OAMENI THRIVE//

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, Dăruiește Viață: ”Implicarea trebuie să devină o igienă personală, ca spălatul pe dinți”

Despre puterea societății civile și spitalul pe care-l construim toți.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce un copil bolnav, tratat în România, trebuie să aibă aceeași șansă la viață ca într-un spital performant din străinătate.
– Cum funcționează o prietenie care schimbă lumea.


Asociația Dăruiește Viață a trezit, în societatea românească, imboldul de a construi speranță, șansă la viață și primul Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă, exclusiv din donații și sponsorizări. În spatele acestor demersuri, sunt două femei care au transformat prietenia care le leagă, de ani de zile, într-o super putere. Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu nu au acces la cine știe ce resurse secrete, rezervate doar celor aleși. Personal, cred că sunt oameni ca toți oamenii (și asta le face atât de speciale): acțiunile lor sunt dovada că e de-ajuns să spargi tiparul resemnării și să pui umărul la îndeplinirea unui vis. Carmen și Oana suntem noi toți, cu condiția să ne implicăm, în loc să ne ferim privirea.

Thrive Global: De 8 ani, ați început un demers care, aș spune, a redefinit societatea românească. Munca voastră a adus nu doar speranță, ci și sentimentul că societatea civilă are un motor al ei. Cine v-a alimentat cu combustibil vital? Cine sau ce v-a pus bețe-n roate? 

Carmen Uscatu: Demersul nostru, de fapt drumul nostru, ni l-am redefinit din 2009. Atunci am pornit pe un drum care ne-a adus aici. Atunci am înțeles pe deplin că noi, cetățenii, avem puterea de a schimba lucrurile din jurul nostru. Nu trebuie să fii cineva, e suficient să crezi în tine, dar mai ales să crezi că e de datoria ta să-ți ajuți semenii. Nu trebuie să-ți propui să schimbi lumea, căci nu-ți va ieși din prima și asta te-ar putea face să abandonezi. E suficient să crezi că poți aduce o schimbare în viața unui om, sau poate și asta e, uneori, mult să crezi. E suficient să vrei să-l faci pe cel aflat în suferință să simtă că nu e singur.

Foto: Alexandra Sandu

Cred că ne luăm energia de la oamenii din jurul nostru. De fapt, nu cred, ci știu asta. Ori de câte ori simt că aș vrea să abandonez, vine cineva și salvează situația. Și atunci nu mai abandonez ideea bună, abandonez gândul că s-ar putea să nu-mi iasă. 

Ne luăm energia de la mamele și de la copiii lor cei curajoși. Dacă ei pot să lupte cu boala, noi, ceilalți, de ce nu am putea lupta? Bețe-n roate ne pun oamenii care nu înțeleg de ce facem ceea ce facem. Autoritățile, politicienii care nu-și înțeleg rolul de slujbaș al alegătorului, oamenii care și-au uitat menirea pentru care au venit pe pământ ne bănuiesc mereu că, dincolo de cererile noastre, noi avem un interes. Și acela e unul ascuns. Cum la noi interesele sunt pe față, bețele-n roate pe care ni le pun inițial îi fac tot pe ei să regrete că au făcut-o. Sau nu știu dacă regretă, dar ajung să facă ceea ce le cerem, pentru că cererile noastre sunt îndreptățite, motivate, au, de cele mai multe ori, temei legal. Iar când nu au acest temei legal, e pentru că legea e proastă. Și atunci o schimbăm.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


TG: Cum s-a produs, în cazul vostru, revelația că nu e de-ajuns să stai, să speri, să aștepți? Că poți trece la fapte.

