OAMENI THRIVE//

Carmen Harra: ”Pentru orice miracol este nevoie de suferință, ca la nașterea unui copil”

Despre pandemie și recunoștință, dar și despre darul pe care l-am primit cu toții și alegem să îl ignorăm.


În următoarele 7 minute vei afla:

– De ce să mulțumești, zilnic, și pentru momentele dificile din viață.
– Unde se află cea mai mare bază de date despre tine și cum poți să o accesezi.


Carmen Harra este colega noastră de la thriveglobal.com, iar articolele sale, cărțile pe care le-a scris și emisiunile pe care le-a produs de-a lungul timpului au fost primite cu entuziasm de americani. Am aflat ce obiceiuri a lăsat în spate, în România, dar și ce a ales să păstreze mereu. Ne-a vorbit despre un mod inedit de a aborda psihoterapia, despre sensul pandemiei și despre cât ar mai putea dura criza provocată de COVID.

Thrive Global: V-am descoperit articolele publicate pe thriveglobal.com. Simțiți că este o platformă care aduce o schimbare necesară în lume?

Carmen Harra: Le cunosc personal pe Arianna Huffington și pe sora sa, Agapi, pe care am invitat-o de multe ori la show-ul meu radio. Sunt două persoane care cred în spiritualitate, în evoluția umană, iar Arianna are o contribuție importantă în promovarea conceptului de dezvoltare personală. Cred că platforma Thrive Global aduce enorm de mult bine oamenilor, în general.

TG: Ați studiat psihologia. Vă ajută, ca terapeut, și intuiția fenomenală pe care o aveți în relația cu oamenii?

CH: Psihologia este cea care mă ghidează să interpretez acțiunile oamenilor, să pot descoperi problemele lor mentale și să-mi dau seama cum să-i ghidez pe drumul bun spre însănătoșire. Intuiția mă ajută să văd dincolo de suprafață, să trec granița dinspre psihologie spre parapsihologie, dinspre conștient spre subconștientul uman. Combin aceste tehnici și obțin, câteodată, efecte foarte puternice și interesante. Pot să trec dincolo de terapia cognitivă spre o terapie mai complexă și mai eficientă, de care este tot mai mult nevoie, având în vedere contextul în care ne aflăm. 

TG: Ați lucrat cu celebrități de la Hollywood, cu politicieni. Vi se pare mai dificil sau mai simplu să interacționați cu aceștia, în comparație cu persoanele care au joburi mai puțin spectaculoase?

CH: Persoanele care urcă foarte mult pe scara ierarhică sunt, adesea, confruntate cu probleme psihologice mai complexe decât oamenii de rând. Celebritatea, bogăția și puterea prost gestionate pot duce la tulburări psihologice deosebit de violente și de puternice. Să-l luăm, de exemplu, pe Donald Trump: consider că reprezintă un caz grav de narcisism malign, cu tulburări puternice de comportament. Din poziția de putere în care a ajuns, a produs o manipulare în masă la nivel mondial.

TG: De ce este atât de dificil să accesăm subconștientul, să reducem la tăcere mintea rațională?

CH: Este dificil să accesăm subconștientul, pentru că trăim la nivelul senzorialului, al cognitivului, al celor cinci simțuri, iar subconștientul îl accesăm mai mult când suntem într-o stare alterată de conștiință. Multe dintre marile descoperiri ale lumii, inclusiv ale științei, s-au petrecut într-o stare de conștiință alterată sau meditativă, când oamenii s-au disociat de starea cognitivă (mă refer la somn, stare de relaxare sau visare). De aceea ajută hipnoza în terapie, când ne propunem să accesăm subconștientul. Termenul vine din greaca veche (hupnoein, care însemna „a adormi”). Când ești într-o stare de deconectare de senzorial, poți intra în subconștient. Acolo sunt înmagazinate toate informațiile existenței noastre de-a lungul timpului, ca într-o cămară unde avem o uriașă bază de date despre noi înșine, despre cine suntem, de unde venim, ce trebuie să realizăm, care sunt problemele, nevoile, dorințele și fobiile noastre. A intra în subconștient este absolut fascinant. Ne putem vindeca, înțelegem ce avem de făcut și devenim mai puternici, mai ancorați în real și în posibilitatea viitorului. Pentru că știm, cu mai multă precizie, încotro ne îndreptăm.

TG: Credeți că oricine își poate accesa intuiția? 

