WELLBEING//

Când vezi lucrurile în alb și negru, crești riscul de burnout

De ce se estompează nuanțele de gri și cum putem reduce senzația că trăim totul la extrem.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care sunt limitările pe care le aduce un tipar fix de gândire.
– De ce merită să încerci o rețetă nouă de sarmale.


Se întâmplă uneori, când suntem grăbiţi, stresaţi, furioşi, obosiţi sau aglomeraţi. Dar se poate întâmpla să fie şi un mod particular de vedea lumea, ca şi când privim printr-o pereche de lentile care ne permit să vedem doar două tonuri: alb şi negru. 

Oboseala creează percepții deformate asupra realității

La oboseală, lucrurile par fie dezastruoase, fie euforice, însă în ambele cazuri vorbim despre o percepție eronată asupra realității. „Am picat un examen, deci sunt incapabil/ă”, „Am ratat un deadline, nu sunt potrivit/ă pentru jobul acesta”, „Azi n-am alergat, deci asta o să influenţeze felul în care arăt”. 

Aşa sună uneori vocea noastră interioară, care pare că nu vede decât extremele, ignorând multitudinea de tonuri de gri dintre cele două. Psihologii vorbesc despre gândirea în alb şi negru, sau gândirea dihotomică, o credinţă iraţională care reprezintă tendinţa de a împărţi, reducţionist, lucrurile în două categorii opuse, fără a lua în considerare nuanţele, aspectele intermediare sau neutre. 

Discursul este caracterizat de utilizarea dihotomiilor: bine-rău, frumos-urât, întotdeauna-niciodată. Lucrurile sunt interpretate în baza unei judecăţi de tipul: „dacă-atunci” şi atrag etichete negative, desconsiderări, generalizări sau catastrofizări. Din păcate, aceste judecăţi ajung să ne includă şi pe noi, aşa că, de la „astăzi am mâncat o lingură de îngheţată, deci întreaga mea dietă este compromisă” mai este doar un pas până la: „Nu sunt bun/ă de nimic”, „Trebuie să excelez în toate activităţile”, „Sunt o persoană rea”. Indiferent că vorbim despre a vedea „doar binele” sau „doar răul” din lume, această viziune reducţionistă ne împiedică să ne bucurăm de viaţă şi să vedem oamenii sau situaţiile aşa cum sunt: cu bune şi cu rele. 

Care sunt trigger-ele care accentuează percepţia deformată

Pe lângă factorii familiali care influenţează formarea acestui tip de gândire încă din copilărie, un rol important îl are şi bagajul cultural: norme, reguli, obiceiuri. Cu toţii am crescut fiind învăţaţi că „aşa se face”, „aşa e bine”. Ani mai târziu, mulţi spunem: „Aşa se fac sarmalele, altfel nu sunt bune”, „Este corect cum spun eu”, „Eu ştiu cel mai bine”. Chiar dacă par pozitive, aceste afirmaţii implică faptul că există un singur mod corect de a face lucrurile, celelalte fiind greşite. De altfel, privind tot din paradigma culturală, acest tip de gândire se află şi la baza rasismului şi a gândirii homofobe.

Cu ce ne încurcă dihotomia alb-negru

Un astfel de tipar determină o gândire rigidă, care ne poate afecta relaţiile cu cei dragi. De exemplu, atunci când vine vorba de relaţia de cuplu, putem avea tendinţa de a-l privi pe celălalt ca fiind „cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în toată viaţa mea”. Riscul unei aprecieri pozitive globale în contextul gândirii dihotomice este că reversul sună aşa: „Este cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat vreodată”. 

Privind doar prin aceste filtre, ratăm ocazia de a-l cunoaşte pe celălalt, de a aduce împreună calităţile şi defectele, de a-l aprecia din toate punctele de vedere şi de a înţelege că, la fel ca noi, este o persoană „cu bune şi cu rele”, iar asta afectează inclusiv încrederea dintre noi. 

