WELLBEING//

Ayurveda: o perspectivă asupra imunității

În tratatele ayurvedice se menționează că o bună imunitate înseamnă capacitatea crescută a organismului de a rezista în fața afecțiunilor și de a le depăși cu succes.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Ce reprezintă în medicina ayurvedică Ojas. 
Care sunt factorii care influențează calitatea imunității dobândite.


În urmă cu peste 20 de ani, când am început să studiez Ayurveda, medicina tradițională indiană, foarte multe dintre conceptele pe care le învățam atunci nu erau dovedite de studii clinice. Sau poate că unele dintre ele erau, însă accesul la informație pe vremea aceea era foarte restrâns și nu puteam verifica dacă există, într-adevăr, asemenea studii.

Ceea ce pot spune cu certitudine este faptul că, deși multe dintre acele informații erau absolut noi pentru mine, le asimilam cu o mare ușurință. 

În copilărie mă îmbolnăveam foarte des. Nu erau neapărat afecțiuni grave, însă suficiente încât să mă țină la pat cu febră câte o săptămână. Am continuat așa până în adolescență, când am descoperit remediul care mi-a schimbat viața. L-am luat atunci la recomandarea unui medic ayurvedic. Fără să înțeleg ce anume face și din ce motiv funcționează. Mai târziu am înțeles tot procesul. 

În tratatele ayurvedice este menționat faptul că o bună imunitate înseamnă capacitatea crescută a organismului de a rezista în fața afecțiunilor și de a le depăși cu succes, iar elementul responsabil pentru aceasta este ”Ojas”.

Ojas este un concept din medicina indiană care, în acest moment, nu are un echivalent în știința actuală. El reprezintă, de fapt, cea mai pură esență produsă de organismul nostru. Cu cât este de o calitate mai bună, cu atât vom avea o imunitate mai puternică și vom îmbătrâni mai lent. 

Aceasta deoarece ojas-ul hrănește toate țesuturile din organism, ajutându-le astfel să-și mențină starea de sănătate, precum și să întârzie cât mai mult procesul de degradare cauzat de înaintarea în vârstă.

Există mai mulți factori care influențează calitatea acestui element și, implicit, calitatea imunității dobândite.

Alimentația

Ojas-ul se formează din rafinarea succesivă a esenței extrase din hrană. Dacă alimentele sunt sărace în nutrienți, atunci organismul nu prea are ce să extragă.

Pe de altă parte, consumul alimentelor sănătoase este foarte important dar nu este suficient. De aceea, este indicat să consumăm doar acele alimente sănătoase care sunt pe măsura capacității noastre digestive.

Nu există dietă universală! Pentru a crea o dietă de succes, este necesar ca în stabilirea ei să se țină cont de tipologia persoanei căreia i se adresează, de starea ei fizică și emoțională din momentul respectiv, de capacitatea digestivă, de anotimp, de momentul zilei în care un anumit aliment este consumat, de combinația alimentelor și cantitatea acestora.

Atunci când consumi un aliment sănătos, însă capacitatea ta digestivă este redusă pe moment, din cauza oboselii, a faptului că te-ai supărat sau n-ai dormit bine în noaptea respectivă, în urma digestiei vor rezulta anumiți produși reziduali, iar esența despre care vorbeam mai sus va fi de o calitate slabă.

Acumularea de toxine

Există convingerea conform căreia organismul are capacitatea de a elimina singur toxinele, fără ca noi să facem vreun demers în acest sens. În Ayurveda se vorbește de sute de ani despre necesitatea detoxifierii organismului. Pe vremea aceea nu exista poluare, cu toate acestea se menționa faptul că organismul este predispus în mod natural către acumularea de toxine.

Realizarea corectă a acestor terapii este esențială, deoarece intensitatea detoxifierii trebuie să fie pe măsura necesității organismului pentru a avea efectul urmărit. O terapie prea puternică va emacia organismul, pe când una prea slabă va fi insuficientă.

La fel ca alimentația, fiecare terapie de detoxifiere va fi personalizată foarte atent în funcție de persoana care urmează să o realizeze și de anumite caracteristici din momentul respectiv ale acesteia.

Una dintre cele mai eficiente terapii este cea de detoxifiere a colonului, deoarece acolo se acumulează o cantitate mare de toxine care perturbă buna desfășurare a digestiei.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Stresul. 

Într-o perioadă de stres, multe dintre funcțiile de bază ale organismului sunt diminuate, inclusiv digestia. Aici pot fi enumerate toate argumentele pe care le-am menționat mai sus, când am vorbit despre alimentație.

În plus, stresul mai are și un alt mecanism, mult mai direct. Atunci când ne confruntăm cu stres o perioadă mai îndelungată, mecanismele defensive psihologice sunt depășite și astfel se ajunge la un ultim mecanism defensiv: somatizarea. Astfel, stresul va fi somatizat în organism sub forma unei afecțiuni, fără ca sistemul imunitar să poată împiedica instalarea acesteia. 

Pe lângă acești factori, mai sunt și alții, deosebit de importanți, care influențează imunitatea: somnul, exercițiul fizic, echilibrul hormonal, nivelul stimulării senzoriale și al efortului fizic sau intelectual etc. Toți acești factori au nevoie de o atenție specială din partea ta. Orice neglijare a lor se va reflecta în starea sănătății tale.

Spuneam la începutul acestui articol că a existat un remediu care mi-a schimbat viața și, de atunci, imunitatea mea a fost mult mai puternică. Este vorba despre uleiul de cimbru. Mi-a amplificat capacitatea digestivă suficient încât sistemul imunitar să-și reia rolul său protector.

Nu este obligatoriu ca acesta să fie și remediul tău. Există o multitudine de remedii naturale, care acționează fiecare în felul său. Din nou, alegerea unui remediu potrivit este esențială.

Printre remediile ayurvedice cele mai folosite se numără ceaiul de ghimbir cu miere și lămâie, piperul lung (eficient în special pentru plămâni și sistemul respirator), sucul de Tulsi proaspăt stors (în absența lui, poți folosi sucul de busuioc care se găsește la noi), fructele de cardamom.

Dacă-ți dorești un produs care susține funcționarea optimă a sistemului imunitar poți folosi Imunocin. Este creat din plante indiene, respectând metodele tradiționale ayurvedice.

Citește și: 

Scapă de stres cu remedii ayurvedice!

Sistemul imunitar: cum să te înarmezi cu sănătate pentru anotimpul rece

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Revelația care m-a ajutat să trasez limite sănătoase față de familie

OAMENI THRIVE//

Bill Gates își atribuie succesul acestor 3 abilități

OAMENI THRIVE//

Care a fost momentul de cotitură din viața ta? 15 vedete ne-au răspuns

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.