CH: Intuiția este o abilitate. Creierul are diferite abilități, de la memorie la imaginație, de la creativitate la logică, dar are și intuiție. Ea apare atunci când se conectează emisferele dreaptă și stângă. Intuiție avem toți, dar ne e frică de ea pentru că nu suntem educați în această privință. Ne e frică să știm cine suntem, încotro ne îndreptăm, ne este teamă să credem că avem dreptul să accesăm viitorul, care pare că e mai bine să rămână neștiut. De fapt, accesarea viitorului ne dă posibilitatea să ne programăm altfel, să anticipăm și să evităm anumite lucruri. Există în noi toți o parte care ne transmite informații din sfera subconștientului, iar acesta este, de fapt, mecanismul intuitiv care ne ajută să evităm greșelile. Deci iată că intuiția este, cum spunea și Einstein, ”darul divin care ne este dat tuturor”. Alegem să nu-l folosim, din cauza unor interpretări eronate care nu ne permit să-l evaluăm la justa sa valoare. Vă rog să vă cultivați intuiția, să vă ascultați vocea interioară pentru că ea vă protejează. 

TG: Combinați terapia cognitivă cu numerologia și clarviziunea: este o abordare inedită. Ce aduce în plus față de terapia clasică?

CH: Față de terapia clasică, eu aduc în ecuație și științe vechi, însă într-o formă nouă. Demistific niște coduri antice care se dovedesc a fi extrem de reale. Fiecare dintre noi avem un cod genetic și un cod divin. Eu nu-l folosesc doar pe cel genetic, ci și pe cel divin. Sunt lucruri care există și pe care eu le analizez. Viziunea, clarviziunea le avem cu toții. Unii dintre noi experimentăm aceste trăiri doar față de propria persoană sau față de familiile noastre, alții avem viziuni mai mari. A adăuga la terapia cognitivă tradițională viziunile despre cineva, abilitatea de a demistifica aceste coduri este un plus, un factor care face o terapie mult mai fascinantă, mai profundă și mai eficientă.

TG: Vă simțiți acasă în America? Cum ați descrie viața pe care o aveți acolo față de ceea ce vedeți că se întâmplă aici? 

CH: Eu sunt acasă în România, la mine-n America. Pentru mine, așa cum nu există hotare ale minții, nu există nici hotare fizice. Cu mintea poți să fii oriunde vrei să fii. În mintea mea, sunt oriunde trebuie să fiu, pentru că pământul este un întreg, totul comunică, oriunde ne-am afla. Nu ne uităm niciodată rădăcinile pentru că ne întoarcem mereu, mental, în locul de unde am venit, pentru că suntem mereu conectați cu locul respectiv. 

Sunt de foarte mulți ani în America, m-am obișnuit cu mentalitatea și gândirea americană, cu societatea asta, care are multe minusuri și plusuri. În inima mea, însă, am să rămân mereu un om din Ardeal, care simte românește. Nu mai mănânc românește, de exemplu, pentru că am învățat să mănânc sănătos. Am renunțat la sarmale, cârnați și fripturi de porc, nu-mi mai spun nimic acum, însă tradițiile, entuziasmul și ospitalitatea românească mi-au rămas. Am vrut să rămân româncă din acest punct de vedere, oriunde m-aș afla. 

TG: V-am auzit vorbind despre pandemie ca despre un posibil moment de cotitură pentru umanitate. 

CH: Lucrurile nu vor reveni niciodată la normalul cu care eram obișnuiți, pentru că nimic nu se întoarce în trecut. Viața merge înainte, iar loviturile de acest fel sunt date umanității cu un motiv. Omenirea trebuie să se trezească și să se redefinească în gândire și în acțiuni. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le învățăm din această lecție, iar faptul că nu le învățăm prelungesc bătălia. 

COVID-ul ne-a arătat cât de nepregătiți suntem pentru schimbări majore, cât de dezbinați suntem, cât de greșit gândim și cât de izolați suntem, cât de neiubitori unii față de ceilalți. Învățăm niște lucruri dramatice acum. Chiar dacă se fac comparații cu gripa spaniolă, de exemplu, COVID este departe de a fi o nouă gripă spaniolă. Criza va mai dura mult timp, pentru că am greșit interpretarea și semnificația sa. Exact ca la școală: repeți clasa până înțelegi materia. 

Omenirea nu a trecut clasa în privința acestei pandemii și mă tem că va dura până când vom învăța ceva la nivel colectiv. Însă nu ne vom întoarce la ceea ce știam, urmează schimbări dramatice. Suntem într-o perioadă care ar trebui să deschidă poarta spre acea golden yuga, era de aur, care vine după o eră dură, crâncenă și întunecată. Personal, cred că mai avem nevoie de aproximativ 13 ani, însă viața pe pământ, de la mentalitate la existență per total, se va schimba radical. Din multe puncte de vedere, va fi o întoarcere spre natură și spre lumină, spre un alt mod de a gândi și de a trăi. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


TG: Ce sfat le-ați da celor care simt că, încet-încet, își pierd speranța?

