coabiteze, fără a mai trece pe la primărie ori biserică. Nici contracepția nu ajută în direcția asta. Cu riscul să scot romantismul din articol, unul dintre impulsurile la căsătorie era nu atât dragostea, cât sarcina nedorită. În fine, să luăm lucrurile pe rând. Propun să vedem care a fost evoluția căsătoriei, care sunt motivele pentru care dăm cu oiștea celibatului în gardul relațiilor de lungă durată și, mai ales, de ce nu prea ne mai iese să stăm împreună pe termen lung.

La începuturile noastre, căsătoria n-avea treabă nici cu dragostea, nici cu biserica. Într-un mod foarte romantic, avea treabă cu resursele și mai ales cu direcționarea lor în direcția genetică a posesorului de resurse. Așa de multă treabă avea cu resursele, încât aveai mari șanse să sfârșești căsătorit în familie. Poate de aia încă mai numărăm degetele copiilor la naștere. Dacă nu sfârșeai în familie, mai aveai și varianta achiziționării miresei sau, mai ieftin dar necesitând tupeu, pe cea a răpirii ei de la tribul sau poporul inamic. Varianta pe bani a născut modelul de căsătorie aranjată, model care (vă vine să credeți sau ba) mai există și astăzi. În jurul lui 800 DC, Biserica Catolică a devenit interesată de căsătorie (lăsată pe seama statului până atunci) și, uite așa, vreo câteva zeci de ani mai încolo, a apărut și un ritual religios pentru căsătorie. Ei bine, căsătoria nu prea a avut succesul scontat inițial. În Evul Mediu, se estimează că vreo 40% dintre cetățeni rămâneau celibatari, din motive spirituale sau economice. Martin Luther s-a trezit printre primii să insiste că doar căsătoria era forma potrivită de organizare între bărbat și femeie.

Și cam tot atunci ne-am limitat la un bărbat și o femeie (oficial, vorbind). Asta ne-a cam dat la rădăcina poligamiei, despre care cei mai mulți știm (greșit, de altminteri) că însemna doar varianta un bărbat cu mai multe neveste (și soacrele aferente). Tot religia ne-a faultat și orientarea sexuală, pornind de la premisa că sexul corect se face doar sub deviza perpetuării speciei. O dată ce am definitivat varianta 1:1, lucrurile au rămas neschimbate destul de multă vreme. Rezumatul pe scurt ar fi că, până cam acum 100 de ani, căsătoria nu avea treabă nici cu dragostea și nici cu sexul cu năbădăi (acceptat fiind acela cuminte în scopul făcutului de copii). Căsătoria a avut multă vreme baze practice și pragmatice. Poveștile de dragoste apăreau sporadic și nu aveau final fericit. Dragostea era de multe ori apanajul oamenilor care nu trăiau vreodată împreună. În plus, omenirea avea o speranță de viață redusă, jurământul binecunoscut cu “până când moartea ne va despărți” fiind introdus în ritualul de căsătorie pe vremea când te căsătoreai la 15 și mureai la 40, așa că nu prea aveai mult de suportat. Partea cu “și la bine și la rău” se trage probabil de la faptul că omenirea începea să rămână știrbă de pe la 30.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Punerea în practică a combinației dintre dragoste și căsătorie este apanajul ultimilor o sută de ani. Primul lucru pe care l-am obținut din combinație a fost divorțul. Na, dragostea vine și trece. În plus, nu prin dragoste intrăm în relații, ci prin îndrăgostire. Stare care, surprinsă de un aparat RMN, se vede ca o combinație dintre demență și tulburare obsesiv-compulsivă. Este irațională și, mai degrabă, rezultatul unei povești pe care ne-o spunem despre relații în general și despre obiectul îndrăgostelii noastre în particular. O să revin imediat la povestea despre relații, dar vreau acum să spun doar că, de vreme ce de îndrăgosteală se ocupă mai degrabă hormonii și feromonii, aceasta nu este un predictor eficient al durabilității unei relații de lungă durată. Asta explică de ce, îndată ce am combinat-o cu căsătoria, tot ce am obținut a fost permisiunea pentru divorț și, respectiv, monogamia serială. Îndrăgosteala vine și trece, dragostea (vorba filozofului) fiind ceea ce rămâne după ce ai terminat să te îndrăgostești.

Să vorbim și despre povestea despre relații sau, cum i-ar zice specialistul, “scriptul romantic”. Scriptul ăsta înglobează toate informațiile achiziționate despre relații. Adevărate sau false, nu contează. Amalgamul ăsta de credințe se achiziționează prin educație și experiență: din ceea ce vedem la părinții noștri în copilărie, din filme (fie ele romantice sau deocheate), din religie și din propria experiență. Să nu credeți că am uitat de știință. Nu am uitat, dar ea, draga de ea, nu figurează printre surse. Asta explică de ce următoarele 5 chestii sunt trecute cu vederea de 96% dintre noi. Tot ele stau la baza declinului căsătoriei.