Oana Gheorghiu: Am fost mereu persoane intolerante cu abuzul de orice fel, doar că duceam bătălii mărunte, legate de felul în care ești tratat la un ghișeu sau de felul în care ți se impun clauzele unui contract de către o bancă sau un furnizor. Momentul care a schimbat intoleranța în revoltă și acțiune a fost acela în care, aflând de situația unui adolescent diagnosticat cu cancer, am înțeles prin ce trece o familie al cărei copil e bolnav, am realizat că, pentru România, ești bun atât timp cât ești sănătos și plătești taxe. Din clipa în care ai o problemă, te îmbolnăvești, ai nevoie de ajutor, pentru România devii invizibil sau, mai rău, „indezirabil”. Și când am înțeles asta, ne-am dat seama că oricare dintre noi poate deveni la un moment dat indezirabil, iar asta se poate schimba doar dacă noi ne schimbăm, dacă luăm atitudine, nu doar atunci când un drept al nostru e încălcat, ci mai ales atunci când un drept al cuiva de lângă noi, mai ales al cuiva aflat într-o situație vulnerabilă, e încălcat.  Așa am început: prin a lua atitudine și a lupta pentru dreptul la viață al unui tânăr de doar 18 ani. El nu a supraviețuit, pentru el a fost prea târziu, dar alți copii și alți adulți bolnavi de cancer pot avea o șansă în plus, aici, acasă, dacă noi toți facem mai mult.

TG: Povestiți-mi despre prietenia voastră, despre acest binom imbatabil. Ce vă leagă, cum treceți peste micile supărări? Cum ați fi separat?

CU: E un dar pe care-l prețuim și de care ne îngrijim. Prieteniile sunt cele care dau sens vieții mele. Să poți împărtăși din preaplinul sau din golul sufletesc e o binecuvântare. Realizez că oamenii de care ne-am înconjurat noi, ca Binom, au devenit și prietenii noștri. Prietenia e despre încredere și acceptare. Atunci devine imbatabilă. Ne leagă faptul că, adesea, gândim la fel. Nici nu e nevoie de cuvinte. Deciziile importante le-am luat mereu din priviri. Nu ne supărăm una pe alta, cred că învățăm toleranța în fiecare zi, deși, dacă i-ai întreba pe alții nu cred că ar zice asta. Și îmi e atât de clar, e ca și cum ai zice că după noapte vine zi, că separat nu am fi fost aici. Deloc. Ăsta e norocul nostru. Îl conștientizăm și îl prețuim.

TG: Cu ce vă ocupați înainte de Dăruiește Viață? Vă e dor de meseriile voastre?

OG: Eu am lucrat în transporturi, o meserie dură, în care sunt mai ales bărbați. Mi-au fost de mare ajutor cei 18 ani în care am „învârtit”, din birou, camioane prin Europa și am interacționat cu oameni de toate felurile, m-au pregătit destul de bine pentru bătăliile de mai târziu cu autoritățile.

Carmen a lucrat în marketing, ultimul ei job a fost acela de brand manager într-o firmă de suplimente alimentare. Cu siguranță, experiența ei a însemnat mult pentru ceea ce aveam să facem mai târziu, în viața noastră de ONG-iste. Ne place mult ce facem, nu prea are cum să ne fie dor de meseriile noastre, căci nimic din ce făceam înainte nu era atât de dinamic, de motivant și de provocator ca munca pe care o facem acum.

TG: Când vă simțiți copleșite și cum vă repuneți pe linia de plutire când mult devine prea mult?

CU: Ne simțim copleșite pe rând. Așa am decis. Tacit. Ne adunăm energia din lucruri aparent mărunte, dar esențiale pentru noi: întâlniri cu prietenii la un pahar de vin bun și o porție de râs. 

Foto: Andreea Macri

Când ”multul” devine ”prea mult” înseamnă că noi n-am făcut suficient. Nu există prea mult atunci când ești sănătos. Iar când nu ești sănătos, e atât de bine să știi că nu ești singur. Asta ne dorim să simtă fiecare copil, fiecare părinte, atunci când dau piept cu boala, când încep războiul. 