CH: Îi sfătuiesc să se bucure că trăiesc vremuri atât de interesante și să țină cont că speranța nu se pierde niciodată, atâta timp cât ești viu, respiri, gândești și ai credință. Cred că ajută să ne gândim și să ne proiectăm mental ideea că urmează vremuri luminoase și să nu uite că pentru orice miracol este nevoie de suferință, ca la nașterea unui copil. Noi creăm un miracol colectiv, cu condiția să fim uniți și să ne trezim la realitate.

TG: Cum vă păstrați dumneavoastră optimismul?

CH: Sunt un om foarte optimist și realist de felul meu. Percep lucrurile și dincolo de tragedie, caut lumina din spatele întunericului. Viața e ca un cerc în mișcare, nu poți rămâne la infinit în partea de jos, trebuie să ne ridicăm, acestea sunt legile vieții. Când gândesc așa, simt entuziasm pentru ceea ce urmează și-mi place să proiectez viitorul, să mi-l imaginez de bun augur. Pentru asta, va trebuie să fim mai drepți și mai adevărați. 

TG: Definiția succesului diferă de la om la om. Cum îl definiți dumneavoastră? 

CH: Succesul înseamnă să faci pace cu sufletul tău. Nu ține nici de bani, nici de recunoaștere sau faimă. Toate astea sunt, cum zic americanii, vane. Nu au valoare reală. Succesul are de-a face cu liniștea din sufletul tău, cu pacea pe care ți-o dai tu ție, cu acceptarea propriei persoane și a circumstanțelor în care trăiești. Succesul este strict legat de starea ta de bine, de sănătate, de a-ți cultiva talentele. Pentru asta, n-ai nevoie de aplauze sau de o scenă pe care să fii în centrul atenției ori de conturi grase sau posesiuni materiale. Pentru mine, definiția succesului este să fii împăcat cu tine însuți. 

TG: Practicați recunoștința? Citeam că, pentru a deveni un obicei, e bine să ne concentrăm mai degrabă pe oamenii dragi din jur, nu pe lucrurile pe care le avem și pe modul în care se întâmplă lucrurile. 

CH: Recunoștința este primul pas spre a fi în pace tine. Dar trebuie să mulțumești, zilnic, și pentru ceea ce nu ai, pentru ce mai ai de învățat, pentru încercările pe care le-ai avut și care te lasă să te vindeci, să devii pur. Secretul recunoștinței este să fii recunoscător și pentru bune, și pentru grele, pentru că din greu avem de învățat cel mai mult. 

TG: Se spune că norocul ți-l mai faci și cu mâna ta. Dar cum? La ce ar trebui să fim atenți?

CH: Trebuie să fim atenți să ne descoperim adevăratul potențial, cu cine ne coalizăm, la acțiunile noastre, la ce ne dorim și cât ne dorim (cu cât cazi mai de sus, cu atât doare mai rău). Viața este algebră, polaritate, iar înțelepciunea este să menții echilibrul, să stai pe linia de mijloc, într-o arie de echilibru între minus și plus.

TG: În final, vă rog spuneți-mi ce vă bucură în fiecare zi. 

CH: Eu sunt foarte fericită când mă trezesc dimineața dacă pot să fac un pic de mișcare, dacă pot să am o conversație cu o persoană căreia simt că-i pot împărtăși ceva. Mă bucură să vorbesc cu copiii mei, că mă simt încă în putere. Starea mea de fericire vine din interiorul meu și mi-aș dori ca fiecare persoană care citește acest interviu să-și spună zilnic, dimineața, când se trezește: ”Sunt un om fericit! Sunt fericit pentru că sunt bine, pentru că…”. Fiecare își poate face lista sa cu motive pentru care se simte fericit, dar așa ar trebui să înceapă fiecare zi. Atenție, însă, la ceea ce spunem și gândim, pentru că vorbele și gândurile devin realitatea noastră. 

Carmen Harra este psiholog intuitiv, expert în relații, autoare de best-seller-uri și realizator radio. Trăiește în Statele Unite ale Americii și lucrează inclusiv cu celebrități de la Hollywood și personalități politice. A publicat articole în The New York Times, New York Post și New York Daily News și a fost invitată în emisiuni precum Good Morning America, The View, Good Day New York sau Today. 

Citește și:

Mirela Retegan: “Frica pentru ziua de mâine și credința în Dumnezeu se cam bat cap în cap”

Gáspár György: “În momentele grele, important este să nu ne lăsăm purtați de mentalitatea de victimă”

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

MISIUNE//

Comunitățile de femei antreprenoare

SELF-IMPROVEMENT//

Ce-a fost mai bun în 2019 și ce așteptăm de la 2020

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.