În contextul profesional, provocarea pentru persoanele cu acest tip de gândire poate apărea la nivelul comunicării cu ceilalţi, în special acolo unde negocierea şi compromisul sunt atitudini care pot crea un mediu mai prietenos şi poate fi văzută inclusiv în creionarea unor limite rigide cu privire la rolul şi atribuţiile postului: „Asta este treaba mea, asta fac; asta nu este sarcina mea, nu particip/nu fac”. În timp, un astfel de tip de gândire poate duce la anxietate şi depresie. 

Atunci când sesizăm un astfel de tipar de gândire, poate ajuta să ne amintim de conceptul de gândire fixă şi gândire orientată spre creștere (fixed/growth mindset), promovat de psihologa americană Carol Dweck, care porneşte de la ideea că fiecare dintre noi are un mod fix sau deschis de a privi anumite aspecte ale vieţii. Dacă un mod de gândire fix este caracterizat prin credinţa într-un talent natural: ne pricepem sau nu la un anumit lucru, suntem înzestraţi sau nu avem deloc talent în respectivul domeniu (poate apărea în discurs ca: „nu mă pricep deloc la matematică”), tiparul de gândire deschis către dezvoltare conţine credinţa că poţi deveni bun la ceva prin învăţare, cu efort, implicare, prin dedicare. 

Aceste moduri de a privi lucrurile influenţează comportamentele, în termeni de cât efort vom investi în anumite sarcini, cât de dedicaţi vom fi unei activităţi, cum ne auto-limităm, cum ne poziţionăm faţă de schimbare şi cât de mult suntem dispuşi să continuăm în cazul în care întâlnim obstacole. Din paradigma gândirii dihotomice, putem spune că un mod de a privi lucrurile în alb/negru nu lasă loc pentru creştere, pentru alte variante sau variaţii. Lucrurile sunt rigide, precise şi opţiunile sunt reduse. Se constituie ca o piedică pe care ne-o punem singuri, care ne blochează să încercăm cât mai multe variante, să vedem opţiuni şi soluţii, să ne dăm voie să încercăm să călătorim şi pe drumuri mai puţin bătătorite, să vedem mai mult din ceilalţi şi să ne înţelegem mai bine pe noi. În definitiv, suntem mai mult decât da sau nu, corect sau greşit.  


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cum putem sparge tiparul alb-negru

Ca orice tip de gândire, acesta nu este definitoriu şi nu apare singur. Ajută, însă, să fim atenţi la noi şi, când observăm că încep să se estompeze culorile şi rămân doar albul şi negrul, să ne uităm un pic în jur: în cazul în care este doar o zi proastă sau suntem obosiţi, poate reprezenta un semnal de alarmă care ne îndeamnă să avem mai multă grijă de noi: odihnă, discuţii cu cei dragi sau cu un terapeut, relaxare etc. În cazul în care ne regăsim în mai multe exemple, câteva gânduri /întrebări care te pot clarifica: evită evaluarea globală, fii atent la autocritică, caută nuanţele de gri, tonurile neutre. Este important să învăţăm că binele/răul sau nuanţele neutre se schimbă de-a lungul timpului şi putem să începem să apreciem mai mult în termeni de: „Acest lucru este bun din anumite puncte de vedere” sau „Acest lucru este rău doar din anumite puncte de vedere”. 

De asemenea, este bine să acordăm atenţie tendinţei de a evalua ceea ce eşti raportat la ceea ce faci. În timp, vom ajunge să ne bucurăm de cât mai multe aspecte pe care le descoperim în noi şi în ceilalţi, să avem mai multă grijă de noi, să fim mai atenţi şi mai toleranţi cu nevoile, stările, emoţiile noastre şi ale celorlalţi, să vedem viaţa mai viu colorată şi să învăţăm să fim mai deschişi, mai puţin temători, cu mai multă încredere în noi şi în capacităţile noastre. Iar pentru copiii din noi, poate ajută să ne amintim că orice ton de gri poate avea şi un pic de roz.

Citește și:

Universul ca oglindă: principiul proiecției

Relația cu mailul: între dragoste și ură

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 moduri prin care mintea ta te minte

EFICIENȚĂ//

De ce să-ți faci telefonul alb-negru

EFICIENȚĂ//

Cum poți ajuta pe cineva care se află în burnout, inclusiv pe tine însuți

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.