TG: Sunteți primul binom, dacă pot spune așa, care urmează să primească trofeul „Person of the Year – Romania” la ediția 2020 a E! People’s Choice Awards. E plăcut să primești recunoaștere la acest nivel? 

OG: Ca sa fim sincere, nu prea știam ce înseamnă trofeul ăsta atunci când am primit vestea, suntem un pic ignorante în materie de premii, recunoaștem. Ne-am bucurat, desigur, suna așa, foarte internațional și fancy și ne plăcea. Apoi, am început să cercetăm și să realizăm că e ceva foarte, foarte tare. Au început oamenii să ne felicite, să fie foarte impresionați și am devenit și noi din ce în ce mai impresionate. Oricum, n-am găsit să mai existe vreun binom numit „Person of the Year”, așa că mai marcăm o premieră.

TG: Care sunt lucrurile pe care simțiți că le-a schimbat în bine, pentru un bolnav de cancer și familia sa, asociația Dăruiește Viață? 

CU: Sincer? Fără să ne minimizăm eforturile, căci asta ar însemna să nu avem recunoștință pentru toată susținerea pe care am primit-o în decursul anilor, cred că schimbarea nu se produce peste noapte. E nevoie să conștientizăm cu toții că efortul care generează schimbare este unul pe termen lung. E bine să știm asta, să ne setăm corect așteptările, cum zice Oana. Schimbarea a început în 2009, cu obținerea autorizației de la Primărie pentru organizarea unui protest ce avea să-i aducă unui tânăr de 18 ani șansa unui tratament în străinătate, la momentul în care acel tratament nu era posibil în România. Și această schimbare va fi deplină atunci când un copil din România va avea aceeași șansă la viață în România ca un copil care se tratează la cel mai bun spital din lume, cum e la acest moment St. Jude din America. Și da, acest lucru e posibil. St. Jude e un spital care există pentru că un om a visat la asta, acum mai mult de 70 de ani, și a început să împărtășească acest vis și altora și iată că, la 68 de ani distanță, funcționează exclusiv din donațiile a milioane de oameni. Și oferă performanță.

TG: Ce ați simțit că e cel mai greu de urnit și cum pot pune umărul la treabă oamenii dornici să dea o mână de ajutor? 

OG: Oamenii, în general, sunt greu de urnit. Cel mai adesea, nu din nepăsare sau rea voință, ci din neîncrederea în puterea lor de a face lucruri și a-și obține drepturile. Auzim cel mai adesea „nu se poate”, „eu nu pot, sunt prea mic”, „eu nu cunosc pe nimeni”… E încă destul de adânc înfiptă în conștiința noastră colectivă frica de autoritate, așa cum am moștenit-o din comunism. Oamenii se tem, se simt mici și umili în raport cu puterea sub orice formă se manifestă ea: fie că e vorba de șefu’, de ANAF, de orice formă de control instituțional, de medic… Frica și lipsa de încredere în propriile forțe, la care se adaugă necunoașterea drepturilor, sunt piedicile pe care ni le punem singuri și care ne țin captivi în tradiționala noastră fatalitate „oricum nu se schimbă nimic”.  Oamenii trebuie să îndrăznească! Eu am o urare pe care o trimit de obicei de anul nou: ”Îndrăznește să-ți împlinești visurile!”. Cred sincer că visurile nu se împlinesc de la sine.

Foto: Cornel Brad

TG: V-au schimbat percepția despre România acești ani? Ce credeați înainte despre societatea civilă, ce a rămas la fel, ce s-a schimbat?

