SELF-IMPROVEMENT//

Ca neurochirurg, iată care este cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de la pacienții mei

Mi-a schimbat cu totul viziunea asupra lumii.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Cum un diagnostic dur poate fi primit de unii pacienți ca o lecție de viață sau ca o oportunitate de a-și regândi prioritățile. 
– Care este adevărata performanță pentru un neurochirurg în sala de operații. 


În acel moment, am fost conștient de natura noastră umană care ne leagă, și de ceva în plus: că am atât de multe de învățat. Despre viață, despre mine însumi. Despre cine am devenit și cine aș putea încă să fiu. Lecțiile despre viață și despre pierderi, dar și regulile de supraviețuire există peste tot: în celulele individuale din creierul nostru, în mințile noastre, în pacienții mei, în operație, în practica mea, operând la marginea vieții și a morții, a speranței și a deznădejdii. Viața, odată cu unghiurile sale ascuțite și adâncimile sale, își dezvăluie și înălțimile. Căci nici o tragedie și nici un triumf nu sunt pentru totdeauna. Suntem mereu alții, în fiecare zi, în creierul nostru și, dacă încercăm, și în mintea noastră. 

Celulele din creier au reguli stricte ca să supraviețuiască, evoluând într-un soi special de celule care, în mod automat, se unesc, datorită unei forțe misterioase care adună laolaltă componentele creierului nostru, ca și cum am fi meniți să facem parte din ceva mai mare. Neuronii individuali ajung astfel nu doar la vecinii lor, ci peste ansambluri vaste, creând păduri cu trilioane de ramuri suprapuse și producând simfonii de unde cerebrale, într-un design care permite o complexitate mai mare, un grad de înrudire mai mare și posibilități mai bune.

Mințile noastre, de asemenea, ne împing să supraviețuim. Ca să facem față, ne străduim să avem un sentiment de sine coerent, încercând să echilibrăm partea cognitivă cu cea emoțională, toate astea făcându-ne să fim mai bine pregătiți pentru amenințări, traume, presiune, performanță și pierdere. Luptele pe care le dăm și peste care trecem ne pregătesc pentru luptele viitoare. Modul de a gândi, grija și disciplina de care dăm dovadă în gândirea noastră ne permit să valorificăm emoțiile pe care le avem fără ca acestea să ne afecteze. Reglarea emoțională nu înseamnă, de fapt, lipsa emoțiilor, ci mai degrabă rafinarea acestora într-o formă cât mai fină și mai bogată. Această constatare poate schimba însăși natura primară din care provenim, lăsându-ne cu o înțelegere mai profundă a modului în care suntem ancorați în biologie, însă nu suntem prizonierii acesteia. 

Pacienții au modul lor propriu de a supraviețui. Nu toți pacienții suferă la fel, unii însă triumfă, accesând natura umană în forma ei transcedentă, viețile lor fiind punctate de momente de creștere în circumstanțe dificile. 

În cazul acestor oameni, diagnosticul primit nu le pune viața pe pauză. Nu sunt orbiți de perspectiva morții, ci sunt capabili să-și găsească propriile priorități, lăsând la o parte acele lucruri care-i distrag și îi împovărează. Capacitatea lor de a se vedea într-o lumină nouă reprezintă cea mai importantă transformare de care au parte, indiferent dacă apare treptat sau dintr-o dată, ca o epifanie. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


În sala de operații, eu am propriile mele reguli de supraviețuire. Am ajuns să savurez meșteșugul delicat al chirurgiei, știind că ceea ce contează nu sunt manevrele uluitoare sau operațiile spectaculoase pe care le fac, ci viața pe care o au pacienții atunci când se trezesc. A fi cel mai bun înseamnă aici să implici emoțiile în fiecare moment și să menții echilibrul dintre ele, să știi să treci prin frică și să respiri după fiecare moment. Adevărata performanță în sala de operații înseamnă să performez într-un mod în care rămân fidel propriei mele persoane. 

Am învățat o mulțime de lecții de supraviețuire de-a lungul vieții mele. Cele mai multe dintre ele de la pacienții mei. Ei mi-au arătat că evoluția vieții noastre interioare nu e un proces constant, ci o sumă de fluctuații înspre interiorul și în afara zonei de echilibru; este, în aceeași măsură, vulnerabilă și rezilientă. Această instrospecție și imaginația ne permit să nu fim definiți doar de originile noastre, ci și de direcția în care ne îndreptăm.

Și, mai mult de atât, sunt uimit de recunoștința de care pacienții dau dovadă, încât uneori mă gândesc: pentru ce? Eu ar trebui să le mulțumesc lor pentru că-mi permit, cu grație, să iau parte la cele mai intense și mai intime momente din viața lor. Și că-mi dau voie să învăț din încercările lor: să nu aștept momentul de calm să-mi ofere claritate. Scopul nu este să devii imperturbabil. Savurează bucuria și imaginează un proces ca să faci față momentelor dificile. 

Le mulțumesc pacienților mei că au încredere în mine. Că mă învață. Pentru multă vreme, am crezut că sunt doar un spectator în viețile lor. Însă am fost influențat de călătoria pe care ei o fac. Am fost informat. Am fost transformat de către aceasta. 

Fragment din LIFE ON A KNIFE’S EDGE: A BRAIN SURGEON’S REFLECTIONS ON LIFE, LOSS AND SURVIVAL de Dr. Rahul Jandial (folosit cu permisiunea Penguin Life, divizie Penguin Books. Toate drepturile rezervate.)

Citește și:

10 cele mai populare mituri despre creier demontate de un doctor în neuroștiințe

11 lucruri uimitoare pe care nu le știai despre creierul tău

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Accidentul care mi-a schimbat viața

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

SELF-IMPROVEMENT//

8 mituri despre relații și cum ne afectează ele

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.