1. O relație de lungă durată presupune restrângerea gradelor de libertate. Nu de alta dar, definiția unei relații presupune că trebuie să mai ții cont de încă o persoană, adică de partenerul tău. Vrei căsătorie, pregătește-te să nu mai poți lăsa capacul de la toaletă cum vrei tu! Nici telecomanda de la TV nu mai e doar a ta și nici destinația pentru concediu. Și doar singur dacă ești o să fie clar cine duce gunoiul, căsătoria transformând procesul prin care deșeul ajunge la locul lui într-o dezbatere.

2. Căsătoria presupune muncă. O să presupună asta chiar dacă tu crezi că sufletul pereche locuiește cu tine în apartament și după ce l-ai găsit, te-ai scos, asta e tot ce a trebuit să faci. O relație produce gunoi relațional. La fel ca și în cazul celui de la punctul precedent, trebuie sortat, doar că prin discuții și prin disponibilitatea de a înțelege și acomoda perspectiva celuilalt și de a negocia schimbările benefice pentru cuplu.

3. Partenerul de relație nu e unic responsabil pentru tot ce nu merge bine. Intrăm în relații cu istoric relațional și cu tot felul de tinichele existențiale și traumatice legate de coadă. O relație care rezistă și care este funcțională presupune ca fiecare partener să-și asume responsabilitatea pentru tot ce se petrece în relație și să contribuie activ la soluție, indiferent dacă problema e creată de celălalt sau nu.

4. Ne iubim, deci ne înțelegem. Nu, chiar nu. O relație presupune niște stadii. Mie îmi place să le folosesc pe cele de la teambuilding: forming, storming, norming și performing. Intrăm în relații irațional, pe baza unei emoții – forming, adică. Odată ajunși împreună, începem să ne lămurim care e gradul de compatibilitate. Indiferent câtă baftă avem, tot o să fie nevoie să negociem o bază comună, de regulă prin conflict – storming. Cearta (civilizată), apropo, nu este un predictor pentru ruperea unei relații, ci mai degrabă lipsa ei. Abia apoi ajungem la norming, adică la un cumul de reguli și definiții particulare cuplului. Și tot abia apoi ajungem la performing, adică la țeluri și viziuni comune despre lume și despre viața noastră împreună.

5. Ne iubim, ne potrivim, deci ne citim gândurile și o să fim fericiți până la adânci bătrâneți. Intrăm în căsătorie în căutarea fericirii. De unde și “panseul” cu “cine se căsătorește a doua oară nu-și merită fericirea primului divorț”. Relațiile fac casă proastă cu fericirea, pentru că presupun responsabilitate. Pot aduce împlinire, mulțumire, respect, apartenență. Toate acestea o să vină la pachet cu frustrări, cu restricții și cu rezolvare de probleme. Poate că asta explică de ce poveștile romantice se ocupă de periplul găsirii sufletului pereche și, odată ce ajung acolo, se termină abrupt cu “au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” sau nu permit protagoniștilor să trăiască împreună.

Trăim într-o lume în care suntem încurajați să fim cine vrem. Suntem în căutarea fericirii, a libertății. Pe ambele le percepem ca factori esențiali pentru o calitate percepută ca fiind bună a vieții personale. Ne plac viețile noastre și ni le putem organiza mulțumitor de unii singuri. Muncim pentru cariere și asta ne ocupă toată ziua. Suntem în permanență bombardați cu posibilitatea lui “mai bine” și asta face destul de greu să te hotărăști și să te mulțumești cu același lucru restul vieții tale. Societatea nu mai definește strict modul în care ne permite să conviețuim. Copilărim până mai tâziu și amânăm momentul responsabilităților greu sau imposibil de schimbat (a deveni părinte, de pildă).

Deocamdată căsătoria se străduiește să se redefinească. A devenit deja o relație dorită ca fiind de lungă durată, cu posibilitatea de a se termina. O să fie însă greu să se descurce într-o lume care caută ideale și le vrea de-a gata. Ne dorim o relație de lungă durată, dar nu ne prea decidem să ne asumăm dezavantajele care apar odată ce o găsim.

Citește și:

Iubirea în opt capitole. Un plan pentru a face iubirea să dureze

8 mituri despre relații și cum ne afectează ele

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Iar cuvântul anului este… „reziliență”

SELF-IMPROVEMENT//

A face sau a nu face un copil

WELLBEING//

Pătura ponderată: secretul nopților odihnitoare

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.