CU: Cred că sensul în tot ceea ce facem ni-l dă luciditatea cu care ne uităm la noi, la România, la oamenii care au rămas și la cei care au decis să plece. Percepția e cea a unei țări prăbușite. Suntem, dacă vrei, sub ruine. Nepăsarea ne-a adus aici. Și lipsa de asumare. Indolența, hoția și minciuna. Când am început noi, în 2009, doamna directoare de la școala unde învăța Dragoș a decis că nu poate să-și anunțe elevii să participe la protest, pentru a salva o viață, pentru că Inspectoratul școlar nu-i dă voie. Încă vedem această teamă absurdă față de autoritate. O vedem mai ales în modul în care se lasă abuzați medicii de șefii lor. Și e revoltător. Însă vedem și elevi susținuți de profesorii lor, care vin către noi, cu inițiative de susținere, care ne umplu sufletul și ne dau speranță. Vedem o societate civilă care a înghețat în stradă luni la rând pentru ca hoția să nu devină o virtute în România. Lucrurile sunt încă amestecate, dar suntem pe calea cea bună.

TG: Pandemia a schimbat nivelul de implicare al oamenilor? Atât ca voluntari, cât și ca donatori? (Ne-a făcut mai buni proximitatea pericolului sau mai centrați pe sine, pe supraviețuire?) 

OG: Pandemia a arătat că există rezerve de bunătate și implicare, că la nevoie, noi, românii, așa cum suntem noi, cu bune și rele, știm să ne fim aproape, avem un instinct de  solidaritate care se manifestă atunci când pericolul e iminent. Din păcate, odată ce pericolul pare să fi trecut, ne vedem de ale noastre. Cu toate astea, în ultimii ani, am văzut în România o creștere extraordinară a societății civile active, am văzut implicare și reziliență cum n-a mai fost până acum. Și asta e încurajator.

TG: Care sunt plusurile sistemului medical din România? Care credeți că sunt cele mai importante resurse pe care le avem aici?

CU: E foarte greu să vezi plusurile sistemului medical în aceste momente. E un sistem putred. E un puroi ce iese în fiecare zi la suprafață. Ar fi bine să deschidem ochii, să nu ne mai amăgim, căci încă o facem, că am putea să ne comparăm cu Germania. Să admitem că nu avem medici atât de pregătiți, că ei, dacă sunt, nu sunt adesea lăsați să facă, că reguli nu există, că suntem sub standarde din toate punctele de vedere: profesional, infrastructură, tot. Când marii profesori nu vor mai fi mari pe criterii de putere, ci pe meritocrație, când Ministerul Sănătații se va reforma, va avea o strategie și nu va mai schimba ministrul la fiecare an, când spitalele nu vor mai fi conduse politic, atunci vom avea capacitatea să analizăm situația în care ne aflăm și să pornim de la minus o sută ca să construim. Pentru asta e, însă, nevoie ca fiecare dintre noi să se implice. Să devină o igienă personală implicarea. Exact ca spălatul pe dinți, dimineața și seara.

TG: Dacă ați putea spune ceva oamenilor despre medicii din România, ceva ce ați descoperit în acești 8 ani și nu știați înainte, ce ar fi? Dar despre voi însevă?

OG: Medicii sunt oameni, ca noi, cu bune și rele. Unii sunt oameni extraordinari, alții mai puțin. Din păcate, managementul științific al contraselecției, așa cum a definit dl. Gabriel Liiceanu fenomenul de răsturnare a valorilor prin care a trecut România în ultimii 30 de ani, s-a manifestat plenar și la vârful medicinei românești cu consecințele pe care le vedem atât de abrupt zilele astea.

Despre noi am învățat că putem mereu mai mult decât credem că putem.

Citește și:

Filip Baschir, co-fondator Muma Pădurii: ”Provocăm milionarii români să devină și milionari în copaci”

Marian Baban: ”Femeile care au trecut prin cancerul de sân se pot recupera vâslind împreună cu noi”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Mirela Retegan: ”Fericirea se construiește, iar bunătatea e o alegere”

OAMENI THRIVE//

Virgil Ianțu: ”Cred în partea bună din om”

WELLBEING//

”Nu mai simt nimic”: ce este oboseala emoțională

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.